Grigore al III-lea Ghica a domnit atât în Țara Românească (1768-1769), cât și în Moldova (în intervalul 1764-1767 și 1774 – octombrie 1777). Ziua de 1 octombrie a anului 1777 avea să fie fatală pentru acest voievod pe nedrept uitat. Ultimele clipe din viața sa ne reamintesc de asasinarea lui Mihai Viteazu.
Grigore al III-lea Ghica a domnit într-o epocă nu foarte fericită din existența Țărilor Române. Era vremea domniilor fanariote. Totuși, scurtele sale perioade de domnie au fost prielnice poporului. Ar fi făcut mai multe pentru supușii săi, dacă ar fi avut răgaz și pace.
Domnitorul a reușit să aducă orânduială în domeniul taxelor și a pus capăt nedreptăților la care erau supuși oamenii de rând, din partea slujbașilor și boierimii. S-a preocupat de îmbunătățirea învățământului. A construit școli și o fabrică de postav. Economic, perioadele în care a domnit au fost unele de creștere. Politica lui Grigore al III-lea Ghica a fost potrivnică Austriei și de acolo avea să i se și tragă sfârșitul.
În 1774, austriecii au dus tratative cu rușii și cu otomanii, în urma cărora a fost anexată Bucovina. Marile puteri au hotărât asupra destinului terioriilor românești, ca și în alte numeroase alte ocazii ale zbuciumatei noastre istorii, fără a ține seama de dorința locuitorilor acelor pământuri. Zadarnic a protestat domnitorul la Înalta Poartă! Austriecii și-au întins stăpânirea peste Bucovina, pentru foarte multă vreme.
Pentru a nu risca să piardă, cine știe cum, noua și bogata posesiune, austriecii au hotărât ca domnitorul care nu se împăca cu ideea pierderii Bucovinei și nu accepta nedreptul hotar să fie suprimat. Turcilor le-a revenit, ca parte a acestor înțelegeri murdare, sarcina de a se ocupa de uciderea bravului domnitor, care nu și-a plecat fruntea în fața abuzurilor puternicilor vremii, nutrind ambiții de politică independentă.
Vom descrie, în continuare, scena de mare tragism și eroism a sfârșitului acestui domnitor și erou al neamului nostru. Mai înainte de aceasta, trebuie spus că ultimele ceasuri din viața sa constituie subiectul primei piese de teatru scrisă în limba română (intitulată „Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova, exprimată sub formă de tragedie” și datând din anii 1777-1780). Acestă originală operă a fost descoperită la Oradea de către istoricul Nicolae Densușianu – autorul magistralei lucrări „Dacia Preistorică”.
La solicitarea austriecilor și de dragul păstrării bunelor raporturi cu Habsburgii, Imperiul Otoman a pus la cale toate cele necesare asasinării domnului Moldovei. Grigore Ghica al III-lea avea să fie ucis la Iași, fiind ademenit într-o cursă. Povestea asasinării sale avea să facă înconjurul Europei. Pentru a-l ucide, turcii au trimis la Iași un demnitar de-al lor, însoțit de indivizii care aveau să comită nelegiuirea. Ca să nu întâmpine împotrivire, atacul avea să fie mișelesc, la ceas de noapte.
În acest scop, trimisul Imperiului Otoman a atras de partea sa doi boieri, care au fost instruiți cum să-l atragă pe domn în capcană. Înaltul slujbaș turc s-a prefăcut grav bolnav. În condiții normale, turcul ar fi trebuit să se prezinte în fața domnitorului, pentru orice discuții, dar sub pretextul bolii păgânului, Ghica Vodă a fost atras în locul unde i se pregătise asasinarea.
Sfârșitul prematur i s-a tras și din cauza curajului de a pleca neînarmat și fără gărzi să-l viziteze pe pretinsul bolnav. Unul dintre medicii care îl examinaseră pe turc l-au sfătuit pe domnitor să nu se ducă la hanul la care acela era găzduit. Mai mult, prietenii săi din capitala Imperiului Otoman și domnitorul Țării Românești îl avertizaseră discret că i se pregătește mazilirea. Soția și fetele sale l-au rugat să nu se prezinte la chemările ce i se adresaseră. Era ultima dată când îl vedeau în viață.
Domnul s-a urcat în trăsură și a ajuns la poarta hanului unde era cazat reprezentantul otomanilor – executant al infamei sarcini. Acolo s-a petrecut un fenomen neobișnuit. Un semn al existenței celui de-al șaselea simț, la necuvântătoare. Caii de la trăsura domnească n-au mai vrut, în ciuda bătăii primite de la vizitiu, să intre în curtea hanului. Cu tot potopul de lovituri, caii n-au mai făcut un pas. S-au lăsat în jos, pe caldarâm. Dar, fără să se tulbure, Grigore al III-lea Ghica a coborât din trăsură, deplasându-se pe jos către clădirea în care avea să se petreacă tragedia.
Ajuns la fața locului a purtat o discuție până târziu, în noapte, cu nemernicul slujbaș al Imperiului Otoman. Deodată, turcul a aruncat o pânză cernită asupra domnitorului Moldovei, strigând ca un apucat, moment în care în încăpere au năvălit patruzeci de soldați otomani (infanteriști din garda sultanului).
Până să ajungă turcii lângă domnitor, acestuia i-a fost aplicată o lovitură mișelească, din spate, menită să-l doboare. Dar lovitura n-a făcut decât să-l întărâte. Fiind înzestrat cu o constituție puternică și o fire cutezătoare s-a împotrivit, cu disperare, ca un leu încolțit, infamei cete de turci înarmați cu hangere (pumnale înconvoiate, de dimensiuni mari). Cu mâinile goale, l-a doborât și dezarmat pe unul dintre atacatori și cu hangerul capturat s-a lansat într-o luptă disperată contra celorlalți. Mai înainte de a cădea sub ploaia de lovituri, viteazul Grigore al III-lea Ghica a reușit să-i trimită pe lumea cealaltă pe opt dintre vrăjmași, după cum spun relatările vremii.
După mișeleasca lor faptă, otomanii i-au adus slavă lui Allah, conform obiceiurilor lor. Familia celui ucis a fost luată în robie. Capul domnului a fost despărțit de trup și trimis la Țarigrad, în vreme ce trupul i-a fost înmormântat la Iași. Acesta a fost sfârșitul unui redutabil potrivnic al anexării Bucovinei, un sfârșit decis de către două imperii hrăpărețe.
Povestea acestui domnitor cutezător, drept și iubitor de țară este una demnă de a fi repovestită!
Autor: Tomi Tohaneanu
Surse: wikipedia.org, istoria.md, www.historia.ro, moldovenii.md
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html