Ştefan odihneşte la Putna. Mergeţi şi arătăţi-vă respectul la mormântul său!

Categories ArticolePosted on

Tweet

un articol de Valentin Roman

Uităm de multe ori, prinşi în vâltoarea ameţitoare a modernismului, să ne mai amintim de cei care au construit această ţară, de cei care au apărat-o, de cei care, prin stăruinţă şi curaj, au făcut ca românii  să reziste pe acest pământ în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei.

 Uităm, de multe ori, atunci când ne facem planurile pentru vacanţă, că în locuri vechi, în cripte seculare, odihnesc marii noştri voievozi, întelepţii veacurilor trecute, oameni dârji cu şi dragoste de ţară şi popor, cei care ne sunt adevăraţii eroi.

 Te sfătuiesc, frate al meu, soră a mea, ca, din când în când, să îţi faci timp pentru un pelerinaj pe la mormintele dârjilor noştri domnitori şi să le transmiţi, dincolo de spaţiu şi timp, recunoştinţa ta şi respectul tău. Dacă datorăm cuiva ceea ce avem, mult sau puţin, atunci lor le datorăm.

File de istorie la Putna, unde Ştefan odihneşte

La 10 iulie 1466, aşa cum se arată în Letopiseţele putnene şi Cronicile moldo-polone, începe zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa.

 Tradiţia monastică în această zonă se întoarce în timp în preajma anilor 1352 – 1353, atunci când, cu prilejul unei campanii transilvănene împotriva tătarilor, descinde în Moldova maramureşanul Dragoş, reunind micile cnezate locale într-o „marcă” militară, cu centrul la Baia, având ca scop stăvilirea incursiunilor tătărăşti asupra ţării. Potrivit tradiţiei, consemnate de cronicarul Nicolae Costin, Dragoş-vodă ar fi construit, în acest răstimp, o biserică de lemn la Volovăţ, pe care Ştefan cel Mare ar fi mutat-o în 1468 la Putna, unde se află şi în prezent.

 La 15 septembrie în acelaşi an, Ştefan cel Mare cumpără satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti şi îl dăruieşte Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donaţii pentru acest aşezământ religios.

 Din porunca „binecinstitorului domnului nostru Io Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, s-a scris” un Minei pe aprilie, pentru Mănăstirea sa de la Putna, în vremea arhimandritului chir Ioasaf, cu mâna multpăcătosului Nicodim diaconul”. Manuscrisul se află în prezent la Biblioteca „Lenin” din Moscova. Tot din porunca lui Ştefan cel Mare se scriu, în acelaşi an, mineele pe august şi noiembrie, „cu mâna păcătosului Casian”, existente în colecţia Mănăstirii Putna, pentru care au fost scrise.

 Pe 2 octombrie 1468, Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Maneuţi, iar la 1 iunie 1469 se încheie brodatul unui epitrahil dăruit de voievod acestei mănăstiri.

Un an mai târziu, la 30 ianuarie 1470, „Mult păcătosul Chiria” termină de copiat, din porunca lui Ştefan cel Mare, „în mănăstirea zidită de dânsul, anume Putna”, Cuvântările sfântului Ioan Gură de Aur (Zlataust), iar pe 12 aprilie acelaşi an, Ştefan dăruieşte Mănăstirii Putna cădelniţa executată din argint aurit, bogat decorată cu motive gotice, care, se presupune, a fost folosită de mitropolitul Teoctist la sfinţirea bisericii acestei mănăstiri în ziua de 3 septembrie a aceluiaşi an.

 Voievodul va dărui Putnei şi alte moşii în anii ce au urmat, printre care satele Balcăuţi Jicovul de Jos, Botăsani şi Ostriţa sau morile de la Peredieni.

 În 1477, pe 19 decembrie, moare Maria de Mangop, soţia domnitorului, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

 În anul 1484, din porunca lui voievodului, se toarnă, pentru Mănăstirea Putna, clopotul cel mare, cunoscut sub numele de Buga. Potrivit inscripţiei de pe el, ulterior s-a dogit şi a fost refăcut de maimulte ori.

 Şase ani mai târziu, în 1490, Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna braniştea, adică teritoriul din jurul ei, care cuprindea 18 munţi. La aceeaşi dată, el mai întăreşte necropolei sale „închinarea a 10 biserici din ţinuturile Suceava şi Cernăuţi (…) şi încă şase biserici cu preoţi din ţinutul Suceava”, acordând, totodată, egumenului de la Putna, „dreptul de judecată asupra preoţilor de la bisericile menţionate”.

                                                                                                              www.geto-dacii.ro

Pe 16 martie, Ştefan dăruieşte Mănăstirii Putna satul Clicicăuţi, pe Prut, prisaca Comarna, la Bohotin, morile domneşti de pe Şiret, satul Macicatovţi, pe Suceava, cu morile şi cu mănăstirea din sat, Mănăstirea de la Horodnic, împreună cu satul Balasinesti, pe Suceava, şi satul Voitin.

 În luna august a anului 1500, Ştefan cel Mare şi doamna lui Maria dăruiesc Mănăstirii Putna monumentala dveră reprezentând Răstignirea, capodoperă a broderiei medievale româneşti, iar în iulie 1502 Mănăstirea Putna primeşte Iezerul Cerlenul (Roşul), cu satul Bălinteşti şi cu seliştea lui Manea, la gura Frumuşiţei, peste Prut; satele Frăceni, pe Frumoasa, Scheia, la gura Frumoasei, Fântâna Măcişul, mai jos de Iezerul Cerlenul şi un loc din hotarul Boiştii, cu satul unde a fost Fălcin, pe Frumusiţa.

 La 2 iulie 1504, marele voievod Ştefan a închis ochii, părăsind cele lumeşti, dar rămânând pururi în memoria urmaşilor săi. Potrivit inscripţiei de pe acoperământul de mormânt al slăvitului erou, „în ceasul al patrulea din zi”, moare Ştefan cel Mare, care „a domnit în Ţara Moldovei 47 de ani şi trei luni”, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Corul care a cântat la înmormântarea sa a fost condus de „românul Eustatie”, vestit protopsalt şi autor de cântări bisericeşti pe note, conducătorul şcolii muzicale de la această mănăstire, succede la tron Bogdan-Vlad, fiul său şi al Mariei Voichiţa, intitulându-se Bogdan al III-lea Vlad, cunoscut în istorie şi sub numele de Bogdan cel Orb. Din porunca lui Bogdan al III-lea, se execută acoperămîntui pentru mormântul lui Ştefan cel Mare, brodat pe un somptuos brocart.

Lasă un răspuns