COMOARA TRACICĂ: Un cufăr cu obiecte de aur, descoperit pe teritoriul Bulgariei

Categories ArheologiePosted on

Un cufăr cu obiecte din aur, care datează de la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. sau începutul secolului al III-lea î.e.n., a fost descoperit în partea de nord-est a Bulgariei, a anunţat joi Diana Guergova, coordonatoarea acestei expediţii arheologice.

“Un cufăr din lemn, descoperit într-un strat superior al unui tumul din Omurtag din nord-estul Bulgariei, conţine oase arse şi ofrande valoroase din aur care au fost înfăşurate într-o ţesătură din fire de aur”, a explicat Diana Guergova.

O diademă ornată cu capete de leu şi de animale imaginare, brăţări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii şi al puterii creatoare, şi diverse podoabe din fire de păr de cal fac parte din această comoară a geţilor, unul dintre triburile tracice care au trăit în sud-estul Europei din al doilea mileniu î.e.n. până în secolul al III-lea e.n.

“Comoara se află în cel mai înalt tumul, ce marchează apogeul culturii geţilor”, care locuiau pe ambele maluri ale Dunării. Acel tumul face parte din aceeaşi necropolă în care se află mormintele de la Sveştari, care datează din secolul al III-lea î.e.n., descoperit în 1982, inclus în 1985 în patrimoniul mondial UNESCO.

Diana Guergova a descoperit deja în acelaşi tumul, între 1992 şi 1996, un mormânt cu coloane dorice şi scheletul unui cal înhumat în cadrul ceremoniilor funerare ale geţilor. Săpăturile ei arheologice au fost la un moment dat întrerupte din cauza lipsei de fonduri.

Arheologii bulgari sunt convinşi că un mormânt al unui rege trac va fi descoperit în acel tumul cu ocazia săpăturilor viitoare.

“Descoperirea noastră ilustrează splendoarea acestui sit al geţilor, un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influenţat triburi vest-europene, precum celţii. Triburile celte au lăsat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramică, a precizat Diana Guergova.

sursa: www.mediafax.ro

 

Inscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns