Adevarul Despre Daci

Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spaţiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, şi doamna Dr. Georgeta Cardoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică.

Potrivit concluziilor acestui studiu, populaţia actuală a României este clar înrudită cu populaţiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei.

Înainte de a aduce în discuţie şi celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei şi a descendeţei romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica şi ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt… Prin urmare, am putea spune căPaleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii.

Fiind un domeniu de studiu al ADN degradat, Paleogenetica poate aduce informaţii importante despre originea şi evoluţia omului şi a genomului uman, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale. Aşadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoşii reali. Iar strămoşii noştri reali nu sunt romanii, ci traco-geto- dacii.

*Cum s-a ajuns la această concluzie şi la altele, chiar şi mai şocante?

Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuţii purtate între domnul Decan al Facultăţii de  Biologie (Universitatea Bucureşti), Prof. univ. dr. Călin Tesio şi domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naşte ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămăşiţe osoase aparţinând populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situaţia genetică actuală a populaţiei acestei ţări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru şi  Nicolae Miriţoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziţie pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comşa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului).

În  ceea ce priveşte probele de sânge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploieşti şi al Muzeului de Ştiinţe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftisiologie Bucureşti.

Si cum o cercetare întinsă pe mai mulţi ani (2003-2006) are şi cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanţate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană şi  Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei  de DAAD – Germania şi prin Programul Sokrates Erasmus al Uniunii Europene.

Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoş, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă şi de lungă durată în care condiţiile de securitate ale probelor genetice  au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până şi curăţenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoş.

Având la dispoziţie toate aceste informaţii putem înţelege foarte uşor  complexitatea demersului şi prestigiul incontestabil al persoanelor şi instituţiilor implicate.Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spaţiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român.

Dar pentru a evalua în ansamblu şocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:

– Între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe  teritoriul acestei ţări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire  genetică, ceea ce vorbeşte despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există şi urme  genetice aparţinând diverselor populaţii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedeşte continuitatea şi legătura cu populaţiile vechi;

– Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit cândva de traci, cu care s-au şi amestecat, şi doar într-o mică măsură cu populaţia italiană;

– S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai şocantă concluzie a  studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiţi genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul  Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor.

Totuşi, există o aparentă contradicţie: dacă noi suntem urmaşii traco-geto-dacilor, iaro parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin?

Explicaţia pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea  (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau şi alte triburi cu rădăcini tracice – venetii şi  etruscii, aceştia din urmă dând primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuşi, în penisula italică trăiau, în afara populaţiilor cu rădăcini tracice, şi populaţii aparţinând altor familii etnice – sabinii şi samniţii.

În timp, aceste populaţii s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ş.a.m.d.

Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi strămutări de populaţii.

Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esenţiale în care populaţiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu  celelalte, diluându-şi semnificativ contribuţia etnică în acest spaţiu.

Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicţie dispare, deoarece putem înţelege de ce, astăzi, deşi o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populaţiile  care au locuit în spaţiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populaţiile României şi ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puţin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice, iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor. Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriaşă în  stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de  folositoare interesului naţional, instituţiile statului român şi forurile  academice şi universiatare româneşti care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferenţă!

Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactaţi de  reprezentanţii statului român sau de vreo instituşie universitară care să îşi arate, în mod oficial, interesul pentru acesta, i-am  întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoş cât şi pe domnul Prof.  Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate.

Răspunsul a fost NU! A existat o singură situaţie în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viaţă după aceea. În rest,  tăcere maximă. Şi atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanţii Statului Român din politică, cercetare sau învăţământ?!…

Pentru că sunt trei concluzii mari şi late născute din acest studiu de  paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrităţii  teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric şi a  recuperării demnităţii poporului român:

1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedeşte a fi continuatorul populaţiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani şi locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretenţiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.

2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un  popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie naţională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeilor dace cu un amestec multietnic de colonişti şi soldaţi ai Imperiului  Roman.

3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească şi mai mult respectul faţă de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea şi mai mult demnitatea naţională furată!

De aceea, cred că toţi ar trebui să medităm la următoarele întrebări:

Îi putem considera loiali României şi poporului român pe politicienii, academicienii şi istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condiţiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!

De ce să ignori sau să lupţi cu înverşunare împotriva acestor rezultate, dacă iubeşti România şi  Românii?!

Daniel Roxin – extras din cartea “Spiritul dacic renaşte“

 

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/09/20/studiul-de-paleogenetica-care-a-bulversat-romania-nu-suntem-urmasii-romei/

Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere și în deplină cunoștință de cauză că doresc ca Parlamentul României să aprobe exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana!

Declar pe proprie răspundere că am luat la cunoștință și am fost pe deplin informat asupra faptului că proiectul RMGC, la care sunt angajat, presupune că:

1. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a localității în care m-am născut (sau zic că m-am născut) și despre care vorbesc cu atâta emoție în fața televiziunilor. Casele bătrânești deja demolate și cele care urmează a fi distruse nu au absolut nici o relevanță pentru mine. Declar, de asemenea, că nu mă interesează nici problemele celorlalți locuitori ai Roșiei Montana, care doresc să-și apere de la expropriere și demolare, casele moștenite sau agonisite, considerând fără nici o reținere că interesul meu pentru minerit este mult mai important.

2. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a tot ceea ce definește din punct de vedere arheologic și arhitectural, localitatea și regiunea: minele săpate în peste 2000 de ani și biserici de secolul 18. Declar că nu mi se pare relevant faptul că acestea au fost săpate chiar de către părinții, bunicii și strămoșii mei, cu care mă mândresc atunci când spun că sunt miner din tată-n fiu, nici că ele au fost făcute cu costul unor cantități mult mai mari de aur și de argint decât cele care vor fi exploatate de către RMGC. De asemenea, consider ca inutilă includerea Roșiei Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deși acest lucru ar fi foarte posibil.

3. Sunt de acord cu distrugerea peisajului și modificarea iremediabilă a acestuia, inclusiv a acelor porțiuni declarate monumente ale naturii.

4. Sunt de acord cu construirea unui baraj imens care să susțină cel mai mare lac de cianuri din România. Declar că mi se pare irelevant faptul că întreținerea unui baraj de o asemenea anvergură va costa Statul Român – inclusiv pe copiii mei pentru care susțin că muncesc astăzi la RMGC – mult mai mulți bani decât cei promiși de către RMGC sub formă de investiție, redevențe și procente Statului Român.

5. Sunt de acord cu semnarea de contracte frauduloase, ilegale, între RMGC și Statul Român, reprezentat prin guvernele care au fost la putere în ultimii 15 ani, acte făcute împotriva interesului național. Declar că este absolut irelevant că între compania pentru care lucrez și Statul Român au fost semnate astfel de acte, cu clauze ascunse sau secrete și nu consider că procesele pierdute în instanță de către RMGC au vreo semnificație. De asemenea, cred că – deși am fost informat că sunt contracte făcute împotriva interesului național, – proiectul RMGC este unul de interes național special.

6. Sunt de acord cu faptul că vor fi produse mult mai puține locuri de muncă decât cele promise în campaniile intense pe diferite posturi de televiziune și că durata contractelor va fi de maximum zece ani! Nu consider relevant ce se va întâmpla cu mine după aceea, tot așa cum nu mi se pare obligatoriu să explic ce am făcut în cei 14 ani, de când RMGC încearcă să exploateze aurul.

7. Sunt de acord cu manipularea informațiilor, dezinformarea, furtul de imagine și de identitate operate de către RMGC! Cred că este pe deplin justificat ca RMGC să își promoveze imaginea exact pe fotografiile în care apar protestatarii adunați împotriva proiectului RMGC, cred că este perfect normal ca RMGC să creeze o pagină pe facebook în care să folosească fără accept sigla Salvați Roșia Montană și cred că posturile de televiziune, cum ar fi B1 TV, pot furniza imagini cu oameni care renovează clădiri vechi, spunând că acelea sunt acțiuni de prezervare și renovare derulate de RMGC, cu toate că imaginile respective prezintă voluntari Salvați Roșia Montana, intervenind asupra unor imobile care sunt condamnate de proiectul RMGC la distrugere.

8. Sunt de acord ca actualul guvern și actualul parlament să propună și să accepte o lege care încalcă mai multe legi și câteva articole din constituție. Cred fără șovăire că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai presus de lege.

9. Sunt de acord cu faptul că deși cei care au ieșit în piețe și pe străzile țării și nu numai, nu sunt vinovați în vreun fel pentru contractele și clauzele frauduloase și dezastruoase semnate de către Statul Român cu RMGC, ei trebuie și pot fi învinovățiți ca atare. Cred că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai important decât dreptul lor de a avea opinie, de a o afirma și de a cere lămuriri sau respectarea legii.

10. Sunt de acord ca jandarmeria să intervină cât mai repede, mai abuziv și mai în forță asupra protestatarilor, folosindu-se orice formă de manipulare și de dezinformare pentru ca aceștia din urmă să fie percepuți ca anarhiști, agenți ai altor țări sau ai unor puteri obscure, numai și numai pentru a putea fi justificată intervenția violentă a jandarmeriei. Mă declar pe deplin de acord cu domnii Răzvan Theodorescu, Adrian Năstase și Ion Iliescu, care afirmă că protestatarii sunt periculoși și cred că dânșii au fost și sunt cei mai buni politicieni din România ultimelor decenii.

Prin declarația de față, declar că subscriu la toate cele 10 puncte de mai sus și că, pe baza lor, pretind fără nici o reținere toată simpatia și înțelegerea din partea populației țării.

Data: ………………………………………………………. Semnătura…………………………………………………..

Sursa: http://silviudancu.wordpress.com

Partea I: Terry Jones – Barbarul din Insulele Britanice

Andrei Claudiu Roibu

 

Începând cu primul deceniu al secolului XX, s-a putut lesne observa o mişcare internaţională de recuperare a adevărurilor istorice. În Europa, această mişcare a început mai întâi în Vest, în ţări precum Regatul Unit, Franţa şi mai târziu, Germania. Mişcarea apoi s-a extins şi înspre Est, în ţări precum Italia, Grecia, România şi Bulgaria. Cel mai important dintre obiectivele acestor mişcări a fost recuperarea istoriei antice a fiecărui popor în parte, în special din perioadele anterioare cuceririi romane. Un mare număr de istorici din ţările menţionate, au realizat că mare parte din istoria antică a popoarelor lor provine aproape integral din surse latinoromane, prezentând deci, un punct de vedere unic, din partea unei singure tabere, asupra unor evenimente trecute, surse care la rândul lor au fost cenzurate, modificate, distruse şi ascunse de o Biserică Catolică care dorea să ascundă adevărul istoric pentru a-l înlocui cu propriile concepţii despre istoria umanităţii, văzute printr-o prismă strict religioasă („Crede, şi nu cerceta!”). În Europa Centrală şi de Vest, în spatele acestor mişcări de renaştere şi redescoperire a istoriei antice s-au plasat mari forţe mediatice şi persoane cu resurse financiare aproape nelimitate, care au ajutat la un progres rapid al cercetării şi la o intensă campanie mediatică, de răspândire a noilor idei în masa populaţiei, lucru care a asigurat un suport din ce în ce mai mare pentru munca desfăşurată în acest câmp. Asfel, una dintre cele mai puternice, dacă nu cea mai puternică companie de radio-televiziune din Europa, şi-a mobilizat resursele pentru a ajuta cauza recuperării istorice, şi aici discutăm despre British Broadcasting Corporation, sau BBC pe scurt. În ultimii ani, BBC a oferit o mare susţinere grupurilor aflate în căutarea adevărului istoric, fie direct, aşa cum a făcut pentru mai mulţi istorici britanici, fie indirect prin expertiza sa, cum a făcut pentru mişcările din Germania sau din SUA (prin History Channel).

