Descoperirea anului în Hunedoara: scheletul unui “prinț” de acum 5.000 de ani…

Categories ArheologiePosted on

Arheologii hunedoreni şi bănăţeni au descoperit într-o necropolă tumulară, de pe Dealurile Silvaşului scheletul unui „prinţ”, care a trăit în urmă cu circa 5.000 de ani pe aceste meleaguri, alături de rugul funerar al acestuia.
O echipă de arheologi de la Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul de istorie, Arheologie şi Etnografie Hunedoara a scos la iveală, în urma cercetărilor întreprinse într-un sit arheologic de pe Dealurile Silvaşului, mormântul şi rugul funerar al unei căpetenii de la sfârşitul Neoliticului.

Desoperirea arheologilor hunedoreni şi bănăţeni este importantă, pentru că aceştia au reuşit să reconstituie un ritual de înmormântare practicat în urmă cu 5.000 de ani pe aceste meleaguri. Potrivit acestora, este prima dată când într-un tumul cercetat au descoperit un număr atât de mare de „piese” cu ajutorul cărora pot cunoaşte practicile funerare într-o necropolă din Cultura Coţofeni.

Defunctul a fost depus într-o cutie de lemn, însă ritualul care preceda înmormântarea sa este ceea ce i-a fascinat pe arheologi. „Trupul său era expus, pentru a se descărna, iar în acest timp se făcea un rug funerar pe care areu arse ofrandele, înainte de înmormântarea propriu-zisă”, a afirmat Sorin Tincu, directorul Muzeului de istorie, Arheologie şi Etnografie Hunedoara, care a participat la cercetarea arheologică. Necropola din zona Silvaşului a fost cercetată începând cu anul 2006, iar arheologii susţin că situl este de mare importanţă.

Locul va fi conservat, iar rămăşiţele descoperite în necropolă vor face parte, cel mai probabil, dintr-o viitoare expoziţie organizată la Muzeul de istorie, Arheologie şi Etnografie Hunedoara, din curtea Castelului Corvinilor.

Citeste mai mult: adev.ro/nqgodg

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns