România este sub asediu (II): Promovarea non-valorilor

Categories DezvăluiriPosted on

un articol de Valentin Roman

 

Promovarea non-valorilor a devenit politică mondială, dar ne vom referi în cele ce urmează la România, pentru că aici trăim, aici ne creștem copiii și de la această țară avem speranța într-un viitor mai bun. De ani buni, promovarea non-valorilor, ca persoane, tendințe sau curente așa-zis artistice s-a transformat, dintr-o chestiune tolerată, într-una ridicată la rang de strategie de marketing, cel puțin atunci când vorbim de trusturile media.

Sub influența acestui fenomen, generațiile tinere sunt pur și simplu supuse unui asediu, unui bombardament psihic continuu, ce are ca scop distrugerea valorilor tradiționale, a elementelor ce definesc acest popor din punct de vedere artistic și cultural.

 

 “Personalitățile” contemporane: femeile ușoare, fotbaliștii și maneliștii

 

Dacă tinerii scriitori, pictori, sculptori sau alte persoane care activează în zona culturii adevărate nu au absolut nicio șansă pentru a deveni cunoscuți sau pentru a-și promova opera, nu același lucru se poate spune despre pleiada întreagă de personaje care țin primele pagini ale tabloidelor sau pentru care canapelele emisiunilor tv de mare audiență sunt al doilea loc de odihnă după cea de acasă.

Ore întregi privitorului la tv i se transmit informații care nu au absolut nicio finalitate pozitivă în educația să, de la ce ruj folosește pițipoanca X la ce mașină și-a mai cumpărat fotbalistul Y. Evident, unii vor spune că oricine are opțiunea de a schimba canalul pe care este emisă o astfel de informație. Complicat, dacă avem în vedere că cel puțin anumite intervale orare cuprind, indiferent de postul tv ales, aceelasi gen de program.

Problema care apare, în timp, este aceea că, cel puțin la nivelul generației tinere, avalanșa de informații total fără importanță concretă în educația sa, devine singura sursă din care reprezentanții acesteia își selectează temele de discuție.

Mintea tinerilor este abătută de la studiul valorilor reale, ea devenind, involuntar, preocupată doar de elementele care o “inundă” permanent pe canalele care solicită simțurile principale ale fiecărei persoane: văzul și auzul.

Dragi români, nu maneaua este cântul nostru tradional, ci melodiile cântului popular. Muzica populară are și cântece de petrecere și de tristețe și de inimă albastră. Maneaua este o formă clară de subcultură, expresie a unui grup de oameni care vă afișează ostentativ mașinile, ceasurile, lanțurile de aur și casele lor.

De asemenea, nu toate femeile ce se perindă pe la tv trebuie considerate drept etalon de tinerele domnișoare ale României. Unicul ‘talent’ al multora dintre ele este doar acela că schimbă cu o viteză extraordinară paturile bărbaților potenți financiar. Achiziția unui nou ruj de către acestea sau știrea că fie una a slăbit 30 de grame, fie alta este în certuri cu o altă persoană de aceleași îndoielnice caracteristici morale, nu trebuie să reprezinte informații importante, nu sunt elemente care va pot ajuta în dezvoltarea psihică.

Citiți! Bibliotecile și internetul oferă resurse nelimitate pentru dezvoltarea culturală a fiecărei persoane. Promovați valorile românești! Încă mai există expoziții de pictură, lansări de cărți, spectacole de muzică populară, muzee deschise etc. Răspândiți informația! Orice element valoros, cultural și artistic, trebuie promovat, atât în spațiul intim, al familiei și prietenilor, cât și în cel public. Întrebați! Părinții, bunicii, rudele mai în vârstă, oricare dintre aceste persoane va poate ajută să vă deconectați de la avalanșa informațională inutilă căreia îi sunteți supuși.

 

 Care este scopul campaniei de distrugere a valorilor

 

Avem de-a face cu aceleași grupuri de interese ce doresc ca poporul român să fie ținut în beznă, ca atenția sa să fie abătută spre lucruri superficiale, lipsite de substanță, astfel încât, în decursul a câteva generații, el să nu mai fie capabil să reacționeze la încercările de ocupare și acaparare a resurselor țării.

Un popor lipsit de un set de valori solide, pozitive, care să-i confere încredere, consistență în acțiuni și în atitudini, își va alege prost liderii, doar după criteriul unui populism hrănit cu vorbe goale și va asista neputincios cum devine subjugat în propria țară.

Pe termen lung, efectele vor fi devastatoare. Suntem răspunzători de ce lăsăm moștenire celor ce vin după noi!

P.S.: În mod normal, ne ilustrăm articolele cu fotografii care au legătură directă cu elementele aduse în discuție. De data aceasta, vom proceda invers și vom folosi ilustrații care suprind elemente ale românismului, autentice, antagonice non-valorilor.

Citește prima parte a seriei de articole “România este sub asediu” AICI

 

 

 

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

19 comments

  1. Asta este adevarul gol golut despre România si majoritatea populației. Din păcate același lucru se întâmpla si cu romanii din Anglia la fel: fuduli, idioti, plini de sine, cu idei preconcepute, prejudecati, manelisti, inculti, fără respect de sine, de cei ce ii si, ceea ce ii inconjoara, s.a.m.d. lista continua. ( marea lor majoritate). Spun asta din experiența proprie, am lucrat in locuri de romani. Va doresc succes in continuare d-le Roxin in ceea ce faceți si promovati.

  2. “Indobitocirea”, indepartarea de adevaratele valori si depersonalizarea indivizilor si a popoarelor a inceput cu foarte mult timp in urma si a prins radacini adanci. Mass media ar putea contribui la “trezirea” oamenilor, daca nu ar fi e doar o unealta in mana celor care au interes in promovarea non-valorilor. Profesorii adevarati sunt pe cale de disparitie, fiind inlocuiti de tineri cu “creierul spalat”.
    Cred ca doar un “soc” puternic ne-ar mai putea trezi. Si la cum vad eu situatia politica si militara, mai ales in Europa, sunt sanse sa avem parte de acest “soc” in cativa ani. Sper sa ma insel, dar ma tem ca nu avem decat doua solutii: sa tinem capul plecat si sa continuam drumul pe care suntem sau sa ridicam capul si sa luptam pentru identitatea nationala, posibil nu doar la nivel ideatic.

  3. Ar fi bine sa promovam astfel de articole pe toate canalele pe care le avem la dispoyitie. Ar fi bine fiecare dintre noi sa lutpam pentru promovarea si sustinerea valorilor romanesti.

  4. Va obliga cineva sa va uitati la televizor si sa urmariti mizeria furnizata de trusturile media? Nu butoanele de schimbat canalul trebuie apasate, ci unul mare si rosu, de unde se inchide de tot Cutia Pandorei cu sticla in fata.

  5. Un popor ajuns intr-un asemenea stadiu nu-si va mai alege liderii; doar i se va crea impresia ca si-i alege.

    Nu totul se conformeaza unui plan, insa acel plan speculeaza din plin lacomia de orice fel, oportunismele, abjectia umana, ba chiar le confera statut social. Fireste, toate acestea sunt intarite de agenti de influenta infiltrati ca “repere”. Nu toti sunt mediocri, ba unii chiar au o cultura de invidiat, de aceia sunt cu atat mai periculosi, fiindca tot ce fac fac din rautate. Ii cunoastem, multi dintre noi, pe cei care lasa sa se inteleaga ori sugereaza(fiindca de la o vreme a inceput sa le fie teama) ca suntem un popor mic, pricajit si nu avem nicio sansa. Ca nu avem nicio speranta. Stim la fel de bine ca ei ascund istoria adevarata si promoveaza din plin falsele valori. Despre media nu are rost sa mai vorbim, ea este cea care da tonul.

    Nu putem rezista decat de pe pozitiile traditiei noastre si ale ortodoxiei, dar una inteleasa in ce are mai profund ortodoxia, fara pupat de moaste, matanii, vaicareli etc. Asemenea soldatilor: ingenunchind in fata altarelor strabune si apoi plecand la lupta.

  6. Credinţa în bine şi adevăr este cea care ne va da încredere şi ne va da speranţă. Să ne lăsăm călăuziţi de bunul nostru simţ ancestral.

    Cu Dumnezeu înainte!

  7. Foarte bun articolul tau . Ai pus punctul pe ‘i’ . In ceea ce ma priveste , am luat masuri . Pur si simplu nu mai deschid televizorul . Mi se face scarba sa vad cum se spala creierele romanilor “in direct” . Cei mai afectati sunt tinerii dar mai ales copii. Parintii trebuie sa aiba grija , fiindca daca pe vremuri partidul era cel care introducea dezbinarea in familie , acum , fiindca dusmanul s-a deghizat (oare pentru a cata oara???) mass media este cea care face toata aceasta treaba murdara . Va veni o vreme cand capul acestui sarpe va fi zdrobit , fiindca tot mai multi romani se trezesc .

  8. Si-au ridicat ELITELE SPURCATE SI CORDIALE astfel incat sentimentul firesc ca ceva te leaga de pamantul pe care calci, de istoria lui, sa apara ca ceva ilar, manelistic. Ei stiu un singur lucru: sa ne traga clopotele. Elitele acestea ticalosite sunt cele care au tradat in 1990, apoi din nou in vremea aliantei civice – atunci cand i-am investit cu incredere.
    Ei nu au facut nimic sa-si ridice poporul, DOAR L-AU DISPRETUIT.

    Dar vremea lor e la final.

  9. bravo! vad ca mai sunt oameni care gandesc ca mine si care spun ce gandesc. sincer de fiecare data cand ma uit la tv- nu ca as vrea- comentez despre “vedetele” noastre sau despre telenovele si ii supar pe cei din jur…dar nu incetez. daca nu-mi place ceva zic, daca imi place zic…nu pot fi falsa. am inceput sa nu ma mai uit la tv, prefer sa ascult emisiunile “dacii- adevaruri tulburatoare” facand treaba prin casa sau citind altceva util pe internet. schimbarea depinde de noi…si incepe cu noi.

  10. In Italia, unde muncesc reusesc sa prind ,,PROTV International,, , ma uit de curiozitate dar intrebare intrebatoare….(de un 1 milion de euro) ce ,,pisici,, sa vad?…. Mi-e rusine de rusinea lor.Sunt alaturi de voi si va sustin din suflet.Eu as da o lege si amenzi usturatoare impotriva manelelor.Cu respect Roda

  11. DOMNILOR SI DOAMNELOR …circul mare de distrugere defaimare si desfriu sexual ajugind la nivel de degradare morala de 14 ani cu sex in w.c.sc.a inceput qdata cu ev.dec. 89[in fapt lov.tokes]VZ.gaura in steag furt stema [nici pina in prezent nu avem]…imn schimbat…hidos ..ne indeamna sa ne trezim ..da ..ce noi eram prosti..sfidator ..TOTUL A CULMINAT cu autointitulatii romi avimd ca scop crearea de confuzii si apoi furtul identitatii…asaca cine vrea sa se cheme roman incontinuare e hotarirea loe …o respectam cu sfintenie si noi DACII NU NE CERTAM…VA MULTUMIM…NOI DAACII VREM SA NE NUMIM…doamne ajuta .amin.

  12. Da, asa e! Sunt satul de aceast fel de a “taia” identitatea unei natiuni, in mare parte este si vina noastra ca acceptam sa se-ntample asta. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, ar trebui sa postam pe retelele de socializare tot acest demers de ATENTIONARE, poate , cine stie, se atinge pragum minim de constientizare a fenomenului…

  13. Majoritatea emisiunilor TV sunt de prost gust si promoveaza non-valoarea. Pe strada auzim cuvinte obscene, la scoala elevii au ajuns sa se bata si sa se injure cot la cot cu profesorii, iar desfraul este promovat pe sticla. Pana si emisiunea “Romanii au talent”, ajunsa la cel de-al 3-lea sezon care a fost un real succes zilele trecute in ceea ce priveste ratingul ne demonstreaza ca juriul, desi format din specialisti in ale artei (muzica si dans) primesc in emisiune orice om de la colt de strada si se amuza de asa zisul lor talent.
    Eu cred ca inainte sa ajunga oricine in spatiul de emisie ar trebui sa aiba loc o preselectie in prealabil.

  14. I-am condamnat

    I-am condamnat la moarte, am condamnat la ştreang
    Pe trădătorii ţării, pe ei, borfaşi de gang
    Căci ne-au vândut pământul, ne-au desfiinţat armata,
    Toţi, fără remuşcare ne-au tăiat beregata.

    I-am condamnat la moarte prin tragere în ţeapă
    Pe toţi duşmanii ţării ce ne-au trimis spre groapă,
    Pe lifte mercenare ce ne-au furat din glie
    Şi au distrus prin jafuri bogata Românie.

    Am condamnat la moarte hoţi, securişti, farsori
    Ce ne-au vândut la Piaţă şi ne-au furat comori
    I-am condamnat la moarte pe venetici şi regi
    Ce-au complotat cu Vestul să nu mai fim “întregi”

    I-am condamnat la moarte pe cei ce-au îndrăznit
    Să ne spurce pământul în timp nelegiuit
    La ştreang am condamnat şi câtiva generali
    Căci au trădat armata crezând că-s geniali

    Am condamnat la scârbă pe câţiva preşedinţi
    Căci au trădat românii pentr-un pumn de arginţi,
    La ştreang am condamnat Biserica şi popii
    Jefuitori de ţară la fel ca interlopii

    Am condamnat la moarte pe cei cu mari averi
    Făcute prin şantaj în zece primăveri
    Am condamnat la ocnă laşii şi turnătorii
    Care au conspirat să nu apucăm zorii.

    Am condamnat la ştreang străinii şi fachirii
    Care ne-au torpilat visul reîntregirii
    Am condamnat uitării pe un plagiator
    Căci ne-nvrăjbeşte ţara ca un conspirator.

    Virgil Ciucă
    New York
    16 februarie 2013

  15. Si acest articole ar trebui sa ne faca sa citim mai mult, sau sa ignoram emisiunile tv? De ce nu se cenzureaza unele emisiuni care in marea majoritate propun non-valori, contin limbaj vulgar etc. De ce televiziunile cheama in direct mereu si mereu manelisti, fufe si alte personaje? Ei sa se cenzureze, ca noi slava D-lui catd e cat o mai facem. Multi se uita fiindca n-au ce face sau n-au la ce se uita, insa noi trebuie sa selectam. Eu de ex ma uit mult pe posturi Ca Natura sau altele ce contin informatii despre viata mediului, a animalelor, la cate un film si cam atata, ca-n rest nu prea ai la ce. Filme imbibate de violenta, manelisti, paparude astea s peste tot la tv. Sigur, justificarea e ca le fac audienta. Nu, justificarea e ca le e lor mai usor; cu acele persoanje au ce discuta, au subiecte in comun, insa cu intelectualii nu prea au ce discuta, asta e problema. Simona Gherghe il mai invita pe Vadim, insa Maruta e numai cu manelistii.

  16. Sa ne aducem aminte de manualul din trecut care se numea “citire” si de lectia “Domnul Trandafir” si cum ascultam fermecati ce minunat a fost si ii vezi pe obraznicii de astazi care jignesc profesorii, si nu mai stiu de respect de loc, iar parintii lor tot la fel acuza invatatorii dar uita ca acei oameni le indruma pasii odraslelor,propri spre viitor, iar jocurile pe calculator = agresivitate,dependenta,sunt in general prezentate arme masini care se ciocnesc si lupte,iar copilul inregistreaza si se formeaza asa agresiv si frustat,apoi cu manele(manivele) cum le numesc eu ma gindeam de multe ori ca a venit in Romania un ca curent maoda asta ca si in America anilor 60’rocul afroamericanilor, dar cu diferenta ca aceste manele sunt desgustatoare textele ce auzi:
    Mama ta nu ma vrea ,dusmanii,am banii cu sacul,etc.Urit dar multora le place asa la gramada,iar in privinta prietenilor si eu care traiesc in Germania, sunt cam retinuta in privinta prieteniilor cu romanii mei,din cauza ca am avut citeva experiente neplacute dar nu trebuie sa-i bagam pe toti in aceiasi oala,caci sunt aici in Nürnberg orasul acesta mare precis Multi Romani oameni cumsecade care merita sa fie numiti
    Romani,dar pe care eu inca nu i-am intilnit gindesc eu mereu sa nu-mi pierd speranta,am fost si foarte dezamagita intr-o zi mergind pe o straduta prin centrul vechi al orasului am intilnit citiva tinerii din Romania (Timisoara) mi-a spus o domnisoara care era imbracata in rochie de mireasa si avea fata data cu o vopsea alba ca are 22 de ani,si statea acolo poza impietrita ca o statuie adica astepta sa-i arunce lumea de pomana si sotul ei si el era imbracat daca pot numi asa cu un carceaf alb si era si el “varuit” pe fata maimutarindu-se ca un neghiob acolo, si mai ziceau ca au si doi copilasi,iar eu m-am simtit rusinata dar am simtit si mila pentru ei m-am apropiat de ei si le-am spus ca din cauza unora ca ei suntem si noi ceilalti Romani judecati ca am fi toti la fel si le-am facut putina morala ceea ce nu cred ca ia interesat prea mult nu stiu dar pe mamica cu fata varuita nu am mai vazu-o apoi pentru ca de ea mi-a fost cel mai mila si i-am spus ca nu merita asa o soarta si sa se gindeasca la coplasii ei care atunci cind vor creste daca vad ca parinti asta fac vor face si ei la fel si am intrebat-o asta vrei sa le oferi cersitul pe strada si i-am dat citeva ideii sau indicii cum sa mearga sa isi gaseasca ceva de muncit nu mai stiu acum ce a facut mai departe dar eu am simtit un gust amar atunci si rusine pentru natia mea. Tineretul trebuie neaparat scos din nebunie care ia acaparat pe toti, si drogurile care ii distrug si ii hranesc cu himere care nu exista, numai banii pierduti pe ceva care este mai periculos decit otrava.

Lasă un răspuns la Dan STRĂUŢI Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *