59 de discuri uriașe, cu un diametru de peste 20 de metri, zac în pământ necercetate de arheologi, la Seimeni, în județul Constanța.

Categories ArheologiePosted on

“La mai puţin de 5 km de locul unde au fost găsite cele două figurine care se numără printre cele mai vechi şi frumoase exemplare de manifestare artistică a omului, Gânditorul şi Femeie şezând, pe malul apei curgătoare a Dunării, acolo unde preferau să trăiască reprezentanţii Culturii Hamangia, a fost descoperit în luna martie a anului curent un imens sanctuar (nu stim daca este un sanctura. Asta numai cercetarea arheologica poate sa ne spua – nota noastra) care prezintă cea mai mare concentrare de simboluri solare din Europa, descoperire sesizată într-un articol anterior, publicat în luna aprilie a.c. Sanctuarul de la Seimeni este alcătuit din 59 de discuri având diametrele egale cu 20 metri. Unele sunt atât  de apropiate încât se ating, alte sunt despărţite de “benzi” ce ar putea fi ziduri cu grosimi de până la 4 m. Într-o poziţie centrală, pe unul din discuri, se observă o spirală care se strânge spre punctul din mijlocul discului, formând o rampă care la bază are o lăţime mai mare de 8 m şi care, îngustându-se spre interior, captează întreaga energie a spiritului care hrăneşte materia, propulsând-o spre întâlnirea cu divinitatea. Discurile prezintă o rigiditate diferită de cea a pământului din jur, acest fapt observându-se în zonele în care au loc alunecări de teren, discurile păstrându-şi forma plată chiar şi acolo unde terenul o ia la vale. De fapt întreaga comună Seimeni alunecă în lunca Dunării, ultima alunecare de teren, cea din 2005, distrugând drumul de legătură între localităţile Dunărea şi Seimeni, care şi astăzi este impracticabil.

În ansamblul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte: Cultul Soarelui – discul, Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala şi Cultul apelor – Dunărea. Până la descoperirea acestui sanctuar nu existau dovezi arheologice concrete care să confirme existenţa unui cult solar la populaţiile carpato-dunărene. Un sanctuar de o asemenea mărime implică existenţa unui puternic cult şi o numeroasă clasă sacerdotală structurată pe grade ierarhice. Amplasarea sanctuarului la înălţimea de 85 m, pe coama unui deal, nu permite desfăşurarea unor ritualuri ascunse de privirile unor neiniţiaţi şi construirea unor garduri în jurul sanctuarului ar fi fost inutilă – suprafaţa sanctuarului, înclinată spre poalele dealului, este perfect vizibilă de pe malul Dunării şi din locurile mai înalte din apropiere. Numai cele 59 de discuri au o suprafaţă de cca. 20.000 mp iar în cazul în care discurile ar fi fost utilizate ca bază pentru desfăşurarea diferitelor activităţi, ar fi fost antrenate peste o mie de persoane. Şi acest fapt în condiţiile în care discurile care se observă în prezent ar reprezenta o parte din totalul discurilor care alcătuiau sanctuarul. Pentru a construi zeci de discuri, impunând ca toate să aibă diametrul exact de 20 m, implică un efort considerabil şi o foarte bună organizare. În cazul în care discurile ar fi executate din blocuri de calcar iar aceste blocuri ar avea grosimea de 1 m, doar pentru construirea discurilor existente azi ar fi necesară o cantitate de piatră egală cu 50.000 tone. Piatra ar fi fost transportată pe sănii de lemn de la 26 kilometri, din carierele situate lângă localitatea Medgidia.

Însă descoperirea complexului ceremonial de la Seimeni nu este singulară. La nici 25 kilometri de localitatea Seimeni, la limita de SE a localităţii Mireasa, a fost descoperit în luna aprilie anul curent un alt sanctuar care prezintă patru discuri cu diametre egale cu 26 m, amplasate şi compartimentate în mod similar cu cele existente la Seimeni. Şi tot în luna aprilie au fost descoperite alte trei sanctuare situate la 70 kilometri de localitatea Seimeni, lângă localităţile Vârtop şi Albeşti, pe malul Mării Negre. Între cele 13 noi discuri ale sanctuarelor, există două care au diametrele egale cu 28 m, reprezentând cele mai mari discuri descoperite până în prezent în zona carpato-dunăreană. Astfel, pe o distanţă de 75 kilometri în linie dreaptă, există cinci sanctuare care prezintă cel mai clar şi sugestiv motiv solar – discul. Sanctuarele mai mici de la Mireasa, Vârtop şi Albeşti ar fi servit practicării ritualurilor curente, iar la anumite intervale, o dată pe an, s-ar desfăşura un amplu ritual la Seimeni.

Nici un izvor istoric nu este explicit când este vorba despre caracterul solar sau htonic al religiei geto-dacice. Caracterul de zeu urano-solar al lui Zamolxis este sugerat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul), de ritualul trimiterii solului la Zamolxis, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi, desigur, după jertfă trupul era ars pe rug).

Discul solar din andezit, de la Sarmisegetuza, sugerează soarele. Şi totuşi, după cum scrie Mircea Eliade, un amănunt pare important pentru Strabon: faptul că Zamolxis – ca şi, mai recent, Deceneu – realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea d. Chr., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.

Despre traci, Mircea Eliade scrie: După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de către regi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; ori, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologia regală menţionată de Herodot.

Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau bessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.

Realizarea de către om a unui spaţiu magic nu se rezumă numai la trasarea rituală pe pământ sau podea a unui cerc. Una din “tehnicile” de creare a spaţiilor sacre este dansul în cerc. Astfel s-a născut încă din neolitic şi hora care la origine era o ceremonie sacră în cursul căreia se împrejmuia cu dansatorii un cerc magic în jurul unui centru mistic, unui “axis mundi”, unui buric al pământului. Statuile mari din cristale de stâncă, decorate cu motive concentrice, cercuri, spirale, “jucau o horă” în jurul vetrei localităţii mezolitice descoperite la Lepenski Vir, încă din mileniul al VII-lea î. Chr.

Nicolae Iorga a arătat că fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.

În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică. Kolo-ul trac a dat la români Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la dacoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.Chr.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul României exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.

Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor impresionante discuri. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine.

Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.”

Autor: Pintilie Stefan-Cristian

Sursa: http://www.inventatori.ro/view_article.php?id=1031

Accesează acest link: Redirectioneaza 2%

26 comments

  1. asemenea cercuri se gasesc si in campia de la poalele muntelui pe care se afla cetatea lui Maria Tereza.. aproape de cheile nerei in caras severin.. sau de localitatea Socolari.. am copilarit acolo si am fost de multe ori la cetate in fiecare vara cand crestea iarba aceea mare imensa. peste toata campia.. culmea era ca acele cercuri ramaneau neatinse iarba in interiorul lor ramanea tot mica. inar de jur imprejurul lor iarba crestea egala peste toata campia avand cam un metru inaltime. nu imi pot explica acest fenomen care si in ziua de azi zace acolo. insa nimeni nu spune nimic si trece pe langa ele ca si cum n-ar fi nimic impresionant.. este un loc in care nu se poate ajunge cu masina ..

  2. Sunt lucruri carte ar trebui sa ne intereseze caci reprezinta istoria noastra indepartata care a fost ascunsa pana acum.
    Ma bucur enorm de mult d-le Roxin ca cineva se ocupa cu adevarat de aflarea adevarului istoriei noastre.Va doresc succes si nu va fie frica suntem multi alaturi de d-stra.
    multa stima.

  3. Acad. Dan Berindei : “Naţiunea noastră a intrat într-o stare de criză din care nu s-a mai redresat. Ea şi-a pierdut coeziunea, treptat s-a desprins din starea ei ancestrală, solidaritatea comunitară i-a fost grav afectată. Din zi în zi, o populaţie nedefinită a luat locul naţiunii! Desţărarea a devenit un fenomen de masă şi zi de zi am ajuns să ne întrebăm unde sunt românii? Mai grav este că această evoluţie nu a fost doar încurajată, ci chiar a fost forţată.
    Dragostea de ţară a ajuns să fie văzută ca un delict, fără a se ţine seama că modelul american, în alte privinţe îndrituit invocat, n-a fost urmat şi în această direcţie. Cu uşurinţă se ironizează patriotismul, iar în şcoală el nu mai este amintit. Noroc de filmele americane pentru a ne aminti cum trebuie onoraţi cei care se jertfesc pentru ţara lor, respectul pe care-l datorăm steagului şi locul pe care trebuie să-l ocupe cântecul patriotic în inima fiecăruia!”

  4. Toate aceste descoperiri ma coplesesc si incinta ,ce nem maret si glorios au fost stramosi nostril. Citesc prin unele comentarii invidie si multa manipulare la adresa lui Daniel Roxin.Daniel daca citesti ce scriu sa stii ca nu imi pasa in ce crezi si cum te rogi ci iubesc lumina adevarata ce o dai sutelor de mii de romaniCred ca ai stiut de la inceput la ce te expui plecind pe drumul acesta lupta ca esti deja un erou nu ai dreptul sa cazi.Nu sint lingau ci un dac mindru si drept,imi iubesc stramosi si istoria adevarata (primordiala)in Europa In spatele invidiei si prostiei cred ca sint acei de care pomenea gen.Chelaru.Luptalupta,lupta,lupta ai si generali si ofiteri si armata(de daci).

  5. Da interesant un singur lucru. Templele descoperite, luminoase ale anticilor cu obiceiuri considerate barbare “jerfa umana” si bisericile crestine care seamna cu grote, intunecoase, si care nu jerfesc vieti umane. Totusi bisericile crestine mi se par deprimante prin simplu fapt ca le lipseste lumina naturala. Toate cultele au un cult al deprimrii intr-un fel sau altul. Oare de ce? Trebuie sa subliniez e o intrebre, nu o condamnare

  6. De doua, trei ori pe saptamana ascult si reascult la culcare (in loc de alte emisiuni TV) emisiunile Domnului Daniel Roxin postate pe YouTube. Simt ca nu ma mai satur iar Domnul Daniel parca imi este ca o ruda, atat il simt de aproape. Sa dea Dumnezeu ca toata munca pe care o face cu mare drag Domnul Roxin sa se finalizeze cu ceeace dorim cu toti: recunoasterea adevaratei noastre istorii.

  7. Primele biserici crestine chiar au fost in grote, in pesteri, in subterane, pe de o parte fiindca primii crestini au fost prigoniti, pe de alta din ratiunea ca acele locuri erau potrivite pentru a te reculege, dar nu numai. Arhitectura bisericilor, cu vitraliile care filtreaza lumina, cupola, turlele, au o alta semnificatie, sunt multe de spus. Lumanarile nu au doar rol practic, ci au, mai ales, semnificatia luminii care vine din interior, trimit spre sensul Invierii.

  8. Am gasit si eu niste cercuri interesante undeva la nord de Cetatea Histria, unde mai mergeam cateodata la pescuit. Sunt si multi tumuli p-acolo dar sunt si chestii care nu arata deloc a tumuli, inclusiv ceva ce seamana cu un crater. Screenshoturi din google maps:
    http://postimg.org/image/rd4ijpzhd/
    http://postimg.org/image/knxz3pe5d/
    http://postimg.org/image/c1q45dcrl/
    http://postimg.org/image/hejjx8q1t/
    http://postimg.org/image/jgffxqyn5/

  9. Da foarte interesante , intrebare : De ce nu facem ca un forum sau ceva asemanator unde sa postam aceste “ piste “ ?. Cine stie poate gasim oameni , primari , poate si arheologi care nu dorm la birou din lipsa de fonduri etc in zonele respective si care sa investigheze .

  10. Intr-adevar, un loc foarte interesant, incarcat cu multe mistere.
    Multumim pentru articol si asteptam si altele la fel de interesante.
    Sa auzim de bine.

  11. Ma bucur ca insfarsit cineva sa sesizat ,mergeam foarte des acolo la seimeni vara impreuna cu copii mei si cu prietena mea ,pana intr-o zi cand am primit mesajul sa plecam repede de acolo si sa nu ne mai intoarcem , ceea ce am si facut ,ne-am dat seama ca ceva se intampla acolo . Acele cercuri care sunt foarte clare si multe transmit ceva …..

  12. “Discurile” acelea sunt cu certitudine cercuri de treierat. Sunt foarte comune din Grecia pina in Nepal si China. Cautati “threshing circles”. Va mai dau un link cu asemenea cercuri. Este vorba de localitatea Adancata, Constanta. Chiar vis-a-vis de manastirea Adancata. Cercurile sunt pe coama dealului undeva in spatele gospodariilor. Satul numai exista, a fost parasit. Link:
    https://www.google.ro/maps/@44.1517978,27.8828313,724m/data=!3m1!1e3?hl=ro
    In anumite zone, in Grecia spre exemplu, se construia un pat din piatra pentru a ajuta la treieratul granelor. Din pacate se poate confunda usor cu un “disc solar”. Cercurile de la Adancata au cam 18-26 de metri diametru, la fel ca la Seimeni.

  13. sunt cercuri agricole
    asa se treiera graul inainte, se inhamau caii si treierau in cerc. astfel de cercuri au ramas, ca amprenta, probabil pentru ca terenul din jurul satului respectiv nu a mai fost ulterior cultivat ( mai ales daca terenul e accidentat iar combina de treierat ajunge greu acolo ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *