Categorii
Articole

„Ciobanul din Miorița nu a fost omorât.” O spune cercetătorul care a analizat 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei. Descoperirile lui Victor Ravini

Ciobanul din Miorița nu a fost omorât. Poemul se încheie cu vorbele lui, după care el revine la oile sale și pleacă cu ele la păscut. Cercetarea anterioară a neglijat conjuncția condițională dacă și faptul că ciobanul pune verbele la condițional-optativ și la conjunctiv (care în Gramatica Academiei sunt categorisite ca moduri prezumtive) iar în unele variante la modul imperativ. Totul este viziunea lui despre o eventualitate, care nu are loc. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara este alter-egoul său. George Călinescu și alții ne-au atras atenția că Miorița este un mit, nu o relatare despre o întâmplare concretă. Însă unii cercetători l-au desconsiderat până și pe Călinescu și au preferat să creadă că poemul descrie o crimă adevărată, mai apropiată de înțelegerea lor. De la înălțimea unor catedre, au tras concluzii pripite, aberante, jignitoare pentru demnitatea de român.

Este de mirare că până și savanți de mare renume nu au văzut că e vorba de o visare poetică cu ochii deschiși. Au crezut că folclorul prezintă un fapt divers, o crimă ca în ziare, și au refuzat să vadă că în Miorița totul este simbol, metaforă și alegorie cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime. Ciobanul nu este un personaj concret, ci un personaj simbolic. El este un reprezentant literar al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou în mitologia precreștină a strămoșilor noștri, în legătură cu un ritual tradițional, sacru. Nu este vorba de o crimă, ci de un ritual ciobănesc de inițiere în tainele naturii și universului. Confundarea mitologiei cu realitatea cotidiană a dus la regretabila răstălmăcire a poemului. Erudiți îngropați în cărți și cu dispreț pentru originea țărănească a culturii noastre strămoșești, au crezut că străbunii noștri erau proști, incapabili de a crea metafore sau alegorii poetice și au citit Miorița cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos în Miorița a fost văzut ca întunecos și tragic. În acest fel ni s-a prezentat o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi peisimist, fatalist, resemnat, laș, așa cum au vrut unii să ne facă să fim, și ne-au băgat pe gât concepția falsă că Miorița ar fi dăunătoare individului și națiunii.

Străbunii noștri nu puteau să fie proști, nu puteau să creeze și să ne lase moștenire nouă, strănepoții lor, un poem dăunător, așa cum s-a ajuns să se creadă. Dăunătoare sunt teoriile unor celebrități prea mari ca să mai respecte vreo metodologie de cercetare adecvată și au înțeles totul cum li s-a părut sau le-a convenit lor. Au pus pe seama ciobanului și a tuturor românilor propriile lor defecte, spaime și frustrări. Doctrina cu care ne-au mințit încă de pe băncile școlii l-a făcut pe Nichita Stănescu să spună că Miorița ar fi școala tristeții noastre naționale. Nu Miorița este școala tristeții noastre naționale, ci școala interpretărilor tenebroase și confuze pe care ni le-au injectat unii dintre cei mai străluciți intelectuali. Cercetători de indiscutabilă respectabilitate au cenzurat pasaje întregi și au propus să eliminăm cele mai frumoase și mai emoționante versuri din Miorița. În ce scop? Au atacat în fel și chip acest poem străbun și au încercat să-l desființeze. Nu putem ști dacă exegezele lor răuvoitoare au fost o strategie premeditată sau inconștientă de a pângări cea mai luminoasă creație a folclorului nostru. Răstălmăcirea Mioriței de către unii cercetători aduce un prejudiciu identității noastre naționale, subminează încrederea în noi înșine și în națiunea noastră, compromite numele și capacitatea de român în proprii noștri ochi și ai altora.

În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere cu implicații juridice, cum au spus unele celebrități. Cuvântul lege apare în sumedenie de variante ale Mioriței din antologia lui Adrian Fochi sau alte antologii și s-a crezut la repezeală că are sens juridic. Dicționarul Limbii Române elaborat de Academie și orice dicționar român-român arată că lege are două sensuri, unul religios, mai vechi și unul juridic, mai nou. În toate textele vechi, ba chiar și la clasicii noștri sau la autori mai recenți, lege are un sens exclusiv religios. În cultura populară, orală, lege este documentat numai cu sens religios și niciodată cu un sens juridic. Deci, cauza și scopul uciderii în Miorița sunt religioase și nicidecum juridice. Analiza mea dovedește că nu este vorba de un sacrificiu uman sângeros, ci de un ritual tradițional sub formă teatrală, un obicei ce se repetă an de an. În trecut, Miorița se cânta numai la zile mari, ca orice alt ritual sacru, iar nu oricând, ca în vremuri mai noi.

Cele mai vechi și mai bine păstrate variante ale Mioriței sunt colinde. Acestea se cântă în cor în ograda fiecărui gospodar, ca să-i ureze trai bun și belșug în noul an. De la o casă la alta, ciobanul din Miorița primește numele bărbatului care e nădejdea familiei și care astfel devine personaj în text. Țăranul respectiv primește rolul eroului mitologic, ce se sacrifică ritual și se unește cu natura divinizată, pentru a o reînvigora cu forța sa și ascultă cu mândrie ceea ce i se cântă lui. Dacă în Miorița ar fi vorba de o ucidere adevărată, ce familie i-ar mai fi primit pe colindători să le ureze moartea bărbatului care e capul familiei?

Nici măcar câinele din Miorița nu este un câine adevărat. Mioara îi spune ciobanului să-și cheme un câne, cel mai bărbătesc și cel mai frățesc. Deci cel mai… dintre mai mulți, așa cum ni se spune de la început, că el are câini mai bărbați. Dacă ar fi fost vorba să-l apere câinele de cei doi ucigași, de ce să-și cheme numai un câine și nu toți câinii? Orice țăran știe că nici cel mai puternic câine nu poate face față când are de luptat cu doi adversari. Nu este vorba să-l apere, e vorba de altceva. O mioară fabuloasă nu poate vorbi de un câine adevărat. Cine a mai pomenit vreo operă literară în care animale fabuloase vorbesc despre animale reale?

Toată acțiunea din Miorița se petrece în peisajul lăuntric, psihologic al ciobanului și este proiectată asupra peisajului exterior, geografic. Autorii anonimi amestecă imagini interne și imagini externe, cu aceeași măiestrie derutantă ca și Petrarca, Dante, Omar Khayyam sau alți celebri autori ai literaturii culte, la care farmecul este că autorul reușește să ne vrăjească cu confuzia dintre realitate și fantezie, încât luăm abstracțiunea comprimată în imaginea mitologică drept adevăr concret. Mioara este o metaforă ce poate simboliza acea parte din sufletul omenesc pe care C. G. Jung o numește Anima, adică partea feminină a sufletului fiecărui om, iar câinele Animus, partea masculină.

Într-o variantă mai veche, ciobanul cere el însuși să fie ucis de trei ori, la răsăritul soarelui, la amiază și la apus. Numai la teatru sau într-un ritual simbolic poate cineva să fie ucis de trei ori. El mai cere să fie îngropat de trei ori la rând, în diferite locuri, tot ca la teatru, și să nu pună pământ peste el, iar el va cânta din fluier pentru oile sale. Cine a mai pomenit să fie careva îngropat de trei ori la rând în aceeași zi? Niciun etnograf n-a mai întâlnit un asemenea obicei. În altă variantă, doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. În alta, cu nouă topoare. Cam multe arme pentru doi ucigași. În Baltagul lui Sadoveanu era suficient un singur baltag, dar acolo era o ucidere adevărată. În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere reală, ci de o punere în scenă. Ciobanul vorbește ca un producător și un regizor al unei reprezentații teatrale cu sensuri simbolice sacre, unde el este și actorul principal, care joacă rolul unui erou mitologic.

Faptul că numărul de 9 topare din Miorița (varianta CXCIII versul 7, pagina 651 din antologia lui Fochi, culeasă în satul Leauț, lângă Brad, în Munții Apuseni) coincide cu numărul de 9 topoare din bronz descoperite lângă Iași de Cezar Cioran în 2015, poate să fie sau să nu fie doar o simplă coincidență, deoarece este o cifră cu valori matematice aparte și e considerată sfântă în cam toate religile. Topoarele „acestea erau așezate în cerc, ca niște raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină” după cum afirmă Daniel Roxin, citând arheoloaga Senica Țurcanu, șefa Muzeului de istorie a Moldovei http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-arheologica-de-exceptie-in-iasi-9-topoare-din-bronz-vechi-de-3-500-de-ani-vide/ Greu de spus dacă aceste 9 topoare rituale găsite în Moldova au o legătură directă cu cele 9 topoare pentru uciderea rituală a ciobanului din susnumita variantă a Mioriței sau este doar o coincidență.

Moartea, îngroparea și nunta cosmică a ciobanului se repetă simbolic, în colinde la început de an, de la o casă la alta, în unele variante la Sf. Ilie și ori de câte ori textul este rostit sau citit, la fel ca atunci când apostolul Pavel spune că el moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu. Multe alte personaje celebre din civilizația altor popoare au efectuat experiențe psihologice de acest fel și sunt bine analizate de știința religiei. La fel și ciobanul folosește aceeași alegorie a morții și a nunții cosmice, binecunoscută în istoria literaturii universale și în fenomenologia religiilor. El moare simbolic pentru a se uni cu divinitatea adorată, zeitatea feminină din ceruri sau care în alte variante apare pe munte împodobită cu simboluri solare și lunare. Este vorba de o hierogamie, adică bineștiuta nuntă a sufletului omului cu o divinitate cerească.

Multe alte argumente din cartea Mioriţa – Izvorul nemuririi arată că poemul nostru național folosește aceleași procedee de tehnică literară și are un conținut de idei sublime comparabile cu cele mai valoroase opere din literatura universală. Miorița merită să fie repusă pe cel mai înalt piedestal al literaturii universale, de unde câțiva din erudiții noștri au trântit-o în noroiul unde au vrut să ne împingă.

Un articol de Victor Ravini

Victor Ravini,  Editura ALCOR EDIMPEX, Bucureşti, 2016. Cartea poate fi comandată aici: www.dacia-art.ro

„Cartea, un album cu 350 de pagini text şi peste 300 de imagini, este un studiu literar-filosofic ce se adresează publicului larg. Autorul analizează 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei şi, bazându-se pe lucrări ale unor gânditori iluştri în literatură, filosofie, drept, istorie şi istoria religiilor, susţine că Mioriţa este un mit de valoare universală cu vechime milenară.

Autorul, Victor Ravini (Radu Victor Niţu) este născut la Caracal, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea limbă şi literatură română şi germană, a Universităţii din Timişoara. A tipărit patru cărţi, semnând Radu Niţu, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. În 1985 a plecat în Suedia, a absolvit liceul suedez, a urmat Facultatea de Ştiinţa Religiilor la Universitatea din Göteborg şi Management la Scandinavian International University. A publicat trei cărţi în limba suedeză, dintre care ultima, Mioriţa, a fost apoi tradusă de autor în română.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Primind cetăţenia suedeză, şi-a legalizat numele Victor Ravini, format din primele silabe ale numelui său complet.

Cartea se citeşte cu interes, ca o lucrare de investigaţii, pentru că autorul îşi pune întrebări şi răspunde cu argumente, în susţinerea ideilor sale. El doreşte să deschidă o nouă etapă de cercetare privind poemul, combătând ideea că Mioriţa înseamnă povestea unui cioban care acceptă să fie omorât de tovarăşii lui, de unde a rezultat că românii ar fi un popor de laşi trişti, fatalişti.” (Corina Firuţă)

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

8 răspunsuri la “„Ciobanul din Miorița nu a fost omorât.” O spune cercetătorul care a analizat 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei. Descoperirile lui Victor Ravini”

Foarte interesant arrticolul. Cartea merita citita, intr-adevar. De fapt si eu am citit o varianta a Mioritei in culegerea lui Gr. Tocilescu in care la final ciobanul, care era cautat de iubita sa si nu de mama, ca in alte variante, este gasit si inviat cu apa vie.

În afară de fragmentul “şi de-o fi să mor…” nu există nimic în varianta studiată în şcoli a Mioriţei, care să te ducă cu gândul la blazare, nici măcar vag. Doar asta şi a fost suficient pentru detractorii şi trădătorii de neam să-şi verse umorile otrăvite.

Atâta pot înțelege, mergem mai departe. Ca o privire în oglindă, fiindcă dincolo de coloanele Roxin, Tănasă, Roncea, Bogdan, Vlad și ale celor care s-au expus, mulți, suntem noi, Oastea cea Mare. Îi năruim fără emoție, așa cum facem de vreo patru ani, ziua și noaptea, mereu.

Un est-german, care a invatat limba romana (inainte de 1989 de la o romanca plecata din tara) doar pentru ca a vrut sa ii citeasca pe Eliade, Noica si Cioran in original si care e Zen-budist, mi-a spus ca dupa ce a terminat de citit “Miorita” a ramas perplex: toata esenta budismului este exprimata in versuri populare ! Adica elemente de spiritualitate filosofica la care a ajuns DOAR un exponent al civilizatiei orientale sunt prezente in ETOSUL popular romanesc. Era de parere ca Romanii – ca popor – fie au o experienta de viata extrem de indelungata, fie au o perceptie asupra vietii extrem de ezoterica. Altfel nu-si putea explica de ce un punct de vedere, la care a ajuns doar un individ (Buddha) si care apoi a fost diseminat in randul indienilor si chinezilor, era deja raspandit la o scara larga in randul romanilor sub forma baladei “Miorita”.

ÉTOS s.n. Ansamblu de trăsături morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivități. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme și obiceiuri morale; parte a unui discurs în care se vorbește despre moravuri. [Scris și ethos. / < lat., gr. ethos].

https://dexonline.ro/definitie/etos

MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut dupălat. mos, moris).

https://dexonline.ro/definitie/moravuri

Trezeste interes articolul, indeosebi pentru ca chiar ne-a fost transmisa ideea de lacomie si invidie a vranceanului si ungureanului noua, moldovenilor, si niciodata nu ne-a fost expusa ideea drept un vis, ci mai degraba drept o profetie, prin care moldoveanul e sacrificat de tovarasii sai, motiv din nou separatist, acesta acceptandu-si soarta nedreapta. Care totusi ar fi sensul motivului asazisei tradari intre frati? De ce tovarasi si de ce isi imagineaza varsarea de sange? Poate se face aluzie la firea de visator a moldoveanului, care il impinge la autosacrificare, pentru ca, sa fim sinceri, o avem in sange, sa ne sacrificam in numele fratilor? In plus, ati pomenit ca de la daci ne-au venit obiceiurile de bocet la nastere si ospat si veselie la inmormantare, atunci nu mai pare atat de aiurita presupunerea ca inainte de nunta sa se cante un colind cu aluzie la tristetea sufletului moldav. E chiar intentie separatista razvratirea poemului, judecand mai ales dupa tendintele de autosacrificare ale moldoveanului, caci asta o are in suflet, a se sacrifica pentru a se inalta. Probabil tovarasii sai sunt doar arme in visul sau, prin care acesta devine mielul sacrificat, motiv intalnit si in Monastirea Argesului – sacrificarea in numele creatiei, aici e mai degraba autoaacrificarea in numele inaltarii proprii

E stiut ca cei care nu ne iubesc si cei care ne-au spoliat au urmarit întotdeauna sa ne induca ceea ce nu avem in sange. E stiut ca pornind de la cazuri particulare au generalizat si ca fac tot posibilul sa ne rescrie istoria mimand abordari criticiste atunci când mistifica.

Afirmatia despre fatalismul baladei ‘Miorita’ pus in oglinda cu trasatura de caracter a romanilor, de a fi blanzi cand nu trebuie, este o reluare din considerente de comoditate a primei impresii pe care si-a facut-o istoricul francez Jules Michelet, un mare prieten al poporului roman si profesor la Sorbona a unora dintre membri generatiei pasoptiste.A fost entuziasmat sa descopere ca in Europa exista un popor mare ( 8 mil.) pe la 1850,vorbind aceeasi limba in trei tari,plin de calitati, despre care nu se stia nimic, situatie care l-a umplut de stupoare.In acceptiunea sa era de-a dreptul logic sa faca legatura de preeminenta a predestinarii intre poem si poporul care l-a creat, considerand fatalismul unicul, dar un defect esentialmente nociv al romanilor, Ulterior studiile numeroase facute asupra acestei lucrari poporane ( cred ca asa este corect sa spunem) monumentale au evidentiat atatea drumuri, cai, drumeaguri, poteci si carari de interpretare, pe toate planurile existentiale, militare,spirituale si religioase, incat ar trebui sa cunoastem cu totii aceste exegeze, sa le recitim din cand in cand si vorba lui Michelet, sa ne miram noi insine cat de profunzi si seriosi erau inaintasii, poate ne slefuim asperitatile capatate din superficialitate, caci fatalismul nu ne paste.

Inca nu avem cercetatori care sa fi aprofundat ethosul nostru. Inca nu avem istorici care sa se ridice la inaltimea istoriei noastre si sa o explice asa cum a fost. Inca nu avem o Istorie care sa priveasca UNITAR istoria Neamului, a tuturor românilor – din Grecia pana dincolo de Nistru -, ba si mai departe, dat fiindca ca sunt multe epopei necunoscute.

Poate intr-o zi vom incerca IMPREUNA curajul de a fi ceea ce am fost in momentele mari ale Istoriei, deloc putine.

Lasă un răspuns la Bogdan Bobolea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *