Civilizatia geto-dacilor: Organizare sociala si drept

Categories ArticolePosted on

un articol de Valentin Roman

 

In Epoca prestatala, relatiile sociale in cadrul societatii geto- dace erau reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic care erau respectate si aplicate de buna voie pentru ca reprezintau interesele tuturor, norme cu un pronuntat caracter religios. Unele obiceiuri si norme au suprevietuit si in perioada statala a civilizatiei geto-dace, pana in Evul Mediu, ceea ce reprezinta o dovada incontestabila a continuitatii poporului roman pe acest teritoriu.

De pilda, Herodot, vorbind despre normele de conduita la geto-daci, aminteste faptul ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea comuna. Rezulta ca institutia proprietatii private era in plin proces de formare. Furtul reprezenta o atingere foarta grava a normelor de convietuire sociala. Pentru incheierea conventiilor se folosea juramantul si un ritual foarte asemanator cu infratirea din evul Mediu.

Odata cu formarea statului, se trece la o etapa superioara in ceea ce priveste reglementarea conduitei si a relatiilor dintre membrii familiei sau obstei, anume apare dreptul in locul cutumelor nejuridice.

Dreptul, in cazul statului dac, s-a format pe 3 cai: o parte a vechilor cutume anterioare formarii statului, cele utile si convenabile clasei dominante au fost sanctionate devenind obiceiuri juridice; in noul context economico-social marcat de existenta statului prin comportamente si deprinderi repetate se formeaza si sunt sanctionate noi obiceiuri juridice; pe langa dreptul nescris, se elaboreaza si un sistem de legi care nu ne-au parvenit pe cale directa, ci de la istoricii antici. Strabon si Organes afirma ca legile in epoca lui Burebista, care pretindea ca i-au fost inspirate de zei , sunt transmise din generatie in generatie pana inca din secolul VI i.e.n.

In privinta proprietatii private, aceasta e atestata de Kripton: “in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite”, precum si o serie de izvoare care atesta ca vanzarea sclavilor geto-daci era o practica frecventa pe pietele de sclavi ale Imperiului Roman. De aici rezulta ca obiectul proprietatii private il constituie pamantul, vitele si sclavii, iar titularii erau tarabostesii (aristocratia geto-daca).

Despre forma de proprietate comuna, pe de alta parte, avem informatii de la unii autori antici, precum Horatiu. Potrivit acestuia, pamantul obstei nu era impartit, ci se afla in proprietatea comuna a membrilor acesteia. Tot in comun erau exploatate si recoltele rezultate. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului bienal. Pamantul obstei era impartit in loturi de cultura, atribuite membrilor obstei in folosinta individuala prin tragere la sort pe termen de 1 an. In anul urmator aceste loturi erau redistribuite familiilor din obste prin acelasi sistem al tragerii la sorti.

In ceea ce priveste familia, daca geto-dacii cunoscusera si practicile bigame, in vremea organizarii statale, acestia erau monogami. Ei cunosteau si institutia dotei, numita zestre, termen care s-a pastrat in vocabularul juridic al limbii romane si care e de origine daca. Adulterul era considerat o delict extrem de grav si era pedepsit cu moartea. In raportul dintre soti, pe primul plan era virtutea femeii si nu bunurile care alcatuiau zestrea acesteia.

In cazul dreptului penal, principalele institutii vizau apararea statului si a proprietatii private. In ceea ce priveste dreptul procesual, atributiile realizarii justitiei au fost preluate de organele specializate ale statului; in anumite situatii cum ar fi in caz de vatamare corporala, se aplica vechiul sistem al razbunarii sangelui.

Organizarea actului de judecata era una din preocuparile generale ale statului geto-dac. Iordanes afirma ca regele Comosicus se ocupa de organizarea si judecata proceselor, fiind judecator suprem. Comosicus era si mare preot, fapt ce i-a facut pe unii autori sa afirme ca el era judecatorul suprem nu in virtutea calitatii sale de rege, ci in virtutea calitatii de mare preot. Poetul Ovidiu ne arata ca geto-dacii foloseau pe scara larga duelul judiciar ca mijloc de transare a litigiilor.

In cazul dreptului international, izvoarele antice descriu rolul important pe care preotii geto-daci il jucau in cadrul procedurilor de incheiere a tratatelor dintre statul geto-dac si celelalte state, in sensul oficierii unor ceremonii asemanatoare cu cea a infaptuita de preotii cultului pagan roman.

In Dacia primului secol al erei noastre, putem vorbi de trei clase sociale distincte: nobilii (numiti tarabostes sau pileati, dupa caciula distincta pe care o purtau), preotii si oamenii de rand, micii proprietari de pamant sau cei ce lucrau terenurile in comun. Nucleul de baza al societatii geto-dace era reprezentat de familie, subunitate a clanului.

Preotii se bucurau de o mare pretuire si ocupau functii importante nu doar in aparatul cleric, ci si in cel al administratiei civile sau militare, fiind, in general persoane instarite, mari proprietari de pamant. De pilda, unii preoti de rang inalt, precum Deceneu si Vezina, au ocupat postul de vice-rege in vremea regilor Burebista si Decebal.

O categorie aparte in societatea geto-dacica era constituita de sclavi, insa, asa cum releva sursele, acestia nu erau in numar mare si nu aveau o importanta semnificativa in activitatea economica sau agricola.

Prin urmare, organizarea sociala dacica nu poate fi considerata una de tip sclavagist si iese din tiparul perioadei la care ne raportam, o perioada in care civilizatile majore ale Europei, cea romana si cea greaca, functionau pe baza unui sistem asemenea sistem, accentuat, al exploatarii celor multi in favoarea celor putini, dar puternici si aflati sub obladuiea institutiilor statului si armatei.

 

 

Lasă un răspuns