Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români, este moștenit de la daci

Categories ArticolePosted on

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii. (Dragobetele este una dintre multele tradiții străvechi peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină – n.n.)

Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: “Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si “face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.

Dragobete – sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor

El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: “Dragobetele saruta fetele!”

Dragobete identificat cu Navalnicul

Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care se spune ca a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).

Etimologia cuvantului Dragobete

Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago – tap si bete – picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/dragobetele-sarbatoarea-iubirii-romani-68807.html

P.S. Mihai Vinereanu, în ,,Dicţionarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică” arată că Dragobete provine de la ,,drag”. p.329

Radicalul din cuvântul ,,drag” există şi în alte limbi indo-europene, spre exemplu, în letonă ,,dargts”, în vechea prusacă ,,Darge”, ,,Dargel”, în irlandeză ,,dir”, în engleză ,,dear” etc. Cercetătorii străini consideră că aceste cuvinte provin dintr-o rădăcina proto-indo-europeană: dhegu ,,a încălzi”.

,,Probabil nu este de origine slavă, întrucât în tradiţia românească există sărbătorile Drăgaica şi Dragobetele cu forme ce vin din acelaşi radical, sărbători străvechi pre-creştine, de origine dacică. După tradiţiile româneşti, Dragobetele este fiul Babei Dochia”. pp. 328-329 (îi mulțumim Dokiei pentru acest P.S.)

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

24 comments

  1. Sa transformam aceasta draga traditie ,lasata de dragii nostri strabuni in pace sufleteasca in dragoste si iubire pt toti ,,dar mai ales tinerii ……

  2. GetOdac, priveste un pic mai incolo de varful nasului si ai sa-ti dai seama ca e o mare intoxicare, precum totul e slav din Urali pana in Panonia!!! Traco-geto-dacii, au trait in acest spatiu de prin mil. X-XI In. Hr. Slavii au patruns la vest de Urali, abia dupa mijlocul mil. I d. Hr. (sec. V-VI). Grecii, slavii, ungurii… au imprumutat aproape totul de la traco-geto-daci (stramosii nostri), nu invers!!!

  3. Ce surse documentare exista, in afara de o carte aparuta la Editura Flacara, ca Dragobetele era sarbatorit si de daci? Pe ce dovezi se bazeaza afirmatia asta?

  4. Dle Otto de ce sa sarbatorim Valentin’s Day si nu Dragobete?De ce Dragobete e musai slav?Eu inca nu ma dumiresc cum naiba am preluat noi totul de la migratorii care erau teoretic mult mai putini la numar inclusivvlimba si obiceiurile !?!?! Străbunicii noștri chiar asa erau de bucuroși sa învețe niste obiceiuri intr-o limba total necunoscuta in timp ce.migratorii le parjoleau casele..stii cumva cine le-a creat alfabetul slavon!?!Nu cumva au fost stramosii nostri!?!?

  5. Frumos … O singura obiectie … PASAREA REALA E TURTURICA ! Turturica fara turturoiul ei sau turturoiul fara turturica lui = NU -S ! Asta fuse si se dusera … Poarta pe gat / cervicala semnul jugului de la carul familiei iinelele: inceput stanga :”Pana cand moartea ne va desparti ! ” sfarsit dreapta :”Cand ne vom reintalni ? ” Inlocuirea turturicii cu porumbelul vine precum : “Si vis pacem, para bellum” sau revenind la “jugurile noastre” recitind LEV TOLSTOI “Lupul si catelul ” traducand finalul : “Mai catel dar , ce -i cu semnul ala de pe gatul tau ? – Stii ,ziua stau in lant ,mai latru din cand in cand , mai capat un codru de paine iar noaptea sunt liber sa latru la LUNA !!! – Bun ma ! Si LUNA ce zice ? C -o doare in colti ? Bine mai catel , mergi la stapanul tau , prefer sa fiu lihnit de foame …” Cata dreptate are turturica si Contele Lev Nicolaevici Tolstoi roxolanul …

  6. traditia este autohtona fara nici un dubiu, chiar daca numele folosit astazi este clar slavon. spatiul nostru este unic, taria si capacitatea de autoconservare a neamului deasemenea. migrarea slavilor in acest spatiu este reala, dar putina lume pare sa dea atentie faptului ca acest teritoriu este singurul unde slavii nu au slavizat ci au fost asimilati. asta spune multe despre stramosii nostrii ( pt cine vrea sa inteleaga). ca au si influientat intrucatva asta este altceva(e foarte normal ca o populatie sa lase urme chiar asimilata fiind, vezi longobarzii in Italia)

  7. Ceea ce nu intelegi tu este ca obiceiurile, in general, le creaza popoarele sedentare care se ocupa cu agricultura si pastoritul prin ritmul anual al acestora. Popoarele migratoare au un alt tip de cultura legata de razboi, nu de obiceiuri ale dragostei. Studiaza atent muzica si dansul slavilor si vei vedea ca sunt mult diferite de ale noastre. Doar in zonele din jurul Romaniei in care inca mai traiesc romani (parte din ei asimilati) poti gasi asemanari intre cultura noastra si a lor. In rest… e mult diferita. Ceea ce ne arata ca probabilitatea ca poplatia autohtona sa fi preluat obiceiuri de-ale lor este mica. Eventual obiceiuri religioase pe filiera crestina. Cam atat.

  8. aceeasi confuzie intre diferite tipuri de migratii si migratori. nu exista dovezi sau cronici precum ca slavii au navalit si parjolit. e atestat doar faptul ca au convietuit. altii erau cu venitul, jefuitul si plecatul.

  9. Mihai Vinereanu, în ,,Dicţionarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică” arată că Dragobete provine de la ,,drag”. p.329

    Radicalul din cuvântul ,,drag” există şi în alte limbi indo-europene, spre exemplu, în letonă ,,dargts”, în vechea prusacă ,,Darge”, ,,Dargel”, în irlandeză ,,dir”, în engleză ,,dear” etc. Cercetătorii străini consideră că aceste cuvinte provin dintr-o rădăcina proto-indo-europeană: dhegu ,,a încălzi”.
    ,,Probabil nu este de origine slavă, întrucât în tradiţia românească există sărbătorile Drăgaica şi Dragobetele cu forme ce vin din acelaşi radical, sărbători străvechi pre-creştine, de origine dacică. După tradiţiile româneşti, Dragobetele este fiul Babei Dochia”. pp. 328-329

  10. Mihai Vinereanu acordă etimologiei cuvântului ,,bălan” un articol de trei pagini şi jumătate.

    ,,Bălan” este de origine traco-dacă.
    Provine din rădăcina proto-indo-europeană bhel- ,,strălucitor, alb”.

    Etimologia din DEX este absurdă.
    Cică provine din latinul ,,balanus”, care înseamnă ,,ghindă”.
    Vorba ceea, latin să fie, chiar dacă semantic cuvântul românesc şi cel latin sunt departe unul de altul ca cerul şi pământul.
    Dar DEX-ul este plin de asemenea absurdităţi.

    Dicţionarul lui Vinereanu este o carte formidabilă. Merită să stea pe masa fiecărui intelectual.

  11. gazpefoc, acelasi nick, aceeasi abjectie, tu nu esti taratul care acum cateva luni striga pe Gandul ca homosexualii sunt cat se poate de normali si daca ar fi dupa tine ne-ai trimite pe toti ceilalti in camerele de gazare?

  12. În vremurile vechi, când plecau la vânătoare pentru blănuri, carne și oase mari, bune pentru zidurile caselor, pentru a mări șansele reușitei (în lupta cu animalele unii mai mureau sau căpătau răni mari), pentru a căra o mare parte din pradă și pentru a rezista atacurilor triburilor prădătoare, plecau toți bărbații în stare din sat. Rămâneau femeile să îngrijească de copii, să țese rufe, să se ocupe de agricultură și de animalele domesticite și să apere satul de triburile prădătoare care nu cunoșteau muncile domestice. Femeile s-au divizat în conducătoare (consiliul babelor condus de o regină), în războinice (amazoane, dibace la aruncatul cuțitelor, la folosirea arcului și la lupta cu brațele) și lucrătoarele. Era plină epocă a matriarhatului.
    Primele reprezentări europene ale unor animale apropiate omului se găsesc pe pereții peșterilor din Carpați: cai călăriți – centauri, lupi reprezentați la picioarele oamenilor, șerpi încolăciți pe mâini, vulturi așezați pe capul oamenilor…) și se pare că amazoanele profitau din plin de aliații lor șerpii și lupii. De aceea, triburile prădătoare au urât mereu dragonii (șerpii albi, care au păzit insula Șerpilor, pe care se află templul cu cele 9 altare = câte unul pentru fiecare dintre cele 9 babe = cele 9 zile ale săptămânii dacice) și lupii (care nu atacă omul nici când le este foame…doar când se apără sau când li se ordonă de dresor) Pentru daci, dragonul era o ființă pozitivă, aducătoare de speranță și lupul însemna un prieten de nădejde. De aceea stindardul său era un dragon cu cap de lup, de aceea reprezentările preromane (descoperite pe șantiere arheologice recente) reprezentau războinicul dac cu sulița în mâna dreaptă, pe care atârna stindardul, cu sabia la cingătoare, cu scut în mâna dreaptă, cu un lup alb la picioare și un dragon pe umăr. Ei formau oastea dragonilor (dragon oaste, adică dragoste azi…) și erau conduși de un cavaler care era ascultat de toți dragonii. Primul care a reușit să se facă ascultat de toți dragonii și iubit a fost fiul Dokiei (se pronunță Dacia ?), fiu care a fost numit Băiatul dragonilor, Dragobete (în dex, băiat are etimologie necunoscută, deci este dacic: dragon băiete, dragăbăiete, dragobete) Mama sa, după ce a luptat împotriva babelor, reușind să le pietrifice în apropierea peșterii unde fusese ascuns Dragobete (la intrarea în peșteră există o biserică în locul unde existase un templu de lemn) (cele 9 babe înfrânte în fiecare zi prin aruncarea unui cojoc, de aceea pe 9 Martie este adevărata zi a femeii la Români!) a cedat conducerea regatului, celui care dovedise capacitatea de a se făcea iubit și respectat. Dragobete a fost primul rege dac făcând trecerea de la matriarhat la patriarhat. De aceea se dăruia bărbaților șnurul mărțișor (alb să conducă lupi și roșu să stăpânească dragoni). Slavonizarea numelui și transformarea lui Dragobete în ceva cu iubirea au fost încercări ale adepților limbii latine culte și potrivnici ai trecutului dacic (este posibil ca papalitatea catolică să fi acceptat existența națiunii române în Ardeal doar dacă se trecea cu buretele peste istoria dacică.
    La daci numele zeului iubirii nu trebuia pronunțat, pentru că își pierdea mințile și capacitatea de a iubi o singură ființă. Acest zeu a fost poreclit Zburătorul, care este sărbătorit pe 24 februarie și care a fost descris de Ion Heliade Rădulescu într-o poezie magnifică:
    Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
    Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
    Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
    N-au nici un pic de sânge, ș-un nas –ca vai de el!

    O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica
    Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
    Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
    Să fugă fata mare de focul de iubit!

    Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură
    Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
    Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
    Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!”
    Zburătorul este cel care sărută fetele. dacă fetele îi răspund ele se vor îmbolnăvi, singurul leac fiind măritișul grabnic.
    Confuzia este voit întreținută pentru că în multe părți ale României, bătrânii știu încă adevărul despre Dragobete.
    Explicații ca a lui Șăineanu: Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete. sunt mai mult decât trase de păr. Românii, cu un trecut atestat de 1000 de ani nu ar fi renunțat la cuvântul lor pentru dragoste doar de dragul slavilor, eventual ar fi adăugat un încă cuvânt. De aceea cred că drag este dacic și slavii l-ar fi preluat de la noi.

  13. Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un
    cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii și se pregătea de primăvară .[7] O alta reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuință să-i încurce cărările.
    Sursa :https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Dragobete

  14. ESTE O MARE MINCIUNA…! DRAGOBETELE ESTE O SARBATOARE CU CONOTATII SLAVONE DE LA SUD DE DUNARE ! DRAGOBETELE NU A EXISTAT IN VREMEA DACILOR !

  15. Zeița iubirii la daci era Bendis. În ulțima duminică de dinainte de 1 martie, fetele își puneau o panglică (bentiță) sau o coroană din nuiele de salcie și se întâlneau într-un loc retras unde horeau și se îmbăiau. Nu aveau nevoie dacii de un alt zeu al iubirii. Dragobete este un personaj istoric pe care popoarele europene nu l-au uitat. Baba nu înseamnă femeie în vârstă, ci conducător (de la Baal: Decebal – al zecelea conducător, Baba Novac era conducător, nu femeie în vârstă, Ali Baba conducea o ceată de hoți, Banat înseamnă ținut care are conducător care are ca însemn de putere un ban; barbar nu însemna purtător necivilizat de barbă, pentru că atunci și Homer, Pitagora, Arhimede,Aristotel, Juvenal, Lucretius ar fi fost și ei barbari, barbar însemna om cu putere fizică. Mai târziu, prin babă s-a înțeles femeie înțeleaptă, de aceea la țară se mai spune babă tânără. Deci baba Dochia nu era bătrână. Ea a fost ultima regină a amazoanelor (și se pronunța Dacia). Se descoperise toporul din fier și meseria de tăietor de lemne se dezvoltase. Casele nu mai foloseau oase de animale mari ci trunchiuri de copaci. Se dezvoltase mult și agricultura, fuseseră domesticite multe animale, nu mai era nevoie să plece toți bărbații la vânătoare (bărbat nu înseamnă om cu barbă ci om cu putere, capabil să conducă) lăsând satul fără apărare. Nu mai era nevoie de amazoane. Matriarhatul nu mai corespundea nevoilor sociale. Amazoanele care nășteau păstrau doar fetele, băieții fiind abandonați în satul tatălui. Dar Dochia nu a vrut și au intervenit babele din sfatul babelor, care i-au răpit pruncul și l-au ascuns în Peștera Ialomicioarei. Dochia a luptat și a reușit să își găsească băiatul. Acesta era înconjurat de șerpi albi și roșii, dragonii aducători de noroc și aliații în luptă ai dacilor. De aceea l-a numit băietul dragonilor (Dragon băete). Dragobete este un personaj istoric, este primul rege din Europa, existența lui este o dovadă a vechimii limbii române și a falsității teoriei romano-slave. Strămoșii noștri erau stabili, erau cunoscători de agricultură (cel mai vechi plug, cele mai vechi care se găsesc pe ceramica de Cucuteni sau de Gârla Mare), de ceramică, erau vânători, pescari, crescători de animale, erau vindecători și cunoșteau plante medicinale și transmiteau aceste cunoștințe urmașilor lor prin cuvinte, nu prin semne. Slavii au fost migratori, ei au apărut cu 5000 ani mai târziu decât dacii și ilirii. Ei au învățat cuvinte de la români, nu românii de la ei! Mărțișorul a fost inspirat de dragonii albi și roșii și era dăruit de fete băieților în anul când erau luați la oaste, pentru a fi protejați și ei cum fusese apărat Dragobete de răutatea babelor: cordonul firelor alb/roșu era legat la mâna băiatului în semn că acesta va fi așteptat la întoarcere din luptă. Stăpânitorii turci, austrieci și ruși și bisericile creștine au încercat prin toate mijloacele să falsifice tradițiile și istoria poporului român și apar legende absurde la foc automat (o distinsă doamnă profesor universitar difuza pe un post de radio că Baba Dochia ar fi fost fiica lui Decebal, apoi s-a răzgândit și a transformat-o în sora lui Decebal; altă doamnă, cu multe premii literare, spune că i s-a transmis din moși strămoși că Dochia a fost trimisă de mama vitregă să culeagă fragi și mure și că a fost ajutată de Isus Cristos să își umple coșul.

  16. Cuvıntul ”baba” are multe ıntelesuri.

    La popoarele asiatice ( inclusiv la turcii din Turcia ) semnifica tatal , ıntelept , batrınul ıntelept , plin de bunatate , lider maret , conducator stralucit , stravechi , plin de ıntelepciune , maestru .De asemenea este şi un titlu de politete care se pune ın fata numelui marilor sfinti şi a zeilor .

    La popoarele vechi europene avea cam aceleaşi ıntelesuri dar aplicate la femei şi ın general la aspectul feminin al existentei.Este posibil ca Baba Dochia sa ınsemne de fapt Zeita Dochia ( o zeita venerata poate cu multe mii de ani ınainte a carei traditie a ajuns pına la daci şi urmaşii lor ) sau Marea Inteleapta Dochia . Avınd ın vedere ca pe teritoriul vechii Daco-Getii s-au descoperit cel mai mare numar de statuete ale Zeitei Mama din Europa – ıntre 30-40.000 pına acum – existenta venerarii acestei zeite la popoarele vechi ale spatiului carpato-danubian nu ar fi deloc imposibila . Cine ştie cıte cetati şi temple foarte vechi mai exista nedescoperite sub pamıntul patriei .

Lasă un răspuns la AdiO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *