Foarte mulți dintre iubitorii de istorie românească vor putea spune, cu exactitate, anii între care a domnit Ștefan cel Mare sau vor putea enumera, lejer, câteva dintre cele mai importante bătălii pe care le-a câștigat faimosul nostru voievod. Dar, cu siguranță, cu mult mai mic va fi numărul celor care vor putea să spună cum s-au numit cei ce i-au dat viață voievodului care avea să domnească 47 de ani peste țara Moldovei.
Tatăl lui Ștefan cel Mare a fost Bogdan al II-lea, iar mamă i-a fost Maria Oltea. Ceea ce nu se știe, cu certitudine, este dacă părinții lui Ștefan au fost sau nu căsătoriți, cu alte cuvinte dacă Ștefan a fost sau nu fiul legitim al lui Bogdan al II-lea. Mai sigur, este, însă, că Ștefan a moștenit iscusința de conducător de oști de la părintele său, după cum se va vedea în cele ce urmează.
Bogdan al II-lea a domnit puțin, din luna octombrie a anului 1449 și până în aceeași lună a anului 1451. Domnia sa a luat sfârșit subit, cel care ar fi putut deveni un domnitor poate tot atât de faimos, prin fapte, precum fiul său, fiind ucis în cea de-a zecea lună a lui 1451, chiar după un ospăț, după ce a fost atras într-o cursă, poate și din cauza lipsei de vigilență a celor care trebuiau să îl păzească.
Părintele lui Ștefan cel Mare a fost ucis, în zori de zi, la porunca și după planurile lui Petru Aron, fratele său vitreg ce-și dorea tronul Moldovei. Petru Aron a reușit să-și îndeplinească scopul, deținând tronul Moldovei în două rânduri, dar peste ani și ani el avea să fie capturat și ucis de către oștenii lui Ștefan cel Mare.
Beneficiind de susținerea lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II-lea a reușit, în octombrie 1449, să dobândească, cu forța armelor, tronul Moldovei, alungându-l pe Alexandru al II-lea (Alexăndrel Vodă). Tânărul Alexandru voievod (n.1438 – m.1455), ale cărui oști au fost înfrânte în confruntarea de la Tămășeni, a căutat sprijin în Polonia, el având legături de rudenie, prin mama sa, care l-a însoțit acolo, cu familia regală polonă. Când Alexăndrel Vodă ajungea în Polonia, la neamurile sale de viță nobilă, Bogdan al II-lea se instala, cu oastea sa, în cetatea de scaun a Moldovei. Bogdan a încercat, la rândul său, să îmbunătățească relațiile cu polonii, dar fără prea mult succes.
Regele Cazimir al Poloniei (1447-1492) era de partea tânărului Alexandru – cel care, redevenit domnitor, avea să dispună renunțarea la alfabetul latin și substituirea sa cu alfabetul chirilic, în scriptele țării Moldovei. Primele monede inscripționate cu litere chirilice datează din vremea lui Alexăndrel Vodă, care a domnit în trei rânduri (pentru perioade scurte).
În anul 1450, regele polon a dispus ca o parte din puternica sa oaste să invadeze Moldova, pentru a-l alunga de pe tron pe Bogdan al II-lea, curajosul tată al lui Ștefan cel Mare. Inițial, polonii plănuiseră să preschimbe Moldova într-o provincie a regatului lor, însă o atât de mare apropiere de Imperiul Otoman nu le-ar fi fost convenabilă. S-au organizat, deci, pentru a-l repune pe tron pe Alexandru II. Acompaniată de către oastea lui Alexăndrel, o mare și bine echipată armată poloneză a pătruns în Moldova, fără a putea fi împiedicată de către moldovenii lui Bogdan II.
După strategia moștenită de la străbuni pentru cazurile de invazie armată a unor forțe superioare, Bogdan II s-a ferit de lupta frontală, limitându-se, inițial, să pârjolească pământul, în calea armatei vrăjmașe. La fel ca și alte oștiri cotropitoare ce au ajuns în Țările Române, bine înarmații polonezi au început să-și piardă răbdarea și puterile, suferind din lipsa hranei și fiind loviți necontenit de către cetele mici de călăreți moldoveni, ce efectuau atacuri fulger și, apoi, se retrăgeau cu rapiditate, pe caii lor iuți.
În timp ce Bogdan le făcea polonilor propuneri de pace, își pregătea, cu grijă și în taină, oastea cea mare, pentru o confruntare dintre cele mai dure. Polonezii ajunseseră să aibă un moral atât de scăzut, încât au primit cu bucurie propunerile de pace ale lui Bogdan – care, prin „generozitatea” lor, ar fi trebuit să le dea de gândit. Între altele, Bogdan II îi amăgise pe nobilii poloni cu un angajament de a achita către regat un tribut de șapte mii de galbeni, anual.
Înduplecați și îmblânziți de promisiunea voievodului moldovean de a-i ceda tronul lui Alexăndrel, atunci când el va atinge o vârstă adecvată, plus făgăduința de a achita, periodic, sume uriașe de bani, până la acea dată, conducătorii armatei poloneze au ordonat retragerea.
Pe neașteptate, la începutul lunii septembrie a anului 1450, oastea lui Bogdan a atacat cu hotărâre, prinzându-i pe cavaleri polonezi – vestiți în întreaga Europă, ca într-un clește. Bătălia s-a dat nu departe de Vaslui, la Crasna, într-un loc ales cu dibăcie. De altfel, peste decenii, și Ștefan avea să obțină, în aceeași zonă, o victorie răsunătoare, în confruntarea cu otomanii.
La Crasna, în preajma râului Bârlad, au fost răpuși, de către săbiile, buzduganele, lănciile și securile moldovenilor, o mulțime de luptători ai armatei cotropitoare. Numai intervenția armatei ce-l slujea pe tânărul Alexăndrel, precum și un josnic act de trădare, au făcut ca dezastrul armatei poloneze, prinsă în capcană, să nu fie total. Atât de cumplit a fost atacul surpriză al pedestrimii moldovene asupra cavaleriei polone încât au fost uciși, pe dată, doi dintre liderii oastei cotropitoare – căpitanul Porawa și nobilul Odrowasz, conducător al Liovului (Lwów).
Când i-a venit rândul să făurească istorie, Ștefan Vodă, ilustrul fiu al lui Bogdan al II-lea, a obținut alte memorabile victorii, una dintre ele fiind cea obținută peste 47 de ani, în confruntarea cu polonezii, în Codrii Cosminului. Se povestește că, după biruința din Codrii Cosminului, numeroșii polonezi capturați au fost obligați, de către Ștefan, să semene ghindă, pentru înlocuirea stejarilor puși la pământ pe parcursul desfășurării ostilităților.
După umilința prin care au trecut în 1450, la Crasna, lângă Vaslui, polonezii și-au mai temperat elanurile marțiale, însă zilele de liniște pentru Moldova erau departe, deoarece în luxoasele palate ale străinilor se urzea înlăturarea lui Bogdan, de astă dată prin alte mijloace decât confruntarea oștirilor pe câmpul de luptă.
Aceasta a fost povestea celei mai strașnice bătălii conduse de către Bogdan al II-lea, la care se povestește că ar fi participat și Ștefan, fiul său. Prin contrast cu scurta domnie a părintelui său, domnia lui Ștefan cel Mare a fost cea mai lungă din istoria medievală a Țărilor Române.
Surse: adevarul.ro, wikipedia.org, istoria.md, enciclopediaromaniei.ro
Autor: Tomi Tohaneanu
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html