Practici funerare la români moştenite de la geto-daci

Categories ArticolePosted on

Constiinta eului, dupa cum se afirma, s-a ivit de timpuriu in fata mortii celuilalt, a prietenului, a celui deopotriva cu tine, a celui de un grai si de un sange cu tine, adica in fata mortii proprii, revelata ca inevitabila. Cu riturile funerare a inceput propriu-zis cultura umana, ca si constiinta de comunitate proprie, de ginta, de etnie.

Mircea Eliade a aratat ca in toate societatile traditionale moartea nu este considerata sfarsitul absolut al existentei umane, “ci doar un Iritual de trecere catre un nou mod de a fi ; se putea spune ca moartea constituie cea   din   urma   experienta  initiatica,   datorita   careia   omul dobandea o noua existenta, pur spirituala”.

Riturile funerare la poporul roman transmit o serie de ritualuri forme culturale arhaice dintre cele mai vechi si mai interesante din Europa, poate si din lume, care dovedesc vechimea si continuitatea unei populatii ce le practica.

Cu ani in urma am efectuat unele investigatii cu caracter folcloric-etnografic privind ritualul funerar din Oltenia printre elevii Seminarului teologic din Craiova, care apartin teritoriului Olteniei si judetelor Arges si Olt. O parte din rezultatele obtinute deja s-au publicat. Cu acest prilej, am retinut si urmatoarea practica funerara, pe care o prezentam in continuare si careia i-am cautat o explicatie documentara.

Se obisnuieste pe teritoriul Olteniei, in special, mai putin in cele doua judete amintite, sa se aseze sub capataiul celui decedat de curand, pana este scos din casa si dus apoi sa fie inmormantat, un numar de pietricele de marimea alunelor, de regula 9 (de trei ori cate trei), numar cu semnificatie sacrala si in crestinism si in religii si mitologii pagane.

In com. Galicea Mare, jud. Dolj am fost informat ca sub capataiul decedatului se pun 9 pietricele, de obicei 6 albe si 3 cenusii, ca si in corn. intorsura din acelasi judet. In com. Golesti, satul Popesti, jud. Valcea, se practica acelasi obicei. In com. Pausesti-Otasau si in comunele invecinate din acelasi judet se asaza sub capataiul decedatului tot un numar de 9 pietri­cele, fara sa se urmareasca o culoare anumita a lor, insa sunt insotite cu o bucatica de marmura alba si cu sapunul folosit la scaldat. Tot acest material este pus intr-o pernita si depus apoi sub capataiul decedatului.

In alte comune si sate din jud. Mehedinti : Barda, Baraiac, Bratilov, Cracul Muntelui, Giurgeni, Izverna, Marasesti, Obarsia-Closani, Po­noare, Salistea Izvernei, Stanesti, Sipot, Titirlesti, Valea Ursului, sub capataiul decedatului se asaza doua pernite suprapuse. In prima per­nita se pune iarba verde, simbol al nemuririi. In pernita a doua de deasupra se pun 9 muguri de copaci (3 de plop, 3 de salcie si 3 de fag). 9 pietricele, un pieptene, o oglinda si putina lana, amintind, desigur, de viata pastorala. Mugurii arborilor neroditori : plop, salcie, fag, au semnificatia actului ritual, ca mortul sa nu mai faca “roade”, adica sa nu mai atraga dupa sine si alti membri din cadrul comu­nitatii sale.

In  general,  si din  alte  informatii  primite,  am putut  constata  ca aceasta practica funerara este prezenta pe intreaga zona a Olteniei.

Personal, am constatat ca peste sicriul decedatului depus in mormant,   adeseori,   casnicii   decedatului   arunca   mai   intai   un  numar   de  pietricele  si   apoi  cate  o  mana  de  pamant,   ca   si  bani  de  metal.  Pietricelele sunt astfel alese incat sa fie majoritatea  albe. Am  constatat  aceasta   practica   in   tinutul   Zarand,      com.   Blajeni   (1943-1946),   in ; Craiova, la cimitirele Sineasca si Ungureni (1956-1973), si, foarte des acum,   in   Bucuresti   la   diferite   cimitire,   de   obicei   din   partea   celor  veniti din Oltenia.

Din judetele Arges  si  Olt am primit informatii  ca peste  sicriul in  mormant se arunca pietricele si cate o mana de pamant si bani de metal, practica pe care o cunosc si din comuna mea natala, Babana, jud.  Arges.  Aceasta  practica,  in  special  de  aruncarea  unei  maini de pamant peste sicriul din mormant din partea participantilor la inmormantare, cu formula  sacra:  Sa-i fie tarana usoara!,  este generala pe tot  cuprinsul  tarii,   care  trimite  la  cunoscuta  invocatie  sacrala :   Sit  tibi terra levis !, de la Napoca, sec. IV.

Practica pietricelelor in ritualul funerar descrisa nu am gasit-o retinuta la cercetatorii nostri etnografi mai vechi si nici la cei mai noi. Nu este retinuta nici in “Raspunsurile la chestionarele lui Nicolae   Densusianu”.

In completarea informatiilor etnografice vin si informatiile ob­tinute in ultimul timp din sapaturile arheologice efectuate in Oltenia. In cimitirul neolitic de la Ostrovul Corbului s-au descoperit pie­tricele amestecate cu nisip asezate in vase speciale in morminte. In M 14 s-a gasit “o ceasca cu doua torti, neagra, cu amestec de nisip si pietricele, uneori mari, din lut compact”, iar in M 15 s-a gasit o “strachina cenusie cu nuante castanii, mult nisip in pasta si pietricele marunte”.

Prof. Dumitru Berciu arata ca la Ocnita Cosota, jud. Valcea, din necropola cercetata, vechea Buridava dacica, datand cert de la ince­putul sec. al II-lea i.Hr., s-au recuperat din continutul unei gropi, pe langa alte materiale, si “trei pietricele de rau arse”. In mormintele cercetate s-au descoperit numeroase fragmente ceramice de factura Latene (lucrate cu mana sau cu roata), toate arse secundar, caracteris­tice culturilor Cotofeni, Glina si Verbicioara. Se precizeaza ca : “In cursul incinerarii probabil erau aruncate pe rug pietricele, bucati de mal si pamant , cu o anumita, semnificatie si ridicate pentru a fi depuse si in mormant. Va fi fost o practica rituala legata de anumite credinte care razbat pana in zilele noastre; rudele defunctului arunca o mana de pamant peste cosciug”.

Constatarea este foarte importanta pentru problema urmarita de noi, in explicarea practicarii pana astazi in Oltenia a asezarii unui numar de pietricele sub capataiul defunctului sau aruncarea lor peste cosciug si in mormant.

O noua descoperire arheologica din 1969 de la Facai-Craiova, efectuata de Octavian V. Toropu si Onoriu N, Stoica, vine sa ne convinga de existenta neintrerupta a practicii funerare a pietricelelor in Oltenia, dovada a vietuirii permanente a populatiei autohtone care o pastreaza de la traco-geto-daci pana astazi.

La punctul “Cimitir” de la Facai s-au gasit doua oale de pamant, datate din secolele XIV-XV, tip borcan (fara manusa), la o adancime de 0,50 m, inalte de 0,16 m, la o distanta una de alta de 1,90 m, ingropate cu grija, fara ca vasele respective sa mai fi fost folosite inainte. Oalele erau acoperite cu cate o piatra de marime mijlocie.

Piatra de pe gura unei oale era alba, iar cea de pe gura celeilalte era neagra. Pana la o adancime de circa 0,11 m, incepand de la gura, oalele contineau pamant. Sub pamant se aflau 24 de pietricele de rau. In prima oala, acoperita cu piatra alba, se aflau 16 pietricele albe, 7 galbui – maroniu si 1 neagra. Compozitia pietricelelor: 18 de silex, 2 din sisturi cristaline bogate in cuart, 4 din roci vulcanice, iar piatra de pe   gura era din silex.

In prima oala, sub cele 24 de pietricele se aflau depuse 8 oscioare provenite de la doua membre posterioare ale unei broaste din specia Bufo, retezate cu grija spre extremitati. Oala a doua avea piatra de pe gura neagra si continea tot 24 de pietricele; 22 albe, una galbui – maronie si una neagra. Compozitia : 20 din silex, 4 din roci vulcanice, ca si cea de pe gura oalei. Dedesubtul acestora s-au gasit alte doua pietricele care difera ca roca de celelalte, provenind dintr-o roca friabila continand multa mica.

Ele erau sparte, poate intentionat, dupa afirmatiile lui Octavian V. Toropu. Cele doua vase, cu continutul lor, au fost depuse de cei doi arheologi in Muzeul Olteniei din Craiova, unde se afla si in prezent. Cele doua vase, continand pietricele si provenind dintr-o necropola, dovedesc ca practica funerara a ase­zarii pietricelelor exista in trecut in Oltenia si in acest fel.

Care va fi fost scopul si intelesul acestei practici funerare in trecut este greu sa precizam. In prezent, substratul ei s-a pierdut, ramanand o simpla practica magica, explicata-cu formula, “asa trebuie facut, sa nu se faca mortul strigoi”. Din fericire, avem doua informa­tii literare pastrate din antichitate, care ne duc la dezlegarea intele­gerii acestei practici funerare.

Pliniu  cel  Batran  (23-79  d.Hr.)  ne  spune  urmatoarele :   “Deser­taciunea  omeneasca,  mestera sa se insele  pe  ea  insesi, socoteste  in felul tracilor,  care  pun  in  urna pietre  de  culori  diferite,  dupa  cum  o zi este buna sau rea, iar in ziua mortii le numara si astfel il judeca  pe fiecare”.

Acest obicei folosit de traci se pare. ca exista si la sciti, cum il aflam consemnat de Phylarchos (istoric din sec. III i.Hr.) : “scitii, inainte de a se culca, isi aduc tolba si, daca s-a intamplat ca au pe­trecut ziua aceea fara suparari , arunca in tolba o pietricica alba, iar daca au avut necazuri, una neagra. Cand cineva moare, i se ia tolba si i se numara pietricelele. Daca inlauntru gasesc mai multe pietri­cele albe, il socotesc fericit pe raposat. De aici proverbul celor care spun ca ziua buna ne vine din tolba. Si Menandru afirma ca in Leucodia ziua buna se numeste zi alba”.

Informatiile celor doua documente literare din antichitate, coro­borate si cu descoperirile arheologice din Oltenia amintite, se oglindesc clar in folosirea pietricelelor din ritualul funerar din Oltenia, si ele ne duc la lumea traco-dacilor.

Important de retinut este si faptul ca in vorbirea noastra populara pastram expresia de zi sau zile albe, adica zi sau zile bune in viata, si de zi sau zile negre, intelese zile de necazuri si suferinte, ca in versul  din  cantecul popular :   “Am trait  tot zile negre”.

Practica folosirii banilor la inmormantare, cu banul legat de de­getul defunctului, cu cei pusi in cosciug, in morminte sau aruncati la opriri, la raspantii si in ape curgatoare este mostenita de poporul roman din lumea greco-romana si ea aminteste de oboiul lui Charon pentru imaginara trecere cu barca a sufletelor mortilor peste apa fluviului Acheron din infern. La Ocnita – Cosota (Buridava da­cica) s-au descoperit monede in trei morminte, ceea ce dovedeste ca si dacii practicau depunerea monedei in mormant inainte de cu­cerirea romana, ca o influenta a romanitatii spre Carpati. Cum a aratat D. Protase, practica obolului lui Charon n-a apartinut geto-dacilor.

La traco-geto-daci se dovedeste existenta in ritualul funerar folosirea pietricelelor, practica pastrata constant pana astazi, cu precadere in Oltenia, ceea ce dovedeste a fi o zona etnografica puternic autohtona traco-geto-daca.

Folosirea pietricelelor, albe, negre sau intermediare, asezate sub capataiul defunctului, aruncate peste cosciug sau asezate in, oale spe­ciale in mormant, este legata de viata defunctului traita de el cu “zile albe”, zile “intermediare” sau “zile negre”. Ele constituie pentru defunct, din partea celor ramasi in viata un fel de “certificat” de inmormantare, un mesaj, am zice, de calificare a vietii lui traite pe pamant pentru “Marea Trecere” in nemurire.
Pr. prof. ION IONESCU sursa: http://www.crestinortodox.ro

 

5 comments

  1. Aceasta demonstreaza inca o data continuitatea poporului dac pe aceste meleaguri si nu m-as mira daca s-ar demonstra ca actuala limba pe care o vorbim este una si aceeasi cu limba Daca. Cu stima si respect.

  2. Bun, daca se oprea la practica depunerii sau aruncarii pietricelelor mostenita de la geto-daci era in regula, fiindca asa-ceva nu are cum sa fie o coincidenta, e vorba de un numar as spune apreciabil de pietricele de culori diferite, deci ceva e.
    Restul sunt speculatii, zile albe, zile negre….daca numai la Ocnita s-au gasit parale in trei morminte nu poti sa generalizezi si sa spui ca era o practica a geto-dacilor preluata din lumea greco-romana care amintea de trecere, “oboiul lui Caron” etc. Puteau foarte bine sa fie cativa greci sau romani prieteni care s-au retras printre daci si au pastrat chestia asta din cultura lor, poate mesteri de cetati, negustori, nu stim. Asa cum nu stim daca nu aveau geto-dacii vreo poveste inaintea burdufului lui Caron si nu practicau in vreo zona un ritual analog legat de aruncarea sau depunerea simbolica a monezilor. In viata nu e bine sa te intinzi mai mult decat ti-e plapuma, e si asta o vorba de pe-aici, nu stiu de ce parintelul a simtit nevoia de “mostenire romana”. As vrea sa ma insel si sa fie o coincidenta izvodita de mintea mea, conjunctural.

  3. Vorbim limba dacilor, impanata cu ceva cuvinte grecesti, slave, romane, a spahiilor, cateva frantuzisme. Nu are cum sa fie altfel daca sutele de sate izolate cam mereu vorbesc aceiasi limba. Exista cel putin o varianta dacica, majoritatea sunt in uz, cu toate miscarile interesante care s-au adaugat in timp

    Ia uitati aici cate contureaza, cate acopera actiunea de “a merge”

    trec spre
    purced
    ma inham la drum
    ma ostoiesc spre
    zbor la
    ma grabesc spre
    imi deznod opincile la Orastie
    .
    .
    .
    colac peste pupaza ce-i lipsea Neamului sandaluta cu ghimpi a romanului

  4. Buna seara.
    Foarte interesant articolul!
    Ma intreb unde gaseau dacii roca vulcanica in zona olteniei?
    Probabil ca umblau mult, fiind importanta pentru ei aceasta traditie, pana o gaseau.

  5. Cel putin in zona mea inca se practica astfel de obiceiuri: se pun bani in sicriul celui decedat, se arunca bani la fantanile pe langa care trece cortegiul funerar, rudele arunca cate o mana de pamant in groapa mormantului etc. Eu cred ca toate aceste obiceuri, si anume pusul pietricelelor in morminte, erau foarte raspandite in neolitic si nu tin neaparat de lumea greco-romana care s-a dezvoltat mut mai tarziu. Probabil trebuie sa cautam originea lor odata cu aparitia banilor pe meleagurile noastre. Stim cu totii ca grecii s-au asezat peste o populatie tracica preluand de la acestia multe datini, obiceiuri si credinte. Chiar daca urmasii getilor si dacilor au devenit ulterior crestini, multe obiceuri asa zise “barbare” s-au pastrat integrandu-se in cutumele crestine. Noi suntem deprinsi sa acceptam un “adevar” numai daca a fost mentionat de cineva in scris de catre cineva pentru prima data. Ca sa dau niste exemple: America nu a fost “descoperita” de Columb ci de navigatorii vichingi, Australia nu a fost “descoperita” de olandezi sau englezi ci de negustorii arabi inca din sec. 13, de curand s-au gasit dovezi ale prezentei acestora pe tarmul nordic al Australiei si exemplele pot continua.

Lasă un răspuns la Constans Dacus - Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *