Categorii
Articole

DANIEL ROXIN: A apărut revista ISTORIE INEDITĂ, cea mai interesantă revistă de profil din România. Află mai multe:

De ceva vreme m-am tot gândit la editarea unei reviste de istorie, într-o ediție de colecție, revistă care să adune cele mai interesante subiecte din istoria acestor meleaguri, din paleolitic până în prezent. Și iată că astăzi pot să vă anunț că acest proiect a prins viață. Primul număr al revistei ISTORIE INEDITĂ este disponibil deja pe site-ul www.dacia-art.ro.

Revista are 52 de pagini, este integral color, într-o grafică deosebită și conține 19 articole cu subiecte deosebit de interesante. La realizarea ei și-au adus contribuția 15 istorici, arheologi, cercetători și jurnaliști, iar rezultatul o să vă încânte.

Dintre subiectele inedite vă menționez doar câteva, pentru a vă incita să o descoperiți:

  • DACIA – Hărțile neștiute ale Imperiului Austro-Ungar
  • Când a trăit Zalmoxis?
  • Dovezi ale simbolismului Omului de Neanderthal
  • Rubla Eminescu
  • Genealogia lui Mihai Viteazul se răstoarnă

Cei care doresc revista o pot comanda pe site-ul Dacia Art: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

Daniel Roxin

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Cum au fost puși pe fugă invadatorii UNGURI de către Ștefan I Mușat, în bătălia de la Ghindăoani? La fel cum i-a înfrânt și Basarab I, la Posada!

Cu 6-7 secole în urmă, regii Ungariei, ai căror strămoși veniseră cândva din stepele Asiei, au încercat să își exercite dominația și asupra altor teritorii locuite de către români, în afară de Ardeal. Rămâne de pomină pățania de la Posada a lui Carol Robert de Anjou și a armatei sale.

Confruntați cu tendințele expansioniste ale regilor unguri, moldovenii nu s-au lăsat mai prejos decât muntenii. Ba chiar le-au administrat războinicilor unguri, conduși de către Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), o lecție foarte asemănătoare celei primite de către înaintașii lor la Posada, în anul 1330. Este vorba despre Bătălia de la Ghindăoani (Hindău), care s-a petrecut în februarie 1395 și poate fi considerată „o Posadă a moldovenilor”.

Voievodul Moldovei, Ștefan I, un vrednic înaintaș al lui Ștefan cel Mare, a domnit între 1394 și 1399, fiind vasal al regelui Poloniei. Acceptarea statutului de vasal era motivată de un pericol permanent: dorința de expansiune teritorială a regilor maghiari. De altfel, Ștefan I Mușat ajunsese pe scaunul domnesc cu susținerea regelui polon.

Temerile voievodului moldovean erau întemeiate. La începutul anului 1395 regele maghiar a pornit cu oaste spre Moldova. Corpurile de oaste secuiești au servit ca avangardă. Secuii, conduși de către comitele Ștefan de Kanizsa, i-au atacat pe moldovenii ce apărau trecătorile montane dintre Ardeal și Moldova. Din urmă, a sosit grosul oștirii maghiare.

Deplasându-se cu rapiditate, armata lui Sigismund de Luxemburg (cel care avea să devină ulterior rege al Germaniei și împărat al Sfântului Imperiu Romano-German) a ajuns până la Cetatea Neamțului, la începutul lunii februarie a anului 1395. Pe parcursul înaintării prin Moldova, oastea ungară a fost hărțuită necontenit. Însă nu s-a petrecut vreo confruntare majoră! Deplasarea rapidă a ungurilor prin Moldova poate fi explicată prin faptul că n-au întâmpinat vreo rezistență prea puternică. Încrezători în propriile forțe, ungurii au trecut la asedierea Cetății Neamțului.

După câteva zile, s-a lăsat peste țară un ger năpraznic. Fără a reuși să ocupe cetatea, regele maghiar a venit cu propunerea ca Moldova să accepte suzeranitatea regatului Ungariei, în schimbul retragerii trupelor. Spre uimirea regelui ungar, voievodul moldovean a acceptat propunerea cu ușurință, lucru care ar fi trebuit să-i pună pe gânduri pe maghiari și secui.

Invadatorii habar n-aveau ce îi aștepta, la retragere. La Hindău (Ghindăuani), nu departe de Târgu Neamț, mândra oaste ungurească, echipată strașnic, cu armuri strălucitoare, după standardele occidentale ale epocii, a fost atacată din senin, pe când traversa o vale îngustă.

Peste războinicii unguri s-a abătut o ucigătoare ploaie de săgeți, eliberate cu furie din arcurile mulțimii de moldoveni, care pregătiseră cu grijă atacul. În acele vremuri, aproape fiecare bărbat din țările române era un arcaș priceput. Trasul cu arcul era o abilitate pe care strămoșii noștri și-o exersau încă de la vârste fragede.

Cronicarii spun că domnitorul român a lovit oastea maghiară ajutată de către secui „cu toată forța poporului său”. Alegerea locului atacului, situat astăzi în comuna Ghindăoani din județul Neamț, dovedește că Ștefan I Mușat era un foarte bun strateg sau că avea sfetnici foarte iscusiți într-ale războiului. Pusă în situația unui atac ce nu-i îngăduia să se desfășoare în teren, oștirea maghiară și-a risipit forțele în van și apoi s-a retras, condusă de panică.

Atacul copleșitor al românilor a avut loc la 12 februarie 1395 iar regele Sigismund de Luxemburg și cavalerii săi însoțitori au fost atât de „energici” în fuga lor, încât peste foarte puțină vreme prezența monarhului maghiar era consemnată la Brașov.

La Ghindăuani, oastea maghiară și strategii săi au dovedit că n-au învățat lecția de la Posada, încasând o înfrângere rușinoasă. Judecând după graba în care au părăsit Moldova în urma atacului prin surprindere de la Ghindăuani, singura tactică după care s-au ghidat războinicii unguri ai regelui Sigismund de Luxemburg a fost „scapă cine poate”.

Amintirea biruinței lui Ștefan I Mușat asupra puternicului rege maghiar a persistat peste ani, dovadă că Ștefan cel Mare a dat poruncă să fie cioplită o nouă lespede pentru locul de odihnă veșnică al înaintașului său, aflat la Mănăstirea Bogdana. Pe lespedea comandată de către Ștefan cel Mare sunt scrise următoarele: „binecinstitorul domn al Țării Moldovei, Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta strămoșului al nostru, bătrânul Ștefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindov, a biruit pe Jicmont (Sigismund de Luxemburg), craiul unguresc, la Hindov.”

Aceasta a fost povestea „Posadei moldovene” și a lecției de istorie și de strategie militară ce li s-a predat, spre reînvățare, regilor unguri!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Statuia unui dac va veni acasă, la București!


Asociația Identitate Culturală Contemporană
(AICC; aiccromania.org) este o organizație nonguvernamentală ce promovează proiecte culturale de interes pentru identitatea culturală națională. Anul trecut această asociație a lansat un proiect de strângere de fonduri pentru realizarea replicii unei capodopere a artei antice, respectiv statuia unui nobil dac din Giardino di Boboli, Florența – Italia și amplasarea acesteia în București. Perioada campaniei: 16.11.2016 – 01.12.2017. Acest proiect este susținut și de Academia Română, prin secția sa de științe istorice și arheologie – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.

Proiectul de realizare și amplasare în București a unei statui de nobil dac are o dublă conotație: identitară și culturală. În toată diversitatea peisajului urban bucureștean, nu există nici măcar un monument dedicat civilizației dacice. Amplasarea unei statui de dac va îmbogăţi cultural capitala noastră, dovedindu-se un act de normalitate. Pe de altă parte, este vorba de o importantă conotație culturală în strânsă legătură cu profunda identitate europeană a spațiului cultural românesc. Statuia care va fi amplasată în capitala noastră va fi o replică a uneia dintre sculpturile realizate de artiștii antici romani pentru a împodobi Forul lui Traian din Roma.

Monumentul corespunde cu punctul de apogeu al artei romane, iar Forul, cu statuile sale și celebra Columnă a lui Traian, a impresionat, dar și influențat, de-a lungul secolelor mari maeștrii ai artei universal, precum Michellangelo, Rubens sau Dali. Statuile de daci din Forul lui Traian nu se mai află astăzi în locul lor original, dar pot fi văzute în marile muzee ale lumii, de la Luvru, la Ermitaj sau The Metropolitan Museum of Art (New York). Aceste opere sculpturale se pot vedea astăzi în diferite muzee și colectii private din întreaga lume: la Roma, Paris, Versailles, Florența, Londra, New York, Ierusalim, Sankt Petersburg, Copenhaga, Berlin, etc. În România, chiar dacă dacii au fost strămoșii noștri, nu există însă niciuna dintre aceste statui…  Domnul Leonard Velcescu, cunoscut istoric și cercetător în studiul statuilor de daci din întreaga lume, ne anunță – legat de proiectul „Statuia de nobil dac din Florența” -, o veste foarte bună: „…s-a început oficial realizarea acestei sculpturi monumentale de Dac. După ce va fi realizată, va fi donată Statului Român si va fi amplasată într-un spațiu public adecvat din București.

Acest proiect este unic și va fi realizat pentru prima dată pentru România. Odată realizată această operă sculpturală va urma să fie donată Primariei Municipiului București, pentru a fi amplasată într-un loc public adecvat, în aer liber. Este în interesul culturii și al identității României să putem reproduce cât mai multe astfel de statui monumentale de daci antice și să fie donate Statului Român pentru parcuri, muzee și alte instituții publice importante.

Pentru cine dorește să ajute acest proiect cultural, AICC-ul anunță că a reușit să pună acest proiect pe „Bursa Binelui al Băncii BCR”. Pentru informații și susținerea acestui proiect accesați site-ul:  https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Nobil-dac-din- Florenta— Vreau-un-dac-in-Bucuresti. Pentru mai multe informatii despre acest proiect accesati site-ul: http://proiect.statuidedaci.ro/. Activitatea Asociației Identitate Culturală Contemporană și proiectul STATUIA DE NOBIL DAC: http://aiccromania.org/ro/demers-pentru-amplasarea-n-bucuresti-a-repliciiunei-statui-de-dac La acest link se poate vedea unul dintre site-urile făcute de AICC și compania de IT GEMINI SOLUTIONS – realizarea unui muzeu virtual care prezintă o bună parte din statuile de daci care se găsesc actualmente în cele mai mari muzee și colecții private din întreaga lume: http://statuidedaci.ro/ro/    Despre activitatea profesionala a domnului istoric Leonard Velcescu și proiectele culturale AICC se poate accesa și:  http://leonardvelcescu.ro/media.html;  https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Velcescu;  http://adevaruldespredaci.ro/2015/01/istoricul-leonard-velcescu-.

Aceste lucruri esențiale ne interesează pe toți, pentru o mai bună cunoaștere a culturii noastre și a Identității Naționale a României, precum și pentru susținerea acestor proiecte. Fără o susținere atât morală, cât și financiară din partea tuturor, aceste proiecte nu pot fi realizate. Să nu uităm că pentru fiecare națiune „Cultura reprezintă cartea de vizită indispensabilă fiecărui popor!”, iar „Cunoaşterea cât mai justă a istoriei complexe a unui popor constituie identitatea sa culturală!”. Cu cât mai repede se va reuși plata către atelierului din Florența care realizează déjà această statuie, cu atât mai repede ne vom putea bucura de prezența acestei statui în București. Deci, este în interesul nostru, al tuturor, să contribuim la plata acestei replici. După ce va fi făcută această statuie, urmează să se facă replici și pentru alte orașe importante din România.

Povestea acestei statui aflată pe meleaguri italiene care va fi reprodusă, merită a fi cunoscută și de către noi. În anul 1584 sculptura nobilului dac, care potrivit istoricilor de artă ar reprezenta pe regele Decebal, apărea în colecția cardinalului Andrea della Valle, pentru ca ulterior să fie vândută cardinalului Fernando di Medici. În 1788 a fost adusă la Florența de contele Waldelli, unde se păstrează, din anul 1810, în „Giardino di Boboli”, străjuind intrarea în parc, lângă o altă statuie de dac (capilatus).

Această operă de artă poate fi datată spre sfârșitul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.). Starea ei de conservare este în general bună. Corpul statuii este realizat în porfir roșu închis din Egipt cu mari pete gri, iar capul și brațele sunt din marmură alba de Carrara. Înălțimea este de 2,30m (2,56m, incluzând piedestalul). Este posibil ca acest personaj, pe baza importanței acordate (sculptură în porfir roșu imperial, material rezervat numai reprezentărilor familiei imperiale și zeităților romane) și a trăsăturilor întâlnite în unele portrete ale regelui Decebal, reprezentate pe Columna lui Traian, să fie însuși regele dac.

Opera este un exemplu splendid de artă romană. Decebal este considerat a fi unul dintre cei mai mari regi ai Daciei. Statuia a fost studiată de numeroși cercetători, servind ca sursă de inspirație pentru o seamă de artiști ai Renașterii, Barocului, etc., precum Boticelli, Michelangelo, Raffaello, Carvaggio, Nicolas Poussin, Bernini, Edmé Bouchardon, Piranesi, Hubert Robert, Jacques-Louis David, Dominique Ingres, Eugène Viollet-le-Duc, etc.

Scopul acestor statui era menit să marcheze cucerirea dacilor de către romani, în timpul împăratului Traian. Geto-dacii erau o ramură a popoarelor tracice, menţionaţi de Strabon în lucrarea sa Geografia, ca fiind cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Istoria Daciei are încă multe părţi ce aşteaptă să fie descoperite, dar cert este că cele două războie daco-romane (101-102 d.Hr.; 105-106 d.Hr.) au avut o importanţă deosebită pentru romani, iar Traian a hotărât să glorifice victoria atât prin reprezentarea lor pe Columnă, cât şi prin aceste statui ce au fost amplasate în Forum, printre care şi bustul lui Decebal.

AICC a contactat, pentru realizarea replicii, Galleria Pietro Bazzanti & Figlio din Florența, fondată în 1822. Situată în centrul Florenței, această galerie renumită de artă a fost preluată în anii 1960 de Ferdinando Marinelli, proprietarul faimoasei Fonderia ArtisticaGalleria Pietro Bazzanti & Figlio este apreciată de autoritățile culturale italiene, precum și de cele din întreaga lume, lucrând cu Galeriile Uffizi, Palazzo Pitti, etc., reproducând până acum multe opere de artă din colecțiile acestor instituții muzeale.

Prestigiul și calitatea execuției operelor de artă, atât originale cât și replici, și îndeplinirea criteriilor de selecție fac firească colaborarea cu această instituție. Odată realizată, replica va fi donată statului român. Închei acest mic demers cu un citat al istoricului Leonard Velcescu, cel care a pornit acum câțiva ani „scotocirea” galeriilor de artă și a depozitelor marilor muzee, spre descoperirea chipurilor uitate de daci: „Cultura este pentru interesul tuturor! Cultura este importantă și obligatorie! Aceste lucruri trebuie să intereseze pe toată lumea și este de dorit să ne unim forțele și să ne implicăm pentru susținerea și realizarea acestui proiect de interes național”. Să privim încrezători chipul strămoșului nostru săpat în marmură și porfir acum 2000 de ani și să-i spunem: „Dacule, vino acasă! Avem nevoie de identitate!”

Conf. univ. dr. George V Grigore

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

BĂTĂLIA DE LA ROVINE a fost prima confruntare de anvergură între români și turci. Care au fost urmările, pentru Țara Românească și Mircea cel Bătrân?

La 1393, armata temutului Baiazid I ocupase vaste teritorii la sud de Dunăre, pe teritoriul actualei Bulgarii. Următorul teritoriu vizat de către turcii aflați în plină expansiune era Țara Românească. Dunărea a reprezentat un obstacol natural important, dar nu unul care să-i descurajeze pe otomani, după cum nu i-a descurajat nici pe Alexandru Macedon ori pe romani. A fost, mereu, necesar ca invadatorii să primească o ripostă energică, din partea celor ce stăpâneau din vechime teritoriile aflate la nord de bătrânul Istru!

Mircea cel Bătrân, marele nostru voievod, a fost omul potrivit, la locul potrivit. Omul providențial de care aveau nevoie românii la final de secol XIV, puși în față cu otomanii cotropitori, ai căror lideri urmau să ajungă, peste puțină vreme, pe tronul Bizanțului.

În afară de dorința de a-și subordona Țara Românească, turcii intenționau și pedepsirea lui Mircea, drept consecință a suportului pe care domnitorul român l-a oferit, anterior, adversarilor otomanilor. În campania sa întreprinsă la nordul Dunării, Baiazid I se baza pe 40.000 de ostași proprii, precum și pe ajutorul furnizat de către câțiva vasali. Astfel, Țara Românească era atacată de o oaste compusă din circa 48.000 de luptători.

Bătălia de la Rovine avea să fie prima dintre marile confruntări pe care armatele turcești urmau să le aibă cu oștirile domnitorilor români. Există, încă, controverse cu privire la datarea acestei mari bătălii, deoarece cronicile din Serbia arată că s-a petrecut în octombrie 1394, în vreme ce bizantinii consideră că a avut loc mai târziu, abia în luna mai a anului 1395.

Dacă, în cronicile turcești, inevitabil părtinitoare, se vorbește, despre o încleștare colosală, în care ambele părți combatante au suferit, la Rovine, pierderi semnificative și în care sultanul a fost nevoit să se retragă „cu cinste”, cronicarii slavi, mai imparțiali, descriu o luptă în care cerul s-a întunecat de la puzderia de săgeți eliberate din arcuri iar sultanul Baiazid „Fulgerul” a trebuit să dea bir cu fugiții, împreună cu toată armata care îi mai rămăsese. Așadar, nici vorbă despre vreo retragere demnă a turcilor.

Având în vedere dimensiunile cu mult mai mici ale armatei muntene, comparativ cu mărimea armatei de invazie otomană, succesul trupelor conduse de către Mircea s-a bazat, în bună parte, pe configurația locului unde s-a dat bătălia decisivă, descris drept o zonă împădurită, dar și mlăștinoasă. Dacă mai adăugăm că armata pe care Mircea s-a bazat în bătălia de la Rovine era de circa 10-12.000 de ostași, cu atât mai mare devine meritul voievodului român și a destoinicilor săi luptători!

Cronicarii bizantini se referă la substanțiale pierderi, de partea turcească. Din păcate, circumstanțele au făcut ca, după Bătălia de la Rovine, Mircea să nu-și poată asigura tronul, statornicia domniei, chiar dacă turcii au făcut cale întoarsă. Motivul?

Atât otomanii, cât și voievodul moldovean sau polonezii susțineau că pe tronul muntean trebuie să se afle altcineva, diferit de Mircea. Acel „altcineva” era Vlad I, care avea să domnească vreme de un an. Așa că, sub presiunile atâtor adversari, Mircea s-a retras, vremelnic, în Ardeal iar Vlad a ocupat tronul. Vlad I „Uzurpatorul” avea să fie primul voievod din Muntenia care a acceptat să plătească haraciul către turci.

Însă, energicul Mircea nu avea să tolereze această situație pentru prea multă vreme, astfel că, în 1397, avea să devină din nou domnitorul Țării Românești. Pe durata domniei lui Mircea cel Bătrân, teritoriul Țării Românești a avut cea mai mare suprafață, din toată istoria sa. Cronicarul german Johannes Leunclavius (1533-1593) se referea la Mircea cel Bătrân ca la un „…principe între creștini, cel mai viteaz și mai ager”. 

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org, www.istorie-pe-scurt.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Fii cofinanțator al filmului artistic ZALMOXIS! Află cum și care sunt beneficiile pe care le poți avea! Detalii aici:

Toți cei care doresc să fie cofinanțatori ai filmului artistic ZALMOXIS, fie printr-o societate comercială, fie ca simple persoane fizice, pot face acest lucru printr-un contract de asociere în participațiune cu SC GETO DACIA ART SRL, producătorul principal al filmului.

În baza unui astfel de contract, cofinanțatorul va avea beneficii materiale timp de 10 ani după lansarea filmului, proporțional cu suma investită, raportată la bugetul total al filmului. Desigur, cofinanțatorii vor avea și beneficii de imagine din această asociere.

Pentru a putea fi cofinanțator, trebuie să puteți veni cu un pachet investițional de minim 5.000 de euro. Bugetul total este evaluat la 1.200.000 de euro. Subliniem faptul că participarea se poate face și în servicii (de transport și cazare, spre exemplu), sau bunuri (tehnică audio-video, mașini de teren ș.a.).

Filmul artistic Zalmoxis, susținut de mari actori precum Florin Zamfirescu, Dorel Vișan, Mihai Gruia Sandu și alții, va fi lansat în anul 2019 în România, dar și în alte țări, și avem motive serioase să credem că poate să fie un succes internațional.

Cei care sunteți interesați de participarea la acest proiect cu bani, servicii sau bunuri, sunteți invitați să vă exprimați intenția la telefon 0721 096 069 sau pe adresa de e-mail [email protected], pentru a vă oferi toate detaliile necesare.

Sperăm să fiți cât mai mulți și, de ce nu, să reușim să facem acest film cu un buget chiar mai mare decât cel pe care l-am anunțat.

Pentru mai multe informații despre proiectul filmului ZALMOXIS, accesați site-ul oficial: http://zalmoxis.info/category/evenimente-la-zi/

P.S. Cei care nu își permit să fie cofinanțatori dar vor, totuși, să sprijine acest proiect, pot să facă acest lucru printr-o donație sau o sponsorizare. Detalii aici: http://zalmoxis.info/sustine-filmul/

Daniel Roxin

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Descântecul românesc și fizica cuantică. O perspectivă surprinzătoare…

Fragment din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE, autor Iulia Brânză Mihăileanu

Pentru mult timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească. Cercetătorii români nici acum nu-l socot demn de studiat în profunzime.

Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină. Omul este situat în afara acestui univers. Newton și Descartes „au scos inima și sufletul din univers, lăsând în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”[1]. Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.

Această viziune asupra lumii „ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice. Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent. Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”[2]. El e generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”[3]. Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero. „Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”[4]. Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particolele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.

Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități[5]. În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare. O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”[6]. Însă „cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”[7]. Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. „În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală”[8].

Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică[9].

Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?

„Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală”[10]. Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh. Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca[11].

Prin magia cuvântului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.

Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre”[12] și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”[13], este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descântecele – sunt eficiente.

Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții înseși[14].

În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre. Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate geto-dacului Zamolxe, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul. „La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”[15]. La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”[16].

Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei. Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, schimbându-și calitatea în funcție de natura acestora. Mai mult: apa înțelege cuvintele. El lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care scria „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte negative („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.

Așadar, conștiința noastră are puterea de a schimba apa. Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. Cu ajutorul apei ne putem schimba noi înșine sau îi putem schimba pe alții. Cum are loc acest lucru? Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. Toate lucrurile au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice. Mintea și corpul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm. Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză că „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a schimba lumea”[17], Masaru Emoto a conceput medicina hado. Măsurând vibrațiiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. Esența ființelor pământene o reprezintă apa, corpul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, influențând apa, influențăm și alte ființe. Pătrunzând în particulele subatomice ale corpului, apa oprește efectul vibrațiilor negative.

Cam același mecanism stă și la baza descântecului nostru popular. Cuvintele sunt o formă de vibrație. „Deși cuvintele diferitelor limbi s-ar putea să aibă înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.”[18] Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi. „Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar trebui să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același lucru.”[19] Inițiatul geto-dac Zamolxe știa acest lucru, iar medicina sa holistică se baza întru totul pe el. Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de enrgie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit. Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalele formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.”[20] Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constitue forțele esențiale în viața noastră”[21], iar când sunt șoptite apei, ea formează cele mai frumoase cristale.

Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică. Mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. „Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor lucruri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.”[22] După ce aflăm acest lucru, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovină, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.

Iulia Brânză Mihăileanu / Extras din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE.

Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

[1] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 17. Neavând posibilitatea de a citi lucrările specialiștilor în fizica cuantică de frontieră, îi cităm după cărțile ziaristei de investigație americane Lynne McTaggart, care, în „Câmpul și Experimentul Intenție”, din interviurile cu cei mai de seamă reprezentanți ai fizicii cuantice de frontieră și din lectura cărților publicate de ei, a făcut o sinteză excelentă ale ultimelor descoperiri în acest domeniu

[2] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 77

[3] Lynne McTaggart, „Experimentul intenție”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2010, p. 17

[4] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 22

[5] Ibidem, p. 40

[6] Ibidem, p. 40

[7] Ibidem, p. 41

[8] Ibidem, p. 28

[9] Ibidem, p. 17

[10] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, coperta a IV-a

[11] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 16

[12] Ibidem, p. 22

[13] Ibidem, p. 22

[14] Ibidem, p. 53

[15] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, coperta a IV-a

[16] Ibidem, p. 28

[17] Masaru Emoto, „Mesajele ascunse din apă”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2006, p. 27

[18] Masaru Emoto, „Miracolul apei”, Editura Adevăr divin, Brașov, 2007, p. 22

[19] Ibidem, p. 19

[20] Ibidem, p. 13

[21] Ibidem, p. 12

[22] Lynne McTaggart, „Experimentul intenţie.Cum să vă folosiţi gândurile ca să vă schimbaţi viaţa şi lumea imentul intenție”, Editura Adevăr divin, Brașov, 2010, p.35

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Într-un lăcaș de cult din Rusia s-a păstrat un VECHI MANUSCRIS despre VLAD ȚEPEȘ. Documentul reconfirmă vitejia și setea de dreptate a marelui voievod!

După cum spunea un gânditor, „cheia istoriei nu se află în istorie, ci în oameni”. Mai ales în oamenii care fac istorie, așa cum a fost Vodă Țepeș! Într-o mănăstire din Rusia a fost scos la iveală un vechi manuscris în care sunt descrise personalitatea și domnia lui Vlad Țepeș. Se crede că redactarea documentului păstrat la mănăstirea Kirillo-Belozersky, numit, în limba slavă „Skazanie o Drakule Voevode“, a avut loc la circa un deceniu după ce marele domnitor a trecut la cele veșnice.

Vlad Țepeș a fost un personaj de legendă încă din timpul vieții. În mod inevitabil, o parte dintre relatările care au circulat prin viu grai, au fost preluate de către cronicarii care și-au redactat operele după moartea viteazului voievod. În acest vechi manuscris este reconfirmat sfârșitul vitejesc al lui Vlad, care, în ultimele clipe ale existenței sale și cu ultimele puteri, i-a lăsat fără viață pe cinci dintre cruzii asasini care îl împresuraseră.

O bună parte din textul descoperit în lăcașul de cult din Rusia descrie faptele de vitejie ale lui Vlad. Una dintre afirmațiile care i se atribuie voievodului român este îndemnul ca luptătorii care cugetă la moarte înainte de bătălie să rămână pe loc – purtând, mai apoi, pe viață, pecetea apăsătoare și rușinoasă a lașității.

Un episod istoric memorabil este „Atacul de noapte” întreprins de către oastea lui Vlad Țepeș asupra imensei armate otomane de invazie. Atunci, românii s-au infiltrat în tabăra otomană înveșmântați în haine turcești, creînd o panică și o tulburare de nedescris. Puțin a lipsit să nu fie ucis însuși sultanul.

După această ispravă de un curaj incredibil, Vlad și-a examinat oastașii. După cum relatează documentul slav, cei care prezentau răni datorate loviturilor venite din spate (în timp ce fugeau din calea inamicului) erau pedepsiți în modul cel mai aspru cu putință. Ceilalți răniți, ce nu dăduseră înapoi din fața inamicului, a fost răsplătiți cu generozitate.

În vremea lui Vlad, fărădelegea descoperită era pedepsită la fel de aspru, fără a conta rangul social al vinovatului. Autorul unei fapte ticăloase nu putea, pe atunci, să compenseze fărădelegile săvârșite prin achitarea unor mari sume de bani.

Este relatată, și în scrierea slavă, cunoscuta poveste a fântânii înzestrate de către voievod cu un pocal de aur masiv, vas din care călătorii își astâmpărau setea și pe care nimeni n-a cutezat să-l sustragă, câtă vreme a domnit Vodă Țepeș. Dacă ticăloșii nu scăpau nepedepsiți, vitejii sau cei care se remarcau prin înțelepciune, dreptate și cinste nu rămâneau fără răsplată – care de obicei consta în bani și moșii.

De asemenea, este descrisă și curajoasa incursiune a lui Vlad (din iarna 1461-1462), efectuată la sud de Dunăre, pe teritoriul Imperiului Otoman, în care turcii au suferit pierderi grele, de mii de soldați, fără a putea întreprinde, pe moment, nimic împotriva oștirii conduse de către Vlad.

Manastirea Kirillo-Belozersky

Interesantă este impresia generală pe care o determină conduita domnitorului valah, la examinarea documentului descoperit la mănăstirea Kirillo-Belozersky (mănăstirea Sfântul Chiril – Belozersky). Aceasta coincide cu percepția pe care au avut-o românii vreme de secole și pe care o întrețin și astăzi, cu privire la Vlad Țepeș.

Astfel, nu este negată o anumită cruzime a lui Țepeș Vodă (specifică și contextului istoric), însă predominante în personalitatea sa sunt trăsăturile pozitive, virtuțile precum integritatea, vitejia, cinstea, preocuparea pentru moralitate și binele comun, curajul, ingeniozitatea și tenacitatea în luptă. 

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse informații: adevarul.ro, wikipedia.org

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Viața și luptele lui BABA NOVAC – haiducul intrat în legendă prin cutezătoarele sale fapte de arme săvârșite alături de MIHAI VITEAZUL

Haiducul Baba Novac este un personaj istoric important atât pentru români, cât și pentru sârbi, care îl numesc Starina Novak. S-a născut la 1530, în Serbia și a murit la 1601, în același an cu Mihai Viteazul, pe care l-a însoțit în majoritatea bătăliilor. A avut un sfârșit cumplit, fiind ucis în chinuri. Se spune că mama lui Baba Novac era româncă iar tatăl său ar fi fost unul dintre aspiranții la tronul Serbiei. În copilărie a învățat la o școală mânăstirească din Poreci, satul natal. Cunoștea trei limbi: slavona, româna și greaca.

O viață întreagă, Baba Novac a luptat contra otomanilor. Vestitul căpitan a haiducit în Oltenia, dar și în țara natală. În serviciul lui Mihai Viteazul a intrat la vremea când acesta i-a atacat pe turcii din insula Ada Kaleh, de pe Dunăre (astăzi aflată sub ape).

În anul 1595, când deja avea 65 de ani, a efectuat un atac de o cutezanță incredibilă. Însoțit de doar 700 de haiduci s-a deplasat în Balcani. Știind locul prin care urma să treacă Pașa Hasan, cu armata sa, a așteptat momentul prielnic și a efectuat un atac atât de cumplit încât puhoiul de turci a fost cuprins de panică, abandonându-și armele și bogățiile adunate în incursiunile de pradă.

Credinciosul haiduc i-a stat aproape lui Mihai, primul unificator al țărilor române, în cele mai multe dintre bătăliile date. În bătălia de la Șelimbăr, din octombrie 1599, a efectuat un curajos atac prin surprindere asupra inamicului, având o contribuție importantă la izbânda lui Mihai, contra armatei conduse de  către cardinalul Andrei Báthory.  La 1600 a dus mai multe lupte în Banat, din care a ieșit victorios.

În Moldova, Baba Novac și haiducii săi i-au pus pe fugă pe Ieremia Movilă (adeversarul lui Mihai) și pe ostașii săi. A ocupat o bună parte din Moldova, ajungând, apoi, cu oștirea sa, până la cetatea Camenița. În Muntenia, în preajma Ploieștilor, i-a ținut pe loc pe extrem de bine înarmații și numeroșii ostași polonezi, vreme de zece zile. Atunci, în toamna anului 1600, a participat, alături de Mihai, la bătălia de pe râul Teleajen.

La începutul anului 1601, în luna februarie, Baba Novac a fost trimis într-o misiune în Ardeal, de către Mihai Viteazul. Acolo, Dieta de la Cluj, alcătuită din nobili unguri, a decis arestarea, condamnarea și uciderea sa, alături de un preot ortodox pe nume Sascu. A fost învinuit de colaborare secretă cu otomanii și de susținere a acelora în vederea atacării unor cetăți ardelene.

Viața lui Baba Novac a luat sfârșit în chinuri cumplite, fiind ars pe rug (trupul fiindu-i perpelit la foc încet, pentru ca suferința să-i fie prelungită). După moarte, corpul său a fost tras în țeapă și expus în afara cetății. Supliciul s-a petrecut la Cluj. Infamul general Basta, care i-a adus sfârșitul și lui Mihai Viteazul, a urmărit de la distanță tortura bătrânului ostaș de 71 de ani. Alături de Baba Novac a pierit și preotul Sascu, duhovnicul său.

Se povestește că, aflând despre modul în care a încetat din viață Baba Novac, sultanul Mehmed al III-lea Adli (1566-1603) ar fi afirmat că un asemenea ostaș nu merita un asemenea sfârșit, că el ar fi trebuit să piară într-una dintre luptele pe care niciodată nu le-a evitat, nu în urma unei execuții. În vara aceluiași an (1601), Mihai Viteazul a intrat victorios în Cluj, urmare a bătăliei de la Guruslău, moment în care aristocrații unguri din Dietă, ce hotărâseră în februarie uciderea lui Baba Novac, au dat bir cu fugiții.

Se povestește că Baba Novac avea un fizic impunător, o putere herculeană și se avânta în luptă fără preget, chiar și la 70 de ani. A fost unul dintre cei mai devotați căpitani aflați în slujba lui Mihai Viteazul. În urma lui Baba Novac au rămas fii săi, care au comis numeroase fapte de vitejie în luptele cu turcii și tătarii. Cel mai cunoscut dintre ei a fost Gruia Novac – personaj de legendă și luptător de seamă, ca și părintele său.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, adevarul.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Daniel Roxin: Am semnat contractul cu cascadorul care l-a dublat pe Johnny Depp în seria „Pirații din Caraibe”. Va lucra pentru filmul ZALMOXIS

Pe 13 martie am reușit să semnez un contract, pentru filmul Zalmoxis, cu actorul și cascadorul japonez Yoshio Iizuka, cel care l-a dublat pe Johnny Depp în seria Pirații din Caraibe și care a realizat cascadorii și în alte filme celebre de la Hollywood, precum Ultimul Samurai sau Ronin:45. Lista celor câteva zeci de filme pentru care a lucrat o puteți vedea aici: Yoshio Iizuka

În anul 2016, un film de producție japoneză la care Yoshio Iizuka a lucrat ca Action Director – “Tatara Samurai” – a câștigat Premiul pentru Cea mai bună Regie și Premiul pentru Cea mai bună Cinematografie la Festivalul Internațional de Film din Auckland, Noua Zeelandă, și Premiul pentru Cea mai bună Contribuție Artistică la Festivalul Mondial de Film din Montreal, Canada.

Câteva imagini din film:

Cu ajutorul său vom crea coregrafia pentru o parte din scenele de luptă la filmul Zalmoxis. Experiența lui în filme de anvergura celor în care a jucat este foarte utilă pentru proiectul nostru, iar parteneriatul cu Yoshio Iizuka este un pas înainte în obiectivul pe care îl avem: un succes internațional al acestei producții cinematografice.

Yoshio Iizuka

Alături de noi sunt deja mari actori ai cinematografiei românești, așa că semnele sunt foarte bune…

Mai multe despre filmul ZALMOXIS aici, pe site-ul oficial: Zalmoxis.info

Daniel Roxin

P.S. Îi mulțumesc prietenului meu Vasile Lupașc pentru ajutorul dat în realizarea acestui parteneriat cu Yoshio Iizuka!

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole Emisiuni TV

Zalmoxianismul – Cine a fost Zalmoxis?

În urmă cu peste 2.500 de ani, lumea geto-dacilor a trecut printr-o reformă spirituală extraordinară. Cu o perspectivă asupra vieții de o mare profunzime, religia Zalmoxiană i-a modelat timp de secole pe cei care au trăit în spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru ca apoi mesajul acesteia să migreze până în Spania, Britania sau nordul Europei…

Dar cine este cel care a fost realizatorul acestei reforme? Cine a fost Zalmoxis? Izvoarele istorice vorbesc despre el ca despre un om de o mare înțelepciune, un preot cu puteri speciale, devenit și rege al geților. Alte surse vorbesc despre el ca despre un zeu. Așadar, a fost un om? A fost un Zeu? Poate nici una, nici alta…

O a treia ipoteză este aceea că numele Zalmoxis definește mai degrabă o funcție specială de preot-rege și că rădăcinile acestei linii inițiatice are o evoluție de cel puțin 1.500 de ani înainte de Hristos. Într-o astfel de variantă, putem vorbi despre un șir lung de… Zalmoxis; cel la care fac referire izvoarele grecești fiind doar unul dintre purtătorii acestei calități.

Dar despre un astfel de subiect fascinant vă invit să aflați mai multe din acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare, în care l-am avut invitat pe generalul Mircea Chelaru.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Adevăruri Tulburătoare poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 20:00 și, în reluare, duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/videos

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html