Un lucru de care s-au izbit însă toate cercetările desfăşurate în aceste ţări a fost acela că din ce în ce mai multe descoperiri sugerau că anumite obiceiuri, tradiţii, tehnici, echipamente şi ştiinţe nu aparţineau civilizaţiei în cauză, ci îşi aflau originea în estul Europei, în zona Carpaţilor. Nimic suprinzător pentru o parte dintre noi, cei care am citit lucrarea lui Nicolae Densuşianu, „Dacia Preistorică”, unde acesta demonstrează clar că leagănul civlizaţiei europene, şi în fapt, a civilizaţiei vestice moderne, se află în vatra poporului pelasg, mai târziu dac, însă, pentru istoricii vestici care nu au avut acces la aceste studii, descoperirile pe care le făceau au venit ca un şoc. Astfel, ei au fost determinaţi să studieze, chiar dacă superficial, zona Carpato-Balcanică.  În zona Balcanilor, BBC a susţinut în prima parte a anilor 2000 realizarea a mai multor documentare despre istoria pierdută şi recuperată a României şi Bulgariei, însă, în general urmând linia clasică a arheologiei şi descoperirile general acceptate de comunităţile ştiinţifice internaţionale şi din cele două ţări.

În 2006 însă, în Marea Britanie s-a lansat o carte care este controversată şi în prezent. Această carte a fost publicată odată cu o emisiune de televiziune realizată sub egida BBC şi difuzată pe canalul BBC 2. Această carte a fost scrisă de omul de televiziune britanic Terry Jones, în colaborare cu Alan Ereira, istoric şi producător de documentare. Atât cartea cât şi documentarul atacă dur ideea Romană şi Romano-Catolică cu privire la noţiunea de „barbar” şi la „misiunea civilizatoare” a Romei. Impactul emisiunii a fost puternic şi reacţiile istoricilor-clasici foarte dure, însă succesul a fost deplin, emisiunea fiind rulată chiar şi în prezent pe canale secundare deţinute de BBC, cum ar fi Viasat History.

Lucrul important pentru noi este că, un capitol întreg din această lucrare este dedicat Daciei. Autorul îşi construieşte lucrarea în jurul barbariei de care au dat dovadă înşişi romanii, care au dus o campanie agresivă de decimare a populaţiei locale, un adevărat genocid în rândurile dacilor, totul doar pentru a le facilita jaful resurselor naturale.

Terry Jones îşi începe pledoaria despre daci, plecând de la plăcerea sadică a romanilor de a asista la spectacole care se concentrau în jurul unor genocide în masă. În spatele unor aparenţe de societate civilizată, adevărul este că romanii găseau o plăcere sadică în ceea ce înseamnă admirarea unor meciuri sângeroase. Cronicile romane ale vremii îi condamnau pe Germanicii nordici ca fiind o populaţie „însetată de sânge”, în special după teribila înfrângere suferită de generalul Varus în bătălia din Pădurea Teutoburgică, unde, trei legiuni romane au fost nimicite. Deşi Augustus îşi plângea legiunile pierdute, nimic aparent nu l-a împiedicat să arunce în arenă cu o ocazie aproximativ 10000 de oameni. Mai mult, această cultură a fost preluată şi de urmaşii lui Augustus, cel mai pregnant exemplu fiind Împăratul Nero, care, potrivit lui Tacitus, a comis un real genocid în rândul creştinilor, prin metode care variau de la a fi daţi animalelor sălbatice înfometate, în arenă, la arderi de vii şi crucificări.

Dovada absolută a brutalităţii romane stă însă în faptul că aceste manifestări erau gustate şi cerute de public, de plebe. Brutalitatea, indiferenţa faţă de suferinţa altor oameni, plăcerea vederii torturii toate acestea nu erau caracteristice aşa-numiţilor barbari, ci romanilor, iar ei chiar se mândreau cu aceste trăsături, pe care le vedem reprezentate în numeroase fresce şi mozaicuri din casele şi templele romane. Barbarii se luptau cu sălbăticie ca să-şi apere ţările şi casele, însă romanii făceau din sălbăticie un spectacol public.

Acest lucru este reluat şi în multe scene de pe Columna lui Traian, în care sunt reprezentate numeroase episoade ale cruzimii romanilor, care masacrau populaţia dacă. Din acest punct, Terry Jones începe să pună la îndoială întreaga istorie clasică, de masă, care a circulat nu doar în România, ci şi în întreaga lume, şi anume, istoria oficială propusă de Roma şi de susţinătorii acesteia din ultimele două milenii. Potrivit mai multor surse romane, Traian ar fi distrus o mare parte, sau chiar întreaga naţiune dacică. Crito, doctorul personal al împăratului, sugerează că genocidul ar fi fost într-atât de eficient, încât întreaga populaţie autohtonă ar fi fost redusă la doar 40 de daci, potrivit scriitorului Lucian. Împăratul Iulian (Apostatul), într-una din scrierile sale, îşi imaginează că Traian ar fi declarat : „Singur, i-am învins pe oamenii de dincolo de Dunăre şi i-am anihilat pe locuitorii Daciei”. Eutropius, scriitor din secolul XIV, anunţă că după înfrângerea Daciei, tot ceea ce mai rămăsese din ea era un pustiu golit de oameni, pe care Traian l-a repopulat mai apoi cu colonişti din întreg Imperiul, în special bărbaţi, care să locuiască în oraşe şi să lucreze câmpurile. Se poate observa uşor cum de la nişte exagerări mai mult sau mai puţin voite ale unor autori antici, s-a construit întreaga teză a romanizării de astăzi. Este foarte limpede cum, plecând de la nişte lecture precare ale unor surse mai mult protobeletristice decât istorice, un număr foarte mare de acedemicieni şi istorici şiau construit tezele şi „bunul” renume. Tema aşa-zisei romanizări a spaţiului dacic nu a fost abordată doar de istoricii din ţară, dar şi de istorici din afara ei. O arheoloagă, Linda Ellis, descrie anul cuceririi Daciei ca fiind un fel de „an zero”, în care romanii au distrus complet civilizaţia dacică, transformând spaţiul cucerit într-un fel de terra nova. Ea susţine că nu se pune în discuţie o continuitate culturală, religioasă, economică sau  politică a dacilor, deoarece, civilizaţia lor a fost complet ştearsă de pe faţa pământului şi înlocuită de una romană. Terry Jones pune serios la îndoială aceste surse. În primul rând, el nu este de acord că romanii au fost capabili să şteargă complet de pe faţa pământului o întreagă civilizaţie. O primă dovadă pe care o aduce acesta este faptul că, potrivit surselor antice, au existat cel puţin 12 unităţi dacice în armata romană, unităţi care trebuia să provină dintr-o naţiune fermă, puternică, pentru a putea da suficienţi bărbaţi apţi de arme, dar şi pentru a păstra un număr suficient de oameni acasă, pentru bunul mers al treburilor. Potrivit DE MUNITIONIBUS CASTORUM,  scrisă de Hyginus între numeroasele popoare din care se recrutau oameni pentru cohorte. Printre unităţile care se ştie că ar fi fost formate cu siguranţă din daci, se numără ALA I ULPIA DACORUM, în Cappadochia, COHORS I ULPIA DACORUM, staţionată în Claudiuana, COHORS I AELIA DACORUM, cea mai cunoscută unitate dacică, staţionată în Britannia, COHORS II AURELIA DACORUM, încartiruită în Pannonia Superior, distinsă în luptele contra germanilor şi sarmaţilor din zona Dunării, COHORS II AUGUSTA DACORUM, staţionată în Pannonia Inferior şi COHORS I GEMINA DACORUM MILLIARIA din Moesia Inferior. Dacii mai  sunt menţionaţi ca unităţi auxiliare în legiuni romane, cum ar fi LEGIO I ITALICA, LEGIO I AUDITRIX, LEGIO III AUGUSTA şi LEGIO XI CLAUDIU. Există chiar dovezi că dacii ar fi ajuns pe scara ierarhică militară până la funcţiile de ofiţeri superiori şi că unii dintre ei făceau parte chiar şi din Garda Pretoriană, garda personală a împăratului.

COHORS I AELIA DACORUM este unitatea cea mai interesantă dintre cele enumerate mai sus. Ea este menţionată din iarna anilor 145-146 şi era staţionată la Amboglanna, Britannia, şi se presupune că a fost înfiinţată în 121 de Hadrian. Ea ar fi fost compusă din 1000 de daci, şi ar fi fost staţionată în Britannia până în secolul IV-a. Pe lângă aceşti 1000 de daci, este lesne de înţeles că se aflau şi familiile acestora, ceea ce înseamnă că această comunitate dacică ar fi fost cel puţin dublă sau aproape triplă în primii ani ai existenţei acesteia. În acest mod, se poate vorbi clar despre o colonie dacică în Insulele Britanice  care, până în secolul IV ar fi putut ajunge lesne la o populaţie de 35-40000 de oameni. În acest mod, se poate explica de ce, în foarte multe reprezentări Anglo-Saxone (populaţia proto-britanică, de dinainte de cucerirea normandă din 1066) din Evul Întunecat şi Evul Mediu Timpuriu, arată bărbaţii Anglo-Saxoni purtând căciula tradiţională dacică, sau Pileus, şi luptând sub stindardul cu cap de lup, Draco. Există suficiente dovezi ca să afirmăm că, dacă nu o foarte mare parte din populaţia Insulelor Britanice, atunci măcar elita conducătoare a acesteia, este de descendenţă dacică.

De asemenea, Terry Jones pune la îndoială ipoteza ştergerii complete de pe faţa pământului a civilizaţiei dacice. În opinia lui, a existat un genocid întreprins de romani în noua provincie, şi o campanie bine organizată de distrugere culturală a zonei cucerite. În întreaga lucrare, el abordează ideea că în toate teritoriile cucerite, romanii au întreprins o distrugere treptată şi sistematizată a culturii, tradiţiilor şi realizărilor tehnice al popoarelor cucerite. În aceasta el comite o mare greşeală căci populaţia Daciei era mult prea numeroasă pentru a fi exterminată şi/sau manipulată în asemenea măsură încât în 160 de ani să îşi uite cultura şi tradiţiile. La această greşeală se mai adaugă şi faptul că el consideră că limba dacă s-a pierdut complet, rămânând doar câteva nume proprii şi cuvinte, afirmaţie care este de altfel falsă, potrivit noilor cercetări, care arată chiar contrariul, şi anume, că limba latină este descendentă din limba dacă. Deşi studii lingvistice efectuate de Nicolae Densuşianu arată clar că latina se trage din limba pelasgă, iar daca este de fapt limba pelasgă, este foarte probabil ca Terry Jones să nu fi avut acces la aceste studii până în 2006 când lucrarea sa a văzut lumina tiparului.

El îşi „spală păcatele” însă în momentul în care afirmă că civilizaţia dacică, chiar dacă în prezent este aproape necunoscută Occidentului, a reprezentat în Antichitate una dintre cele mai avansate şi mai evoluate civilizaţii, în concepţia lui apropiindu-se sau chiar depăşind nivelul civilizaţiilor mediteraneene şi orientale.

Terry Jones aminteşte şi de Zamolxe, chiar dacă nu îl menţionează exact, afirmând că dacii urmau învăţăturile ştiinţifice şi religioase ale unui lider pe care un istoric grec îl compară ca  importanţă cu Moise.

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/419-continutul-nr-91-92

Geologul Aurel Sântimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minieră de stat de la Roşia Montană, afirmă că nu aurul şi argintul sunt cele mai valoroase zăcăminte din zona vizată pentru exploatare de către Gold Corporation, adevăratele “comori economice” fiind metalele rare.

“Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram sunt evidenţiate calitativ şi cantitativ în documentaţia pe care Roşia Montana Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale”, a declarat, luni, p fostul geolog şef al minelor de la Roşia Montană.

El susţine că prin exploatarea acestor metale rare, nemenţionate în proiectul de lege adoptat de Guvern, dar cu utilizări în industriile performante ale lumii, Gold Corporation devine “multimiliardară în doi-trei ani, în timp ce statul român nu are niciun beneficiu din exploatarea acestor zăcăminte făcute cadou”.

Sântimbrean a amintit, în context, că titanul este folosit în combinaţii cu fierul, vanadiul, molibdenul, printre alte elemente, cu scopul de a produce aliaje puternice şi uşoare pentru industria aerospaţială, uz militar, proteze medicale, implanturi ortopedice şi dentare, bijuterii, telefoane mobile, etc.

De asemenea, germaniul se găseşte în natură în cantităţi mici şi are excelente proprietăţi semiconductoare şi se utilizează la fabricarea semiconductoarelor. Molibdenul este utilizat pentru creşterea durităţii şi elasticităţii oţelului. Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea avioanelor, rachetelor, în industria petrolieră ca şi catalizator pentru înlăturarea sulfului, în producerea lămpilor cu halogeni şi röntgen şi în medicina nucleară. Vanadiul este utilizat la obţinerea de oţeluri speciale necesare pentru utilaje de mare viteză. Dintre compuşii de vanadiu de interes industrial, cel mai important este pentaoxidul de vanadiu, utilizat ca şi catalizator la producerea acidului sulfuric, a explicat Aurel Sântimbrean.

El cunoaşte în detaliu zăcămintele din perimetrul minier şi consideră că Guvernul a acţionat “într-o totală necunoştinţă de cauză, niciunul dintre specialiştii români de renume nefiind consultat nici în privinţa zăcămintelor rare de la Roşia Montana, nici în privinţa aşa-zisei relansări a mineritului”.

Sântimbrean consideră şi că exploatarea pe bază de cianuri nu înseamnă relansarea mineritului, iar vechea meserie de miner nu se va mai practica.

“Minerii cred că vor practica vechea lor meserie de până în 1990. Este absolut fals. Firma străină va veni cu personalul şi utilajele sale, cu tehnologii diferite de vechile practici miniere. Străinii vor fi bine plătiţi, iar românii vor fi modeştii oameni de serviciu ai companiei”, a spus Aurel Sântimbrean.

Geologul evidenţiază că pe marginea unui lac cu toxine periculoase nu se poate trăi sănătos, cianura afectând ireversibil organismul uman, compusul cel mai periculos fiind acidul cianhidric, care, fiind un gaz, este inhalat. “Pe marginea unui lac de cianuri nu se poate face nici agricultură, nici turism. Iar patrimoniul natural, arheologic şi arhitectural, care sunt atracţiile turistice ale zonei, vor fi distruse”, a spus Sântimbrean.

El s-a mai declarat revoltat şi de “turismul parlamentar practicat în aceste zile la Roşia Montana, lipsit de bun simţ”, politicienii preferând să ia “o masă copioasă cu cei de la Gold Corporation”, dar să nu meargă la Muzeul Mineritului, deschis în 1981, pentru a aniversa 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi a mineritului, care este unic în România şi chiar şi în Europa.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/09/10/valoarea-metalelor-rare-din-zacamintele-de-la-rosia-montana-mai-mare-decat-a-aurului/