Cand am aflat numele noii cafenele de pe Mosilor mi-am spus ca e cazul sa plec in cautarea egocentrismului. Sau macar a vreunui ego ratacit pe stradute. Mi-am inchipuit ca Ego trebuie sa fie o cafenea cu o infatisare mai mult decat indrazneata si un concept cat mai elaborat.
Odata ajunsa in localul situat la intersectia cu Hristo Botev am lasat deoparte presupunerile de dinainte: Ego n-are nimic de-a face cu atitudinea “bold”, iar ideea de “cozy” poate fi – de asemenea – un statement puternic.
Cafeneaua este situata pe un colt al cladirii, iar ferestrele sale lasa clientii sa priveasca in voie strada. De cealalta parte, trecatorii par sa fie invitati sa se integreze in decor. Incaperea de la parterul localului este destul de mica, aici incapand doar 5-6 mese, insa decorul simplu, aproape minimalist, creeaza iluzia unui spatiu mai larg. La etaj nu am ajuns din pacate, dar, privit de jos, parea a fi doar un separeu micut, probabil pentru nefumatori. Decorul mizeaza pe contrastul alb-negru si pe combinatii intre practic si modern. Fotoliile joase (si comode) inconjoara ca niste petale masutele rotunde cu picior metalic. Cand am ajuns in cafenea, mai toate mesele de langa ferestre erau ocupate.
Se poate sa fi fost din cauza “decorului stradal”, desi se poate ca si teancurile de reviste de pe pervazul larg sa fi fost unul dintre motivele acestor alegeri. Chiar daca incaperea de la parterul cafenelei este destul de mica, dispunerea meselor lasa grupurile venite pentru cafea sa discute in voie. Si muzica face acelasi lucru. Am ascultat toata seara ritmuri chill-out, brazil sau soft-pop. Iar volumul muzicii era neobisnuit de confortabil. Privind de jur imprejurul cafenelei m-a uimit sa descopar intr-un colt, aproape de tavan, o plasma. O bila alba pentru inspiratia personalului de a nu o pune in functiune decat la nevoie. Si pentru ca tot veni vorba despre personalul cafenelei, trebuie sa spun ca servirea m-a impresionat prin naturalete.
Domnisoara din bar nu ne-a tratat nici prea sobru ca pe niste clienti si nici prea mieros. Insa a fost foarte deschisa la conversatie si la glume (inspirate) pe baza alegerilor din meniu. Meniul de la Ego Cafe mizeaza pe combinatii. Pe de o parte stau cocteilurile cu aroma de cafea, pe de alta mix-urile alcoolice. Am ales mai intai niste revigorante adica “Amore” cu espresso si Amaretto (12 lei) si un “Keoke” (o combinatie de lichioruri si cafea la acelasi pret).
Mai tarziu aveam sa trecem la alt capitol. Iar alegerile noastre – cocktailuri (15 lei) cu nume potrivite mai degraba pentru seara de Sf. Valentin – au amuzat-o usor pe domnisoara care ne servea. Dupa cele cateva ore petrecute in cafenea mi-am dat seama ca ego-ul de la Ego se respecta mai intai pe sine. Mi-au placut alegerile de la capitolul muzica. Si mi-a placut si atmosfera. La fel cum mi-au placut covrigeii asortati la o bere sau biscuitele care sosea odata cu un espresso lung. Mi-a mai placut ideea de “open bar sunday evenings” cu care se lauda cafeneaua. Insa continuarea prezentarii n-are nimic de-a face cu un ego puternic: la Ego poti sa-ti inviti prietenii si sa le prepari singur cocktailuri sau cafea.
