Categorii
Dezvăluiri

Dacii în documentarele occidentale

Partea I: Terry Jones – Barbarul din Insulele Britanice

Andrei Claudiu Roibu

 

Începând cu primul deceniu al secolului XX, s-a putut lesne observa o mişcare internaţională de recuperare a adevărurilor istorice. În Europa, această mişcare a început mai întâi în Vest, în ţări precum Regatul Unit, Franţa şi mai târziu, Germania. Mişcarea apoi s-a extins şi înspre Est, în ţări precum Italia, Grecia, România şi Bulgaria. Cel mai important dintre obiectivele acestor mişcări a fost recuperarea istoriei antice a fiecărui popor în parte, în special din perioadele anterioare cuceririi romane. Un mare număr de istorici din ţările menţionate, au realizat că mare parte din istoria antică a popoarelor lor provine aproape integral din surse latinoromane, prezentând deci, un punct de vedere unic, din partea unei singure tabere, asupra unor evenimente trecute, surse care la rândul lor au fost cenzurate, modificate, distruse şi ascunse de o Biserică Catolică care dorea să ascundă adevărul istoric pentru a-l înlocui cu propriile concepţii despre istoria umanităţii, văzute printr-o prismă strict religioasă („Crede, şi nu cerceta!”). În Europa Centrală şi de Vest, în spatele acestor mişcări de renaştere şi redescoperire a istoriei antice s-au plasat mari forţe mediatice şi persoane cu resurse financiare aproape nelimitate, care au ajutat la un progres rapid al cercetării şi la o intensă campanie mediatică, de răspândire a noilor idei în masa populaţiei, lucru care a asigurat un suport din ce în ce mai mare pentru munca desfăşurată în acest câmp. Asfel, una dintre cele mai puternice, dacă nu cea mai puternică companie de radio-televiziune din Europa, şi-a mobilizat resursele pentru a ajuta cauza recuperării istorice, şi aici discutăm despre British Broadcasting Corporation, sau BBC pe scurt. În ultimii ani, BBC a oferit o mare susţinere grupurilor aflate în căutarea adevărului istoric, fie direct, aşa cum a făcut pentru mai mulţi istorici britanici, fie indirect prin expertiza sa, cum a făcut pentru mişcările din Germania sau din SUA (prin History Channel).

Un lucru de care s-au izbit însă toate cercetările desfăşurate în aceste ţări a fost acela că din ce în ce mai multe descoperiri sugerau că anumite obiceiuri, tradiţii, tehnici, echipamente şi ştiinţe nu aparţineau civilizaţiei în cauză, ci îşi aflau originea în estul Europei, în zona Carpaţilor. Nimic suprinzător pentru o parte dintre noi, cei care am citit lucrarea lui Nicolae Densuşianu, „Dacia Preistorică”, unde acesta demonstrează clar că leagănul civlizaţiei europene, şi în fapt, a civilizaţiei vestice moderne, se află în vatra poporului pelasg, mai târziu dac, însă, pentru istoricii vestici care nu au avut acces la aceste studii, descoperirile pe care le făceau au venit ca un şoc. Astfel, ei au fost determinaţi să studieze, chiar dacă superficial, zona Carpato-Balcanică.  În zona Balcanilor, BBC a susţinut în prima parte a anilor 2000 realizarea a mai multor documentare despre istoria pierdută şi recuperată a României şi Bulgariei, însă, în general urmând linia clasică a arheologiei şi descoperirile general acceptate de comunităţile ştiinţifice internaţionale şi din cele două ţări.

În 2006 însă, în Marea Britanie s-a lansat o carte care este controversată şi în prezent. Această carte a fost publicată odată cu o emisiune de televiziune realizată sub egida BBC şi difuzată pe canalul BBC 2. Această carte a fost scrisă de omul de televiziune britanic Terry Jones, în colaborare cu Alan Ereira, istoric şi producător de documentare. Atât cartea cât şi documentarul atacă dur ideea Romană şi Romano-Catolică cu privire la noţiunea de „barbar” şi la „misiunea civilizatoare” a Romei. Impactul emisiunii a fost puternic şi reacţiile istoricilor-clasici foarte dure, însă succesul a fost deplin, emisiunea fiind rulată chiar şi în prezent pe canale secundare deţinute de BBC, cum ar fi Viasat History.

Lucrul important pentru noi este că, un capitol întreg din această lucrare este dedicat Daciei. Autorul îşi construieşte lucrarea în jurul barbariei de care au dat dovadă înşişi romanii, care au dus o campanie agresivă de decimare a populaţiei locale, un adevărat genocid în rândurile dacilor, totul doar pentru a le facilita jaful resurselor naturale.

Terry Jones îşi începe pledoaria despre daci, plecând de la plăcerea sadică a romanilor de a asista la spectacole care se concentrau în jurul unor genocide în masă. În spatele unor aparenţe de societate civilizată, adevărul este că romanii găseau o plăcere sadică în ceea ce înseamnă admirarea unor meciuri sângeroase. Cronicile romane ale vremii îi condamnau pe Germanicii nordici ca fiind o populaţie „însetată de sânge”, în special după teribila înfrângere suferită de generalul Varus în bătălia din Pădurea Teutoburgică, unde, trei legiuni romane au fost nimicite. Deşi Augustus îşi plângea legiunile pierdute, nimic aparent nu l-a împiedicat să arunce în arenă cu o ocazie aproximativ 10000 de oameni. Mai mult, această cultură a fost preluată şi de urmaşii lui Augustus, cel mai pregnant exemplu fiind Împăratul Nero, care, potrivit lui Tacitus, a comis un real genocid în rândul creştinilor, prin metode care variau de la a fi daţi animalelor sălbatice înfometate, în arenă, la arderi de vii şi crucificări.

Dovada absolută a brutalităţii romane stă însă în faptul că aceste manifestări erau gustate şi cerute de public, de plebe. Brutalitatea, indiferenţa faţă de suferinţa altor oameni, plăcerea vederii torturii toate acestea nu erau caracteristice aşa-numiţilor barbari, ci romanilor, iar ei chiar se mândreau cu aceste trăsături, pe care le vedem reprezentate în numeroase fresce şi mozaicuri din casele şi templele romane. Barbarii se luptau cu sălbăticie ca să-şi apere ţările şi casele, însă romanii făceau din sălbăticie un spectacol public.

Acest lucru este reluat şi în multe scene de pe Columna lui Traian, în care sunt reprezentate numeroase episoade ale cruzimii romanilor, care masacrau populaţia dacă. Din acest punct, Terry Jones începe să pună la îndoială întreaga istorie clasică, de masă, care a circulat nu doar în România, ci şi în întreaga lume, şi anume, istoria oficială propusă de Roma şi de susţinătorii acesteia din ultimele două milenii. Potrivit mai multor surse romane, Traian ar fi distrus o mare parte, sau chiar întreaga naţiune dacică. Crito, doctorul personal al împăratului, sugerează că genocidul ar fi fost într-atât de eficient, încât întreaga populaţie autohtonă ar fi fost redusă la doar 40 de daci, potrivit scriitorului Lucian. Împăratul Iulian (Apostatul), într-una din scrierile sale, îşi imaginează că Traian ar fi declarat : „Singur, i-am învins pe oamenii de dincolo de Dunăre şi i-am anihilat pe locuitorii Daciei”. Eutropius, scriitor din secolul XIV, anunţă că după înfrângerea Daciei, tot ceea ce mai rămăsese din ea era un pustiu golit de oameni, pe care Traian l-a repopulat mai apoi cu colonişti din întreg Imperiul, în special bărbaţi, care să locuiască în oraşe şi să lucreze câmpurile. Se poate observa uşor cum de la nişte exagerări mai mult sau mai puţin voite ale unor autori antici, s-a construit întreaga teză a romanizării de astăzi. Este foarte limpede cum, plecând de la nişte lecture precare ale unor surse mai mult protobeletristice decât istorice, un număr foarte mare de acedemicieni şi istorici şiau construit tezele şi „bunul” renume. Tema aşa-zisei romanizări a spaţiului dacic nu a fost abordată doar de istoricii din ţară, dar şi de istorici din afara ei. O arheoloagă, Linda Ellis, descrie anul cuceririi Daciei ca fiind un fel de „an zero”, în care romanii au distrus complet civilizaţia dacică, transformând spaţiul cucerit într-un fel de terra nova. Ea susţine că nu se pune în discuţie o continuitate culturală, religioasă, economică sau  politică a dacilor, deoarece, civilizaţia lor a fost complet ştearsă de pe faţa pământului şi înlocuită de una romană. Terry Jones pune serios la îndoială aceste surse. În primul rând, el nu este de acord că romanii au fost capabili să şteargă complet de pe faţa pământului o întreagă civilizaţie. O primă dovadă pe care o aduce acesta este faptul că, potrivit surselor antice, au existat cel puţin 12 unităţi dacice în armata romană, unităţi care trebuia să provină dintr-o naţiune fermă, puternică, pentru a putea da suficienţi bărbaţi apţi de arme, dar şi pentru a păstra un număr suficient de oameni acasă, pentru bunul mers al treburilor. Potrivit DE MUNITIONIBUS CASTORUM,  scrisă de Hyginus între numeroasele popoare din care se recrutau oameni pentru cohorte. Printre unităţile care se ştie că ar fi fost formate cu siguranţă din daci, se numără ALA I ULPIA DACORUM, în Cappadochia, COHORS I ULPIA DACORUM, staţionată în Claudiuana, COHORS I AELIA DACORUM, cea mai cunoscută unitate dacică, staţionată în Britannia, COHORS II AURELIA DACORUM, încartiruită în Pannonia Superior, distinsă în luptele contra germanilor şi sarmaţilor din zona Dunării, COHORS II AUGUSTA DACORUM, staţionată în Pannonia Inferior şi COHORS I GEMINA DACORUM MILLIARIA din Moesia Inferior. Dacii mai  sunt menţionaţi ca unităţi auxiliare în legiuni romane, cum ar fi LEGIO I ITALICA, LEGIO I AUDITRIX, LEGIO III AUGUSTA şi LEGIO XI CLAUDIU. Există chiar dovezi că dacii ar fi ajuns pe scara ierarhică militară până la funcţiile de ofiţeri superiori şi că unii dintre ei făceau parte chiar şi din Garda Pretoriană, garda personală a împăratului.

COHORS I AELIA DACORUM este unitatea cea mai interesantă dintre cele enumerate mai sus. Ea este menţionată din iarna anilor 145-146 şi era staţionată la Amboglanna, Britannia, şi se presupune că a fost înfiinţată în 121 de Hadrian. Ea ar fi fost compusă din 1000 de daci, şi ar fi fost staţionată în Britannia până în secolul IV-a. Pe lângă aceşti 1000 de daci, este lesne de înţeles că se aflau şi familiile acestora, ceea ce înseamnă că această comunitate dacică ar fi fost cel puţin dublă sau aproape triplă în primii ani ai existenţei acesteia. În acest mod, se poate vorbi clar despre o colonie dacică în Insulele Britanice  care, până în secolul IV ar fi putut ajunge lesne la o populaţie de 35-40000 de oameni. În acest mod, se poate explica de ce, în foarte multe reprezentări Anglo-Saxone (populaţia proto-britanică, de dinainte de cucerirea normandă din 1066) din Evul Întunecat şi Evul Mediu Timpuriu, arată bărbaţii Anglo-Saxoni purtând căciula tradiţională dacică, sau Pileus, şi luptând sub stindardul cu cap de lup, Draco. Există suficiente dovezi ca să afirmăm că, dacă nu o foarte mare parte din populaţia Insulelor Britanice, atunci măcar elita conducătoare a acesteia, este de descendenţă dacică.

De asemenea, Terry Jones pune la îndoială ipoteza ştergerii complete de pe faţa pământului a civilizaţiei dacice. În opinia lui, a existat un genocid întreprins de romani în noua provincie, şi o campanie bine organizată de distrugere culturală a zonei cucerite. În întreaga lucrare, el abordează ideea că în toate teritoriile cucerite, romanii au întreprins o distrugere treptată şi sistematizată a culturii, tradiţiilor şi realizărilor tehnice al popoarelor cucerite. În aceasta el comite o mare greşeală căci populaţia Daciei era mult prea numeroasă pentru a fi exterminată şi/sau manipulată în asemenea măsură încât în 160 de ani să îşi uite cultura şi tradiţiile. La această greşeală se mai adaugă şi faptul că el consideră că limba dacă s-a pierdut complet, rămânând doar câteva nume proprii şi cuvinte, afirmaţie care este de altfel falsă, potrivit noilor cercetări, care arată chiar contrariul, şi anume, că limba latină este descendentă din limba dacă. Deşi studii lingvistice efectuate de Nicolae Densuşianu arată clar că latina se trage din limba pelasgă, iar daca este de fapt limba pelasgă, este foarte probabil ca Terry Jones să nu fi avut acces la aceste studii până în 2006 când lucrarea sa a văzut lumina tiparului.

El îşi „spală păcatele” însă în momentul în care afirmă că civilizaţia dacică, chiar dacă în prezent este aproape necunoscută Occidentului, a reprezentat în Antichitate una dintre cele mai avansate şi mai evoluate civilizaţii, în concepţia lui apropiindu-se sau chiar depăşind nivelul civilizaţiilor mediteraneene şi orientale.

Terry Jones aminteşte şi de Zamolxe, chiar dacă nu îl menţionează exact, afirmând că dacii urmau învăţăturile ştiinţifice şi religioase ale unui lider pe care un istoric grec îl compară ca  importanţă cu Moise.

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/419-continutul-nr-91-92

10 răspunsuri la “Dacii în documentarele occidentale”

In armata romana soldatii nu erau asezati undeva impreuna cu familiile. Citez: “COHORS I AELIA DACORUM… Ea ar fi fost compusă din 1000 de daci, şi ar fi fost staţionată în Britannia până în secolul IV-a. Pe lângă aceşti 1000 de daci, este lesne de înţeles că se aflau şi familiile acestora…”, ceea ce este fals! Soldatii serveau imperiul un numar de ani, dupa care erau lasati la vatra si abia atunci stateau alaturi de familie. Eventual primeau un lot de pamant undeva si isi formau o familie acolo, dar in nici un caz nu serveau sub arme si isi aduceau familiile cu ei!!!

Ce spune Gabi este real. Abia dupa lasarea la vatra veteranii se puteau casatori, in legiuni nu erau incurajate casatoriile, exista un fel de traditie. Fireste ca asa-zisa depopulare este o aiureala, altfel nu ar fi avut de ce sa vorbeasca Aelius Aristides de “nebunia getilor” care s-au rasculat in masa la moartea lui traian si si-au coordonat miscarile armate cu Dacii liberi si iasigii. Hadrian i-a invins foarte greu, abia dupa ce a deplasat importante forte suplimentare. La biograful lui Hadrian se gasesc toate aceste lucruri, de altfel bine-stiute. Imperiul le-a facut dacilor, atunci, o multime de concesii, astfel ca, de bine, de rau, nu au fost razboaie cu dacii pana la 138, moartea lui Hadrian(perioada cea mai lunga de pace in provincia nord-dunareana, care a trecut prin reorganizarile stiute).

Personal nu cred ca numarul familiilor intemeiate de daci, in actuala UK, era atat de mare incat sa rezulte cifra avansata. Dacii au ramas faimosi si dupa 106, ei au luptat in continuare sub numele de costoboci, apoi carpi, dar nu numai, nu spun nimic nou, era normal sa exercite o influenta, dat fiind inclusiv nivelul de civilizatie dar si calitatile recunoscute. Ar mai trebui spus ca, la acea vreme, Insulele erau destul de slab populate, sa nu uitam miscarile de trupe romane pentru infrangerea autohtonilor – la care au luat parte una, cateva legiuni, din cate stiu o singura data 4 sau 5. Destul de slab populate, la acea vreme, erau si alte spatii din Europa, este suficient sa privim spre numarul legiunilor implicate in anumite perioade in spatiul german sau cel gall. Spatiul locuit de traco-geto-daci reprezenta o realitate inclusiv mai densa ca populatie.

Conform reportajului lui Terry Jones, pe care tocmai l-am urmarit pe youtube, Traian a trimis in Dacia un numar de 13 legiuni. Acum nu stiu daca aceasta e cifra corecta sau nu, dar macar documentarul a subliniat faptul ca romanii au venit in Dacia pentru aurul ei si au venit cu o armata care avea o singura menire, sa extermine. Oricum, merita vazut sau revazut, dupa caz. Macar dacii sunt prezentati ca niste eroi si nu ca niste bieti plugari care au indraznit sa se ridice impotriva maretei Rome, asa cum am mai vazut cateva documentare, in care pana si Burebista era doar un amarat fermier care in timp ce isi batea coasa s-a gandit ca ar fi mai bine sa se bata cu romanii decat sa tunda oile.

de la o anumita data cetatenii romani nu mai erau obligati sa presteze serviciul militar, asa-ceva s-a aplicat in anumite provincii, pe anumite perioade. Dupa edictul lui Caracalla, din 212, toti locuitorii imperiului primesc cetatenia.

Vai călăuzi călăuziţi, Vai şi de popii cei sfinţiţi. N-aveţi de ce să prigoniţi Semeni de veacuri asfinţi.

Din umbră-n umbră acum umblaţi, Ţinând lumina pe sub braţi. Vorbind măreţ nedesluşaţi. Pe-ai voştri fraţi vreţi să-îngropaţi.

Un rău mai mare nu-i acum, Să vezi poporul meu nebun. Să-i arzi istoria în drum, Să laşi uitării al său fum.

Cel foc ce ardeti, carnea lor. Cel ce viteaz nemuritor A dăruit la Ziditor În schimbul libertăţilor.

N-ai să-nţelegi ce n-ai să vezi, Curat la suflet să cutezi. Că n-are leac şi nici de veac, Bătrân cu suflet de copac.

Şi nici în hărţi nu-i scris acum Ce drum, ce-i foc şi fum. În piept îl ai şi stă ascuns, Mare s-a dat şi s-a tot tuns.

Cuvinte nu-s ca să-l deslegi Mister ştiut de marii regi ……………………………………

Mai mult ca sigur romanii s-au scaldat in sange dupa infrangerea rezistentei dace. Dar va amintesc ceva ce stiati deja, poate: Roma a ocupat PARTIAL Dacia, nu in intregime! Nici nu avea interesul sa o faca, le-a trebuit un culoar pana la muntii Apuseni, la aurul nostru. Si o zona de protectie in jurul culoarului… Asa ca nu aveau cum sa ramana in viata 40 de daci. Poate 40 de prizonieri de razboi, da!
Cat despre familii in armata romana, nu faceti greseala de a considera o garnizoana permanenta, chiar daca “de ocupatie” cu o campanie militara! Erau practic mici orasele pline de militari dar si de mestesugari, comercianti, etc. Se intemeiau familii, nu ma indoiesc. Ca si in ziua de azi, racanii stateau la cazarma si mancau de la cazan. Subofiterii, ofiterii si veteranii (ciclul 2…) aveau deja cuibusorul lor. Veneau dimineata la “servici”, faceau instructie, plecau in misiuni… Repet, era vorba de garnizoane stabile, nu de cele de campanie.

Scrierea Dacica e scrisa pe tablitele de la Tartaria vechi de mai bine de 7.500 de ani. Mult mai veche decit scrierile din babilonia dintre tigru si eufrat. Stiloul a fost inventat de PETRACHE POENARU, asa ca LUMEA ARE DE LA DACI SCRIEREA SI STILOUL CA SA-SI SCRIE SINGURI ISTORIA SA. MANUNCHIUL DE LEGI AL “CELOR MAI DREPTI DINTRE GETI” ESTE TRANSMIS MAI DEPARTE DE INSASI IMPERIUL ROMAN, CACI DREPTUL ROMIC, FOLOSIM NOI ASTAZI PRIN CELE TREI COLOANE ALE SALE. DE ACEEA ROG LUMEA SA-SI SCRIE ISTORIA CU SCRIEREA DE LA DACI CU STILOUL ROMAN, DUPA LEGEA DACICA. NU ESTE ADMISA MINCIUNA IN FIECARE DIN ISTORIILE AL FIECARUI POPOR IN PARTE !

Lasă un răspuns la vlad Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *