Categorii
Articole

Simbolistica operelor lui Brâncuşi

În urmă cu şapte decenii, la Tîrgu Jiu avea să se nască o capodoperă a geniului uman, al cărui creator a fost binecunoscutul sculptor român, Constantin Brâncuşi. De pe mâinile sale a ieşit o lucrare de artă monumentală de mare amploare, cunoscută sub numele de Ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu, care stă şi astăzi mândru primind pe oricine doreşte să-i păşească pragul. Lucrarea lui Constantin Brâncuşi este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial şi a fost înscris pe Lista Monumentelor Istorice.

  • Omagiu adus eroilor neamului

Ansamblul sculptural al lui Brâncuşi se află în Parcul Central din oraşul Tîrgu Jiu şi cuprinde mai multe componente care se întind pe o distanţă de aproape 1,5 kilometri. Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinită, toate unite într-o creaţie desăvârşită făcută de mâinile artistului român Brâncuşi, lăsându-ne o mare avere cu care ne mândrim oriunde în lume.

Minunata creaţie a lui Brâncuşi a fost realizată între anii 1937-1938 şi s-a născut la solicitarea Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, în 1935care au gândit că trebuie adus un omagiu eroilor gorjeni care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Constantin Brâncuşi a răspuns acestei solicitări şi nu a acceptat să fe plătit pentru creaţia sa.

Cele trei componente sculpturale care întregesc Ansamblul monumental sunt dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, sălăşluite de o a patra componentă numită Aleea Scaunelor. Intrarea în Parcul Central se face pe sub Poarta Sărutului, care face parcă trecerea spre o altă dimensiune încărcată de simboluri şi semnificaţii. Aproape orice cuplu care trece pe sub poartă se sărutădorind, în mod mai mult sau mai puţin conştient, să se apropie de sentimentul unei iubiri înălţătoare.

Drumul continuă cu Aleea Scaunelor, pe marginile căreia se găsesc câte 15 scaune care sugerează momentele de cugetare asupra etapelor vieţii. La capătul aleii, după ce urci câteva trepte, se arată mândră Masa Tăcerii.

  • Coloana fără Sfârşit – opera centrală a geniului brâncuşian

Însuşi Brâncuşi spunea despre creaţia sa:

„O alee, care plecând de pe digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continunând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”.

Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră, calcar de Bampotoc, şi reprezintă simbolic masa de dinaintea bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră, care măsoară simbolic timpul, şi sunt în număr de 12amintind de numărul apostolilor.

Masa reprezintă şi un simbol al reunirii familiei şi al meditaţiei, dorinţa lui Brâncuşi fiind ca lucrarea sa să determine renaşterea acestui vechi obicei străbun.

Poarta Sărutului reprezintă simbolic trecerea spre o altă viaţă.

Numită de sculptor uneori „Templul sărutului”, a fost realizată manual de Brâncuşi, ajutat de câţiva cioplitori. Este din piatră de Bampotoc (527x658x184cm). Se ştie din mărturii orale că amplasamentul ei a fost schimbat de două ori înainte de a se stabili locul pe care s-a ridicat.

Stâlpii „Coloanei sărutului” prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi, iar arhitrava „Porţii sărutului” reproduce, incizat de patruzeci de ori „Sărutul”din Montparnasse, sugerând o horă.

Brâncuşi îi mărturisea sculptoriţei Malvina Hoffman : „La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănţuite…, în urmă, după lung timp m-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo. Acum am intenţia, să dezvolt siluetele în motivul de deasupra porţii”.

Referindu-se la această sculptură, Mircea Eliade spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa omului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri, alte nunţi, alte morţi”.

Coloana Infinită sau Coloana fără Sfârşit este simbolic, coloana a „sacrificiului infinit”, reprezentând o axă a lumii, menită să sprijine bolta cerului pentru veşnicie. Lucrarea este de-a dreptul impresionantă şi măsoară 29,33 de metri înălţime. Este formată din 17 module în formă de romb din fontă, cu semimodule la capete, unde lipsa soclului şi a capitelului indică lipsa începutului şi a sfârşitului. Modulele Coloanei au fost turnate la Atelierele Centrale din Petroşani.

Coloana fără Sfârşit este, de fapt, opera centrală şi cea mai importantă a întregii creaţii a sculptorului Brâncuşi care se ridică impunătoare spre cer, înălţând simbolic sufletele erorilor neamului. Coloana Infinitului se află în celălalt capăt al oraşului, fiind despărţită de Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului de strada numită Calea Eroilor, care nu are nicio cotitură şi se întinde pe o distanţă de 1,2 kilometri. În realizarea acestei coloane, Brâncuşi s-a inspirat din arta şi arhitectura populară de la 1800, astfel că la casele ţărăneşti construite în perioada lui 1800 existau stâlpi asemănători Coloanei.

Coloana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după “legea armoniei plastice”, descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 – 2 – 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180 cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului.

Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.

Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră, mulţi dintre ei întrebându-se dacă Brâncuşi cunoştea la acea vreme (anii 1935/1936) efectul de piramidă.

Aceasta conduce la ideea că simbolurile dăltuite de Brâncuşi în piatră activează în cei care le privesc, planurile profunde, intime, eliberând energiile blocate, ridicând calitatea conştiinţei şi a iubirii necondiţionate.

“Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”, spunea el, şi ce altceva poate însemna Bucuria, dacă nu îndumnezeire, adică armonia trăită pe toate planurile?

Semnificaţia creaţiei lui Brâncuşi a fost supusă şi altor interpretări. Una dintre ele este aceea că Masa Tăcerii ilustrează Cina cea de Taină, în care cei 12 Apostoli  se află în jurul lui Iisus. Cele 12 scaune din jurul mesei sunt Apostolii, iar Masa îl reprezintă pe însuşi Iisus.

Poarta Sărutului este, de fapt, Monumentul Întregirii Neamului, în care Sărutul reprezintă Unirea. Aleea Scaunelor reprezintă parcurgerea unei anumite etape a vieţii şi soarta fiecăruia. Coloana fără Sfârşit reprezintă urcuşul şi coborâşul vieţii, dar şi înălţarea la cer a sufletelor eroilor.

Ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu a fost trecut pe Lista Monumentelor istorice 2004. Totodată, ansamblul oferă astăzi un cadru ideal pentru desfăşurarea manifestărilor culturale. Ansamblul sculptural poate fi vizitat oricând.

 

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/09/06/ce-reprezinta-masa-tacerii-poarta-sarutului-si-coloana-infinita/

Categorii
Articole

Muzeul Aurului din Brad (Hunedoara) reuneşte peste 1.300 de exponate din aur nativ, fiind unic în Europa

Apreciat de autorităţi ca un simbol al oraşului, Muzeul Aurului din Brad, unic în Europa, adună, în vitrinele sale, peste 1.300 de exponate din aur nativ şi mai mult de 1.000 de eşantioane minerale, valoarea pieselor care pot fi văzute de turişti fiind inestimabilă.

‘Aş putea spune că la Muzeul Aurului din Brad se află cele mai valoroase cinci kilograme de aur din lume, pentru că aurul pe care îl vedem aici arată aşa cum a fost scos el din adâncuri, prin munca miilor de mineri care au trudit în zăcământul de la Mina Barza, vreme de sute de ani. Cu siguranţă, aici se pot vedea exemplare din cel mai frumos aur din lume’, a declarat  primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.

Redeschis pentru public în decembrie 2012, după aproape cinci ani în care clădirea s-a aflat într-un proces de modernizare, muzeul a fost vizitat, în prima jumătate a acestui an, de câteva mii de turişti. Oamenii au fost atraşi de forma exponatelor, unele dintre acestea putând fi asemuite cu o şopârlă, o pană sau un cristal, în vârful căruia se află grăunţe din aur. De aceea, unele piese au primit denumiri ca ‘Harta României Mari’, ‘Pana lui Eminescu’, ’Şopârla de aur’ sau ‘Balerina’.

Autorităţile locale doresc să pună în valoare potenţialul muzeului, prin introducerea acestuia într-un circuit turistic denumit ‘Drumul Aurului’. Proiectul prevede vizitarea Muzeului Aurului, deplasarea spre multe mine, acum închise, şi vizitarea unei galerii din perioada romană, unde exploatarea aurului se făcea în urmă cu peste 1.900 de ani.

În acest context, Primăria Brad şi-a manifestat intenţia fermă de a prelua în administrare clădirea muzeului şi exponatele, pentru că acum acestea se află în patrimoniul a doi proprietari.

‘Principala problemă a acestei colecţii este faptul că exponatele se află în patrimoniul statului, aşa cum este şi normal. Pe de altă parte, clădirea aparţine Companiei Minvest Deva. Primăria doreşte să preia în administrare atât clădirea, cât şi exponatele, deoarece noi considerăm că le vom putea pune în valoare mult mai bine. Muzeul este simbolul mineritului aurifer din România’, a explicat primarul municipiului Brad.

Prima atestare a Muzeului Aurului apare într-un document din anul 1912, notă care poartă semnătura unui vizitator. Muzeul deţine eşantioane recoltate de geologi şi mineri care au lucrat în diferite exploatări din Munţii Metaliferi. Circa 80% dintre eşantioane provin din zona Brad – Ruda, Musariu, Valea Morii şi Brădişor, acestea fiind prezentate aşa cum au fost scoase din subteran.

Specialiştii afirmă că există date conform cărora de la Mina Barza a fost produsă circa un procent din cantitatea de aur existentă în lume. Mina a fost închisă în anul 2006.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/09/07/hunedoara-muzeul-aurului-reuneste-peste-1-300-de-exponate-din-aur-nativ-fiind-unic-in-europa/

Categorii
Articole

De ce proiectul de la Roșia Montană este un act de TRĂDARE A INTERESULUI NAȚIONAL. Află tot adevărul și informează-ți prietenii și colegii!

un articol de Daniel Roxin

Incredibila acțiune de manipulare a opiniei publice operată cu o totală nemernicie de mulți dintre politicienii români și de o mare parte a mass-mediei centrale are ca scop mascarea adevărului despre proiectul de la Roșia Montană, un proiect pe care aceste nevertebrate vor cu orice preț să ni-l bage pe gât.

Adevărul este însă ușor de decelat și pune în evidență atât prostituția intelectuală pe care o practică mulți dintre jurnaliști, cât și ticăloșia cronică a clasei politice românești, cu puține excepții…

Haideți să analizăm, pe rând, toate aspectele implicate:

1. Prima trădare economică – redevența

Această “mare afacere”, prezentată într-un mod agresiv ca fiind de interes național, aduce statului român o redevență de 6% (până acum o lună era de 4%!!!!!). Asta înseamnă că restul de 94% este al firmei Gold Corporation. Cum poate fi un proiect de interes național atâta vreme cât redevența pentru noi este de doar 6%? Atenție! Vorbim despre ceva ce este al românilor, pentru care canadienii (sau cine o fi în spatele RMGC) nu au făcut nimic ca să apară în pământul românesc! Un CEVA pe care statul român l-ar fi putut exploata singur, fără să dea nimănui nimic… Putea fi de interes național, din punct de vedere economic, dacă statul român avea 70 sau 80% redevență. Chiar și în această situație, RMGC ar fi trebuit să spună mulțumesc că poate exploata zona! Simplul fapt că s-a negociat în acest fel arată că cei care au făcut-o au trădat interesul național.

Dar eu mă întreb: dacă statul român împrumută în neștire miliarde de euro de la FMI, ca să plătească pensii și salarii la bugetari, de ce nu împrumută bani și pentru a deschide minele de aur și alte metale prețioase pe care să le exploateze în toatalitate spre interesul național? Pentru că marionetele care ne conduc răspund cu “Să trăiți, am înțeles!” telefoanelor care se dau de la Washington sau Moscova, de la Bruxelles sau Tel Aviv. Pentru că, dacă obiectivul este aducerea României în faliment și pierderea suveranității, atunci trebuie să devenim din ce în ce mai îndatorați și să ne lipsim de tot mai multe dintre resursele care ne-ar permite să ne plătim aceste datorii!!! Gândiți-vă cu atenție la acest lucru, pentru că exact asta se face!

2. A doua trădare economică – restul de metale rare despre care nu se vorbește

Iată ce ne spune, cu toată responsabilitatea, fostul inginer geolog șef de la Roșia Montană, Aurel Sântimbrean, un om care a lucrat vreme de 20 de ani acolo și care cunoaște cel mai bine zăcământul: “Într-un document întocmit de un grup de profesori de la ASE – București se spune, pe calcule, nu pe povești, că valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît valoarea aurului și argintului de acolo.” (vedeți aici întreg interviul lui Aurel Sântimbrean: http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/aurel-santimbrean/ )Uau! Adică acolo, la Roșia Montană, avem, în afara celor 300 de tone de aur și a celor 1.600 de tone de argint, alte metale rare cu o valoare de 4 ori mai mare decât aurul și argintul, la un loc! Ca să vezi!

În continuare, Aurel Sântimbrean mai spune că: “Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.” Curat în interesul național!…

Dacă raportăm beneficiile statului român la întrega bogăție de la Roșia Montană ne vom lua cu mâinile de cap pentru că în această situație în care avem redevență doar pentru aur și argint dar nu primim nimic pentru celelalte metale rare, înseamnă că statul român (ADICĂ NOI) primește în mod real doar 1,2% (unu virgulă doi la sută) din toate boțățiile noastre de la Roșia Montană! Iată că, prin acest proiect ticălos, ceea ce nu au reușit romanii să ne fure cu forța, acum 2.000 de ani, ceea ce nu au reușit austriecii și ungurii să ia de la Roșia Montană cu forța mai târziu, este cedat în mod iresponsabil și criminal, de bună voie! Este de necrezut, până unde merge această ticăloșie. De aceea vă spun că trădarea este uriașă și toți cei care o comit sau sunt complici la comiterea ei vor trebui să răspundă penal într-o bună zi!

Iată, în continuare, ce se mai găsește în munții de la Roșia Montană, conform analizelor tehnice făcute de fostul inginer geolog șef de la Roșia Montană: “Aș vrea să vă dau doar niște date, pe care le am și în față. În 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. În 1962, Icechim din București, evidențiează prezența germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. În 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o probă de 350 kilograme de zăcămînt și am trimis-o la analiză la Institutul de Cercetări din Baia Mare. Vreau să vă prezint cîteva din metalele identificate: aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă.Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale.” Fără comentarii…

3. Manipularea cu roșienii lipsiți de resurse materiale pentru care acest proiect este o salvare


 Așa după cum ați putut vedea, RMGC a cucerit piața media centrală cu reclame și mesaje care vorbesc despre cât de necesar este acest proiect pentru locuitorii de la Roșia Montană. În același timp, mercenarii din presă încearcă să “transforme” proiectul de aici într-unul de interes local, față de care nu ar trebui să se exprime oamenii din alte colțuri ale țării. Ei bine, miza este una națională! Pentru cei de la Roșia Montană este o mare păcăleală pentru că, după cei 2 ani în care se va pregăti exploatarea, și pentru care vor fi angajați 2-3000 de oameni, din al treilea an vor mai rămâne doar 600 de angajați. Și chiar și dintre aceștia vor fi mulți tehnicieni aduși din altă parte, așa că roșienii vor mai rămâne cu 3-400 de locuri de muncă. Iar după încă câțiva ani de exploatare intensivă? – Deșertul, lacul cu cianuri, contaminarea, distrugerea patrimoniului cultural de la Roșia Montană, răpirea șansei de a transforma acest spațiu într-un obiectiv turistic care le-ar aduce roșienilor beneficii pentru generații. Merită? Evident că nu! Cu toate acestea, necesitatea stringentă a unui câștig material și ignoranța unor oameni simpli îi transformă pe mulți dintre locuitorii de la Roșia Montană într-o masă de manevră, în niște sinucigași…

4. Consecințele ecologice 


 Multe mi-a fost dat să aud în viață dar părerea unor așa-ziși specialiști care pretindeau că lacul de cianuri va fi atât de bine purificat încât ai putea bea și apă din el, m-a cutremurat!… Incredibil! Păi, atunci, de ce să mai facă un lac de decantare? Să îi dea drumul cianurii direct în mediu. Ba mai mult, toți cei care susțin proiectul să bea apă, ei și cu familiile lor, doar din această sursă. Să facem o linie de apă cu cianuri pentru politicienii și jurnaliștii care pretind că nu e niciun pericol ecologic…

Oameni buni, un lac de cianuri este un lac de cianuri. Vom rămâne cu el în brațe până la moartea copiilor noștri și chiar și după aceea. Un lac de cianuri este un pericol permanent, el trebuie întreținut mereu. Asta presupune cheltuieli extrem de mari. Cheltuieli pe care le vom suporta în cea mai mare parte noi și generațiile de după noi, pentru multă vreme. Și totul pentru 6% redevență sau 1,2% redevență, dacă luăm în calcul și restul bogățiilor de la Roșia Montană.

Un lac de cianuri poate fi pus în mișcare de un cutremur puternic, de un bombardament într-un posibil război viitor… Este o bombă ecologică care, cândva, poate să producă un dezastru de proporții apocaliptice. Merită oare? Nu, nu merită să ne expunem unui asemenea risc nici măcar dacă statul român ar exploata în mod exclusiv aceste zăcăminte. Există și alte metode. Sigur, poate nu sunt atât de rapide ca să satisfacă rapacitate celor care vor să pună mână cât mai repede pe aur, argint și celelate bogății…

5. Consecințele culturale

Roșia Montană este locul de unde dacii au adus aurul la lumină, acel aur care a salvat Imperiul Roman de la colapsul economic. Minele de la Roșia Montană sunt cele care au fost exploatate apoi de Imperiul Roman, cele care i-au permis să o ducă în bunăstare aproape 200 de ani. Acest patrimoniu, ca și povestea antică ce îl însoțește, este demn de a intra în Patrimoniul Unesco, poate fi un obiectiv turistic capabil să rezolve toate problemele economice ale roșienilor, pentru generații. A-l distruge este o crimă!

Iată că există soluția la manipularea grosolană care invocă necesitățile materiale ale minerilor din Apuseni – transformarea Roșiei Montane într-un obiectiv turistic. De ce autoritățile locale nu îl valorifică? Păi, după o pritenie atât de lungă cu corporația, cum să mai dea înapoi, nu?

6. Concluzii

Trădarea este evidentă, este dincolo de orice discuție! Din nefericire, trădarea este generală – ni s-a distrus industria și agricultura, ni s-a distrus educația și sistemul de sănătate, ni s-au înstrăinat resursele…

În concluzie, constatăm cu tristețe, cu furie, cu frustrare că:

– Trăim într-o țară bogată, dar românii sunt săraci
– Avem un potențial turistic fantastic, dar el nu este exploatat în interesul nostru
– Avem o istorie extraordinară, dar ea ne este furată, ascunsă, distrusă
– Avem resurse naturale uriașe dar ele nu mai sunt ale noastre, au fost date pe nimic
– Avem tineri geniali care câștigă aurul la olimpiade sau la concursurile de inventică, dar ei nu își pot atinge potențialul în România și pleacă peste hotare

Și totuși, nu e nimeni responsabil pentru asta?!

Pe ecranele televizoarelor ticăloșii încă vor să ne dea lecții de economie, de educație, de morală, de patrotism – ei, cei care au îngenuncheat România! Până când, însă?

Omani buni, România este sub ocupație de peste 20 de ani, de aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă. Gândiți-vă: o armată de incompetenți nu ar fi putut produce un asemenea dezastru. Pentru că dacă acei incompetenți ar fi avut un dram de onoare, de patriotism, am fi stat mai bine decât acum. Nu s-ar fi priceput ei foarte mult, dar nici nu ne-ar fi vândut pe nimic! Vorbim însă de o armată de trădători, de alogeni în trup sau în spirit, care par să aibă mandat să pună România pe butuci, să o ducă spre faliment și pierderea suveranității. Până la transformarea țării noastre într-o colonie totală nu mai este mult… Timpul este scurt și doar o trezire a conștiinței naționale mai poate salva situația.

Așa că, române, eu îți spun: ieși și apără viitorul tău și al copiilor tăi! Spune NU trădării, minciunii, distrugerii economice și spirituale a neamului nostru. Fă-o acum! Vino în stradă și apără Roșia Montană, oriude te-ai afla! Aceasta este scânteia… Împreună putem reuși!

Astăzi, sâmbătă, de la ora 17:00, dar mai ales duminică, 08 septembrie, de la ora 17:00, ești așteptat la Universitate, în București, ca să le spui politicienilor că știi adevărul și că vei lupta pentru el! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Daniel Roxin

Detalii despre protestele din țară și străinătate care vor avea loc duminică, 08 septembrie:
http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/lista-ora-elor-care-pe-8-septembrie-reiau-protestele-pentru-ro-ia-montan

IMPORTANT: Duminică, 08 septembrie, de la ora 20:00, urmărește ediția specială de la Nașul Tv pentru salvarea Roșiei Montane. Și eu voi fi acolo pentru a transmite informații în direct din mijlocul manifestanților. Nu uita că Nașul Tv este singurul post național de televiziune care îți prezintă realitatea din Piața Universității, că Nașul Tv nu a acceptat publicitate de la Gold Corporation!

Acasa

Categorii
Articole

Mănăstirea din Bixad construită pe locul unui altar închinat lui Zamolxis?

Legenda spune că între Boineşti şi Călineşti-Oaş ar fi ruinele cetăţii Belovar, atribuită de unii cercetători dacilor liberi. Mai mult deatât, se spune că Mănăstirea din Bixad situată la aproximativ 4 km de Boineşti ar fi fost construită chiar pe locul unui altar închinat lui Zamolxis (sau Zalmoxis, Salmoxis, Samolxis), zeul suprem al geto-dacilor.

Ca o altă curiozitate care ne poate duce cu gândul la importanţa dacilor liberi care au trăit în partea de nord-vest a României de azi (Maramureş, Satu Mare) trebuie spus că aceştia, spre deosebire de celelalte populaţii dace neocupate de romani mai purtau şi numele de „dacii mari”. De altfel, nu trebuie să uită de cel mai mare centru de olărit din Europa atribuit dacilor care se găseşte la Şuculeu (Medieşu Aurit) şi nici de cetatea de la Malaia Kopania din Ucraina, situată la 20 de km de graniţa cu România.

Întorcându-ne însă la zona Bixadului trebuie spus că trecutul acelor locuri este învăluit în mister. O parte dintre cercetători consideră că documentele doveditoare în ceea ce priveşte zămislirea lăcaşului de cult au fost distruse sau ascunse prin Zacarpatia (Ucraina). Cel mai vechi document existent până în momentul de faţă în care se vorbeşte despre mănăstire provine din 1614, an în care domnul Moldovei, Ştefan Tomşa într-o scrisoare adresată căpitanului Cetăţii Sătmarului, Andrei Doczy, amintea de numele Schitului Bixad ca aparţinând Mănăstirii Vetiş.

De-a lungul deceniilor arheologii au scos la lumina zilei o serie de vestigii, iar cele mai multe urme le-au găsit în locul numit „Coasta Boineştilor”, în hotarul satelor Boineşti şi Remetea. Cercetările începute în anii ’70 ai secolului trecut (XX) au scos la lumină o cetate de pământ fortificată şi care aparţine, susţin arheologii, epocii finale a bronzului (1.150-950/900 î.Hr.) dar care a continuat să fie locuită şi mai târziu. Pe lângă ceramică, unelte şi podoabe de bronz au fost descoperite urme de locuire din epoca romană (mormânt cu piese de armament din fier) precum şi din perioada medievală timpurie.

Despre această fortificaţie vorbeşte şi Vasile Pârvan în lucrarea sa „Getica” ce a văzut lumina tiparului în anul 1926. Savantul susţine că fortificaţia mai sus amintită are origine dacică iar aşezarea ar fi fost locuită cu multe veacuri înainte de epoca romană.

Cert este că trăim într-un colţ de ţară ce cu milenii în urmă a avut o importanţă covârşitoare în economia zonei şi nu numai. Vorbim de misterele de la Bixad şi Boineşti, vechea aşezare a dacilor liberi de la Medieş şi nu în ultimul rând de Malaia Kopania, locuri cu o extraordinară încărcătură istorică. Rămâne ca în viitor arheologii să facă lumină în trecutul „dacilor mari” din acest colţ de ţară.

sursa: http://www.satmareanul.net/2013/09/04/manastirea-din-bixad-construita-pe-locul-unui-altar-inchinat-lui-zamolxis/

Categorii
Articole

Ocolul Pământului cu tricolorul. Povestea celor doi tineri care vor să promoveze imaginea României în 25 de ţări

La începutul lunii august, Ştefan Marinescu şi Mihaela Noroc, soţ şi soţie, au plecat într-o călătorie în jurul lumii care va dura un an. În expediţia intitulată „Călător cu tricolor”, ei vor să fluture drapelul naţional şi să le vorbească oamenilor despre ţara noastră.

Ştefan Marinescu (31 de ani), de loc din Piatra Neamţ, a absolvit Facultatea de Teatru şi Film Bucureşti şi este scenarist, iar pasiunea pentru călătorie o are de mai mulţi ani. Împreună cu soţia, Mihaela Noroc (28 de ani), fotograf profesionist de origini basarabene, a avut ocazia să vadă mai multe locuri din lume. Ideea de a promova drapelul tricolor şi imaginea ţării într-o singură călătorie, i-a venit după ce a aflat de povestea mai puţin cunoscută a unui român care, exact cu 90 de ani în urmă (1923), a stabilit un record greu de egalat. „Dumitru Dan, plecase cu 13 ani înainte, împreună cu alţi trei compatrioţi, într-o aventură incredibilă. Cei patru prieteni români îşi propuseseră sa facă înconjurul Pământului, mergând pe jos, îmbrăcaţi în costume populare şi încălţaţi în opinci. În timpul călătoriei legendare, au facut cunoscute tradiţiile româneşti, în intreaga lume, oferind spectacole de muzică şi dans popular şi câştigând astfel bani pentru continuarea aventurii. Din păcate itinerariul lor a fost pe cat de fascinant, pe-atât de dramatic. Rând pe rând, trei dintre călători şi-au pierdut viaţa. Dumitru Dan însă, a dus visul intregii echipe până la capăt. În 1923 reuşea să încheie turul, după ce traversase 76 de ţări şi folosise 497 de perechi de opinci. Performanţa sa a intrat în cartea recordurilor şi nu a fost egalată nici până în ziua de azi”, a explicat Ştefan Marinescu. Acesta mai spune aventura celor patru români e un exemplu de urmat, dar şi foarte puţin cunoscută tocmai în ţara noastră:

În expediţia intitulată Ocolul pământului cu tricolorul, cei doi temerari vor să parcurgă pe parcursul unui an, traseul care trece prin următoarele ţări: Ucraina-Rusia-Georgia-Armenia-Turcia-Iran-Turkmenistan-Uzbekistan-Kaskhstan-Japonia-China-Myanmar-Thailanda-Indonesia-Australia-Noua Zeelandă-Chile-Argentina-Brazilia-Columbia-Panama-Costa Rica-Nicaragua-El Salvador-Guatemala-Belize-Mexic-Marea Britanie şi Franţa. „O să folosim în cea mai mare parte mijloace de transport în comun, şi nu o să înnoptăm în locuri de cazare luxoase. Vom încerca, prin sistemul couchsurfing, să găsim găzduire la oameni din locurile în care ajungem, astfel putând fi în contact cu cât mai multe persoane cărora să le vorbim de România. Nu o să fie o abordare cu tentă naţionalistă, nu vrem să cădem în extreme, doar vrem să le spunem cine suntem şi să ne facem cunoscută ţara”, mai spune Ştefan Marinescu. Cei doi nu şi-au făcut un plan foarte detaliat al traseului şi nu vor avea nici bagaje foarte multe, dar nu vor uita să ia cu ei aparatul foto cu care vor imortaliza şi vor filma locurile vizitate. „Ştiu că avem probleme de percepţie în străinătate, dar şi noi românii, faţă de noi înşine avem astfel de probleme de percepţie. Locul din care ne tragem e, în acest context, mai important decât numele, statutul social, sau realizările pe care le avem. Practic, acolo, în lumea largă, suntem ţara din care suntem. Din păcate, asta a devenit motiv de ruşine pentru foarte mulţi compatrioţi. Noi, însă, ne propunem ca prin proiectul să arătăm că avem mult mai multe motive să fim mândri că suntem români, vrem să descoperim şi oamenii de valoare pe care îi avem – cum e şi povestea lui Dumitru Dan”, mai spune tânărul. Jurnalul călătoriei va fi ţinut de cei doi pe pagina special creată pe facebook pentru acest eveniment, dar şi pe pagina calatorcutricolor.ro, unde vor putea fi urmărite instanee şi impresiile de călătorie.

sursa: http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/ocol-pamantul-tricolor-1_51c97ca0c7b855ff56c55fe2/index.html

Categorii
Articole

Legenda Panaghiei din Ceahlău

Nu există la noi în ţară munte mai cântat de poeţi şi mai înţesat de poveşti decât Ceahlăul. Legenda Dochiei, Panaghiei, Pietrii Teiului, Stanilelor, Vârful Toaca, Pietrei Ciobanului sunt doar câteva dintre frumoasele poveşti cu care ne întâmpină bătrânii de la poalele muntelui Ceahlău.

Dacă urci pe Ceahlău urmând traseul marcat cu bandă roşie, care pleacă de la Cabana Fântânele – Piatra Lata – Panaghia – sub vârful Toaca până la Cabana Dochia vei întâlni, după ce treci de Pietrele lui Baciu, o stâncă impunatoare,  Stânca Panaghia.

Cea mai frumoasă poveste despre Panaghia ne-o dăruieşte pasionatul cronicar al Munţilor Neamţului, Calistrat Hogaş, probabil auzită de către acesta prin peregrinările sale prin aceşti munţi:

Panaghia se pare că n-a fost totdeauna o stâncă de piatră rece, fără inimă şi suflet.Panaghia era o fată frumoasă. Se zice că ursitoarele, când au dăruit-o la naştere, una a luat întuneric din întunericul cel mai nepătruns al unei nopţi fără de lună, adâncdin adâncul mărilor fără de fund, foc şi lumină din lumina şi focul luceferilor celor mai strălucitori, duioşie şi blândeţe din ochii îngerilor ce stau la dreapta lui Dumnezeu şi le-a pus toate în privirile ei; alta a rupt crinilor frăgezimea şi albeaţa, iar trandafirilor rumeneala lor şi le-a pus pe faţa ei; a treia a tors din caierul de neguri fire subţiri de umbră neprihănită şi i-a pus pe cap ca podoabă de păr negru şi bogat; iar Dumnezeu a rupt din inima şi sufletul său părticica cea mai aleasă şi i-a dat-o Panaghiei suflet şi inimă.

Şi, pentru ca să nu fie pângărită de priviri muritoare, au dus-o ursitoarele pe înălţimile cele mai de sus ale Ceahlăului, dincolo de împărăţia norilor şi au aşezat-o în peştera pustnicului Ghedeon; şi albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor, iar nopţile senine au scăldat-o în rouă de flori mirositoare. Şi Panaghia a crescut mare şi s-a făcut fată frumoasă, dar frumoasă cum numai poveştile îşi pot închipui.

Şi din înălţimile cele mai de pe urmă ale cerului, Soarele a văzut-o şi, de pe culmile cele mai de sus ale pământului, Panaghia a văzut pe Soare. Şi amândoi s-au îndrăgostit: şi ceasuri întregi se oprea soarele din calea lui în răscrucile cerurilor ca s-o privească, înfăşurând-o în razele sale.

Şi până într-atâta s-a mărit ziua şi noaptea aşa de tare s-a micşorat, că, mai pe ce să-şi dea amurgul mâna cu zorile (…). Şi s-a tânguit noaptea lui Dumnezeu şi Dumnezeu s-a mâniat şi a pedepsit pe Soare să nu mai răsară de acum înainte decât îmbrobodit de neguri, spre a nu mai ispiti cu farmecul tinereţii sale sufletele slabe ale muritorilor şi nici să mai zădărnicească, după voia patimilor lui, cereştile şi neclintitele întocmiri de veacuri ale mâinilor sale.

Şi s-a împlinit porunca lui Dumnezeu, iar Panaghia n-a mai văzut, de aici înainte, pe Soare în puterea tinereţii şi în floarea cereştii lui frumuseţi. Jalea şi aleanul a cuprins sufletul şi inima ei şi, zile întregi şi nopţi întregi, fără de somn, lacrimile nu i se mai uscau de pe obraji. Şi de la o vreme i s-a făcut lui Dumnezeu milă de ea şi a trimis poruncă răsăritului şi apusului să mâne în grabă pe cele mai uşoare şi mai dulci dintre vânturile lor spre culmile înalte ale Ceahlăului şi spre codrii ce umplu, ca o negură, prăpăstiile lui adânci.

Şi deodată glasuri dumnezeieşti se urcară din văi până la Panaghia şi-i îmbătară auzul, îi atinseră faţa şi-i uscară lacrimile (…). Erau şoaptele vântului cu frunzele, erau adierile răsăritului şi ale apusului, ce veneau încărcate de miesmele depărtate ale câmpiilor înflorite…

Dar Panaghia nu mai putea trai fara Soare si l-a rugat pe Dumnezeu sa o transforme in stana de piatra si sa dea din nou drumul Soarelui sa straluceasca pe cer.

Dumnezeu îi împlini voia (…) iar când dădu să coboare înapoi spre peştera pustnicului Ghedeon, simţi că picioarele ei prinseră rădăcină în pământ şi nu se mai putu urni.

Dădu să plece, trupul îi era rece şi împietrit. Voi să ridice mâinile, dar mâinile ei rămaseră lipite de trup, cuprinse şi ele de recea lui încremenire de stâncă. Şi încercă să strige (…) încercarea ei rămase zadarnică. Iar când voi să îndrepte iarăşi ochii spre ceruri, pleoapele îi căzură grele peste luminile lor şi un întuneric nemărginit o cuprinse (…). Panaghia se prefăcuse în stâncă de piatră. Se zice, însă, că inima ei nu s-a împietrit, că şi acum se îmbată, totuşi, de razele soarelui, de strălucirea florilor, de lunecarea norilor pe aripile lor albe, de vânturile dulci şi mângâioase ale răsăritului şi apusului.

sursa: http://www.financiarul.ro/2012/02/24/povesti-si-legende-adunate-din-calatorii-legenda-panaghiei-din-ceahlau/

Categorii
Articole

Cascada Cailor – una dintre cele mai frumoase cascade din România

Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din România, formată pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, în apropierea staţiunii turistice Borşa, din judeţul Maramureş.

Cascada este situată la altitudinea de 1300 m, iar căderea de apă este de 90 metri. Apa rezultată din topirea zăpezii şi din ploi se adună într-un circ glaciar şi de acolo, de pe versantul abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea, se prăvăleşte în jos formând cascada în mai multe trepte cu căderi succesive de 40 m, apoi 20 m si din nou 40 m. Căderea de apă devine, astfel, un adevărat spectacol pentru turişti.

Cu secole în urmă, Muntele Piatra Rea era locul preferat al localnicilor, datorită păşunilor sale întinse. De cum dădea colţul ierbii şi până toamna târziu, oamenii îşi ţineau hergheliile de cai aici mai bine de jumătate de an. Singurul pericol erau urşii care obişnuiau să atace animalele lipsite de apărare.

Este o destinaţie foarte populară, anual mii de turişti din toate colţurile ţării şi din străinătate vin să vadă una dintre cele mai maiestuoase cascade din Carpaţi.

Căderea de apă este greu accesibilă iarna, din cauza stratului gros de zăpadă şi a cărărilor abrupte, dar pe timpul verii se transformă într-o atracţie irezistibilă pentru turişti.

 

Legenda Cascadei Cailor

Ca orice loc cu atracţie turistică impresionantă, şi Cascada Cailor dispune de propria legendă. Se spune că Muntele Piatra Rea, datorită păşunilor sale de o frumuseţe şi o bogăţie greu de întâlnit, era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă hergheliile de cai.

Însă acest rai al cailor nu era chiar aşa de liniştit. Din când în când ursul încerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă, într-un loc deschis şansele ursului erau slabe.

Aşa că ursul încerca să încolţească caii deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici, sărmanele animale nu aveau altă soluţie decât să se arunce în hău, căzând pradă înfometatului urs. Legenda spune, că în acest fel, ursul se alegea cu vreo 15 cai.

De atunci, localnicii au redenumit această cascadă ca fiind a cailor, tocmai datorită acestei legende. Odată cu această cascadă, întreaga zonă a fost redenumită,muntele din imediata apropiere primind numele de Muntele Cailor, circul glaciar primind şi el numele de Podul Cailor, iar pârâul ce se prăvăleşte în vale a primit numele de Izvorul Cailor.

 Accesul către Cascada Cailor

 

Accesul către cascadă este facil, fie pe jos de la Borşa pe o potecă, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute. Telescaunul porneşte doar dacă există un grup de minim 10-15 persoane. Ultima cursă a telescaunului este la ora 17.00.

Fiind situată la o altitudine destul de mare, este indicat să purtăm haine groaseîntrucât temperatura este destul de scăzută.

Oraşul Borşa a ajuns în topul staţiunilor de iarnă autohtone cu mulţi ani în urmă, odată cu amenajarea pârtiilor de schi şi construirea unor noi pensiuni şi hoteluri în zonă. Acum, turismul din această parte a ţării tinde să devină unul de vară.

 

sursa:  http://www.financiarul.ro/2013/08/27/cascada-cailor-una-dintre-cele-mai-frumoase-cascade-din-romania/

Categorii
Articole

Statuia lui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa

La graniţa dintre România şi Serbia, într-un loc deosebit de minunat unde Carpaţii întâlnesc Dunărea, natura a format aşa numitul La Cazane. Aici, La Cazane, Dunărea se îngustează între pereţii înalţi de piatră, iar curenţii puternici dau senzaţia că apa este într-o continuă fierbere. Peisajului spectaculos i s-a alăturat nu demult o maiestuoasă statuie care îl înfăţişează pe ultimul rege al dacilor, Decebal. Lucrarea a fost făcută datorită binecunoscutului istoric amator şi om de afaceri Iosif Constantin Drăgan, el fiind cel care a promovat şi finanţat ideea acestei sculpturi deosebite.

  • Cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertăţii

Statuia lui Decebal se află între localităţile Eselniţa şi Dubova, la aproape 20 de kilometri de oraşul Orşova. Locaţia este deosebită întrucât se află într-un peisaj natural spectaculos, acolo unde Munţii Carpaţi întâlnesc Dunărea. Sculptată în malul stâncos al Dunării, statuia este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa şi reprezintă chipul lui Decebal, ultimul rege al dacilor.

Înaltă de 55 de metri şi lată de 25 de metri, Statuia lui Decebal de La Cazane de departe concurează cu Statuia Libertăţii din SUA, fiind cu doar şase metri mai mică decât aceasta din urmă. Aici, în locul unde sălăşluieşte minunata creaţie înfăţişându-l pe Decebal, Dunărea atinge adâncimea cea mai mare,  de 120 de metri. Alte dimensiuni fizionomice ale statuii sunt: lungimea ochilor – 4,3 m, lungimea nasului – 7 m, iar lăţimea nasului este de 4 m.

Accesul spre La Cazane se face prin oraşul Orşova spre localităţile Moldova Nou, Eşelniţa şi Dubova, iar după 25 de kilometri de mers cu maşina se intră în defileu. De asemenea, se poate ajunge şi cu bărcile, care pleacă regulat din Orşova. Odată ajunşi acolo, o frumuseţe de nedescris te izbeşte şi îţi dă senzaţia că trăieşti într-un vis. Panorama îţi taie răsuflarea, iar vegetaţia mediteraneană şi priveliştea sunt de o măreţie de care cu greu te poţi despărţi.

  •  Lucrare realizată de 12 arhitecţi în doar 10 ani

Ideea construirii acestei minunate statui aparţine omului de afaceri, şi în acelaşi timp un pasionat al istoriei, Iosif Constantin Drăgan, întreaga lucrare desfăşurându-se pe parcursul a zece ani, între 1994 şi 2000. Un timp destul de scurt pentru o asemenea operă de artă, la care au trudit mâinile a 12 arhitecţi. Comparativ cu sculpturile de pe Muntele Rushmore asemănătoare cu aceasta, ele au fost realizate în 14 ani, la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori alpinişti, în timp ce Statuia lui Decebal de La Cazane a fost realizată într-un timp mai scurt şi doar 12 persoane au lucrat la realizarea ei.

A fost o lucrare extrem de periculoasă de realizat, din cauza înălţimii şi a viperelor, însă cu toate acestea, ea a fost finalizată în ciuda tuturor pericolelor. Totul a început în vara anului 1994, când s-au defrişat copacii care împădureau stânca. După care s-a trecut la curăţarea stâncilor şi a rocilor, care puneau foarte mult în pericol viaţa oamenilor.

Toate uneltele folosite au fost transportate cu barca şi cu saci a câte 40-50 de kilograme în spinare, zona fiind destul de greu de explorat cu utilaje grele. Peste o tonă de dinamită s-a folosit la realizarea lucrării sculptate. Cei 12 sculptori care au trudit la realizarea minunatei opere în stâncă au lucrat în două ture a câte şase ore pe zi şi doar în perioada martie-octombrie a fiecărui an, când natura şi vremea le permitea accesul pe stânci. Nu a fost deloc uşor ceea ce au făcut aceşti oameni aici, toate operaţiunile fiind de dificultate foarte mare, în frunte cu cea de manevrare a schelelor.

În perioadele de vară, chinul era cu atât mai mare, întrucât stânca se încingea, iar condiţiile de lucru erau insuportabile. Din cauza condiţiilor dificile de lucru, în cei 10 ani cât a durat lucrarea, au avut loc şi accidente neplăcute la care au fost supuşi arhitecţii. Cinci dintre ei au căzut la un moment dat în gol de pe schelă, întrucât două pitoane de susţinere au fost smulse dimprejurul stâncii, însă, din mare fericire au trecut cu bine peste accident, fără să sufere răni grave.

După cei 10 ani de muncă trudită, o mare operă de artă ieşi la iveală. Frumuseţea sa este impresionantă şi completează un peisaj mirific acolo unde Dunărea parcă fierbe în cazane.

  • DECEBAL REX – DRAGAN FECIT

Ca semn de recunoştinţă pentru cel care a pus în practică lucrarea construirii minunatei sculpturi, sub capul lui Decebal se află o inscripţie scrisă în latină, sculptată şi ea în stâncă, DECEBAL REX – DRAGAN FECIT, adică Regele Decebal, făcut de Drăgan.

Prin construcţia acestei statui sculptate în munte, dorinţa lui Iosif Constantin Drăgan a fost aceea de a comemora şi, totodată, de a demonstra contribuţia românilor la formarea culturii europene. El a pornit de la premisa că identitatea culturală a românilor se defineşte în special prin originea noastră dacă-tracă.

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/08/26/statuia-lui-decebal-opera-de-arta-de-pe-dunare/

Categorii
Articole

M-am întâlnit cu Decebal, pe malul Dunării…

Suntem aproape de finalizarea filmărilor pentru documentarul “Pe urmele tracilor”, un film care va răsturna, cu probe temeinice, ceea ce se știe la nivel oficial despre istoria antică a Europei.

Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile tracice au ocupat spații vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii… O istorie care ar trebui rescrisă!…

Și cum Forțele Celeste se arată a fi de partea noastră, acum două zile am reușit să-l surprindem pe Decebal, la Dunăre, în ipostaza perfectă – înconjurat de nori de furtună, cu fulgere care brăzdau cerul.. O imagine video ideală pentru genericul filmului! (asta o veți vedea doar în film)

Prin urmare, rămâneți aproape – lansarea oficială a filmului va fi pe data de 4 octombrie, în București.

Cei care doriți să susțineți financiar acest demers, o puteți face trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA, cu textul BUREBISTA însoțit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în toate rețelele de telefonie mobilă. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veți fi taxați).

În contul SMS-ului trimis veți primi, în cel mai scurt timp, cartea “Strămoșii noștri reali”, autor Gheorghe Iscru. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

În situația în care doriți să faceți o donație direct pe conturile Asociației Geto-Dacii (sau o sponsorizare), accesați acest link și veți găsi toate detaliile:http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/

Daniel Roxin

Categorii
Articole

Cum a fost cu putinţă să dispară limba dacilor, după cum susţin unii istorici?

O întrebare de care noi, românii, suntem preocupaţi de foarte mult timp este următoarea: cum a fost cu putinţă să dispară limba dacilor în aşa fel încât să nu mai rămână din ea decât 10-15 (adică 0,04 la sută din vocabularul uzual), ori cel mult 170 cuvinte dace «sigure» (conform unor voci precum cea a lui I.I. Rusu)?

Cum să ne putem imagina dispariţia totală a limbii celor peste 2 milioane daci sub Burebista (Strabo), a unui popor de aleasă cultură sufletească, având o tradiţie de vitejie, demnitate şi neatârnare şi care nu se ploconea înaintea trâmbiţatei superiorităţi culturale şi a «prestigiului» romanilor?

Cum să putem admite dispariţia unei limbi omogene, capabile să exprime înalte idei politico-filosofice (Ovidiu a scris un poem în getă!) şi înlocuirea ei fulgerătoare, în 165 ani, cu graiurile disparate ale coloniştilor din 21-25 provincii romane (copleşiţi şi asimilaţi curând de daci)?

Cum să concepem pieirea limbii vorbite de dacii liberi din restul de 3/4 ale imensului teritoriu geto-dac? Cum să acceptăm teza desfiinţării acestei limbi autohtone, când Roma nici măcar n-a intenţionat înlocuirea ei?

Cum să ne închipuim dispariţia limbii materne a unui popor statornic, care n-a pierit şi a cărui continuitate e definitiv şi irecuzabil atestată şi prin cele peste 150 de puncte arheologice date la iveală, prin menţinerea hidronimiei, toponimiei etc. a corpurilor militare de daci din Imperiul roman etc.?

Când se ştie că limbile nu mor decât odată cu popoarele care le vorbesc, cum să acceptăm absurda teză a dispariţiei limbii unui popor care n-a pierit, ci, în ciuda pierderilor, a continuat să reprezinte populaţia majoritară şi formează elementul etnic preponderent al poporului român?

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/08/20/cum-a-fost-cu-putinta-sa-dispara-limba-dacilor-asa-cum-sustin-unii-istorici/