Categorii
Articole

Sistemul de apărare al dacilor din sud-estul Ardealului

prof. Domniţa Raţiu

 

Înscrisă geografic în sud-estul Ardealului, Ţara Bârsei făcea parte din neamul cotensilor, nume dat şi poate fiindcă vieţuiau în cătunele din cotul Carpaţilor.

Zona era dens populată şi putea să se se împotrivească celor nepoftiţi, asigurând şi un întreg sistem de supraveghere a trecătorilor, de semnalizare de pe înălţimi prin fum ziua şi prin foc noaptea, în cazul apropierii duşmanului, dar dispunând şi de luptătorii necesari şi capabili să apere trecătorile, populaţia civilă, centrele sacre şi pământul natal. Asta însemna că în aceste locuri comunităţile erau puternice, fiind conduse de oameni capabili să simtă pericolele şi să ştie cum să le facă faţă.

Pentru a lupta împotriva valurilor de neamuri migratoare, dacii au fost nevoiţi sa construiască fortificaţii şi cetăţi, menite să adauge fortăreţei naturale constituită din catenele Munţilor Carpaţi o mai mare rezistenţă la agresiunile tot mai dese. Unele fortificaţii începuseră a fi construite încă din prima perioadă a epocii fierului. Multe din acestea au fost întărite şi folosite în perioadele următoare.

Pe la anul 200 î. Chr., în Ţara Bârsei, se remarcă formaţiunea politico-militară condusă de Rubobostes, ce se întindea până în părţile Sibiului, pe Târnave. Aceasta ar fi putut avea capitala în cetatea de la Pietrele lui Solomon din Şcheii Braşovului. La est, aceasta se învecina cu formaţiunea politică organizată şi condusă de Oroles, ce pare să-şi fi avut sediul pe Tipia Ormenişului, situată în defileul Oltului la Racoş, unde echipe de arheologi conduse de Florea Costea au dscoperit un important centru cu caracter sacru şi militar.

Pietrele lui Solomon

Istoricul Pompeius Trogus spune că pe vremea lui Rubobostes  puterea dacilor a crescut. Când Burebista, „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, a trecut la crearea statului dac, a inclus şi aceste puternice formaţiuni. Cetăţile dacilor erau în majoritate construite pe vârfuri de munţi.  În Ţara Bârsei s-au construit în perioade diferite cetăţi pe mai toate înălţimile importante. Putem enumera: cetatea de la Pietrele lui Solomen, cea de pe dealul Şprenghi, pe dealul Melcilor, Valea Cetăţii, Bunloc, Hărman, Râşnov, Sâmpetru, Feldioara, Prejmer, Rupea, Hălchiu, Satu Nou. O parte din acestea au fost distruse de romani, altele au dăinuit până în Evul Mediu, când cavalerii templieri şi apoi saşii şi-au aşezat cetăţile pe ruinele lor.

În zona bine conturată a Ţării Bârsei sunt mai cunoscute trei cetăţi importante: cea de la Pietrele lui Solomon, Râşnov şi Tipia Ormenişului. Dintre acestea, Cumidava, localizată la Râşnov, este menţionată pe harta lui Ptolemeu. Peste aceasta s-a suprapus parţial cetatea medievală.

Pentru a face faţă confruntărilor, dacii au întărit fortificaţiile folosite încă din epoca fierului cum sunt cele de la Racoşul de Jos, în punctul Dealul Vărăriei, de la Roadeş şi Porumbenii Mari.

Comunităţile locale şi-au organizat şi întreţinut structuri administrative şi militare întărite cu  fortificaţiile realizate. Importanţa lor strategică era diferită, de la aşezări fortificate de interes local, ce asigurau refugiu unor întregi comunităţi, la aşezări ce asigurau supravegherea unor zone mai întinse şi a căilor de acces spre acestea.

Dacii s-au pregătit pentru confruntările cu romanii întărind fortificaţiile existente, realizând şi alte fortificaţii în zone strategice, cum ar fi: pasul Bran, defileul Oltului la Racoş, trecătoarea Turnu Roşu. Toate aşezările fortificate ofereau posibilitatea opririi unui atac prin efort armat. Erau construite din pământ, lemn, piatră, valuri de pământ cu palisade, ca cele de la Covasna, Tilişca, Bunloc, Pietrele lui Solomon, Crizbav, Jigodin, Racoş-Tipia Ormenişului sau cu turnuri, la Braşov, Breaza, Râşnov-Cetate, Mereşti.

Suprafeţele fortificate sunt diferite: de la 2.500 mp la Crizbav, Zetea, Feldioara, până la cele cu suprafaţa de 2-3 hectare la Racoş-Piatra Detunată, Tilişca. Fortificaţiile cu caracter militar, politic, administrativ şi religios, ca cele de pe Tipia Ormenişului-Racoş, Covasna, Pietrele lui Solomon, ocupau peste 3 hectare. Acestea deţineau garnizoane permanente sau mici detaşamente de militari,cum erau cele de la Pietrele lui Solomon, Breaza, Tilişca, Crizbav, Racu, Zetea, Teliu, Racoş-Piatra Detunată sau cea de la Racoş-Tipia Ormenişului, în care staţionau 250-300 de soldaţi.

Fortificaţii mari, izolate mai funcţionau la Breaza, Buneşti, Teliu, Roadeş, Covasna, Caşin, Jigodin, Odorheiu Secuiesc, Ghindari, Porumbenii Mari, Racu, Zetea Şeica Mică, Tilişca.

Fortificaţiile de la Racu, Mihăileni, Ciceu, Jigodin serveau ca pavăză năvălirilor dinspre est pe Vale şi Pasul Trotuş, între Masivul Curmătura şi Munţii Ciucului. La fel serveau şi împotriva unui atac prin Cheile Bicazului sau prin Pasul Bârgăului spre Podişul Transilvaniei sau dinspre el.

Acelaşi rol îl aveau şi fortificaţiile de la nord de Miercurea Ciuc, în cazul unui atac prin văile Munţilor Ciucului dinspre Valea Uzului.

Cetatea de la Caşin putea opri accesul din Valea Uzului spre cea a pârâului Caşin şi atacurile prin Pasul Oituz, protejate şi de cetatea de la Covasna. Pasul Buzăului şi văile Doftanelor erau supravegheate de cetatea de la Teliu. Cetăţile de la Bunloc, din Braşov şi Râşnov, dar şi cele de la Codlea şi Crizbav, puteau opri împreună incursiunile de pe Valea Prahovei- Timiş, ca şi cele dinspre culoarul Rucăr-Bran.

În Ţara Făgăraşului s-a ridicat cetatea de la Breaza-Făgăraş iar fortificaţiile de la Cuciulata şi Comana de Sus mai puteau întârzia atacurile dinspre Piatra Craiului şi Iezer.

Atacurile dinspre sud, de pe Valea Argeşului, puteau fi întâmpinate de fortificaţiile de la Arpaşu de Sus.

Atacurile dinspre Munţii Lotrului şi Munţii Şureanu şi cele dinspre vest, erau stăvilite de puternica cetate de la Tilişca.

Sigur erau şi alte fortificaţii în defileul carpatic al Oltului şi în Carpaţii de curbură, dar urmele lor încă nu s-au descoperit.

Toate aceste fortificaţii au fost construite pentru a apăra bogăţiile solului şi subsolului, dar şi pentru a înfrânge dorinţa celor ce doreau să şi le însuşească.

 

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/dacia-magazin-2012/390

Categorii
Articole

Scrieri regăsite ale strămoşilor

Iosif Marin

 

Majoritatea comentatorilor Columnei lui Traian recunosc într-una din scenele columnei, un sol dac (sau bur), care se prezintă în faţa împăratului cu un obiect circular, socotit un mesaj sau o scrisoare, în vederea începerii unor negocieri de pace. Este singura imagine care su gerează existenţa scrisului la daci.

Arheologii şi istoricii români şi-au concentrat atenţia asupra inscripţiilor greceşti şi latine descoperite în teritoriile geto-dace şi recunosc doar existenţa câtorva inscripţii dacice, printre care cea mai cunoscută este Decebalus per Scorilo.

Se porneşte de la ideea că adevărata istorie a scrisului (dar şi a românilor) începe odată cu cucerirea romană a unei părţi din regatul Daciei. Ei uită că, în fiecare sat din Munţii Carpaţi, românii, urmaşii dacilor, te pot călăuzi către diferite locuri din împrejurimi, numite  Piatra scrisă, iar stâncile munţilor, altarele antice din peşteri, lespezile de mormânt, pietrele de căpătâi şi chiar crucile, păstrează încă nenumărate inscripţii nedescifrate, unele mult mai vechi decât influenţa greacă şi decât scurta ocupaţie romană.

Tăbliţele de lut descoperite la Tărtăria  nu reprezintă un fenomen singular în spaţiul nostru. În jurul anului 1880, Szofia Torma din Orăştie adunase deja, la Muzeul de istorie din Cluj, o colecţie de câteva sute de tăbliţe asemănătoare. Astăzi, muzeele româneşti şi europene deţin mii de astfel de mărturii ale existenţei şi continuităţii scrisului la strămoşii noştri, iar primul capitol din Istoria scrisului, apărută în anul 2001, în limba franceză, la Paris, poartă titlul Precursorii scrisului în Valea Dunării.

În schimb, recenta Istorie a românilor, publicată sub egida Academiei Române, deşi admite descoperirea de la Tărtăria şi existenţa în muzeele româneşti a altor dovezi materiale în acest sens, propune să aşteptăm „noi descoperiri şi cercetări”, pentru a putea formula o recunoaştere oficială.

Ovidiu însuşi, cu un veac înainte de înfrângerea Daciei, afirma că a scris versuri în limba geţilor, fără a preciza alfabetul folosit. Sunt cunoscute şi recunoscute contactele secrete dintre preoţii daci şi misionarii creştini din Dobrogea, conduşi de Sfântul Apostol Andrei, chiar dacă teritoriul era sub administraţie romană. Creştinismul, ca religie a Cărţii, s-a răspândit în rândul dacilor şi prin intermediul scrisului (cu  „veşminte” latine, getice/gotice, greceşti ori slave).

Un istoric grec mărturiseşte că alfabetul grecesc ar fi de origine getică. Ulfila (311-383 d.Hr), episcop creştin, considerat apostol al geţilor/goţilor, a tradus Biblia din limba greacă, pe malurile Dunării, pentru slujbele creştine adresate locuitorilor acestor ţinuturi. Unii istorici ai scrisului îi atribuie lui Ulfila paternitatea asupra alfabetului gotic. Este oare întâmplător faptul că evenimentele consemnate în Codexul Rohoncy se referă la existenţa unui regat dac în acelaşi spaţiu geografic şi spiritual ?

Alfabetul chirilic a fost creat şi răspândit în rândul popoarelor slave de doi traci, Metodi şi Chiril, strămoşi ai aromânilor din Peninsula Balcanică. La rândul lor, secuii din Transilvania multiplică şi astăzi planşe cu texte scrise în vechiul alphabet secuiesc, despre care un istoric deal lor a recunoscut că l-au preluat de la daci, fapt consemnat încă din secolul al XIX-lea de Bogdan Petriceu Hasdeu.

Regăsirea, descifrarea şi popularizarea plăcuţelor de plumb de la Sinaia constituie un nou orizont de cercetare pentru istoriografia românească, o nouă posibilitate de cunoaştere mai profundă a istoriei strămoşilor noştri geto-daci.

Corelarea simbolurilor alfabetice şi a elementelor de conţinut din plăcuţele de la Sinaia, din Codexul Rohoncy şi din numeroasele inscripţii în veşmânt grecesc, latin ori slav, ar putea pune într-o lumină nouă istoria noastră străveche.

 

sursa: http://dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/366-continut-nr67-68

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

În curând lansăm filmul documentar EROII ȘI FAPTELE TRACILOR

În curând lansăm filmul documentar EROII ȘI FAPTELE TRACILOR, un film care va fi începutul rescrierii istoriei antice a Europei. Susține ultima etapă a realizării lui trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA pe numărul 7472, (număr valabil în reţelele Orange, Vodafone și Cosmote). Trimite în mesaj textul BUREBISTA și adresa ta de e-mail şi vei primi o carte despre istoria noastră antică în format electronic. Imediat după trimiterea SMS-ului vei primi un mesaj în care ți se va solicita confirmarea plății. Acest al doilea mesaj NU este taxabil.

Mai multe detalii despre SMS, donații și sponsorizări: http://www.geto-dacii.ro/

Categorii
Arheologie

Continuitate getică în Dobrogea

istoric Nicolae Nicolae

 

Ţinutul dintre Dunăre şi Mare este plin de istorie, aici aflându-se toate epocile, incluzând chiar paleoliticul târziu. Cultura Gumelniţa este prezentă chiar în mijlocul Deltei Dunării (mileniul 5 î.d.Hr.), dar şi în teritoriul interior judeţului.

Vom începe prin a menţiona principalele cetăţi al căror nume este cunoscut şi vom încheia cu acele cetăţi al căror nume nu este cunoscut încă.

Cetatea Argamum (Orgame) este o cetate getică situată la SE-ul judeţului Tulcea şi este considerată deocamdată cea mai veche cetate atestată din România.

Urmează la rând cetatea Gratiana, transformată în castru roman prin anii 2-3 î.d.Hr., cunoscută în prezent ca fiind cetatea Zaporojenilor (un mare fals acceptat de „ştiinţificii” de la Tulcea). O altă cetate impunătoare de tip Hallstatian este cetatea Salmorus, botezată tot de „ştiinţifici” cu un nume grecizat – Halmyris, unde în anul 2001 s-au găsit mormintele celor doi martiri geţi – Epictet şi Asti.

La mai puţin de 15 km spre nord, urcând pe braţul Sf. Gheorghe (stroma), găsim cetatea getică Salsovia  (Beştepe). Numele de Salsovia a rămas până pe la anul 1420. Documente turceşti o menţionează încă aproximativ 50 de ani după care îşi schimbă numele în Beştepe (5 munţi).

Prisdava  se află la o distanţă de aproximativ 12 km faţă de Salsovia, urcând pe fluviu. În epoca medievală este cunoscută sub numele Prislava. Ştim noi de ce, iar în prezent este cunoscută drept cetăţuia Prislăviţa.

După încă 10 km parcurşi pe fluviu în sus, găsim faimoasa cetate Aygyssus, menţionată chiar de Ovidius cu apelativul „Vechea cetate Aegyssus”.

Părăsind Aegyssus şi deci Delta Dunării, mergând spre vest, dăm de vestita cetate Genucla, nerecunoscută de „ştiinţifici”. Tot arealul cuprins între satele Parcheş (Genucla), Celik Dere şi Niculiţel este plin de artefacte getice. Astfel, dealul dintre Somova şi Parcheş este numit de localnici „la comori”. Noi cercetări făcute de prof. N. Rădulescu aduc argumente solide în favoarea Vicinei, care nu ar fi alta decât cunoscuta Noviodunum  –Isaccea (Ipoteză susţinută de N. Iorga, V. Pârvan, C. Giurescu). Mai la vest, în apropierea oraşului Galaţi, de pe celălalt mal al fluviului, aflăm cetatea  Dinogeţia, funcţională până în epoca bizantină târzie.

Continuând drumul de această dată spre sud, după marele ocol al fluviului, în dreptul oraşului Măcin apare cetatea  Arrubium, părăsită şi distrusă sistematic de “mâncătorii de lebede”, prezenţi în număr destul de mare în oraşul Măcin.

Mai la sud, la aproximativ 15 km, ar trebui să vedem cetatea Troesmis, acolo unde a staţionat multă vreme legiunea V Macedonica, dar nu vom mai găsi nimic, deoarece, după evenimentele din 1989, cetatea a fost distrusă de localnici, care au cărat piatra din ziduri, inclusive cărămizi pentru construcţii personale.

La aproximativ 20 km sud de Troesmis, aflăm cetatea  Beroe (Piatra Frecăţei). Conform „Codex Rohonţi”, între anii 1058-1118, regele Vlad al Daciei, consultându-se cu mitropoliţii Daciei cu sediul în Rarău (Timarion Sova Nelis şi Trasius), a dus lupte grele cu migratorii pecenegi, uzi, cumani şi unguri. Tot aici vom găsi o necropolă getică  (cercetată parţial), cu peste 1100 de morminte.

Vom găsi în interiorul judeţului Tulcea, în satul Slava Rusă, cetatea getică Ibida, unde au fost martirizaţi prin ardere în cuptor doi adolescenţi geţi, frate şi soră, pentru credinţa lor în Cristos.

Cetatea Triumf, foarte aproape de Ibida, lângă oraşul Babadag, este nerecunoscută de „ştiinţifici”.

Mai sunt încă multe alte cetăţi, unele cunoscute precum Cetatea Albă, fostă Tiras, şi Aliobrix, aflate pe teritoriul ucrainean. Pe malul vestic al lacului Razelm se găseşte cetatea  Heracleea, botezată de „ştiinţifici” ca cetatea  Enisala, după numele satului din apropiere, unde s-a născut fostul director al ICEM (Institutul de cercetări ecomuzeale)  Tulcea. Acestei cetăţi i s-a tăiat cel puţin un mileniu de existenţă fără niciun motiv. Este adevărat că înainte de invazia turcilor, cu aproximativ 10 ani, Mircea cel Bătrân a renovat

această cetate strategică, dar acest lucru nu înseamnă că Mircea a făcut o cetate nouă, ea exista cu cel puţin un mileniu mai devreme.

Alte cetăţi ale căror nume încă nu se cunoaşte ar fi: Jijila, Ceamurlia de Jos, Beidaud, Celik Dere şi necropola cetate Hallstatiană, Luncaviţa, Horia, Teliţa Valea Morilor, Teliţa Amza, Beidaud Dealul Carabalâc.

Toate aceste cetăţi au fost cercetate mai mult sau mai puţin, numai pentru perioada aşa-zis romană, extinzând epoca romană până în secolul VII p.Hr. Pentru această îndrăzneală de falsificare a adevărului s-au obţinut nenumărate doctorate. În momentul de faţă, avem mult mai mulţi doctori în istorie decât regi şi comandanţi militari ai neamului nostru.

Există la ICEM Tulcea un domn arheolog ce lucrează intens la obţinerea doctoratului, cu o teză antidacică, domnia sa declarând public că nu a existat vreodată o civilizaţie Dacică, deci nu au existat nici daci sau geţi.

Fiecare cetate menţionată are desigur particularităţile sale, iar elementele vechi evidente conturează un spaţiu de vieţuire getic de o extraordinară valoare.

 

sursa: http://dacia.org/daciarevival/index.php?option=com_content&view=article&id=379&catid=48

Categorii
Dezvăluiri

Studiul de paleogenetică care a bulversat România. Nu suntem urmaşii Romei

Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spaţiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, şi doamna Dr. Georgeta Cardoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică.

Potrivit concluziilor acestui studiu, populaţia actuală a României este clar înrudită cu populaţiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei.

Înainte de a aduce în discuţie şi celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei şi a descendeţei romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica şi ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt… Prin urmare, am putea spune căPaleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii.

Fiind un domeniu de studiu al ADN degradat, Paleogenetica poate aduce informaţii importante despre originea şi evoluţia omului şi a genomului uman, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale. Aşadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoşii reali. Iar strămoşii noştri reali nu sunt romanii, ci traco-geto- dacii.

*Cum s-a ajuns la această concluzie şi la altele, chiar şi mai şocante?

Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuţii purtate între domnul Decan al Facultăţii de  Biologie (Universitatea Bucureşti), Prof. univ. dr. Călin Tesio şi domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naşte ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămăşiţe osoase aparţinând populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situaţia genetică actuală a populaţiei acestei ţări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru şi  Nicolae Miriţoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziţie pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comşa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului).

În  ceea ce priveşte probele de sânge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploieşti şi al Muzeului de Ştiinţe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftisiologie Bucureşti.

Si cum o cercetare întinsă pe mai mulţi ani (2003-2006) are şi cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanţate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană şi  Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei  de DAAD – Germania şi prin Programul Sokrates Erasmus al Uniunii Europene.

Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoş, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă şi de lungă durată în care condiţiile de securitate ale probelor genetice  au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până şi curăţenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoş.

Având la dispoziţie toate aceste informaţii putem înţelege foarte uşor  complexitatea demersului şi prestigiul incontestabil al persoanelor şi instituţiilor implicate.Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spaţiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român.

Dar pentru a evalua în ansamblu şocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:

– Între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe  teritoriul acestei ţări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire  genetică, ceea ce vorbeşte despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există şi urme  genetice aparţinând diverselor populaţii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedeşte continuitatea şi legătura cu populaţiile vechi;

– Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit cândva de traci, cu care s-au şi amestecat, şi doar într-o mică măsură cu populaţia italiană;

– S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai şocantă concluzie a  studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiţi genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul  Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor.

Totuşi, există o aparentă contradicţie: dacă noi suntem urmaşii traco-geto-dacilor, iaro parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin?

Explicaţia pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea  (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau şi alte triburi cu rădăcini tracice – venetii şi  etruscii, aceştia din urmă dând primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuşi, în penisula italică trăiau, în afara populaţiilor cu rădăcini tracice, şi populaţii aparţinând altor familii etnice – sabinii şi samniţii.

În timp, aceste populaţii s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ş.a.m.d.

Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi strămutări de populaţii.

Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esenţiale în care populaţiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu  celelalte, diluându-şi semnificativ contribuţia etnică în acest spaţiu.

Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicţie dispare, deoarece putem înţelege de ce, astăzi, deşi o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populaţiile  care au locuit în spaţiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populaţiile României şi ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puţin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice, iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor. Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriaşă în  stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de  folositoare interesului naţional, instituţiile statului român şi forurile  academice şi universiatare româneşti care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferenţă!

Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactaţi de  reprezentanţii statului român sau de vreo instituşie universitară care să îşi arate, în mod oficial, interesul pentru acesta, i-am  întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoş cât şi pe domnul Prof.  Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate.

Răspunsul a fost NU! A existat o singură situaţie în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viaţă după aceea. În rest,  tăcere maximă. Şi atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanţii Statului Român din politică, cercetare sau învăţământ?!…

Pentru că sunt trei concluzii mari şi late născute din acest studiu de  paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrităţii  teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric şi a  recuperării demnităţii poporului român:

1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedeşte a fi continuatorul populaţiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani şi locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretenţiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.

2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un  popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie naţională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeilor dace cu un amestec multietnic de colonişti şi soldaţi ai Imperiului  Roman.

3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească şi mai mult respectul faţă de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea şi mai mult demnitatea naţională furată!

De aceea, cred că toţi ar trebui să medităm la următoarele întrebări:

Îi putem considera loiali României şi poporului român pe politicienii, academicienii şi istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condiţiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!

De ce să ignori sau să lupţi cu înverşunare împotriva acestor rezultate, dacă iubeşti România şi  Românii?!

Daniel Roxin – extras din cartea “Spiritul dacic renaşte“

 

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/09/20/studiul-de-paleogenetica-care-a-bulversat-romania-nu-suntem-urmasii-romei/

Categorii
Emisiuni TV

Ținutul de legendă al Hiperboreenilor

Miturile și legendele ne-au colorat imaginația și ne-au purtat în tărâmuri fabuloase – în lumi cu eroi și înțelepți, cu fapte și taine inaccesibile nouă… Dar oare miturile și legendele sunt doar expresiea imaginației înaintașilor noștri?

Ei bine, din ce în ce mai multe dovezi și surse istorice ne permit să dăm mai mult contur și conținut miturilor, făcându-ne să înțelegem că ele ascund o realitate uitată.

Ținutul de legendă al hiperboreenilor nu este doar o poveste frumoasă! Grecii antici, dar și romanii îl localizează la nord de Dunăre, în ținutul geto-dacilor, priviți ca urmași și continuatori ai tradițiilor hiperboreene. Un număr impresionant de istorici, gânditori și poeți antici vorbesc despre asta, dând detalii geografice precise.

Strabon este categoric: “Primii care au descris diferitele părți ale lumii spun că Hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) și a Istrului (Dunărea)” (Goegrafia XI. 6,2)

Clement din Alexandria este de asemenea precis: el îl numește pe zeul dacilor, Zamolxis, “Hiperboreanul”. (Stromata, IV, 213)

Macrobiu vorbește despre “Regiunile udate de Don și Dunăre… pe care antichitatea le numea Hiperboreene.” (Comm. in Somnius Scipionis II. 7)

Marțial numește triumful lui Dioclețian asupra dacilor “Hiperboreus triumphus” (Ep. VIII. 78)

Și exemplele ar putea continua…

Dacă vreți să cunoașteți mai multe despre Ținutul de legendă al Hiperboreenilor, vă invit să urmăriți emisiunea Adevăruri tulburătoare din această seară, pe Nașul tv, de la ora 22:00. Emisiunea poate fi urmărită și în reluare, sâmbătă, în jurul orei 22:00 și duminică, de la ora 11:00.

Daniel Roxin

Categorii
Articole

Cetatea getică SALSOVIA

istoric Nicolae Nicolae

Situată la o distanţă de ≈ 3 km nord/est de localitatea Beştepe („Cinci munţi” în limba turcă) este numită în antichitate, dar şi în epoca medievală, Salsovia. Acest nume l-a avut atât cetatea, cât şi localitatea din imediata apropiere, până la anul 1420, când turcii îi schimbă numele în Beştepe.

Cetatea de secol VII a. CHR: iese în evidenţă prin ingeniozitatea soluţiilor tehnice găsite de constructorii geţi, care au îmbinat perfect avantajele naturale cu cele artificiale create de ei.

Cele două valuri de pământ din jurul cetăţii cu o suprafaţă de 25 ha, cât şi construcţiile interioare au un aspect de metropolă, unde în sec. IV atinge apogeul unui puternic centru politic, militar, comercial al civilizaţiei getice.

Cetatea trece prin toate epocile dar rezistă până la venirea turcilor. Un document medieval aflat la Constantinopole spune că cetatea Salsovia alimenta ritmic, cu produse cerealiere, zona Galata Sarai din Turcia. Cercetările arheologice făcute în anii 1960 – 1964 de arh. Simion Gavrilă au scos la lumină foarte multă ceramică getică, foarte puţină ceramică romană sau grecească, chiar dacă aici a staţionat Militis Quinti Constantiani. În sudul cetăţii s-a descoperit o biserică creştină de secol VI p.CHR., apărată la rându-i, de un alt val de pământ.

Ceramica, cărămizile, ţiglele, olanele  sunt în marea lor majoritate de sorginte getică.

În urma săpăturilor din anii 1960 – 1964 s-a găsit o diplomă militară şi o inscripţie închinată lui Deus Santacus din timpul lui Lucinius (322) p.CHR.

Tot la Salsovia a funcţionat secole de-a rândul o reşedinţă episcopală creştină începând cu anul 532 p. CHR.

Cercetările arheologice nu sunt finalizate, ele fiind întrerupte, din anul 1964, sau mai bine zis sunt abandonate, cauza principală fiind slaba prezentare prin artefacte a epocilor mult căutate, adică romană, grecească, romano-bizantină şi bizantină.

Cetatea Salsovia a avut o importanţă majoră atât din punct de vedere al schimburilor comerciale pe braţul Sf. Gheorghe (Stroma), cât şi din punct de vedere militar.

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/

Categorii
Articole

Un loc de legendă – Peştera lui Zamolxis

La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capătul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza. O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a stâncii o fac mai mult din întâmplare.

Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă sa deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă Gorjul de Alba. Deşi nu are “camere” spectaculoase de peste o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din Slovenia, grota gorjeană este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km şi specialiştii nu sunt siguri dacă i-au dat de capăt.

Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se ajungă la destinaţie, se merge spre Râmnicu Vâlcea, se trece de Horezu şi apoi va ieşi, undeva în cale, şi localitatea Polovragi. Se poate ajunge uşor şi fără automobil.

Dacă se ia autobuzul spre Târgu Jiu, trebuie doar să se ceară la şofer o staţie în comuna cu pricina aşezată la poalele masivelor Capăţânii şi Parâng. Odată ce se ajunge în localitate, mai întâi se dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII şi e realizată în stil bizantin. Nu e mare aşa că se bifează rapid vizitarea ei! După ce se iese din Casa Domnului, urmează drumul forestier spre grota unui alt zeu. Sună bine! Până la destinaţie e timp să se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Olteţului sunt magnifice. Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos pe temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte urcă şi păstrăvii care sar uneori din apă ajutaţi de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fură, aşa că nici nu-ţi dai seama că ai şi ajuns la peşteră.

Acasă la zeul dacilor

Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, în rest doar speologii au acces. În grotă este cald şi umed (temperatura constantă este de 9 grade Celsius şi umiditatea medie de vreo 90%, spune ghidul). Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, şi la “uau, ce ciudat e”! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană (complexul e deschis doar de vineri până duminică, între orele 11.00-17.00)

Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.

Cam vreo 45 de minute durează traseul până se ajunge iar la ieşire. Înainte de a spune “la revedere” ghidul aminteşte vizitatorilor că pe vârful de deasupra se găsesc ruinele unei cetăţi dacice, despre care se spune că a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge după un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin pădure.

Datorita oxigenului eliminat din apă (umiditatea este foarte mare), aerul îţi dă o energie nemaiîntâlnită aşa că noul drum pare floare-la-ureche.

LEGENDELE

Casa lui Zamolxis

În Peştera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnătorie de metale de către daci, iar o legendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legătura cu realitatea este că deasupra peşterii se află o cetate geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte Zamolxis, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Daciei.

Planta magică care dă numele grotei. În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor.

Ieşirea, la Sarmisegetuza

Alt mit ar fi că ieşirea din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă.  Unul dintre miturile străjuite de localnicii din Polovragi, judeţul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns în peştera lui Zamolxis. Căutătorii de comori care continuă să vină aici la Polovragi au cu ei detectoare de metale pe care le dosesc prin bagaje, se prefac că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii, apoi se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de comoară, poveşti oferite de ghid la o “pauză” de bârfă.

Sursă de energie

La “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să simti furnicături pe mâini, chiar în dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele de biocurenţi o iau razna, învârtindu-se fără noimă, ca în prezenţa unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.

 

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/417-continutul-nr-90

Categorii
Dezvăluiri

DECLARAȚIE: Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere… (trebuie să citești asta!)

Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere și în deplină cunoștință de cauză că doresc ca Parlamentul României să aprobe exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana!

Declar pe proprie răspundere că am luat la cunoștință și am fost pe deplin informat asupra faptului că proiectul RMGC, la care sunt angajat, presupune că:

1. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a localității în care m-am născut (sau zic că m-am născut) și despre care vorbesc cu atâta emoție în fața televiziunilor. Casele bătrânești deja demolate și cele care urmează a fi distruse nu au absolut nici o relevanță pentru mine. Declar, de asemenea, că nu mă interesează nici problemele celorlalți locuitori ai Roșiei Montana, care doresc să-și apere de la expropriere și demolare, casele moștenite sau agonisite, considerând fără nici o reținere că interesul meu pentru minerit este mult mai important.

2. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a tot ceea ce definește din punct de vedere arheologic și arhitectural, localitatea și regiunea: minele săpate în peste 2000 de ani și biserici de secolul 18. Declar că nu mi se pare relevant faptul că acestea au fost săpate chiar de către părinții, bunicii și strămoșii mei, cu care mă mândresc atunci când spun că sunt miner din tată-n fiu, nici că ele au fost făcute cu costul unor cantități mult mai mari de aur și de argint decât cele care vor fi exploatate de către RMGC. De asemenea, consider ca inutilă includerea Roșiei Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deși acest lucru ar fi foarte posibil.

3. Sunt de acord cu distrugerea peisajului și modificarea iremediabilă a acestuia, inclusiv a acelor porțiuni declarate monumente ale naturii.

4. Sunt de acord cu construirea unui baraj imens care să susțină cel mai mare lac de cianuri din România. Declar că mi se pare irelevant faptul că întreținerea unui baraj de o asemenea anvergură va costa Statul Român – inclusiv pe copiii mei pentru care susțin că muncesc astăzi la RMGC – mult mai mulți bani decât cei promiși de către RMGC sub formă de investiție, redevențe și procente Statului Român.

5. Sunt de acord cu semnarea de contracte frauduloase, ilegale, între RMGC și Statul Român, reprezentat prin guvernele care au fost la putere în ultimii 15 ani, acte făcute împotriva interesului național. Declar că este absolut irelevant că între compania pentru care lucrez și Statul Român au fost semnate astfel de acte, cu clauze ascunse sau secrete și nu consider că procesele pierdute în instanță de către RMGC au vreo semnificație. De asemenea, cred că – deși am fost informat că sunt contracte făcute împotriva interesului național, – proiectul RMGC este unul de interes național special.

6. Sunt de acord cu faptul că vor fi produse mult mai puține locuri de muncă decât cele promise în campaniile intense pe diferite posturi de televiziune și că durata contractelor va fi de maximum zece ani! Nu consider relevant ce se va întâmpla cu mine după aceea, tot așa cum nu mi se pare obligatoriu să explic ce am făcut în cei 14 ani, de când RMGC încearcă să exploateze aurul.

7. Sunt de acord cu manipularea informațiilor, dezinformarea, furtul de imagine și de identitate operate de către RMGC! Cred că este pe deplin justificat ca RMGC să își promoveze imaginea exact pe fotografiile în care apar protestatarii adunați împotriva proiectului RMGC, cred că este perfect normal ca RMGC să creeze o pagină pe facebook în care să folosească fără accept sigla Salvați Roșia Montană și cred că posturile de televiziune, cum ar fi B1 TV, pot furniza imagini cu oameni care renovează clădiri vechi, spunând că acelea sunt acțiuni de prezervare și renovare derulate de RMGC, cu toate că imaginile respective prezintă voluntari Salvați Roșia Montana, intervenind asupra unor imobile care sunt condamnate de proiectul RMGC la distrugere.

8. Sunt de acord ca actualul guvern și actualul parlament să propună și să accepte o lege care încalcă mai multe legi și câteva articole din constituție. Cred fără șovăire că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai presus de lege.

9. Sunt de acord cu faptul că deși cei care au ieșit în piețe și pe străzile țării și nu numai, nu sunt vinovați în vreun fel pentru contractele și clauzele frauduloase și dezastruoase semnate de către Statul Român cu RMGC, ei trebuie și pot fi învinovățiți ca atare. Cred că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai important decât dreptul lor de a avea opinie, de a o afirma și de a cere lămuriri sau respectarea legii.

10. Sunt de acord ca jandarmeria să intervină cât mai repede, mai abuziv și mai în forță asupra protestatarilor, folosindu-se orice formă de manipulare și de dezinformare pentru ca aceștia din urmă să fie percepuți ca anarhiști, agenți ai altor țări sau ai unor puteri obscure, numai și numai pentru a putea fi justificată intervenția violentă a jandarmeriei. Mă declar pe deplin de acord cu domnii Răzvan Theodorescu, Adrian Năstase și Ion Iliescu, care afirmă că protestatarii sunt periculoși și cred că dânșii au fost și sunt cei mai buni politicieni din România ultimelor decenii.

Prin declarația de față, declar că subscriu la toate cele 10 puncte de mai sus și că, pe baza lor, pretind fără nici o reținere toată simpatia și înțelegerea din partea populației țării.

Data: ………………………………………………………. Semnătura…………………………………………………..

Sursa: http://silviudancu.wordpress.com

Categorii
Articole

15 Septembrie – Protestul impotriva proiectului de la Rosia Montana continua in intreaga lume

Politicienii vor să amâne la infinit votarea legii în Parlament! Alburnus Maior condamnă intenția de tergiversare a votului în Senat asupra legii distrugerii Roșiei Montane și lipsa de responsabilitate a liderilor politici în tranșarea deciziei privind proiectul minier de la Roșia Montană. Ca urmare a lașității clasei politice pe subiectul Roșia Montană, protestele vor continua și în 15 septembrie.

Duminică, 15 septembrie, un nou eveniment internațional dedicat Roșiei Montane este anunțat pe rețelele de socializare! Mai jos aveți lista orașelor care vor protesta iarăși pentru ca revendicările Asociației Alburnus Maior să primească răspuns imediat din partea Guvernului și Parlamentului.

Vezi lista aici: http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/15-septembrie-protestul-continua-in-intreaga-lume