Cartea lui Lucian Boia „De ce este România altfel” nu este altceva decât o păcăleală de marketing.

Categories ArticolePosted on

Cartea lui Lucian Boia „De ce este România altfel” nu este altceva decât o păcăleală de marketing. Nu este nici prima, nici ultima. Humanitas pare că s-a specializat în „bombe” cu iz de tabloidizare culturală. Lucian Boia a primit o replică documentată la minunea „Istorie şi mit în conştiinţa românească” (detalii aici), Neagu Djuvara a primit şi el o replică la fel de documentată la „Thocomerius – Negru vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti” (detalii aici). Nici una din corecţiile aduse nu a primit mediatizarea de care s-au bucurat bombele tabloide cu pretenţii culturale iniţiate de Humanitas.

Recidiva lui Lucian Boia „De ce este România altfel” sare însă dincolo de orice limite. Conform sintezei lui Matei Udrea, Lucian Boia încearcă să argumenteze că:

  • românii sunt o rasă inferioară,
  • România e un stat artificial, care n-ar trebui să existe,
  • locuitorii acestor meleaguri suferă de un retard istoric, cultural, educaţional şi de orice altă natură, imposibil de surmontat

(Critica lui Matei Udrea integral pe Adevărul.ro)

De ce face Lucian Boia toate astea? Îmi vine greu să înţeleg. Dar românii chiar sunt altfel: sunt foarte toleranţi.

George Damian

Sursa: http://www.george-damian.ro/chiar-este-romania-altfel-4341.html

8 comments

  1. Ce poate sa inteleaga un om mic din omenia unui Neam care atunci cand a luptat a dat masura unei vitejii fara seaman? Intelegi cat esti.

  2. L-am urmarit cu deosebit interes pe dl Boia,anul trecut,intr-un interesant dialog cu dl Liiceanu… Cu deosebit interes pentru ca aproape tot ce spunea parea superficial,aducea argumente puerile,iar cand Liiceanu il contracara argumentand solid,dl Lucian Boia devenea nesigur pe el,se pierdea uneori,alteori se incurca si se contrazicea flagrant. Au fost,insa,si momente cand dl Boia dovedea siguranta in ideile,in tezele domniei sale si replica…

  3. D-le Virgil, este posibil sa ne faceti onoarea si sa ne prezentati macar una din “ideile”, “tezele domniei sale”? Evident , cu exceptia ideilor altora sau a ineptiilor. Nu de alta, dar sa fie macar una, de samanta, fiindca eu am citit boia si nu am gasit niciuna.

  4. si apropos, domnule, liiceanu cunoaste vag Istoria Românilor, asa ca nu are aderenta de a emite concluzii pertinente, cat despre variatiile sale pe marginea ideilor luate de la enciclopedistii francezi si filosofia clasica germana ..pana la I. Loyola, E. Husserl, S. Gonseth, J. Piaget…posibil ca dumneata sa le crezi originale de-a dreptul si pe liiceanu de-a dreptul genial!

  5. Bai Virgile, tu esti naiv? Tu ii spui jidovului astuia imputit domnul, iar el te considera pe tine ca român asa cum scrie mai sus?! Scarba asta iudaica nici nu ar trebui sa existe pe teritoriul tarii asteia, sa se duca in p***a mamii lui in tara lui pe care nu o are, caci e un apatrid mizerabil! Daca românii sunt atat de retrograzi cum refuleaza gunoiul asta, atunci ce cauta aici, si de ce nu traieste in tara neamului lui infect? Pt ca nu au asa ceva, sunt un trib apatrid, care cu ajutorul armat al SUA si Angliei au furat pamantul palestinienilor in 1948 si si-au facut stat nelegitim. Cum de are tupeu un asemenea macac sa vorbeasca de poporul român, cand ei, jidanii, put efectiv in tot ce fac?!!! Asta ar fi trebuit sa fie expulzat in suturi in afara tarii, dar poate ca intr-o zi o sa il intalnesc undeva si am sa il fac sa nu uite ca a intalnit un român adevarat! Dar taratura asta iudaica isi duce agenda sionista anti-româneasca mai departe, si ma scarbeste lipsa de atitudine a autoritatilor statului si a Academiei Romane(pline de retrograzi senili si comozi intelectual)! M-am saturat de jigodii imputite si de prosti deopotriva…Uite cine se gaseste sa vb. despre neamul românesc-urmasul demn de toata sila a semintiei lui Gog si Magog! Abject si abject….

  6. nu am citit cartea dar daca este adevarat ce scrie aici ar trebui condamnati la puscarie
    pe viata pentru denigrarea poporului roman si a istoriei lui

Lasă un răspuns la DRAGOS SCORTANU Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *