Din poveştile dacilor: Când copacii prind viaţă…

Categories ArticolePosted on

Iarna a trecut şi primăvara aduse cu sine noi primejdii pentru Dacia. O nouă armată romană , condusă de renumitul general Tettius Iulianus înainta dinspre Panonnia cu intenţia de a pătrunde spre Sarmisegetusa. Erau mulţi, câtă frunză şi iarbă şi conduşi de un general  iscusit….

La Sarmisegetusa, Decebal tine sfat cu generalii săi. Erau acolo Diegis, Deleos, Gerula, Tzinto, Comosicus, Argepor, luptători încercaţi dornici sa-şi apere ţara ameninţată din nou de primejdia romană. Decebal, după ce sfatul luă sfârşit începu să de-a porunci şi toate la modul imperativ, fără drept de apel:

–         Pârjoliţi totul în calea romanilor!

–         Otrăviţi fântânile!

–         Bătrânii şi femeile să ia copii şi avutul  şi să meargă în munţi şi-n păduri!

–         Aprindeţi focurile pe înălţimi şi să sune buciumele, să ştie bărbaţii  să se adune sub arme!

Poruncile erau respectate întocmai. Focurile s-au aprins pe înălţimi vestind primejdie mare pentru Dacia. Buciumele transmit din sat în sat chemarea la oaste. În faţa armatelor romane pământul e pustiit în întregime. Călăreţii romani desprinşi de grosul trupelor pentru pradă se întorc mai flămânzi decât au plecat şi mai istoviţi căci nu mai rămăsese nimic de luat. Asta în cazul în care se mai întorceau şi nu cădeau sub ascuţişul sabiei sau loviţi de săgeţile luptătorilor daci. Uriaşa armată romană se îndreaptă spre trecătorile munţilor unde încercatul general Tettius Iulianus ştia că e aşteptat de Decebal.

Se crăpa de ziua şi Decebal deja era pe înălţimea unde şi-a stabilit centrul de comandă ce domina întregul peisaj. Decebal dădea acum ultimele ordine:

–         Diegis, tu îi împingi sub munte!

–         Tzinto, le tai retragerea!

–         Gerula, să ţii de poziţiile tale cu dinţii!

În depărtare se auzeau deja semnalele de atac ale legiunilor romane. Zidul de scuturi şi suliţe se puse în mişcare revărsându-se pe vale pe versanţi şi pe culmile munţilor. La centrul de comandă al lui încordarea era maximă. Mâinile luptătorilor din spatele întăriturilor dace se crispară pe mânerele săbiilor. Decebal trimitea mereu după veşti şi primea acelaşi răspuns afirmativ: ”Îi batem!”. Moralul era bun în faţa înspăimântătorului  zid de scuturi şi suliţe.

Cetele lui Diegis ataca  legiunile romane  şi le împing sub munte. O ploaie de bolovani începu a se prăbuşi peste nefericiţii romani. Generalul roman sesizând pericolul şi încercând să salveze resturile formaţiunii decimate  trimite în ajutorul lor cavaleria. Numai că Tzinto acţionă repede dimpreună cu arcaşii bastarni şi le tăie retragerea. Atunci,  la un semn al lui Tzinto, parcă întreg muntele se prăbuşi. Cele două formaţiuni de luptă romane erau decimate aproape complet. Numai că romanii mereu aruncau în luptă forţe proaspete. Ale dacilor se epuizau încetul cu încetul…

Gerula deja intrase în luptă. Cetele lui Tzinto şi Diegis se împuţinau văzând cu ochii şi le trebuia ajutor. Luptau cu curajul disperatului. Diegis şi Gerula făceau minuni. Nu le stătea nimic în cale. Păreau nişte demoni smulşi din adâncurile Iadului, aşa, stropiţi de sânge, cu fălcile încleştate şi cu ochii arzând de febra luptei. Încleştarea era crâncenă. Daci erau copleşiţi numeric, dar nu dădeau un pas înapoi…Parcă prinseseră rădăcini în pământul pe care-l apărau.

Generalul roman auzise despre curajul şi vitejia  dacilor în lupte dar era nedumerit:

–         Ăştia se distrează când se bat.. mor zâmbind!

Consilierul său pentru problemele dace îi spune:

–         Mor fericiţi apărându-şi pământul!

Generalul roman zise rece:

–         Să moară atunci!

Trupul uriaş a lui Diegis era acoperit în întregime de răni. Nu le lua în seamă. Nu-l mai dureau. Ştia un singur lucru: „Romanii nu trebuie să câştige teren”. Izbea, în dreapta şi în stânga, cu sabia-i grea despicând duşmanii ce-i ieşeau înainte, lovea cu picioarele, cu pumnii, muşca. Era conştient însă că nu mai putea rezista mult în faţa mereu înnoitelor forţe romane. Lângă el lupta un tânăr dac…Se întoarse, îl prinse cu un pumn uriaş de piept şi răcni:

– Să mergi să-i spui lui Decebal să trimită întăriri! Te acopăr până ieşi din vălmăşag! Şi Diegis porni înainte făcând uliţă prin rândurile romanilor. Orice era viu şi era roman şi-i ieşea în cale pica ca secerat!

Gerula era atacat de trupele auxiliare. Tzinto abia mai făcea faţă.

Pe colina unde se afla punctul de comandă al  lui Decebal veneau veşti din ce în ce mai proaste. Şi fiecare îl lovea pe Decebal în inimă ca tăişul unei săbii. De-l vedeai ziceai că în cele câteva ceasuri de când a început bătălia îmbătrânise cu zece ani.

Tânărul trimis cu veste de Diegis ajunse pe colină:

–         Diegis are nevoie de întăriri! şi căzu mort într-o baltă de sânge

–         Gerula cere ajutor! veni altă veste

–         Tzinto e pe cale să cedeze! altă veste proastă

Decebal ordonă scurt:

–         Comosicus, menţii poziţia lui Diegis cu preţul vieţii!

–         Argepor, ajuţi pe Gerula!

Amândoi porniră ca din coarda arcului. Pentru o vreme  balanţa bătăliei se mai echilibră. Dar începeau din nou să vină vesti proaste. Dacii deşi rezistau eroic nu mai puteau face faţă forţelor proaspete pe care le arunca în luptă generalul roman.
                                                                                                            www.geto-dacii.ro
–         Poziţiile bastarnilor au căzut. Sussagus e mort!

Vestea căzu ca un trăsnet peste Decebal. Era neputincios nu mai avea ce să arunce în luptă. Afară de garda sa Marele Preot Vezina şi generalul Deleos care conducea garda regala.

Decebal porunci plin de furie stăpânită cu greu:

–         Vezina! Dă-mi steagul!

–         Nu Decebal, eu trebuie să duc Marele Steag în faţa luptătorilor!

Decebal stătu puţin pe gânduri:

–         Vezina! Ridică Marele Steag în faţa luptătorilor!

– Deleos, conduci garda mea şi ridicaţi toate steagurile căzute! Să se ştie că încă n-am capitulat şi n-am murit cu toţii! Să se ştie că atâta timp cât un dac mai mişcă în valea asta, romanii nu pot trece mai departe. Mai bine ne aflăm mormântul aici  decât să ne retragem fie măcar un pas înapoi!

Vezina urcă pe calul alb al regelui şi urmat de garda regală condusă de generalul Deleos dădu năvală în vâltoarea luptei care  continuă aprigă. O încleştare în care dacii ţineau cu dinţii de pământul şi libertatea lor deşi forţele erau  inegale. Ajutoarele, oricât de puţine erau ele, au dat luptătorilor daci epuizaţi un nou elan. Vederea steagului le-a dat aripi. Ştiau, acum, că Zamolxe încă nu i-a părăsit, deci mai era speranţă dacă continuau să reziste.

Vezina  pătrunse adânc în rândurile romanilor iar decurionul roman se prăbuşi sub izbitura suliţei sale. Apoi Vezina dispăru cu steag cu tot. La scut timp steagul se ridică din nou falnic. Era Deleos! Garda regală reuşi în scurt timp să ridice steagurile căzute. Se amestecau în aer răgnete, sudalme, în latină şi în dacă, zăngănit de arme, şi gemetele răniţilor şi muribunzilor.

Se lăsa seara. Trompetele romane sunau încetarea bătăliei. O pace aparentă se lăsă peste câmpul de bătălie. La cortul  lui Decebal se adunau căpeteniile de cete. Decebal era tras la faţă, palid, disperat, conştient fiind că nu mai are cu ce face faţă romanilor. Statura lui falnică era gârbovită de povara ce o purta pe umeri. Soarta neamului dac…depindea de ceva ce putea face doar el. Spuse parcă cu frică:

–         Diegis!

–         La poruncă mărite rege!

Faţa lui Decebal se însenină puţin

–         Gerula?

–          Aici-s Mărite!

Privi spre Gerula. Acesta avea un braţ bandajat şi atârnat în gât şi alte câteva tăieturi adânci care încă nu apucaseră să fie oblojite. Mută privirea spre Diegis, nici acesta nu arata prea strălucit. Un bandaj roşu  de sânge îi înfăşura fruntea şi rănile căpătate în timpul luptei încă sângerau. Privi spre ceilalţi, toţi obosiţi, epuizaţi, palizi. Aşa nu vor putea lupta a doua zi! Fără un plan salvator  nu vor mai putea face faţă romanilor!

Vezina apăru în cort dintr-o dată. Aceasta  învioră situaţia. El era Marele preot , mesagerul lui Zamolxe! Aceasta chiar aduse e feţele obosite ale generalilor un zâmbet şi apoi vestea făcu înconjurul taberei din om în om:” Vezina trăieşte!”

În depărtare se vedeau luminile rugurilor aprinse. Bastarnii îşi ardeau morţii! În faţa cortului lui Decebal un tânăr spătos, atletic fu oprit de garda regală:

–         Cine eşti?

–         Spargapises, noul conducător al cetelor de bastarni!

Văzându-l pe rege se plecă şi zise:

–         Aştept poruncile tale Decebal!

Măcar o veste bună pe ziua de azi…. Bastarnii nu s-au retras.. vor lupta mai departe.

Decebal se întoarse spre generali şi întrebă pe un ton aproape părintesc:

–         Mai puteţi feciorii mei?

Gerula zise :

– Eu, mărite rege, mai am o mana si pana pot ţine sabia în ea o să ma lupt pentru libertatea neamului meu şi pentru pământul bun şi frumos al Daciei noastre!

Diegis  zise simplu:

–         Braţul meu încă mai poate curma vieţile  romanilor ! Eu lupt!

Decebal era mulţumit. Toţi generalii săi doreau să lupte  până la ultimul strop de sânge pentru libertatea tării şi a neamului dac. E era mândru ca are astfel de oameni pentru care viaţa nu era mai presus de interesele Daciei. Pentru care Dacia însemna totul.

–         Deleos!

–          Poruncă!

–  Mâine vei conduce atacul oamenilor vii! Eu şi Vezina, împreună cu ceilalţi generali vom conduce oastea… de copaci!

–         Diegis! Dezbracă morţii şi răniţii!

–         Gerula! Ia oameni care mai pot lucra şi tăiaţi pădurea de la capătul văii la un stat de om! Până în zori trebuie să fii gata!

Oameni se uitau la Decebal ca la unul venit din altă lume. Cine a mai auzit să câştigi o bătălie cu trunchiuri de copaci?

Gerula se încumetă:

–         Mărite, înviem morţii, că nu pricep?

–         Dacă nu mai avem armată destulă să-i înfruntăm pe romani, atunci ne-om face una! Zise Decebal cu voce fermă şi fără drept de apel.

Tzinto, ia-ti oameni, şi faceţi larmă, cântaţi chefuiţi, înţeles-ai?

În tabăra romană era linişte, se auzeau doar zvonurile „chefului” din tabăra dacilor. Hărmălaia era menită să acopere zgomotul topoarelor care va deveni  pe dimineaţă oşteni. Dacii în loc să se odihnească după bătălia crâncenă de pe te zi, lucrau. Lucrau cu sârg pentru ţara lor, pentru libertatea lor, sub conducerea atentă a lui Decebal.

Dimineaţă pe colina din faţa taberei romane se înşiruia o nouă armată , numeroasă, mută, ameninţătoare. În ochii generalilor romani se citea teama. Tettius Iulianus dete ordinul de retragere unei armate  care timorată, bătea de mult în retragere.

Vezina şi Decebal se aflau în faţa oştirii. Regele ridică sabia dând semnul de atac. O armată construită din arbori şi o mană de oameni care se mişcau astfel încât să pară cât mai mulţi, sub atenta conducere a lui Deleos, puneau pe fugă o armată romană, debusolată, cu frica morţii intrată în oase,  condusă de un general nedumerit.

Tettius Iulianus avea şi de ce să fie nedumerit. El se întreba continuu, în fuga sa spre  graniţa Daciei:” De unde au primit  dacii ajutor tocmai atunci când era să fie înfrânţi. Tocmai atunci când trebuia să aibă loc confruntarea finală care ar fi dus la robirea Daciei şi a Dacilor?”

Era si firesc ca romanii să nu înţeleagă. Ei nu puteau pricepe că într-o ţară de oameni liberi, pentru care libertatea valora mai mult decât însuşi aerul pe care îl respirau, morţii se transformă în arbori pentru a reveni la luptă. Ei nu ştiau că aici, în Dacia,  cei ce-au murit pentru neamul lor întotdeauna revin: în ape, în fum, în holde şi în stânci, în oameni şi … în arbori!

sursa: http://quadratus.wordpress.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

18 comments

  1. BRAVO ” Era si firesc ca romanii să nu înţeleagă. Ei nu puteau pricepe că într-o ţară de oameni liberi, pentru care libertatea valora mai mult decât însuşi aerul pe care îl respirau, morţii se transformă în arbori pentru a reveni la luptă. Ei nu ştiau că aici, în Dacia, cei ce-au murit pentru neamul lor întotdeauna revin: în ape, în fum, în holde şi în stânci, în oameni şi … în arbori!”

  2. Cu furca-n mâna s-au urcat

    Pe cai salbateci, sugrumaţi,

    Din vârf de munte adunaţi

    Sa ducă-n rai intunecat.

    Sa lase lor blestemul greu.

    De drum de oase se se umple

    Ale cetatilor lor , tâmple.

    Celor ce spun ca vor mereu,

    Sa taie harti de mosi cusute

    Cu fir de par de aur rău.

    Cu cap de lup la colţul său.

    Bătrâne mâini de răni bătute.

    Valori de mii de ani pătate,

    Din rea vointa ingropate,

    Cetati mai vechi acum luate

    Celor de drept, de-ai lor lăsate.

    Să cânte-a-lor mame in jale

    Si-ngroape-n drum pe ei , acum

    Ce-m vor noroiu in a lor drum

    Si-n fund de râu, a lor morale.

    N-a fost destul să bem pelin

    Să mânc amar , nu v-a ajuns,

    Al nost trecut sa stea ascuns

    Si voi să-l beţ, al nostru vin?

    Să-L rîdeţi pe Zeu,

    Să mi-Ltăiaţi şi în bucăţi,

    Şi să scuipaţi ale Lui carţi.

    Să-L scoateţi din cetăţi.

  3. Aşa grăia un dac plângând,

    Cel făr de teama, tremurâd.

    -Of Doamne ce n-ai adunat

    Burienile din a meu sat

    Dă o poruncă dă ceva

    Sa-jungă soare in coliba mea.

    Tu ce acum mă chinuieşţi,

    Mărite Doamne cine eşti?

    -Cel ce in gură ţ-a dat glas

    Măruntul al meu nemuritor.-Sa las?

    Of Doamne ,cum sa nu mor?

    Săstau să văd al meu popor.

    Ingenunchiat pe sub pământ.

    Cum mor de foame si de vânt.

    Norocul meu, coliba mea.

    Mâncatul meu e vremea grea.

    Ce al meu va fi de drept

    Mereu esti Tu, in piept,

    Te voi purta cu mine

    Că doar aşa mai am.Lumine

    Sa ma ierti.

  4. Splendid
    Sunt carti cu povestiri de genul?
    Daca stiti vreuna despre daci sau povesti dinastea,contactati-ma pe serious.snake (messenger),[email protected] (mail) sau pe facebook Alexandru Dacvs .
    Scrieti-le si aici ca sa le vada lumea,dar dati-mi mesaj sau vorbiti cu mine.
    Multumesc anticipat!

  5. Generalul Severus din garda lui Domitian , il intreaba pe Decebal , de ce rad dacii cand mor , iar Andrada , fata lui Decebal ii spune ” te lauzi romanule ca ai vazut daci murind “.

  6. Dragii mei concetateni, nu este vorba daca v-a placut istorisirea evenimentului ,pentru ca nimeni nu poate stie cu certitudine ceeace s-a intâmplat atunci. Aceasta istorie este scrisa pentru a va destepta constiinta de tara, de neam si unitate nationala si ca sa va treziti din somnul cel de veci indus de politicieni care de fapt nu vor binele poporului pe care il reprezinta ci doar propiul interes.Desteptati-va ca ceasul a sunat daca vreti sa urmati exemplul stramosilor nostri DACI

  7. Adevar sau nu eu personal abia astept o astfel de lupta,
    Ridicati-Va urmasi de Daci,
    la lupta seculara si ve-ti iesi din ea ,
    Tineri si invingatori,
    lasati femei, batrani, copii in grija neamului strabun
    si adanciti-va in lupta
    caci nu suntem eroi,
    dar, mari biruitori
    iar libertatea noastra scumpa
    c-o moarte o vom platii…

    Cu stima si respect.

  8. O poveste frumoasa, insa atat Decebal cat si Burebista au luptat cu razboinici, trupe calite in lupta, incartiruite, in principal, in dave. Procesul de transformare a armatei romane intr-o armata de mercenari a luat sfarsit in vremea lui Cezar, pana atunci cetatenii romani erau convocati in armata un numar de sezoane. Inutil sa spun ca ridicarea brusca la oaste a dacilor si trimiterea lor impotriva legiunilor ar fi echivalat cu un act de sinucidere. Mobilitatea deosebita a armatelor geto-dacice si desfasurarea pe spatii largi nu fac decat sa confirme faptul ca era vorba de armate profesioniste; la fel si faptul ca Cezar a ordonat concentrarea unui numar de 19 legiuni pentru a invada Dacia. In cazul in care Dacia nu ar fi avut o armata regulata, un atac surpriza al romanilor ar fi facut din teritoriile dacilor o prada destul de usoara, cu toata dragostea de tara a populatiei. Soldatii romani erau incomparabil mai bine pregatiti decat cei otomani, de exemplu, erau trupe de elita, un fel de seal de astazi, izvoarele spun destule. De altfel, chiar domnitorii valahi de mai tarziu s-au folosit de o ridicare partiala, destul de limitata, fiindca aprovizionarea unei armate, eventual inarmarea, nu ridica probleme tocmai usoare. Pentru a nu mai vorbi de problemele legate de furajarea unui numar important de animale, de concentrarea unui nr suficient de care etc. Strabon se referea la cazul in care armata de razboinici a lui Burebista ar fi putut fi concentrata la un loc, lucru absurd, din mai multe considerente.
    …probabil nu se va sti niciodata cati eroi au cazut sa-si apere pamantul in vremea lui Decebal, si apoi altii si altii, mereu. Problema este daca pentru noi istoria inseamna ceva mai mult decat o insiruire de date ci cifre. Fiindca daca doar atat inseamna …meritam sa pierim.

  9. Sunt de acord, desi in zilele noastre se castiga mult mai usor o batalie prin dezinformare, manipularea populatiei si atacuri cibernetice. O lupta fatisa nu aduce decat pierderi pentru toata lumea. Romanii pot castiga luptele viitoare doar prin educatie si unitate!

  10. nu stim daca e adevarata intamplarea cu copacii insa ce stim este ca iulianus s-a retras. nu a avut curajul de a mai inainta. in mod normal cand unuia ii raman cu putin mai multi soldati decat inamicului nu mai poate face multe. ca sa poti sa ocupi ceva trebuie sa ai multa armata, ori tetius iulianus a pierdut si multa armata.

  11. iar faptul ca fuscus a fost infrant. faptul ca tetius a pierdut multa armata. arata ca dacii erau mari razboinici. tehnicile lor cat si cele ale getilor vor fi preluate de catre urmasii lor rumanii cand rumanii din ardeal se vor bate cu curaj si vitejie 200 de ani stavilind inaintarea ungurilor. care pe urma doar cu ajutoare primite au reusit sa obtina vestul ardealului. insa si pe urma rumanii din ardeal s-au mai batut si cu sasii . iar rumanii din muntenia si moldova s-au batut cu pecenegii si cumanii. asadar rumanii erau viteji ca si stramosii lor.

Lasă un răspuns la Constans Dacus - Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *