Categorii
Arheologie

DE EXCEPȚIE – Icoana de plumb a Cavalerilor Danubieni descoperită la Cioroiu Nou (jud. Dolj). Află-i povestea

Cioroiu Nou este un sat din comuna Cioroiași din județul Dolj al Olteniei și se află în partea de sud-vest a județului, în Câmpia Băileștilor. Nu departe de această localitate s-au descoperit vestigiile unei așezări ce cuprinde mai multe niveluri de locuire (dacic, roman, medieval), dintre care cel mai extins este cel roman, de tip castru.

Aici, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare se găseşte cea mai mare fortificaţie romană, ridicată pe o locație traco-geto-dacă cu o vechime de peste 4.000 de ani. Printre descoperirile importante făcute aici se poate aduce în atenția celor interesați o „icoană” din plumb veche de aproape 2000 de ani cu reprezentarea tainicilor „Cavaleri Danubieni”.

Arheologul Dorel Bondoc spune că în întreaga lume nu există mai mult de 40 de astfel de reprezentări ale acestor cavaleri. Această reprezentare a fost descoperită în cea de a noua campanie de săpături arheologice derulată la situl de la Cioroiul Nou. Ea se poate constitui în dovada clară a existenței cultului mistic al Cavalerilor Danubieni, zeităţi venerate în clandestinitate de daci.

Dezvăluind detalii despre modul de viaţă aristocratic al romanilor, despre ocupaţiile şi distracţiile acestora, aşezarea de la Cioroiul Nou pare, mai mult, să fi fost cel mai important punct de concentrare strategică din Dacia. Ceramica pictată din secolul al III-lea, răspândită în restul Imperiului Roman abia un secol mai târziu, numeroase monede folosite la schimburile comerciale, inscripţii şi cărămizi cu ştampila Legiunii a VII-a Claudia, toate aceste descoperiri definesc Cioroiul Nou drept cel mai important punct de concentrare strategică din zona nord-dunăreană.

Dacă despre modul de viaţă al romanilor cantonaţi în Câmpia Olteniei informaţiile erau oricum bogate, recenta descoperire a arheologului Dorel Bondoc vine să susţină o teorie mai veche, detaliată de cercetările renumitului istoric Dumitru Tudor: anume că, sub ocupaţia romană, locuitorii din sudul Daciei nu au adoptat şi divinităţile oficiale ale imperiului, ci, alături de colonişti, au dat naştere unui nou cult religios, cel al Cavalerilor Danubieni.

Este poate cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o vreodată. În lume nu există decât maxim 40 astfel de icoane, toate rămase un mister în ceea ce priveşte simbolurile întipărite. Este vorba de cei doi Cavaleri Danubieni care stau de-o parte şi de alta a Marii Mame a Zeilor, având deasupra soarele şi luna şi între – o masă cu trei picioare, pe care se află un peşte. O reprezentare spectaculoasă, foarte bine conservată, ce vorbeşte despre un cult care sigur nu era al romanilor”, a declarat Dorel Bondoc.

Icoanei de plumb i se alătură alte vestigii scoase la suprafaţă în timpul campaniei de săpături. Un set complet de veselă, cu farfurii, castroane, arzătoare pentru uleiurile aromate, oale, carafe şi obiecte din sticlă se adaugă ustensilelor pentru scris, monedelor sau pieselor de joc. Viaţa locuitorilor din aşezarea de la Cioroiul Nou nu era una comună. Mai-marii aşezării aveau rezervate, pentru relaxare, somptuoase bazine, pline cu apă încălzită prin podea.

Aici era un lux incredibil. Locuitorii veneau aici, se ungeau cu nişte uleiuri speciale şi apoi se curăţau cu aşa numitul strigillius. Abia apoi intrau în bazinele cu apă caldă sau rece. După îmbăiere ieşeau afară, stăteau pe bănci, socializau, se jucau ţintar sau alte jocuri. Acest lucru vorbeşte despre nivelul lor de civilizaţie, despre situaţia economică a aşezării, despre rangul şi importanţa ei”, a explicat arheologul Dorel Bondoc.

Satul doljean Cioroiu Nou va intra pe lista obiectivelor turistice ale UNESCO ca urmare a noilor descoperiri arheologice făcute aici. Conform ultimelor teorii, pe amplasamentul şantierului de la Cioroiu Nou s-a aflat cândva Malva, capitala Daciei Malvensis, al cărei amplasament este căutat de sute de ani. Cel mai concludent indiciu în favoarea acestei ipoteze este o inscripţie găsită aici care conţine numele Daciei Malvensis, singura inscripţie de acest gen din ţară.

În cadrul sitului au mai fost găsite elementele unei fortificaţii militare, un templu, o necropolă, terme şi clădiri administrative şi militare cu încălzire prin podea, statui, monede, piese metalice de fier şi bronz, arme şi inscripţii şi obiecte din ceramică. O altă inscripţie descoperită la Cioroiu Nou în 1938 plasează aşezarea în perioada lui Maximin Tracul, un împărat roman de origine tracică, care a condus imperiul între anii 235 şi 238. Ipotezele istoricilor spun că aici a fost cantonat şi comandantul Legiunii a VII-a Claudia.

Situl de la Cioroiu Nou este înregistrat în Lista monumentelor istorice ca aşezare daco-romană, castru roman şi monument cu elemente medievale. Deoarece înregistrarea s-a făcut greşit, terenul sitului a fost retrocedat ca arabil după 1990. Ulterior, Fundaţia „Alexis Project”, preocupată de istoria Olteniei, a cumpărat terenul de la proprietari şi l-a pus la dispoziţia arheologilor. Fundaţia „Alexis Project” a fost înfiinţată în 2002, cu scopul reabilitării siturilor arheologice din nord-vestul Olteniei, situate la confluenţa râurilor Jiu, Motru şi Gilort. Preşedintele Fundaţiei, Adrian Gheorghe, spune că lucrează cu o echipă de voluntari cu vârste şi profesii diferite, fără o calificare în domeniu, dar animaţi de dorinţa de a demonstra existenţa în zonă a continuităţii civilizaţiilor şi culturilor.

La Cioroiu Nou, Fundaţia „Alexis Project” vrea să organizeze, împreună cu autorităţile judeţene, un parc tematic, asemănător cu cel din Xanten- Germania. „Avem în principal trei obiective la Cioroiu Nou. Primul este continuarea lucrărilor la situl arheologic. În al doilea rând, (…) dorim să organizăm aici prima şcoală de arheologie aplicată, cu participarea specialiştilor de la Muzeul Olteniei. În al treilea rând, este vorba despre acest parc tematic, de tipul celui din Xanten care va fi un obiectiv important”, spune Adrian Gheorghe.

La Xanten a fost reconstruit un întreg oraş arheologic, cu castre romane, amfiteatre şi băi. Preşedintele Fundaţiei „Alexis Project” este de părere că locuitorii din întreaga zonă se pot bucura de această descoperire, pentru că un obiectiv turistic atât de valoros poate atrage mulţi turişti. „Avem şi oferta pentru introducerea obiectivului în patrimoniul UNESCO”, a mai precizat Adrian Gheorghe.

Conf. univ. dr. George Grigore

Vizionează aici emisiunea CULTUL CAVALERULUI TRAC:

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

VIRAL pe site-urile străine: „Cea mai veche scriere din lume a apărut pe Valea Dunării, în România și…”

După ce oameni de știință precum Marija Gimbutas ori Harald Haarmann au adus în atenția comunității științifice internaționale primordialitatea civilizației dezvoltate pe valea Dunării, inclusiv pe teritoriul actual al României, acum o serie de site-uri străine precum Prehistory Knowledge, Mysterious Earth, Ancient Origins sau Ancient Code (pe acesta din urmă s-au strâns peste 22.000 de likeuri) abordează acest subiect fascinant, reușind să capteze atenția publicului.

Pasionații de istorie străveche de pe întregul mapamond își pun întrebarea dacă nu cumva a existat o civilizație și mai veche decât cea sumeriană și încep să ia în considerare dovezile arheologice din care rezultă vechimea superioară a civilizației și a scrierii apărute pe valea Dunării, în teritoriul pe care oamenii de știință occidentali îl numesc „Vechea Europă”.

***

Civilizația străveche dezvoltată de-a lungul văii Nilului sau civilizația văii Indusului se bucură de o imensă notorietate. Despre civilizația excepțională dezvoltată la Dunărea de jos nu știu prea multe nici măcar românii, deși… strămoșii lor au creat-o.  Au avut unii grijă să ne învețe, în schimb, despre „binefacerile” cureririi romane sau despre „progresul” pe care l-a adus Imperiul Austro-Ungar, în teritoriile românești ocupate. Sunt indivizi care, deși nu vor să afle o iotă despre civilizația străveche dezvoltată în spațiul carpato-danubian, cugetă cu jind la vremurile în care austriecii făceau legea în Banat sau Bucovina de Nord.

Civilizația apărută pe valea Dunării nu este printre cele mai faimoase de pe glob. Nu vom insista, aici, asupra motivelor pentru care a fost și este ținută într-un con de umbră, dar vom spune că este cea mai veche civilizație din Europa (5500-3500 î.e.n.), acoperind un vast areal care se întindea din partea de nord a Greciei actuale și până în Slovacia (de la sud la nord) și din România până în Croația (de la est la vest). Spre neplăcerea „unora”, teritoriul actual al României se afla în mijlocul acestei vetre străvechi de civilizație europeană. O civilizație europeană căreia strămoșii noștri pelasgi i-au pus temeliile!

Civilizația danubiană, dezvoltată de către pelasgi (strămoșii așa numitelor popoare romanice și nu numai) s-a numărat printre primele civilizații de pe Terra care au trecut de la utilizarea uneltelor de piatră la uneltele de bronz. În perioada sa de maximă înflorire, arhitectura s-a dezvoltat în mod accelerat, fiind ridicate clădiri de dimensiuni impresionante și locuințe… cu câte două etaje. Vasele și uneltele erau realizate cu o măiestrie neegalată în acea perioadă.

Dar cel mai important aspect legat de această civilizație antică dezvoltată la poalele munților Carpați și Balcani este că, în vremea sa, a fost creată prima scriere din lume. Tăblițele de la Tărtăria, vechi de circa 7500 de ani, rămân dovezile celei mai vechi scrieri din lume, precedând cu milenii scrierea sumeriană. În vreme ce pe teritoriile ocupate astăzi de către România, Serbia, Macedonia și Bulgaria evolua Cultura Vinča-Turdaș (în mileniul V î.e.n.), restul Europei se odihnea, comod, în… Epoca Pietrei.

Sursa foto

Până în 1961, când au fost descoperite tăblițele de la Tărtăria, se considera că scrierile apărute în intervalul cuprins între anii 3200-3500 î.e.n. ar fi cele mai vechi din lume (scrieri descoperite în Sumer, Egipt sau la Harappa – Pakistan). Uimitor este, însă, că există similitudini între simbolurile de pe tăblițele de la Tărtăria și cele din scrierea sumeriană, fapt ce i-a făcut pe unii savanți să emită ipoteza că sumerienii, considerați multă vreme întemeietori ai primei mari civilizații de pe Terra, erau originari din Peninsula Balcanică.

Adevărul este că civilizația sumeriană – care cunoștea roata, deținea substanțiale cunoștințe de matematică, astronomie și arme ori unelte mai avansate decât ale tuturor neamurilor semitice învecinate – a înflorit subit, în Orientul Mijlociu, de parcă sumerienii ar fi venit din altă parte.

Arheologii au inventariat, până în momentul de față, circa 700 de simboluri diferite în scrierea danubiană, un număr asemănător cu al hieroglifelor egiptene. Savantul german Harald Haarmann, specializat în lingvistică, susține că scrierea danubiană este mai veche decât cea sumeriană și că ar trebui să fie acceptată drept cea mai veche scriere din lume.

Arheologii au găsit mii de artefacte, majoritatea confecționate din ceramică arsă, pe care sunt prezente simboluri care fac parte din scrierea danubiană, numai că dogmele istorice sunt greu de depășit și nu tuturor istoricilor le surâde ideea că primul sistem de scriere și una dintre cele mai timpurii civilizații ale planetei au apărut la țărmurile Dunării de jos.

Istoria ar trebui rescrisă așa cum a fost, dar se pare că acest efort ar fi din cale afară de obositor și deranjant pentru o parte dintre istorici sau arheologi. Plus că ar fi în dezacord cu unele interese politice. Istoria este una dintre cele mai politizate științe.

Puși în fața dovezilor, unii „istorici serioși” au pretins, chiar, că obiectele autohtone care purtau inscripții similare celor sumeriene ar fi fost, de fapt, importate din Orientul Apropiat. Numai că urmele de civilizație avansată descoperite pe valea Dunării sunt cu 2000 de ani mai vechi decât cele sumeriene. S-ar putea vorbi, deci, despre un transfer de civilizație dinspre spațiul carpato-danubian spre Sumer, nu invers!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, www.ancient-code.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

Zidul lui Hadrian, frontiera de nord a Imperiului Roman. Acolo, în provincia Britania, a fost detașată și o cohortă formată din GETO-DACI!

Numit, în latină, Vallum Hadriani sau Vallum Aelium, Zidul lui Hadrian reprezintă o fortificație a cărei construire a început în anul 122 e.n., în provincia romană Britania, sub domnia împăratului Hadrian – succesorul lui Traian. Grandioasa construcție începea de pe țărmul râului Tyne, aproape de Marea Nordului și ajungea până la Marea Irlandei. Reprezenta limita de nord a Imperiului Roman, dincolo de care începeau teritoriile ce aparțineau triburilor libere ale acelor meleaguri, inclusiv ale picților.

Vallum Hadriani nu era un simplu zid. El cuprindea porți, clădiri pentru cazarea trupelor și turnuri de veghe. De-a lungul său se afla un drum militar. Construirea Zidului lui Hadrian a durat șase ani. A fost necesară munca a 15000 de oameni, pentru ridicarea sa. Zidul a fost construit de către legionarii romani, între care existau și arhitecți, zidari ori meșteri pietrari. Componenții legiunilor romane aveau statut de cetățeni romani.

Deși, în genere, militarii care lucrau sau care desfășurau activități militare la Zidul lui Hadrian proveneau din Europa de nord, au existat și unități aduse de la depărtări mai mari, formate din luptători de diferite nații. Printre aceștia se numărau asturieni (din Peninsula Iberică), sirieni și geto-daci.

„Cohors I Aelia Dacorum” a fost un regiment de infanterie (o cohortă) al corpului de auxiliari al armatei romane. Cohorta a fost creată în vremea împăratului roman Hadrian în provincia romană Dacia, lucru petrecut mai devreme de anul 125 e.n. Unitatea constituită din geto-daci a fost dislocată, pentru aproape întreaga sa existență, la hotarul de nord al provinciei Britania, în forturile aferente Zidului lui Hadrian.

Astăzi ne sunt cunoscute numele a 53 de participanți la construirea Zidului lui Hadrian. Este vorba despre centurionii care, conducându-și militarii, răspundeau, fiecare, de bunul mers al construirii unui sector de zid. Zidul lui Hadrian nu a fost abandonat nici măcar după sfârșitul Imperiului Roman, deoarece localnicii s-au folosit în continuare de clădirile aflate de-a lungul său.

Adesea zidul lui Hadrian este descris ca un loc în care viața era dificilă și confortul redus. Însă personajele din elita militară și administrativă beneficiau de condiții foarte bune de viață. Locuințele persoanelor de vază erau prevăzute cu… încălzire prin podea (hypocaust). Nu lipseau nici băile.

Romanii au invadat și ocupat mari porțiuni din actuala Scoție, chiar după terminarea zidului. Deoarece stăpânirea romanilor s-a extins în afara sa, zidul a fost abandonat o scurtă perioadă, cam 20 de ani, începând cu anul 138 e.n. Ulterior a intrat iarăși în folosință, deoarece s-a revenit la fostul hotar, delimitat de către zid, în urma atacurilor triburilor băștinașe.

Este foarte probabil ca arhitectul principal al zidului să fi fost chiar Hadrian. Zidul care poate fi admirat astăzi în Marea Britanie posedă doar 10% din dimensiunile pe care le avea odinioară construcția. Ruta exactă pe care o urma Zidul lui Hadrian nu este cunoscută totalmente, deoarece pe traseul pe care îl urma odinioară au fost construite așezări umane care au șters vechile urme.

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: wikipedia.org, blog.english-heritage.org.uk, hadrianswallcountry.co.uk

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

DACII din Ucraina – Orașul Camenița se numea… PETRIDAVA, în Antichitate. Așezarea a fost întemeiată de către geto-daci, după spusele istoricilor ucrainieni!

În regiunea Hmelnîțkîi din Ucraina se află orașul Camenița (Kameaneț-Podilskîi), la o distanță nu prea mare de granița cu România. Prin acest vechi oraș din Podolia trece râul Smotrîh – afluent al Nistrului. Cu toate denumirile slave din zonă, Camenița nu este cu totul străină de trecutul nostru istoric, dat fiind că are legătură cu… geto-dacii. Cu dacii liberi.

Orașul Camenița a fost atestat în secolul XI, ca urbe a Rusiei Kievene, dar în cumplitul an 1241 cetatea a fost nimicită de către tătari. După 111 ani, orașul a fost cucerit de către polonezii conduși de către regele Cazimir al III-lea, fiind transformat în capitală a voievodatului Podolia. Pentru o mai bună protecție a voievodatului de frecventele incursiuni războinice ale turcilor și tătarilor, polonezii au extins castelul și sistemul de apărare existent în orașul pe care, cândva, l-au întemeiat strămoșii noștri.

Stema istorică a orașului Camenița reprezintă un călăreț care ucide un balaur. Cavalerul este îmbrăcat cu o armură medievală, dar prezintă asemănări greu de ignorat cu reprezentările iconografice ale Sfântului Gheorghe, precum și cu anticul… Cavaler Trac.

Cu două milenii în urmă, în locurile în care astăzi se află orașul Camenița viețuiau dacii. Strămoșii noștri au întemeiat acolo, după cum o susțin unii istoricii ucrainieni (care nu pot fi acuzați, în niciun caz, de dacism sau filoromânism), o cetate care se numea Petridava sau Klepidava. „Petri” provine, negreșit, de la „piatră” iar „dava” știm bine că însemna „cetate”, pentru străbunii noștri. Așadar, existat o veche cetate de piatră, pe un teritoriu care cândva era stăpânit de către daci.

Denumirea actuală a orașului Camenița vine de la un cuvânt slav care are tot semnificația de „piatră”. Nou veniții slavi au tradus în propria limbă o parte din vechea denumire a așezării, așa cum fusese stabilită de către întemeietorii săi. Denumirea de Petridava diferă foarte puțin de numele unei alte cetăți getice: Petrodava.

Ruinele străvechii cetăți Petrodava se află în apropiere de actualul oraș Piatra-Neamț. Pe lângă milenara conservare a toponimiei, ni se oferă, simultan, și un amănunt important al modului în care geto-dacii pronunțau cuvântul „piatră”. Poate că pronunția era aidoma celei de azi iar micile diferențe provin doar din modul în care istoricii și geografii antici au transcris/preluat denumirile existente în graiul geto-dac.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, adevarul.ro, www.formula-as.ro

Imagini: wikipedia.org, deviantart.com, wallpapertvs.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

OALA CALORIFER – O invenție românească veche de… 1.000 de ani, descoperită în Negrilești, Galați. Cum era folosită?

un articol de Conf. univ. dr. George V Grigore

Oala de încălzit casa”, sau „Oala calorifer” este expusă la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi. Ea a fost descoperită în situl arheologic din satul Negrileşti, aflat în partea de nord  a judeţul Galaţi, la circa 20 de kilometri de Tecuci şi aproximativ 25 de kilometri de Bârlad, într-o zonă în care mărturiile materiale ale locuirii umane se întind pe mai bine de trei milenii.

Aceste mărturii arheologice ne arată şi o faţă surprinzătoare a inventivităţii româneşti, care s-a manifestat şi în rezolvarea problemelor ce ţin de traiul de zi cu zi. Este, evident, o zonă creativă mai puţin spectaculoasă decât cea care ţine de progresul tehnologic, dar cu siguranţă se dovedeşte la fel de importantă.

În amintita localitate de mai sus, o echipă de cercetători condusă de arheologul Costel Ilie, de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, a scos la lumină această „instalaţie” de încălzire a locuinţei, veche de circa un mileniu, care nu a mai fost identificată (cel puţin deocamdată) în spaţiul românesc. Este vorba despre un „calorifer” arhaic de 1.000 de ani, care folosea apa ca element de stocare a căldurii. Mai exact, strămoşii noştri utilizau vase mari din lut, cu pereţii groşi, în care introduceau bucăţi de piatră încinse în focul vetrei, apoi umpleau vasele cu apă. Acestea se încălzeau şi, vreme de ore bune, radiau căldura în încăperea în care se afla vasul.

Oala de încălzit

Posibil ca în locuinţele oamenilor înstăriţi existau mai multe astfel de vase, ale căror dimensiuni erau diverse (între 10 şi circa 40 de litri), pe care le foloseau într-un soi de rotaţie, astfel încât în timp ce unele „calorifere” se aflau „la încărcat”, altele le ţineau locul în interiorul casei. Posibil ca apa caldă rezultată în acest mod să fie folosită și în alte scopuri casnice. La fel de interesant este că vasele pentru încălzit erau produse tot în aşezarea respectivă, unde a fost descoperit acum câţiva ani un cuptor pentru ars ceramică vechi de peste 1.700 de ani.

Alte artefacte descoperite la Negrilești

Această soluţie de încălzire pare una curată și modernă, reprezentând o adevărată revoluţie tehnologică pentru acele vremuri. Desigur că romanii au inventat încălzirea prin pardoseală acum 2.500 de ani, dar din cauza costurilor, aceasta era accesibilă doar celor extrem de bogaţi. Oricum, oala calorifer moldovenească era superioară vetrei obşnuite, pentru că nu producea fum. Vatra obișnuită nu avea întotdeauna horn, iar cele mai multe locuinţe având o simplă gaură în acoperiş deasupra vetrei pentru aerisire. Încălzirea pietrelor avea loc probabil în încăperea unde se afla vatra de foc (anexă, bucătărie, etc.), iar „Oala de încălzit casa” se afla într-o altă încăpere. Pentru încălzirea vasului și a apei se foloseau pietre obişnuite de râu, dar puteau fi folosite şi pietre vulcanice, recunoscute ca având proprietăţi de transfer termic mult mai bun decât pietrele obișnuite.

Oala de încălzit casa”, sau „Oala calorifer” ce se folosea acum 1.000 de ani, „extrasă” din situl de la Negrileşti, poate fi admirată, restaurată și conservată, la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, acolo unde muzeografii vă pot explica și modul ei de folosire.

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

Descoperire senzațională la Tărtăria – statueta „ADAM și EVA”, veche de 6.000 de ani…

Locul descoperirii celor trei celebre tăblițe de la Tărtăria, probe ale primei scrieri din lume, încă este puțin cercetat. Din fericire, în ultimii cinci ani, o echipă entuziastă de arheologi a reușit să continue cercetările din acest șantier neolitic. Și cum, de puțină vreme, rezultatele acestor cercetări au fost făcute publice, în cadrul unei expoziții, avem noutăți arheologice excepționale. Iată despre ce este vorba…

Un articol de Conf. univ. dr. George V Grigore

Peste 150 de artefacte de acum 6.000 de ani, au fost expuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, între care obiecte de uz casnic, unelte, podoabe şi reprezentări ale zeităţilor, care au fost descoperite în perioada anilor 2010 – 2015 în importantul sit arheologic de la Tărtăria.

Expoziţia intitulată „Cinci ani de cercetări sistematice la Tărtăria-Gura Luncii” a fost vernisată pe 17 noiembrie 2016 şi poate fi vizitată până în jurul datei de 20 februarie 2017.

Am realizat o expoziţie temporară cu piese care redau ideile şi credinţele religioase ale epocii respective, precum şi piese care redau viaţa de zi cu zi, piese de uz casnic. Toate aceste artefacte nu au mai fost aduse împreună într-o expoziţie, fiind puse acum pentru că este vorba de rezultatul a cinci ani de cercetări arheologice”, a declarat arheologul Cristian Florescu.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia şi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Între piesele expuse se află vase de ceramică, greutăţi pentru plase de pescuit, unelte de os şi piatră, străpungătoare şi spatule cu care îşi prelucrau oamenii hainele, figurine, statuete antropomorfe, podoabe, elemente ale vieţii spirituale şi reprezentări ale zeităţilor. „Aşa cum în momentul de faţă avem icoane, aşa şi ei îşi reprezentau zeităţile de acum 6.000 de ani”, a explicat Cristian Florescu.

Unul dintre obiectele descoperite este o reprezentare a perechii umane, femeie și bărbat, piesă singulară pentru zona Transilvaniei (statuia „Adam și Eva”). Potrivit specialiștilor, aceasta ar putea fi introdusă chiar în categoria „tezaur”, fiind o piesă unicat.

Expoziția „Cinci ani de cercetări sistematice la Tărtăria-Gura Luncii” cuprinde trei compartimente: cel de ceramică, cel dedicat vieții spirituale și cel vieții de zi cu zi. În cadrul compartimentului referitor la elemente de viață spirituală, printre cele mai senzaționale piese se numără figurine antropomorfe și reprezentări antropomorfe pe vas.

„Situl de la Tărtăria este unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, situri neolitice. Din păcate, cercetările au fost destul de sumare. Avem  o primă fază a cercetărilor în 1961 când au apărut și celebrele tăblițe de lut, apoi o campanie în 1989. În ultimii cinci ani, cu sprijinul Consiliului Județean Alba care a alocat bani pentru achiziționarea sitului și cu un colectiv vast compus din arheologi de la Muzeul Național Brukenthal, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia am reușit să întreprindem cercetări mult mai ample”, a declarat directorul muzeului din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu.

Expoziția vernisată la Alba Iulia, dedicată exclusiv perioadei neolitice, a fost prezentantă de către Cristian Florescu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. „Expoziția este organizată pe trei compartimente: un compartiment de ceramică, un al doilea compartiment referitor la elemente de viață spirituală descoperite la Tărtăria, precum și al treilea compartiment, general, este vorba de viața de zi cu zi, în care sunt prezentate uneltele de uz caznic, uneltele de os, de piatră, greutățile, suporturile și o vitrină cu piese care nu le putem identifica sigur rolul lor funcțional”, a explicat Cristian Florescu.

Reamintim că în situl Tărtăria au fost descoperite trei tăbliţe cu pictograme considerate a fi din anul 5.500 î.Hr.

Tăblițele de la Tărtăria au fost descoperite în anul 1961 de către arheologul Nicolae Vlassa. Două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci și diferite obiecte. Cea de-a treia cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii.

Tăblițele de la Tărtăria ar putea reprezenta cea mai veche scriere din lume, fiind cu douămii de ani mai vechi decât scrierile sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasr. După stilul pictogramelor, acestea au similitudini cu cele de la Uruk și Djemdet Nasr.

Cercetările arheologice în această zonă au fost reluate ulterior, pe teritoriul comunei Săliştea, în satul Tărtăria, punct Gura Luncii, pe o suprafaţă de peste 2,5 hectare, care a fost cumpărată de către Consiliul Judeţean Alba de la foştii proprietari, pentru a conserva situl. „De fapt, ţinta şantierului e să demonstrăm locul şi apartenenţa culturală a acestei descoperiri fenomenale anterioare (tăbliţele de la Tărtăria)”, a explicat atunci arheologul Sabin Luca.

Tot la Tărtăria a fost găsită, în urmă cu doi ani, o nouă tăbliță de ceramică, denumită „secretă”, mai „tânără” cu aproximativ un mileniu, care ar prezenta „semne sacre” și care se află în prezent în patrimoniul M.N.U. din Alba Iulia.

Săpăturile au fost reluate în 2010, cu un colectiv condus de Sabin Luca, şi continuate, cu o pauză din cauza lipsei resurselor financiare, până în 2015. Situl de la Tărtăria a fost descoperit de către Endre Orosz în anul 1906 şi cercetat de-a lungul timpului de Kurt Horedt (1942-1943), Nicolae Vlassa (1961) şi Iuliu Paul (1989). Planul şi profilul aşezării au fost stabilite de către Gheorghe Lazarovici şi Marco Merlini în perioada 2005-2006. În aprilie 2012, piese de bronz şi fier, datând din Epoca Bronzului au fost descoperite în localitatea Tărtăria, pe traseul autostrăzii Orăştie – Sibiu. Ar fi vorba despre un depozit de astfel de piese, iar descoperirea a fost anunţată atunci de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Acum aceste bronzuri sunt expuse la Muzeul Național de Istorie al României din București.

Dacă drumurile dumneavoastră vă poartă pașii către municipiul Alba Iulia, sacrificați câteva ore și vizitați expoziţia intitulată „Cinci ani de cercetări sistematice la Tărtăria-Gura Luncii” de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Aici puteți vedea statuia antropomorfă unicat „Adam și Eva” care are 6.000 de ani vechime și va fi încadrată la categoria „tezaur” românesc.

Conf. univ. dr. George V Grigore

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

Dacii construiseră, în munții lor, un complex sistem de fortificații. Remarcabila rezistență a cetăților era conferită de către murus dacicus – „zidul dacic”

Istoricul roman Florus a scris, despre strămoșii noștri din vremea regelui Cotiso, că „dacii viețuiesc nedeslipiți de munții lor”. Același istoric adăuga că „de acolo, sub conducerea regelui Cotiso, se obișnuiseră să coboare, pustiind ținuturile din vecinătate”, ori de câte ori malurile Danubiului se uneau printr-o punte de gheață.

Înaintașii noștri își găsiseră, în munți, un sălaș desăvârșit, din punct de vedere defensiv. Terenul era greu de cunoscut de către un posibil adversar. Era un efort chiar și să urci până la ascunzătorile din munți ale regilor daci. Atacurile prin surprindere erau excluse. Pentru ca adăposturile lor din munți să devină de necucerit, dacii au conceput sisteme complexe de fortificații.

Pentru a putea cuceri o parte din Dacia, spre a-și asigura accesul la minele de aur din Apuseni, armatele împăratului Traian au depus eforturi titanice. Pe lângă vitejia strămoșilor noștri, una dintre cauzele pentru care romanii au preferat, multă vreme, să se războiască cu alte populații și în alte zone, aflate la mari distanțe de Roma, au fost fortificațiile formidabile pe care le construiseră regii daci, în munții lor. Fortificații pe care le consolidau și le extindeau încontinuu.

Un element de importanță crucială, strâns legat de durabilitatea și eficiența complexului sistem de fortificații realizat de către străbunii noștri, a fost… zidul dacic. Sau murus dacicus, așa cum îl numesc istoricii și arheologii. Pentru a ridica un astfel de zid, meșterii clădeau, prima dată, două rânduri de blocuri de piatră, între care turnau, apoi, pământ amestecat cu pietriș. Acest pământ, care constituia „umplutura” zidului dacic, era tasat în mod meticulos de către armatele de lucrători. E foarte probabil ca zidurile să fi fost construite chiar de către ostașii meniți să apere fortificațiile, deoarece societatea dacică nu era una de tip sclavagist (spre deosebire de „avansata” civilizație romană).

Cele două rânduri de blocuri de piatră (blocuri fasonate în formă paralelipipedică) nu erau independente unul de altul și nici de stratul interior, compactat, alcătuit din lut și pietriș. Elementele de legătură, care îi dădeau zidului dacic o rezistență ieșită din comun, erau grinzile de lemn dur care uneau, din loc în loc, cele două rânduri de piatră paralele (cel din interior și cel din exterior). Aceste grinzi erau cioplite, la extremități, în „coadă de rândunică”.

După ce erau arse la suprafață, pentru a deveni rezistente la umezeală, grinzile de legătură erau fixate în locașurile speciale existente în blocurile de piatră corespondente, situate de-o parte și de alta a zidului. Un astfel de zid, care putea atinge o grosime de 3 metri și o înălțime de până la 10 metri, descuraja orice intenție distructivă a unui potențial asediator. Nici nu este de mirare că unele asemenea ziduri au rezistat până în ziua de azi, sfidând vremea. Ziduri cu o structură de acest fel au intrat în alcătuirea unor sisteme de fortificații precum cele de la Sarmizegetusa Regia.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org

Surse imagini: 1, 2, 3, 4

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

Brățările dacice din Polonia – „Formula As” ne surprinde din nou cu descoperiri extraordinare

O muncă importantă cât opera a 100 de istorici sau chiar mai mult! În acest fel am putea defini uriașa însemnătate a muncii jurnaliștilot de la Formula As, în frunte cu directoarea revistei, Sânziana Pop. O echipă extraordinară care, de mai bine de 10 ani, descoperă urmele dacilor și vlahilor din toată Europa, rescriind pentru noi istoria.

Desigur, o astfel de investigație ar trebui să fie făcută de istoricii și arheologii noștri. Doar că mulți dintre ei sunt prea comozi, prea incompetenți, prea blazați, prea în slujba altor interese… Fără îndoială că avem destui arheologi și istorici cu vocație care slujesc adevărul și națiunea română dar, din păcate, ei sunt o minoritate; una adeseori oprimată de sistemul care vrea să ne șteargă identitatea.

Noroc cu entuziaștii de la Formula As care ne uimesc în fiecare toamnă cu rezultalele muncii de teren pe care o fac dincolo de granițele României. Întorși din țările aflate la nord de noi – Polonia, Germania, Suedia și Danemarca, ne-au adus daruri de suflet care trebuie prețuite. Să le dăm cuvântul…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

FORMULA AS:

Brățările dacice din Polonia

Drumul nostru spre Nord a început cu Polonia. Încă de anul trecut, când o porniserăm spre Ţările Bal­tice, dovezile dacice cele mai limpezi şi argumentele cel mai greu de pus sub semnul întrebării veneau din Polonia. Dacă în reportajele noastre putem proba im­pre­sionantul areal de expansiune şi de influenţă al lumii dacice, până inclusiv în Danemarca şi Suedia, e pentru că ne bazăm pe probe strânse, vreme de dece­nii, de pasionaţi arheologi şi profesori universitari polonezi, pe teoriile lor pe care le-au apărat în lucrări ştiinţifice şi în conferinţe publice, la cel mai înalt nivel.

În anii ’70, când profesorii Tadeusz Sulimirski şi Tadeusz Makiewicz vorbeau despre influenţa şi despre prezenţa dacilor pe teritoriul Poloniei de azi, mulţi cercetători vor fi considerat aiuri­toare şi avân­tate din cale-afară argumen­tele lor. Numai că timpul şi, mai mult decât el, realitatea arheologică de netăgă­duit a ultimilor ani, le-a dat dreptate celor două somi­tăţi ale istoriografiei poloneze.
“Acum 10 ani, discuţiile despre daci nici nu exis­tau în lumea ştiinţifică din Polonia, iar acum, găseşti urme dacice pe tot locul. Să te aştepţi să afli şi alte noi şi spectaculoase urme dacice în zona aceasta a Europei, cât de curând. Acesta este doar începutul!”. Cu vor­bele acestea mă despărţisem, în urmă cu un an, de tânărul arheolog polonez Marcin Rudnicki. Îl vizita­sem chiar la el la birou, în mansarda modernă a “In­stitutului de Arheologie” al Universităţii din Varşo­via.

Pornind de la descoperiri făcute de el însuşi în faimo­sul sit arheologic de la Pelczyska, Marcin Rud­nicki şi-a pus problema contextului acestor desco­periri. Astfel a ajuns să afle că fragmentele de brăţară pe care le găsise sunt similare cu unele produse în Transil­vania sau că, întregite, cioburile ceramice pe care le avea în biroul său formau o superbă “ceaşcă dacică”, un tip de veselă “marcă înregistrată” a stră­moşilor noştri. “Prezenţa ceştilor dacice e un argu­ment sufi­cient ca să putem susţine prezenţa fizică a dacilor în zona dintre Cracovia şi Varşo­via, în bazinul Vistulei”, îmi spunea atunci Marcin Rudnicki. Vasile Pâr­van, marele istoric ro­mân care afimase acelaşi lucru, era confirmat! Şi cum literatura de spe­cialitate, oricât de frumos ar fi transpusă sau explicată de istorici, rămâne tot pagină de car­te, am vrut să vedem cu ochii noştri dovezile, obiectele, nu­me­roasele artefacte dacice des­pre care vorbesc în lucrările lor arheo­logii po­lonezi. Ce urma să desco­perim avea să-i dea mare dreptate lui Marcin. Adevăratele des­coperiri dacice abia acum încep să apară…

Dacii din subsolul Muzeului din Cracovia

Am început periplul nostru de trei mii de ki­lometri spre Ţările Nor­dice, la Cracovia, primul punct important pe harta lumii dacice, la nord de Transilvania. Deşi plasat într-o zonă cu mare trecere turistică şi într-un decor de vis, Muzeul de Arheologie părea să fi intrat în vacanţă, lăsat pe mâna unor ghizi de de­cor, lipsiţi de informaţii de specialitate. Ce ve­deam în vitrine era, însă, uluitor: ceramică, arme, podoabe, vase funerare din lut, care aduceau izbi­tor cu ce avem şi noi în muzeele noastre, doar că nu exista nicăieri o explicaţie a provenienţei lor. Într-un colţ, o sculptură în piatră cu cavalerul trac… identic cu cel pe care îl gă­sisem în Lituania.

Ghidul nostru în muzeul din Gdansk, Olga Krukowska, alături de reporterul Formulei AS

Am solicitat să vorbim cu un specialist. Demersul a durat câtva timp, dar rezultatul a fost peste aşteptări. Un lucrător al muzeului ne-a pus la dispo­ziţiile lucrări extraordinare realizate… împre­ună cu istorici români, facilitându-ne, ulterior, accesul spre per­sonalul specializat în pe­ri­oada dacică. Astfel, arheo­loaga Malgorzata Wa­wer a petre­cut două zile în depo­zitele Muzeului de Ar­heolo­gie de la Cracovia, pen­tru a scoate la iveală re­lic­vele dacice care sunt ţi­nute sub cheie. “Păcat că nu am avut mai multă vre­me să caut, pentru că avem foarte multe ele­mente de origine dacică la noi în muzeu. Ma­joritatea sunt fragmente ceramice ale unor vase ti­pice pentru area­lul dacic, cum e ceaş­ca daci­că, dar şi bi­ne­cunoscutele fructiere cu picior înalt sau di­verse ca­pace ceramice or­na­mentate. S-au găsit obiec­te de acest fel în cel puţin şase situri arheo­logice im­por­tante din ju­rul Cracoviei. Avem însă şi vase foarte bine păstrate, pe care le-am moştenit dintr-o exca­vaţie de la Lipica Gorna, şi care ţin de cultura Lipiţa, asociată tribului dacic al costobocilor”, afirmă Malgor­zata Wawer.

De altfel, după cum dovedesc şi foto­grafiile din arhi­va muzeului, ast­fel de artefacte dacice sunt pre­zente, din timp în timp, în expo­ziţiile organizate de muzeul din Cracovia.

Când cauţi o brăţară şi descoperi trei!

Dar adevăratele descoperi da­cice aveam să le gă­sim, la mo­dul propriu, la Gdansk. Muzeul de Arheo­logie de la Marea Baltică e o adevărată bijuterie. Si­tuat în cen­trul vechi al oraşului, el este găzduit într-o clădire-simbol, una dintre puţinele care au rezistat după bombardamentele criminale ale armatei sovie­tice din Al Doilea Război Mondial. Un muzeu uriaş, înălţat pe mai multe nivele, cu săli în­tregi dedicate perioadei antice.

Urne dacice mortuare şi săbii îndoite (sice), depuse ca ofrandă (exact cum am găsit în primăvară, la cea mai nordică cetate da­cică, cea din Ucraina, de la Malaya Kopanya), co­lane, brăţări, fibule care seamănă cu inventarul multor descoperiri de la noi, dar, din nou, nicio explicaţie relevantă sub obiectele afişate şi, din păcate, niciun specia­list în epoca romană prezent la faţa locului. “Atât şefa departamentului, doamna Malgor­zata Tus­zynska, cât şi asistenta dânsei, doam­na Ewa Adamska, sunt plecate. “Ewa este pe un şantier, la mai bine de 100 de kilo­metri de aici”, s-a scuzat arheoloaga Olga Kru­kow­ska, străduindu-se să ne ofere informaţii şi să ne fie ghid. Ne preia şi ne con­duce prin întreg muzeul, în vreme ce încearcă să afle unde au dispărut brăţă­rile de tip “Şimleu Sil­va­niei”. “Nu sunt expuse”, constatăm împreună, în faţa vitrinei în care ele s-au găsit până acum trei săptămâni. “S-a făcut o mare expoziţie şi am luat unele dintre exponatele de valoare. Mai e doar această brăţară, cu cap de şarpe, care pare să fie şi ea tot dacică, deşi e clar că nu e cea pe care o căutaţi”. La finalul ghida­jului, Olga stabilise deja toate detaliile pentru întâlnirea mea de a doua zi cu Ewa Adamska, chiar pe şantierul de la Pudlowiec, unde se afla la săpat. “Ewa vă poate da toate detaliile pentru ceea ce căutaţi”, ne-a asigurat, la plecarea de la Mu­zeul de Arheologie din Gdansk, Olga Krukowska.

Ne-am pornit cu noaptea în cap spre Pudlowiec şi bine am făcut. GPS-ul ne-a scos în cu totul altă parte, iar de acolo, de-abia cu ajutorul unor instalatori polo­nezi, cu practica făcută în Marea Britanie şi cu engleza bine învăţată, am ajuns pe drumul cel bun. Numai că Pudlowiec-ul e un sătuc mut. Cu greu găsim pe cineva la un mic atelier auto. “Nu e aici şeful”, era singura replică într-o limbă străină a femeii de serviciu care pă­­­zea birourile. Dar înţelege ce căutăm, “Aaa, ar­cheo­­logiczne!!!” şi, în lipsă de cuvinte, ne trage după ea în mansarda atelierului, de unde se văd frumos câm­purile agricole, impecabil cultivate, ale Poloniei. Ne arată cu degetul spre nişte baloţi de paie, iar de acolo, nu mai e mult până la şantierul arheologic.

Ajun­­gem în 5 minute în mijlocul unui loc ce aduce mai degrabă a deşert decât a şantier. Bate un vânt as­pru, care ridică colbul făcut de muncitorii ce trudesc cot la cot, lângă cercetătoarea noastră. Ewa Adamska ne întâmpină, ca o veritabilă arheoloagă, cu hârleţul în mână şi cu faţa bătută de praf şi de soare. Vorbeşte greu engleză, iar gesturile de care se ajută ca să se facă înţeleasă o obosesc mai rău ca datul la lopată. Dar are încăpăţâ­narea specifică meseriei pe care şi-a ales-o şi nu ne lasă să plecăm de aco­lo nelă­muriţi. Nu îi e foarte clar ce cău­tăm de fapt, cu ce ne poate ajuta, dacă sun­tem arheologi sau jurna­lişti. O con­vingem că nu facem spionaj ştiin­ţific şi că, pur şi sim­plu, căutăm să aducem noi in­for­maţii pentru cititorii noştri, des­pre cele mai noi descoperiri legate de civi­li­zaţia da­cică. Îi explicăm faptul că încer­căm să găsim o bră­ţară anume, iar Ewa îmi cere pixul şi îmi desenează pe agendă capul de şarpe al brăţării pe care o vă­zusem cu o zi înainte la Gdansk. Extra­ordinar! Căutam o brăţară dacică şi gă­sim o alta! Apoi îi arăt imaginea cu brăţa­ra de tip “Şimleu Silvaniei”. Pufneşte în râs. “Nu pot să cred că asta căutaţi voi! Căutaţi «brăţări cu feres­tre»? Tocmai am găsit două astfel de brăţări pe şan­tierul de la Skars­zewy, acum câteva luni”, spune Ewa. E o informaţie exclusivă, avea să îmi confirme şefa ei. Nimeni în afară de cele două arheoloage nu ştie despre această descoperire.

Ewa Adamska urmează să publice în cu­rând cercetarea legată de cele două brăţări cu ferestre. “Sunt nişte exemplare foarte spe­ciale şi foarte impor­tante pentru noi, aşa că ţinem totul la secret, dar vă promitem că vă vom pune la dispo­ziţie imagini cu ele, în momentul când studiul nostru va fi gata”, îmi ex­plică la telefon Malgorzata Tus­zyn­ska, superioara Ewei la Muzeul de Arheo­logie din Gdansk.

Faimosul castel teuton de la Malbork, locul în care s-a descoperit una dintre brăţările dacice din nordul Poloniei

Informaţia legată de cele două noi brăţări dacice cu ferestre este extraordinară: pe harta lui Marcin Rudnicki, în nordul Poloniei, pe lân­gă Gdansk, erau cunoscute până acum trei exem­plare. Din start, acum avem cinci brăţări la Gdansk, plus cele 11 din Româ­nia! Dacă le pu­nem la socoteală şi pe cele două din nordul Ger­maniei, avem la Bal­tica aproape la fel de multe bră­ţări “tip Şimleu Silvaniei”, câte au fost găsite la noi în ţară! Şi, la cât de cu spor şi de serios se face arheologie în Polonia, n-ar fi exclus ca în doi ani să avem mai multe brăţări dacice la Ma­rea Baltică decât în Ardeal! Mar­cin Rudnicki avea mare dreptate: “Acesta este abia înce­pu­tul!”. N-a trebuit decât să ne punem la drum, ca să găsim trei noi dovezi fabuloase ale influen­ţei lumii dacice la Marea Balti­că. Iar Gdansk-ul şi Lalendorf-ul erau, la fel ca în promisiunea lui Marcin, doar începutul aventurii noastre pe urme dacice în nordul continentului…

Ciprian Rus

Foto: Ciprian Rus, Florentin Popa (2)

Sursa: Formula As

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie documentare și cărți

Călătorie în fascinanta istorie străveche a României

Nu întâmplător spațiul carpato-danubiano-pontic a fost numit de mulți cercetători străini (arheologi, istorici și lingviști) ca fiind leagănul culturii europene. Aici descoperim din cele mai vechi timpuri urme fascinante ale culturilor străvechi – din epoca de piatră, până în atichitate…

Multe dintre acestea sunt încă ascunse prin pivnițele muzeelor, prin sertarele unor arheologi. Din fericire, munca preseverentă a unor cercetători, adeseori nespecialiști, le aduc la lumină și astfel aflăm despre acestea cu toții.

Invitat la emisiunea mea, Adevăruri Tulbutăroare (difuzată la Nașul Tv), regizorul Leonardo Tonitza, realizatorul unui film de excepție, NIASCHARIAN – SĂ RENAȘTEM (îl puteți viziona mai jos), ne relatează lucruri deosebit de interesante despre aventura realizării acestui film, despre descoperirea unor artefacte de excepție și despre întâlnirea lui cu arheologii și sitoricii străini care spun că aici, pe malurile Dunării, s-a format prima mare cultură a Europei.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Adevăruri Tulburătoare poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 20:00 și, în reluare, duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/videos

NIASCHARIAN – SĂ RENAȘTEM

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Arheologie

Descoperire remarcabilă în Brașov, acum o săptămână: Tezaur format din 220 de monede dacice din argint. Află povestea relatată de autorul descoperirii…

Autor a numeroase descoperiri arheologice, cât pentru o întreagă viață de arheolog (descoperiri pe care le-am prezentat aici sau pe site-ul adevaruldespredaci.ro), Fănel Șerban, un cercetător amator din Brașov, ne face încă o surpriză uriașă: acum câteva zile a descoperit o altă comoară dacică – 220 de monede din argint, imitații făcute de daci după Illyria Dyrrhachium tip Xenon si Meniskos – sec II i.Hr.

Daniel Roxin

Mulțumindu-i pentru încrederea de a ne oferi povestea acestei noi aventuri, în premieră, vă invităm să citiți cum s-a petrecut totul, în relatarea autorului:

<<În urmă cu un an de zile, în ziua dedicată hobby-ului, din cauza vremii nefavorabile am plecat doar în căutare de noi potențiale locații, un fel de „periegheză”.    

Din mașină observam tot felul de dealuri, păduri sau locuri interesante. Mi le notam, să pot verifica acasă Repertoriul Arheologic Naţional, ca nu cumva în acele zone să se afle situri sau zone de interes arheologic. Legea îmi interzice accesul cu detectorul în astfel de zone, aşa că vroiam să mă asigur că din punct de vedere legal tot este în regulă.

La un moment dat am observat din mers un deal foarte interesant ca poziţionare – un deal izolat faţă de restul – la poalele căruia se afla un râu.

Mi-am spus: „Aici sigur se află un sit! Imposibil să nu fie! Sigur a fost o aşezare din epoca bronzului, are toate caracteristicile.”

Am ajuns acasă, am verificat să văd dacă acolo se afla vreun sit arheologic şi, spre surprinderea mea, am văzut că cel mai apropiat sit de locul acela se află la o distanţă considerabilă, de 3 km. Mi-am propus să ajung acolo într-una dintre ieşirile mele.

Problema este că pur şi simplu am uitat de acel deal, iar acum, după un an, mi-a revenit în minte din nou.

Am verificat încă o dată Repertoriul Arheologic Naţional, să mă asigur că totul este în regulă cu alegerea mea. Am văzut că este totul legal, aşa că i-am luat pe doi dintre băieţii mei şi am ieşit la detecţie, ca să vedem dacă intuiţia mea a dat greş sau nu.

Am ajuns la deal, am lăsat maşina la poalele pădurii şi am început să urcăm cu scopul de a ajunge în vârful acestuia. Urcarea era destul de anevoioasă din cauza pantelor abrupte ale dealului respectiv. Ajung în vârf şi acolo încep detecţia. După nici măcar a patra groapă a ieşit prima monedă, apoi alta, şi alta … până la 220 de monede.

Au fost foarte răspândite, de aceea colectarea lor a fost anevoioasă. Erau întinse pe o suprafaţă de 35 – 40 m2 şi la o adâncime începând de la 5 cm până la 30 cm.

Tezaurul a fost predat azi dimineaţă (ieri- 25 octombrie – n.m.) Muzeului de Istorie din Braşov.

Datorită acestei descoperiri, care pur şi simplu m-a epuizat fizic, nu am reuşit să scanez decât o mică parte a coamei pentru a găsi indiciile presupuse de mine cu privire la locuirea acestui deal din vremuri antice. Săptămâna viitoare este deja planificată deplasarea la locul respectiv împreună cu o echipă de arheologi pentru a cerceta zona.>>

Fănel Șerban

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html