DEX-ul: pământul dacic provine din “podeaua” latină. Exercițiu de dinamitare a “sfintei” dogme a romanizării!

Categories DezvăluiriPosted on

Dacă mergem la stână, vedem că DEX-ul a creat și aici aceeași ,,amețeală etimologică” cu împrumuturi de la legionari și vecini.

 Stâna[1], bordeiul[2], urda și jintiţa au „et. nec.” Iar restul termenilor au fost luați de pe la cine s-a nimerit. De la bulgari, strunga[3], comarnicul, târla[4] și dârjala[5]. De la vechii slavi, gardul[6], ocolul[7], toiagul [8] şi cârja[9]. Butoiul[10] și putina[11] de la greci. Zerul[12], cașul[13], sarica[14] și oaia[15] cu toată familia ei, de la legionari.

Urda[16] a împărtășit soarta zbuciumată a cuvintelor traco-dacice din fondul traco-illiric, care există în limbile balcanice și în slavele de sud. Când ajungeau la ele, răsfoitorii de dicționare începeau să se scărpine la ceafă. Urda, de exemplu, există în mai toate limbile din jurul nostru și era foarte greu sa aleagă cărui vecin s-o atribuie. Cihac se vede că-i iubea pe maghiari, pentru că a atribuit-o limbii maghiare. Deși Hasdeu a arătat, încă în 1874, că este dacică. Iar, în 1875, un lingvist maghiar, Edelspacher, recunoștea că forma maghiară provine din română. DEX-ul a rămas surd atât la demonstrațiile lui Hasdeu cât și ale omului de știință maghiar. A mers înainte pe urmele lui Cihac cu urda luată de la maghiari. Acum e dată cu ,,et.nec.” Numai geto-dacică să nu fie.

Aici s-ar cuveni să spunem câteva cuvinte despre această surzenie profesională a etimologilor români. Ceea ce numim noi aberații, inepții din etimologia românească sunt lucruri făcute cu bună știință. Precum ați văzut, unii lingviști onești din țările vecine recunosc că anumite cuvinte din limba lor sunt împrumutate din română. Mărturiile există negru pe alb chiar în dicționarele lor. Dar lingviștii de la București nu iau lucrul acesta în seamă.

De ce?

Pentru că etimologiile corecte ar anula Sfinta Dogmă a Romanizării.

Și atunci se întâmplă fenomenul pe care Gabriel Gheorghe l-a numit balansoar lingvistic. Răsfoitorii de dicţionare români atribuie cuvintelor româneşti provenienţă maghiară, bulgară etc., bazându-se pe concepţia absurdă că româna este o limbă alcătuită din cuvinte împrumutate. În timp ce lingviştii serioşi din Ungaria şi Bulgaria, consideră cuvintele respective împrumutate din limba română[17].

 În 1982, cercetătorul maghiar Ferenc Bakos a tipărit o carte de cinci sute douăzeci de pagini la editura Academiei Ungare – Istoria elementelor de origine română în vocabularul limbii maghiare. Conform lui, majoritatea cuvintelor pe care „specialiştii” de pe malul Dâmboviţei le dau drept „de origine maghiară”, sunt de fapt de origine românească. Tot el a identificat în Dicționarul Etimologic al Limbii Maghiare 2333 de cuvinte împrumutate de limba maghiară din cea română. Aceste cuvinte sunt date de dicționarele românești drept împrumuturi din maghiară, bulgară ori sârbo-coată[18].

Cum au reacţionat lingviștii oficiali când au auzit despre cartea lui Bakos și de cele 2333 de cuvinte românesti preluate de maghiară?

În numele Sfintei Dogme a Romanizării, au interzis pomenirea ei.

Normal ar fi fost ca lucrarea lui Ferenc Bakos să fie tradusă şi tipărită la Bucureşti. Apoi Institutul de Lingvistică să corecteze DEX-ul, acordând cuvintelor aşa-zise ungureşti, bulgare, sârbo-croate origine dacică. Asta ar fi fost normal pentru lingviștii americani, francezi, englezi, ruși sau maghiari. Nu şi pentru specialiştii în copiat dicţionare de la noi.

            Dar dac-ați ști, cât de mult a suferit săraca brânză din cauza specialiştilor în răsfoit dicţionare, chiar ca i-ați plânge de milă! Ciorănescu o trăgea din latinul brandeum care înseamnă ,,pânză de in (subțire)”. Că brânza și pânza sunt departe semantic una de alta nu avea importanță. Latin să fie. Lui Șăineanu etimologia asta i s-a părut cam șubredă și a recurs la alt truc. A întins pe masă harta Europei şi a început să caute o localitate care să semene cu brânza. Fireşte, una cât mai departe de România, nu satul Brânza sau Brânzeni din Basarabia, sau cele din judeţele Neamţ şi Mehedinţi, sau Brânzeşti din zona Prahovei. Găsind orașul Brienz din Elveţia, a muiat penița-n călimară și a confecționat o foarte ,,științifică” etimologie a brânzei: ,,Vechiu termen ciobănesc atestat într-un document raguzan din 1356: brençe, casens valachicus: probabil după numele oraşului Brienz, unde se făcea acest fel de brânză (cf. nemţ. brinsenkäse)”. Cihac o lua de la poloni. Pentru că dicționarul polonez era, probabil, mai ușor de răsfoit. Dar putea s-o ia cu acelaș succes ,,științific” și de la sârbi, slovaci, cehi, greci, maghiari, sași. Ciobanii geto-daci au răspândit-o prin toată Europa.

             Peripeţiile cuvântului brânză purtat de etimologii români prin diferite origini ilustrează metoda arbitrară, unica folosită cu încăpăţânare până în prezent. Basna etimologică cu brânza de la oraşul elveţian Brienz era atât de absurdă, încât lingviștii de mai târziu au renunţat la ea. Au dat-o cu ,,et. nec.”. Deși noi știm că ea face parte din cuvintele de origine dacică: brânză, viezure, rânză, barză. Lucrul acesta îl recunoscuse odată și Academia. Sau la DEX a venit o nouă generație de ,,specialiști”, care nu știu nici măcar lucrul acesta?

Daniel Roxin, in viziunea Academiei Catavencu

            Acum, imaginați-vă absurdul situaţiei pe care o prezintă DEX-ul: dacii erau ciobani, dar nu aveau cuvânt pentru omul care păştea oile. Pe care iarăşi nu înţeleg de ce nu l-au împrumutat de la legionari, ci au aşteptat 1400 de ani, ca să-l ia de la turci. Nu aveau nume pentru tot ce era legat de ciobănie. Au aşteptat romanii, ca să împrumute de la ei caş, oaie, berbec, miel. Au aşteptat slavii să ia de la ei gard și ocol. Închipuiți-vă că dacii n-au fost în stare să inventeze un cuvânt pentru excrementele oii. De la romani au luat doar căcărezele[19]. Dar cuvântul de bază al excrementelor nu ştiu de ce nu le-a trecut prin cap să-l ia. Au aşteptat câteva sute de ani, sperând să treacă prin vecinătate alţi migratori, ca să ia și de la ei ceva. Şi când au venit bulgarii, au alergat şi au luat baliga[20]. Pe urmă, când au venit ungurii, au împrumutat bumbărezele[21].

            Când porneşti de la o teorie absurdă, ajungi în mod firesc la concluzii absurde. Sunt considerate latine cuvinte legate și de alte îndeletniciri mult mai vechi decât excursia legionarilor pe aceste meleaguri. De exemplu, aratul. Vă închipuiți legionarii plugărind în Dacia? Munca asta era pentru prostimea ocupată. Legionarii erau elita militară. Când aveau nevoie de hrană, o furau, nu plugăreau. Nici basna că ei ne-au dat oaia, vaca, boul, berbecul, mielul, cașul și zerul, supusă logicii și bunului simț, nu stă-n picioare. Și un elev de liceu îți va spune că  legionarii erau străini de aceste practici. Ei n-au venit călare pe boi şi nici cu cireada de vaci din urmă. Sau cu stânele-n spate. Ei construiau castre, nu stâne. Corect e să admiți că asemănarea dintre cuvintele unor limbi se datorează unui fond comun străvechi. De exemplu, în cazul stânei, prezenţa acestui cuvânt în română, albaneză, greacă şi slavele de sud se datorează fondului comun de cuvinte traco-illiric.

 ,,Dar de ce autorii DEX-ului nu pomenesc niciodată despre rădăcini indo-europene și fonduri comune de cuvinte?” îl aud pe cititor întrebând.

 Pentru că acestea le subminează dogma romanizării.

Ți-i și jenă să-i vezi cum răsfoiesc cu înfrigurare prin dicționarele vecinilor după origini de cuvinte românești. Iar când nu le găsesc la vecini, aleargă la vecinii vecinilor, numai să nu admită că un cuvânt este luat din traco-dacă.

A urmări calea unui cuvânt de la origine până în limba modernă chiar ţine de ştiinţă şi este un lucru foarte responsabil. Nu şi pentru etimologii români. Munca lor e floare la ureche. Doar ei au ceva ce nu au ungurii, bulgarii, sârbii, polonezii. Ceva ce-i scuteşte de explicaţii şi responsabilităţi.

Ei au dogma romanizării.

Când intrăm pe domeniul prelucrării pământului, aici jalea e și mai mare.

Cuvântul pământ[22] prezintă o mostră de cea mai sucită etimologie pe care au putut-o născoci răsfoitorii de dicționare plătiți din banii noștri. Uitați-vă în DEX: pământul românesc provine din latinul pavimentum ,,pavaj, podea”. Ați mai auzit așa ceva: solul, țărâna din care cresc copacii şi grâul, să provină din podea?

Dar măcar dealul[23] pe coasta căruia se ridică o stână are origine dacică?

Ce întrebare naivă. Firește că nu. Conform răsfoitorilor de dicționare, este luat din slavă.

Dar dacă ar putea vorbi, venerabilul deal ar spune că el este supraviețuitorul potopului în limba română. Mihai Vinereanu arată că este traco-dac. Dar are o origine străveche euro-asiatică. Vine din marea familie nostratică, din care făceau parte limbile indo-europene și cele afro-asiatice și care a început să se dezmembreze în perioada mezolitică, cam cu 17 000 de ani în urmă. ,,Faptul că, dintre limbile indo-europene, româna pare să fie singura care a păstrat acest radical, dovedește încă o dată conservatorismul limbii acesteia”[24].

Eu una mă îndoiesc că răsfoitorii de dicționare știu de familia de limbi nostratice. Ș-apoi la ce le-ar servi să știe? Doar ei au dogma romanizării care înlocuiește orice radical străvechi și orice familie de limbi, fie ea nostratică sau indo-europeană. Nu-i mai ușor să deschizi dicționarul și să împrumuți dealul de la slavi? Mai ales că de la asta romanizarea are numai de câștigat?

Absurditatea metodei răsfoirii dicţionarelor iese şi mai mult în evidenţă, când aduni în jurul plugarului uneltele sale și atârni pe ele etimologiile DEX-ului. Obții un tablou suprarealist. Până să vină legionarii, noi n-am arat. După ce legionarii ne-au dat verbul a ara[25], am început să arăm, dar fără pluguri. I-am aşteptat pe slavi, care fiți siguri că n-au venit cu plugurile-n spate, dar noi am luat de la ei plugul şi abia atunci am început să arăm ca oamenii normali, lăsând în urmă o brazdă[26] slavă de toată frumusețea. Pe de altă parte, plough  există în engleză, plogr în vechea islandeză; un cuvânt similar întâlnim în franceza veche. Și nu cred că în dicționarele lor stă scris că l-au împrumutat de la slavi. Etimologii serioși procedează ca domnul Mihai Vinereanu. A acordat cercetării plugului o întreagă pagină din al său Dicționar Etimologic, demonstrând că acest cuvânt este de origine traco-dacă și provine din radicalul proto-indo-european uelk- ,,a trage[27].

Apoi tabloul suprarealist devine grotesc: legionarii ne-au învățat a semăna[28]. Dar grâul[29]  latin încolțea în slava veche. Băteam latinește spicele latine cu îmblăciul slav. Făceam latinește cu furca latină stoguri și grămezi slave. Coseam și greblam iarba latină cu grebla[30] și coasa[31] slave. Țăranul latin își săpa latinește ogorul și grădina slave. Plugarul slav boronea ucrainește cu grapa albaneză. Gospodarul slav își punea latinește roada slavă în hambarul maghiar.

Într-un cuvânt, în vocabularul țăranului român legat de muncile agricole nu există niciun cuvânt de la geto-daci. Totul este împrumutat. Până și lanul, conform prea înțeleptului DEX, l-a luat din vechiul slav lan, care înseamnă ,,lanț”. Mihai Vinereanu arată că lan este traco-dac și provine din rădăcina proto-indo-europeană lendh-, ceea ce înseamnă ,,teren liber, teren necultivat, stepă”. Iar ipoteza lui lan din ,,lanț” este cu totul inacceptabilă datorită incompatibilității semantice[32].

Un om cu bun simț nu poate să nu se întrebe: cum de-și permit lingviștii noștri oficiali să introducă într-o lucrare pretins știnițifică atâtea lucruri absurde?

 Adepții romanizării au mizat întotdeauna pe ignoranţa mulțimii și pe obediența celor ce vor să facă carieră. În secolul al XIX-lea, când au introdus dogma romanizării, nimeni nu le cerea s-o dovedească. Pe atunci, era de ajuns ca o autoritate să proclame o teorie drept adevăr oficial, că ea devenea obligatorie. Părerea intelectualilor nu conta. Pe de altă parte, demonstraţia ştiinţifică era o cale periculoasă şi romanizatorii au ocolit-o întotdeauna. Ei știu că metoda discreditării celor ce refuză să creadă în romanizare este eficientă și continuă s-o folosească cu succes. Cine ia la puricat etimologile DEX-ului și le scoate în evidență lipsa de suport științific este învinuit că intoxică publicul cu un subiect nociv.

Mesajul este clar: cercetarea adevăratei origini a limbii române este un subiect nociv.

Nu vă mai întreb pentru cine.

Tot mai mulți intelectuali își dau seama că DEX-ul este un monument al decăderii lingvisticii oficiale românești.

Tot mai mulți români consideră că e timpul să li se spună adevărul despre originea traco-dacă a limbii și poporului nostru.

Și tot mai mulți nu suntem de acord să plătim din banii noștri politrucii romanizării și lucrările lor antiștiințifice menite să ne schilodească sufletele cu o teorie falsă.

Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu

 

                [1] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 780-781.

                [2] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 147.

                [3] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 793.

                [4] Din fondul traco-illiric. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 828.

                [5] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 308.

                [6] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 376-377.

                [7] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 591.

                [8] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 841.

                [9] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 204.

                [10] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 170.

                [11] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 686-687.

                [12] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 917.

                [13] Provine din radicalul proto-indo-european kŭatio ,,ferment, covăseală”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 186-187.

                [14] Din fondul pre-latin. Provine din radicalul proto-indo-european serk- ,,a strânge, împletitură”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 728.

                [15] Provine din radicalul proto-indo-european oui-. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 586.

                [16] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 871-872.

[17] Gabriel Gheorghe, Lingvistica, Istoria… Defilee de erori, în Getica, Tomul I, nr.1-2, Ed. Gândirea, 1992. Sau: Ferenz Bakos, Istoria elementelor de origine română în vocabularul limbii maghiare, Editura Academiei Ungare, Budapesta, 1982.

                [18] Cf. Gheorghe Ioniță, Reconstituirea istoriei. Geto-dacii, București, Editura Didactică și Pedagogică R. A., 2008, p. 35.

                [19] Provine de la radicalul proto-indo-european kakka ,,căcare”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 190.

                [20] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 112.

                [21] Din fondul prelatin, ca și bumb. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 166.

                [22] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 619.

                [23] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 309.

                [24] Mihai Vinereanu, op. cit., p. 309.

                [25] Provine din radicalul proto-indo-european ar(ǝ) ,,a ara”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 85-86.

                [26] Provine din radicalul proto-indo-european bhrezdh- ,,margine, mal, făgaș”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 154.

                [27] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 650-651.

                [28] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 754.

                [29] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 405.

                [30] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 406.

                [31] Din fondul traco-illiric. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 247.

                [32] Provine din fondul traco-dac. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 477.

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns