Scandalos: BBC-ul pretinde că dacii erau niște barbari, hoți și violatori!

Categories DezvăluiriPosted on

Arheologul român Gelu Florea, cel care conduce cercetările de la Sarmizegetusa, apare în pseudo-documentarul BBC-ului, pe care îl și laudă… Cum e posibil așa ceva?!

 

un articol de Valentin Roman

 
Cu mare interes a fost așteptat documentarul “Rome’s Lost Empire”, al celor de la BBC, mai ales în țara noastră, pentru că se anunțau, cu surle și trâmbițe, descoperiri incitante ce ar rescrie parțial istoria Daciei de după anul 106. Iată că el a fost lansat de ceva vreme, însă calitatea și acuratețea informațiilor prezentate în acesta lasă mult de dorit, iar geto-dacii sunt din nou denigrați, de data aceasta și cu ajutorul unor specialiști români, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Deși se precizează că Transilvania este o parte a României, în harta prezentată la minutul 17, scoasă în evidență prin colorarea cu roșu, se induce ideea că Transilvania ar însemna toată România, ba chiar și dincolo de granițele ei, lucru care, unui necunoscător al istoriei Daciei i-ar putea inocula, că informație, că romanii au cucerit și stăpânit cam tot ce înseamnă România de astăzi, element, evident, eronat.  Descrierea dacilor este una care denotă în mod clar lipsa de informare și documentare a realizatorilor filmului cu privire la populația nord-dunăreană din preajma secolului II d.Hr.

Astfel, aceștia sunt prezentați drept un trib barbar care, traducând ad literam afirmația vorbitorului Dan Snow, “devenise prea mare pentru încălțările sale” or, pe românește “se întinsese mai mult decât îl ținea plapuma”. Cum anume s-a întâmplat asta, ne întrebăm noi, din moment ce dacii trăiau în regatul lor și nu pe vreun teritoriu aparținând Romei? Nu înțelegem cum s-au…”întins’ ei.

Următoarea afirmație reprezintă o aberație colosală, în sensul că același Dan Snow spune foarte clar că “dacii pătrundeau în teritoriul roman furând animale și femei”, motiv care ar fi stat la baza deciziei romanilor de a ataca Dacia.  Continuând, Dan Snow mai spune că romanii erau nevoiți să dea un exemplu, astfel încât…rebeliuni de genul acesta să nu fie luate drept model în restul imperiului.

Rebeliune înseamnă un act de violențăƒ sau de amenințare gravăƒ săƒvârșit fațăƒ de un organ de stat sau de un reprezentant al lui, în scopul de a împiedica îndeplinirea atribuțiilor sale, așadar răscoală, răzvrătire a populației sau a unei părți din ea împotriva administrației, a Statului, a reprezentanților săi. Iar acești termeni au același înțeles și în engleză. Stăpâneau romanii teritoriul nord-dunărean înainte de 106? NU, CLAR, asta o știe oricine. Așadar împotriva cui s-ar fi răzvrătit dacii?

În același timp, realizatorii BBC nu au suflat o vorbă despre interesele Romei cu privire la resursele Daciei și au făcut ca imaginea vremii să-i pună pe romani în postură de… victime care au fost nevoite să reacționeze militar pentru c-au fost provocați, nu pentru c-ar fi urmărit aur, argint, sclavi și altele în Dacia. Mai mai că-ți vine să plângi gândindu-te cum săracii romani, de-a lungul istoriei lor, au fost nevoiți permanent să se apere. Toată lumea a avut ceva cu ei, o mulțime de popoare, de pe trei continente, i-au tot “atacat” pe romani, iar ei, “victimele”, au fost nevoiți să se apare…cucerindu-le și exploatându-le apoi decenii sau secole întregi. Jenant, domnule Snow, extrem de jenant!

Încă de la primele scene filmate pe teritoriul României, realizatorii pseudo-documentarului BBC se arată tendențioși, ironici, la adresa țării noastre, parcurgând drumul către Sarmizegetusa Regia într-un autoturism Dacia Break vechi. Probabil s-au gândit să facă o legătură între numele mașinii și numele antic al țării noastre, dar nu prea le-a reușit. Din chestia asta se înțelege mai mult că, în țara noastră, nu au avut altă alternativă de transport decât acea mașină. Ar fi fost indicat, înainte de a veni aici, ca realizatorii BBC să fi avut o discuție cu cei de la Top Gear referitor la ce mașini au românii.

Trecând peste acest aspect, care ne interesează mai puțin în contextul actual, cei de la BBC, împreună cu Gelu Florea, arheologul român care conduce cercetarea la Sarmizegetusa Regia, au concluzionat că imaginile LIDAR surprind faptul că structurile existente sub pământ, necunoscute până acum arheologilor români, ar aparține perioadei de după războiul din 105-106 și ar fi fost construite de romani cu scop militar.

De unde această concluzie? De ce acele structuri nu ar putea fi pre-romane, creație a dacilor? Cum se poate concluzionă în legătură cu ceva ce nu a fost încă excavat și cercetat? Mai mult, reproducerea 3D prezentată la minutul 28:10, avansează teoria potrivit căreia structurile fotografiate de LIDAR ar fi părți componente ale unui uriaș complex militar, prezentat de realizatori ca fiind pe un teren…plan. Dar este bine știut faptul că relieful zonei are puține porțiuni perfect plate și nu de mare întindere.

 

 Ce caută Gelu Florea în acest documentar?

 

Louise Bray, producătoarea documentarului despre care vorbim, declara, într-un interviu, că “echipa de cercetare a vrut săƒ includăƒ Sarmizegetusa Regia în film și nu ne pare deloc răƒu. Am început săƒ citim despre sit și apoi am luat legăƒtura cu domnul Gelu Florea”, ceea ce înseamnăƒ că acesta a fost consultat în ceea ce privește istoria geto-dacilor în general și a Sarmizegetusei în particular, iar arheologul român susținea, la rândul sau, că “Sigur căƒ acest documentar e foarte important pentru arheologi, pentru căƒ aceastăƒ colaborare cu BBC-ul nu înseamnăƒ doar o colaborare cu o televiziune superprofesionistăƒ, care dăƒ informație curatăƒ, care promoveazăƒ în felul acesta situl, dar ne oferăƒ șansa săƒ avem și rezultatele investigațiilor făƒcute cu noua tehnicăƒ LIDAR privind situl de la Sarmizegetusa. Și, din punct de vedere științific, asta va fi un pas mare înainte”. Faptul căƒ dacii sunt prezentați barbari, hoți și violatori săƒ fie “€œinformatia curatăƒ” la care se referăƒ arheologul român? Sau poate căƒ aceastăƒ perspectivăƒ asupra istoriei străƒmosilor noștri le-a fost servităƒ celor de la BBC chiar de Gelu Florea?

De ce și în ce scop Gelu Florea și-a asociat imaginea cu acest documentar care îi prezintă pe daci în modul descris mai sus? În discuțiile premergătoare demarării filmărilor, nu  fost oare informat cu privire la modul în care povestea documentarului îi va prezenta pe daci? Probabil că a știut. Și atunci de ce nu a refuzat participarea? Sau, în calitate de arheolog, cunoscător al sitului Regia și al cultuii geto-dace per ansamblu ei, de ce nu i-a informat pe realizatorii BBC cu privire la motivele războaielor daco-romane, dar și în legătură cu gradul de civilizație al geto-dacilor în preajma secolului II d.Hr.

Pentru Gelu Florea, reacțiile la imaginile LIDAR au fost de genul “beautiful” și “amazing”, repetate de câteva ori, iar pe teren, urmând liniile imaginilor satelitare, a opinat, fără săpătură, că ele sunt rămășițe ale unor structuri romane. Repetăm întrebarea de mai sus: de ce nu ar fi dacice, pre-romane?

Participarea lui Gelu Florea la aceste filmări aruncă o umbră de îndoială asupra calității sale profesionale și morale. Nu ne doream de la dânsul nici să facă din daci, pentru cei de la BBC, colonizatorii și civilizatorii Pământului și nici cel mai grozav popor al antichității, ci să fi respectat adevărul istoric și să-l fi transmis echipei de filmare, anume că geto-dacii nu reprezentau deloc un popor primitiv în contextul european al vremii, că dețineau vaste cunoștințe de astronomie și medicină, de pildă, că aveau tradiție în organizarea socială și statală și că erau moștenitorii unei culturi materiale milenare.

Toate astea țin și de arheologie, iar domnia sa, în calitate de arheolog și responsabil al sitului Regia, ar fi trebuit să le cunoască și să le promoveze, nu să lase propaganda mincinoasă anti-dacică să mai fie încă o dată folosită cu ocazia acestui documentar.

 
 De ce tac iarăși istoricii noștri?

 

Atunci când noi am lansat cele două documentare, “Dacii-Adevăruri tulburătoare” și “Dacii-Noi dezvăluiri”, au existat voci, în special dintre susținătorii tezei romanizării și unii profesori universitari, precum Zoe Petre și Ioan Piso, care ne-au contestat calitatea, afirmând că, neavând pregătire de istorici (deși în cele două documentare sunt prezenți (și) istorici și paleogeneticieni și alți specialiști), nu prea am avea voie să tratăm subiecte aparținând acestei discipline.

De data aceasta, ca reacție la documentarul celor de la BBC, nu a mai comentat nimeni, deși Dan Snow nu are, în niciun caz, pregătire în zona istoriei antice. Mai mult, deși documentarul BBC a beneficiat de un buget consistent, care a permis deplasarea echipei în locații și logistică, acesta stă extrem de prost la capitolul documentare pre-realizare.

Cele mai multe afirmați ale realizatorilor sunt lipsite de fundament stintific, nu sunt susținute nici de izvoare literare și nici de arheologie. Specialiștii noștri au tăcut de data asta, probabil pentru că este un material BBC, iar popularitatea postului a fost un element mai puternic decât puterea argumentației ștințifice.

Tăcerea lor îi face părtași la perpetuarea minciunilor despre istoria noastră antică și a percepției false pe care, în continuare, mulți români, dar și mai mulți străini, o au asupra civilizației și culturii geto-dacilor și asupra originii noastre, a celor ce viețuim azi pe pământul României.

Deontologic, moral și de apreciat ar fi fost ca acești istorici, vehemenți în orice alte cazuri atunci când vine vorba de teorii care le clatină operă, să fi luat atitudine și de această dată, pentru că acum ar fi fost îndreptățiți s-o facă. Ar fi trebuit să sesizeze postul BBC și realizatorii documentarului asupra modului în care aceștia i-au prezentat pe daci și asupra falsului cu privire la motivele invaziei romane în Dacia.

O astfel de atitudine, mai curajoasă în fața propagandei defăimătoare cu privire la antichitatea noastră, i-ar fi făcut pe istoricii noștri mai respectați și mai apreciați de opinia publică. Dar “minunea’ nu s-a întâmplat, lucru care ne convinge încă o dată (dacă mai era nevoie) de faptul că unii dintre aceștia nu au niciun dram de respect față de trecutul nostru, de adevărul istoric, față de țara lor și poporul din care fac parte.

Cei care au tăcut acum sunt aceeiasi care au tăcut și când statuia unui invadator, Traian, a fost postată la loc de cinste în fața Muzeului de Istorie a României, care au tăcut și când situri arheologice de mare importanță au fost distruse, care au tăcut și când sute de vestigii au fost lăsate în paragină.

Ei sunt aceia care deschid gura doar atunci când trebuie să critice calitatea profesională a cuiva ce “îndrăznește” să vorbească de istoria națională și care, în lipsă de contra-argumente științifice, se dedau la atacuri la persoană, lucru care le denotă și caracterul, nu doar pregătirea profesională.

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns