Se află la câțiva kilometri de Timișoara – Cea mai mare fortificaţie europeană din Epoca Bronzului

Categories ArheologiePosted on
  • Patru cercuri concentrice ce se desfăşoară pe o suprafaţă de 1.780 de hectare, în apropiere de satul Corneşti, reprezintă cea mai mare fortificaţie din Europa, ce datează din Epoca Bronzului. Numite şi iarcuri, valurile de pământ au fost descoperite pentru prima dată de topografii militari austrieci în secolul al XVIII-lea.

  • Dr. Alexandru Szentmikosi, şeful secţiei de arheologie de la Muzeul Banatului, afirmă că primele cercetări arheologice sistematizate din această zonă s-au realizat în 1939, de profesorul Marius Moga.

    Cercetările fost reluate, însă în 2007. “În urma secţionării valurilor de pământ s-a descoperit că zidurile au fost construite în mod complex. Fortificaţia a fost incendiată şi nici astăzi nu se cunosc motivele”, a declarat Alexandru Szentmikosi.

  • Începând de anul trecut se fac săpături în centrul fortificaţiei. Până în prezent au fost descoperite trei locuinţe datând din epoca bronzului, însă din perioade diferite, ridicate după mai multe tehnici.

    “La una dintre locuinţe, la fundaţie s-au găsit fragmente de ceramică provenind de la o altă aşezare. Şi în acest an, vom continua activitatea de cercetare”, a adăugat arheologul.

    Despre fortificaţia de la Corneşti, există trei teorii: pe teritoriu acesteia ar fi trăit o civilizaţie avară; aici ar fi existat ruinele capitalei lui Atilla- “Biciul lui Dumnezeu”, şi cea mai credibilă, însă  (spun arheologii) este că aici ar fi existat o vastă civilizaţie din Epoca Bronzului, contemporană cu civilizaţia minoică.

    Până în prezent situl arheologic a fost vizitat de mulţi pasionaţi de istorie, iar în viitor, cu sprijinul Primăriei Orţişoara, se doreşte înfiinţarea unui punct muzeal în localitatea Corneşti. Deja s-au primit 20 de vitrine pentru exponate.

Simona Vasi

Sursa: http://www.renasterea.ro/stiri-timisoara/actualitate/se-afl-la-civa-kilometri-de-timioara-cea-mai-mare-fortificatie.html

Lasă un răspuns