Cică potrivit unui studiu de ADN realizat la Oxford românii ar fi urmași ai grecilor, ai lituanienilor, ai sirienilor sau ai egiptenilor!!!

Categories ArticolePosted on

De câteva zile, o parte a presei românești se dă de ceasul morții să ne convingă de importanța științifică a “primei hărți interactive detaliate, care arată amestecul genetic al populațiilor în trecut”, realizată de cercetătorii de la Universitatea Oxford și de la UCL, studiu care “ar demonstra” că românii sunt urmași ai grecilor, ai lituanienilor, ai sirienilor sau ai egiptenilor!!!

 

Desigur, aceste concluzii sunt trase de aceeași presă care a ignorat sau a căutat să ducă în derizoriu studiul de paleogenetică realizat la Hamburg acum 7-8 ani, studiu care demonstra o anumită înrudire a populației actuale a României cu tracii.

 

Ei bine, dacă acel studiu realizat de prof. univ. dr. Alexander Rodewald și dr. Georgeta Cardoș le-a stat denigratorilor României în gât, neștiind cum să îl scuipe, acum au găsit ceva pe gustul lor infect cu care să intoxice opinia publică…

 

Ceea ce face ca acest studiu realizat la Oxford să nu fie mai mult decât un exercițiu de marketing și manipulare este faptul că a fost analizat ADN-ul a doar 1490 de persoane din 95 de populații din întreaga lume. Asta înseamnă o medie de 15 persoane pe populație.

 

Apăi dacă 10-15 persoane din România, selectate pe criterii absolute discutabile, sunt un eșantion reprezentativ pentru populația acestei țări, atunci am putea fi și urmași ai chinezilor sau poate ai amerindienilor din Statele Unite! Doar numărul minorităților etnice din România este, probabil, mai mare decât “eșantionul” reprezentativ amintit mai sus!!!

 

Logica elementară ne spune că cele 10-15 persoane nu pot fi reprezentative nici măcar pentru o zonă istorică cum ar fi Țara Moților, de exemplu. De altfel, orice genetician serios vă va spune că doar realizarea unei hărți genetice cu adevărat reprezentative pentru România ar presupune cercetarea ADN-ului a câteva mii de persoane pe niște algoritmi extreme de complicați care ar trebui să țină cont de amestecul de populații dintr-un oraș precum Bucureștiul dar și de comunitățile conservatoare, tradiționale precum cele ale maramureșenilor, moților, bucovinenilor…

 

Și atunci, un număr de 1490 de persoane,  care ar putea fi necesare doar pentru realizarea hărții genetice corecte a unei singure populații, pot să ne dea mai mult decât o imagine superficială asupra a 95 de populații din întreaga lume?

 

În concluzie, tamtamul făcut de o parte a presei românești cu această așa-numită hartă interactivă este doar o manipulare penibilă realizată de aceleași forțe care luptă de multă vreme să distrugă identitatea și istoria acestui popor.

 

Desigur, niciun om rațional nu contestă faptul că migratorii au lăsat urme genetice în poporul român. Cei care contestă însă rădăcinile dacice ale neamului nostru, folosindu-se de această nouă “cecetare științifică” a occidentului,  nu pot să fie decât niște cretini jalnici sau niște alogeni ticăloși!

 

Daniel Roxin

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns