DANIEL ROXIN: Despre experiența celor trei zile în care l-am asistat pe tatăl meu la plecarea lui în Lumea de Dincolo. O Moarte care mi-a dat mai multă încredere în Viață

Categories ArticolePosted on

Astăzi, Tatăl meu ar fi împlinit 74 de ani… A plecat însă cu o zi mai devreme spre o lume mai bună și mai frumoasă, așa cum chipul său senin, cu un ușor zîmbet în colțul gurii părea să ne spună, după desprinderea sufletului de trup.

Nu a fost ușor să-i fiu alături aproape oră de oră, lângă patul de suferință, pe perioada acestor ultime trei zile, dar experiența în sine a fost una transformatoare.

Misterul morții ne-a frământat și ne frământă pe toți, cu siguranță. Ne punem întrebări, sperăm, avem îndoieli… Ce e Dincolo? Are viața un sens? Putem crede ceea ce ne spun textele religioase despre Dumnezeu, Viață și Moarte, Paradis și Infern?

Atunci când momentul trecerii dintre lumi este la o distanță de zile și nu cândva, într-un viitor îndepărtat, aceste întrebări au o cu totul altă valoare. Pentru că dacă nu avem în interior un răspuns, o certitudine, ele ne vor chinui…

Ceea ce s-a întâmplat în zilele de dinaintea plecării tatălui meu a fost rodul unei regii divine extraordinare în care conjucturile și evenimentele s-au succedat în așa fel încât, printre altele, să fiu alături de el, ziua și noaptea, pentru a-i asista translația… Nu voi intra în multe detalii, în legătură cu aceste aspecte, deoarece sunt prea personale, însă la final, nu am putut să nu constat această regie divină care a aranjat lucrurile cu o ingeniozitate uimitoare.

Viața a făcut ca pentru trei zile să fiu, într-un anumit sens, ghidul spiritual al tatălui meu în acest proces de desprindere a sufletului său de această lume și de pătrundere într-o alta. I-am vorbit despre sensul vieții, despre mărturiile legate de Lumea de Dincolo, l-am încurajat să privească momentul morții ca pe un nou început, iar atunci când va păși dincolo să meargă către cea mai strălucitoare lumină pe care o să o vadă… L-am ținut de mână în momentele grele, de suferință, rugându-mă ca durerea să îi fie cât mai scurtă… Am depănat amintiri, am glumit, am mai lăsat și lacrimi să ne curgă împreună. Știam amândoi că vom mai fi împreună aici, pe Pământ, doar câteva zile!

Tatăl meu a fost pregătit să facă trecerea. Și-o dorea! Avea încredere că Dumnezeu îl iubește, că viața continuă. În final a fost împăcat și cu Lumea…

Printre experiențele foarte interesante la care am asistat în aceste zile a fost și slujba ortodoxă de dezlegare pe care a cerut-o și după care a fost o perioadă de câteva ore mult mai liniștit. Mi-a spus că i-a iertat pe toți cei care au greșit față de el în timpul vieții și că asta îl face să se simtă bine sufletește…

În ultima noapte, deoarece nu dormisem alte două înainte, mi-a luat locul la vegherea lui, sora mea, Laura. Pe la ora 4 dimineața am primit un telefon din partea ei spunându-mi să vin repede, că se simte rău și că îmi strigă numele. Atunci când am ajuns, dragul de el m-a certat: „Unde ai umblat toată noaptea?!” Avea nevoie de mine pentru că știa că venise momentul… De altfel ne-a spus amândurora: „Gata! Plec!…” Apoi ne-a cerut să avem grijă unii de alții și de mama noastră… Un sfert de oră mai târziu intra în comă.

Duminică, pe la prânz, am asistat împreună cu sora mea la cel mai tulburător moment – clipele desprinderii de trup. Momentul a fost anunțat de respirația tot mai slabă și de o lacrimă uriașă care i se formase în colțul ochiului drept. Ne-am dat seama de ceea ce urma să se petreacă așa că l-am prins de mână și ne-am rugat să fie ajutat să plece spre o lume cât mai frumoasă și mai bună. În final și-a deschis ochii privind undeva în sus, către realități care nu ne erau și nouă accesibile, cu un ultim efort și-a adus brațele pe piept, s-a contractat de câteva ori, ca și cum sufletul se elibera de corpul fizic, după care fața i s-a relaxat lăsând ca ultimă amintire fizică un chip cu ochi senini și un ușor zâmbet în colțul gurii.

Tatăl meu plecase într-o călătorie către Lumile Celeste, pentru un nou început!

În urma lui nu a rămas drama despărțirii ci mai degrabă o stare de pace, de mulțumire, de bucurie că i-am fost de folos. Experiența în sine, care poate părea traumatizantă, mai ales când ești de față la plecarea unui suflet pe care l-ai iubit, a fost în realitate transformatoare, lucru pe care l-am constatat și câteva ore mai târziu, în timp ce mergeam cu mașina către o altă localitate. Simțeam amândoi, eu și sora mea, că avem mai mult respect pentru viața din jurul nostru, pentru natură, pentru întreaga Creație. Simțeam parfumul primilor copaci înfloriți din această primăvară cu o bucurie și o seninătate surprinzătoare…

Viața are un sens! Să avem încredere!

Am făcut această împărtășire cu speranța că ea ar putrea fi de folos și altora…

Cu pace în suflet, Daniel Roxin

 

P.S. Îi rog pe prietenii mei, știuți sau neștiuți, să spună o rugăciune sau să aprindă o lumânare pentru sufletul tatălui meu, VICTOR SAMUILĂ. Mulțumesc!

 

Accesează acest link: Redirectioneaza 2%

Lasă un răspuns