O civilizaţie “necunoscută”: Gumelniţa

Categories ArheologiePosted on

Tweet

Una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului V a.Chr. este (alături de complexul Ariuşd – Cucuteni – Tripolie) cultura Gumelniţa.

Staţiunea eponimă a acestei excepţionale culturi a fost menţionată pentru prima dată de creatorul şcolii arheologice româneşti, Vasile Pârvan, încă din anul 1922. Însă abia cu începere din anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la dispoziţia preistoricienilor din lumea întreagă prima colecţie de materiale specifice (ceramică, plastică, utilaj litic şi de os etc.) adunată din chiar aşezarea eponimă aflată pe “le massif de Gumelniţa qui domine de plus de 20 m la plaine du Danube”, aşezare ce va fi cercetată sistematic cu începere din anul 1925.

 

Aria de răspândire a culturii Gumelniţa. Geneză şi evoluţie

 

În România, aria de răspândire a culturii Gumelniţa corespunde, în general, cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi în sudul Basarabiei. Spre sud ocupă jumătatea orientală a Bulgariei, atât la nord cât şi la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kodjadermen – Karanovo VI) ajungând până la Egeea.

Formată în principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranţă şi o componentă a culturii Mariţa (parţial contemporană cu Boian), din sud-estul Bulgariei, a cărei ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice ceramicii gumelniţene.

Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante regionale: una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la care se adaugă aspectul cultural Stoicani – Aldeni din nord-estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, care a trecut şi la est de Prut, în zona situată imediat la nord de Dunăre.

Evoluând de-a lungul a două faze principale, A şi B, subîmpărţite la rândul lor în câte două etape – A1 – A2 şi B1 – B2 – primele trei etape documentate şi stratigrafic (ultima ridicând deocamdată numeroase semne de întrebare), cultura Gumelniţa are, ca de altfel toate culturile eneolitice, elementele ei specifice.

Am sublinia în primul rând multitudinea de aşezări de tip tell, alături de care le aflăm pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave, martori de eroziune etc., întărite sau nu cu sisteme artificiale de apărare/protejare şi constituite invariabil în preajma unor surse naturale de apă (izvoare, râuri, pârâuri, lacuri, mlaştini etc.) şi resurse naturale uşor exploatabile: ape, terenuri prielnice agriculturii, creşterii animalelor, vânătorii etc., acestea toate constituindu-se într-o anume categorie a relaţiilor omului cu mediul înconjurător.

 

Ceramică. Unelte. Podoabe. Plastică.

 

Un alt element specific culturii este ceramica, în special neagră, dar şi o alta, arsă la brun (rar, chiar la roşu-cărămiziu) ambele specii bine lustruite, având forme şi decoruri variate, acestea din urmă incizate, în relief şi barbotinate, precum şi pictate cu grafit. Foarte răspândită în faza A (dar prezentă şi în faza B), pictarea cu grafit necesita o tehnologie destul de complicată şi o dublă coacere în cuptor, ultima până la 1.100ºC. Se pictează însă şi cu culoare albă şi chiar roşie, pe fondul vasului, dar întâlnim şi o categorie pictată tricrom, după arderea vasului în cuptor.

Tot acum îşi fac apariţia primele vase de tip askos şi rhyton, ca urmare a legăturilor cu sudul egeo-anatolian. O altă caracteristică, proprie acestei culturi, ca şi culturii Sălcuţa (destul de probabil, în mare parte variantă a culturii Gumelniţa), în tot neo-eneoliticul României o constituie topoarele masive ca şi lamele lungi de silex, ce depăşesc uneori 30 cm, lor adăugându-li-se şi vârfurile de săgeţi şi lănci tăiate în aceeaşi rocă.

Ar mai fi de menţionat o mare varietate de unelte de os şi corn, printre ele remarcându-se săgeţile, vârfurile, piesele lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, harpoanele, săpăligile, “brăzdarele”, “bumeranguri” etc. Din os şi scoici s-au realizat şi numeroase podoabe.

Arama este la rândul ei folosită în chip curent atât pentru realizarea unor obiecte de podoabă (între care acele cu capul dublu răsucit spiralic – tip răspândit până departe în Asia de sud-est, în valea Indusului) cât şi pentru diverse tipuri de topoare masive, toate dovedind cunoştinţe destul de avansate ale meşterilor gumelniţeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei.

Încă din faza A2 apar şi cele mai vechi obiecte de podoabă de aur în aşezări din zona Dunării inferioare, lucrate probabil în regiunile din sudul fluviului.

În sfârşit, plastica acestei culturi este extrem de bogată, variată şi specifică, şi deşi predominante sunt statuetele antropomorfe, cele zoomorfe sunt destul de frecvente.

Statuetele, în marea lor majoritate, sunt modelate în lut, dar au fost, de asemenea, tăiate în os şi, mai rar, în marmură. O bună parte a statuetelor antropomorfe de lut stau mărturie a calităţilor modelatorilor, atât în ceea ce priveşte spiritul de observaţie (redarea anumitor fizionomii şi atitudini), cât şi îndemânării execuţiei.

Cele de os sunt de trei tipuri, două excesiv schematizate, cel de-al treilea încercând (în limitele permise de materia primă) să redea mai fidel silueta corpului omenesc, adăugându-i şi podoabe de aramă – coliere, brâuri, cercei. Numeroase sunt şi vasele antropomorfe (unele adevărate opere de artă), cele zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar şi diversele compoziţii fie strict antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca şi statuetele, de diversele manifestări cultice ale populaţiei gumelniţene.

 

Aşezări. Locuinţe. Sanctuare

 

Reîntorcându-ne la aşezările culturii, deocamdată nu dispunem (pentru România, unde s-au cercetat exhaustiv doar mica aşezare de la Teiu şi satul Gumelniţa B1 de la Căscioarele – Ostrovel) de suficiente date referitoare la organizarea internă a spaţiului comunitar, dar alături de locuinţe propriu-zise, dispuse sau nu într-o anumită ordine, întâlnim locuinţe-atelier (de prelucrare a utilajului litic, a osului, cornului, obiectelor de podoabă, statuetelor etc.), dar de pildă şi o construcţie “abator” în cuprinsul aşezării de la Căscioarele – Ostrovel sau alta de tip “moară” în aşezarea de la Medgidia.

Atât aceste locuinţe-atelier din aşezări, ca şi “atelierele” descoperite în afara lor stau mărturie existenţei unor meşteşuguri şi meşteşugari specializaţi ce vor fi lucrat, în egală măsură, pentru grupul uman din care făceau parte, cât şi pentru schimburile intertribale. Ne putem gândi chiar şi la aşezări cu un anume specific economic, dependent şi de mediul ambiant pe care-l exploatau în egală măsură pentru necesităţile comunităţii ca şi pentru trocul cu alte bunuri necesare ce nu le vor fi fost la îndemână.

Nu lipsesc din cuprinsul anumitor aşezări nici locurile special amenajate pentru cult care, potrivit modelelor de “sanctuare” descoperite, ne dau imaginea amploarei unor astfel de construcţii şi a rolului jucat de ele în viaţa comunităţilor respective.

 

 Rit şi ritual. Necropole

 

Un alt aspect al spiritualităţii populaţiilor gumelniţene se desluşeşte din atitudinea lor faţă de cei decedaţi. În cazul culturii în discuţie, defuncţii au fost grupaţi în locuri special amenajate pentru ei (în afara aşezărilor), cunoscute fiind câteva necropole din vasta arie gumelniţeană, dar se cunosc şi excepţii de la această regulă.

Ritul, ritualul şi aspectul fizic al acestei populaţii sunt asemănătoare cu cele din ultima fază a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul acesteia la geneza culturii Gumelniţa): înhumare în poziţie chircită, de la moderată la foarte accentuată, de regulă pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace. Caracteristicile fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru variante fenotipice cunoscute.

Dar detaliile ritualului (poziţia braţelor, diversele categorii de ofrande şi amploarea lor în mormânt, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire în cazul acestei poziţii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor canoane riguroase, abia putându-se desprinde oarecare generalizări.

Dar înmormântări, ca şi piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit în mai toate aşezările gumelniţene. Sunt de menţionat, în primul rând, mormintele de copii de sub şi dintre locuinţe, la unele schelete putându-se constata diverse malformaţii ce au condus la formularea ipotezei unor posibile sacrificii rituale.

Tot în legătură cu anumite credinţe (un cult al craniului) stau şi depunerile de cranii umane (în general, secţionate intenţionat) sub sau în preajma vetrelor. Cât priveşte piesele scheletice mai sus menţionate şi interpretate de unii ca provenind de la morminte vechi deranjate, Alexandra Bolomey consideră că frecvenţa lor este mai mare decât s-a apreciat şi că de fapt provin de la contemporani ai perioadei de locuire, fie rămaşi fără morminte (din raţiuni care ne scapă), fie neînhumaţi, omorâţi şi ciopârţiţi în cadrul unor ritualuri şi ceremonii magice.

 

Elemente de cronologie

 

Cât priveşte cronologia relativă a culturii Gumelniţa, diferitele piese precucuteniene de “import” datând din faza Precucuteni III (sau chiar de la finele fazei Precucuteni II) şi altele cucuteniene din faza A, dar şi un fragment ceramic aparţinând culturii Petreşti din Transilvania – piese descoperite în aşezări ale culturii Gumelniţa – ne îndreptăţesc să considerăm începutul acestei culturi contemporană cu cultura Precucuteni III (dar şi cu final de Precucuteni II) şi apoi cu faza Cucuteni A, iar la sfârşit cu începutul fazei Cucuteni A-B. Fragmentul de tip Petreşti, indică un paralelism Gumelniţa A2 cu o fază relativ târzie Petreşti.

Cronologia absolută, asupra căreia se mai discută încă, potrivit ultimelor date recalibrate, situează această cultură (aşa cum menţionam mai sus) în limitele ultimei jumătăţi a mileniului V a.Chr. şi poate şi la zorile mileniului IV a.Chr.

Întrucât în catalog fiecare aşezare gumelniţeană îşi află locul însoţită fiind de detalii referitoare atât la aspectele specifice, cât şi la cele bibliografice, noi ne-am limitat strict la unele generalităţi privind cultura respectivă. Cât priveşte cronologia absolută, fiecare autor are libertatea să opteze fie pentru cronologia înaltă, fie pentru cea joasă.

 

sursa: www.cimec.ro

1 comment

  1. Scriitorule care n-ai scris in memoria dacilor, hotule care ai vandut aurul si ramasitele dacilor, ministrule care n-ai recunoscut valorile lor, si toti care se uita dupa interesul si cariele lor pricopsite lua-var dracu pe toti si blestemati sa fi-ti cu totii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *