Categorii
Articole

Din tradiţiile neamului: obiceiuri de nuntă în Transilvania

Oricat de moderni am dori sa parem, nu putem nega frumusetea si originalitatea traditiilor romanesti. Unele dintre cele mai apreciate traditii ale noastre, chiar si de catre strainii care ne viziteaza tara, sunt cele legate de nunta.

Transilvania este una dintre regiunile care se remarca printr-un repertoriu extrem de variat de traditii de nunta, de la etapele premergatoare, precum petitul, la obiceiurile de dupa ceremonie.

Obiceiul petitului

Obiceiul petitului, care se mai poate intalni si sub numele de petitura sau starostie, nu se desfasoara dupa o regula stricta: tinerii mai indrazneti merg singuri sa o peteasca pe aleasa inimii lor, insa, in general, mirele este insotit de parinti, nasi sau prieteni. Odinioara, traditia cerea ca mirele sa mearga insotit de parinti, daca stia ca fata il place.

Daca nu era sigur, trebuia sa trimita inainte petitori, cel mai adesea femei cu putere de convingere. Mirele mai putea fi insotit si de staroste – avocat, vecin sau ruda, de obicei, viitorul nas. In Transilvania, starostele este, de fapt, un asa-numit graitor: o persoana mai in varsta care il recomanda pe mire familiei fetei.

Petitul este, in acelasi timp, o cerere si o targuiala, un eveniment marcat printr-un praznic la casa miresei, in prezenta parintilor fetei si ai baiatului. Traditia cerea ca tinerii sa manance amandoi, din aceeasi farfurie (blid, asa cum se numeste in zona), placinta incretita si lapte dulce. Cu aceasta ocazie se fixa si ziua logodnei si a nuntii, iar parintii viitorilor miri se intelegeau asupra zestrei si puneau la cale ceremonia. In judetul Alba, exista obiceiul ca parintii fetei sa-i faca mirelui o vizita, ca sa vada unde va locui fata lor.

Asta se intampla, evident, in cazurile fericite. Insa nu trebuie sa generalizam… In cazul in care fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul, isi justifica decizia prin argumente precum varsta frageda sau o zestre insuficienta. Atunci cand parintii fetei erau cei care se opuneau casatoriei, iar baiatul si fata hotarau sa fuga impreuna, se obisnuia ca, dupa un timp, cineva din familia baiatului sa mearga la parintii fetei pentru impacare.

In satele romanesti, zestrea era, atat pentru baiat, cat si pentru fata, o reflectare a statutului social. De multe ori, fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure. Acordul intre cele doua parti in privinta zestrei putea fi verbal sau scris, intotdeauna existand martori. Se intocmea o asa-zisa foaie de zestre, un contract care urma sa fie oficializat de catre preot in ziua logodnei.

Ladă de zestre

Zestrea fetei consta, de obicei, in animale (vaca, porc, oi, pasari), loturi de pamant, cereale, bani si binecunoscuta lada de zestre in care se depozitau tesaturile: haine, asternuturi de pat, cuverturi, scoarte – covoare din lana, stergare – prosoape etc. Lada de zestre, numita si lada miresii, era garantia harniciei fetei si a statutul ei social.

Cu cat era mai mare si mai bogata, cu atat fata era mai apreciata. Facuta din lemn, ornata cu motive florale sau sculptata, era comandata de catre tatal fetei la mesterul din sat sau era cumparata din targ. Mutarea lazii de zestre la casa mirilor era un adevarat eveniment, ce se derula inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata.

In Transilvania, cei care ridicau lada erau fratii miresei sau flacaii din sat. Era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii, apoi lada era urcata int-un car cu patru boi si era dusa, cu alai, la casa baiatului pana dupa nunta, cand era transportata la casa mirilor. Baiatul, in schimb, trebuia sa aiba casa, pamant, caruta cu boi, animale si, bineinteles, bani.

Chemarea la nunta

Astazi, chemarea la nunta si-a pierdut din farmec, adresarea invitatiilor fiind, adesea, impersonala. In satele din Transilvania in care traditia este inca vie, chemarea la nunta se face in trei etape: cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii, insa cel mai adesea se face in duminica de dupa logodna.

Este un ritual la care iau parte mirele si mireasa, vornicul – un fel de maestru de ceremonii -, si prietenii celor doi. Imbracati in straie de sarbatoare, merg sa cheme oamenii din sat la nunta. Baietii tin in mana o plosca umpluta cu tuica, iar fetele – una cu vin: cine doreste sa participe la nunta, bea o gura de tuica sau de vin.

In Transilvania, in sambata dinaintea nuntii se lasa cu petrecere, atat la casa mirelui, cat si la casa miresei. La mireasa se joaca si se mananca, iar la mire au loc obiceiuri traditionale, precum cel care cere ca mireasa sa coasa palaria pe care mirele o va purta in ziua nuntii cu varsta sa. Fetele fac o azima (paine nedospita), pe care mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor.

Spectacolul nuntii

Prin obiceiurile de care este insotita, nunta se transforma intr-un veritabil spectacol, din care nu poate lipsi recuzita rituala. Un prim element este steagul de nunta – un bat pe care se coseau naframe, panglici colorate si tricolore, iedera si ciucuri cu zurgalai -, care, cu o saptamana inainte de nunta, este pregatit de un fecior din sat, ales de nas.

Sambata seara, inainte de nunta, steagul era pus in poarta nasului. In ziua nuntii, steagul era purtat de stegarul din ceata mirelui, fiind asezat la intrare, in curtea mirelui. In timpul nuntii, stegarul trebuia sa pazeasca steagul de ceilalti flacai, care incercau sa-l fure pentru a obtine o recompensa. De obicei, plata se facea in bautura.

Dupa ceremonie, steagul se aseza pe casa, pana in seara urmatoare, cand era desfacut, primele panglici fiind impartite prietenelor miresei. In Transilvania, ca si in alte regiuni, precum Moldova sau Oltenia, exista obiceiul impodobirii bradului de nunta, in sambata dinaintea nuntii, de catre prietenii mirelui si ai miresei.

Bradul era impodobit cu ghirlande de hartie, zurgalai, naframe, panglici rosii si tricolore, iar in varf se aseza un cozonac. Tinerii care reuseau sa coboare cozonacul din varful bradului erau rasplatiti cu o sticla de tuica. In timpul nuntii, bradul era asezat la poarta, iar pe drum era jucat: un baiat si o fata stateau langa brad, stropindu-i pe nuntasi cu apa si grau, in semn de prosperitate.

O traditie asemanatoare era cea a pomului de nunta. Pomul era, de fapt, o creanga de prun incarcata cu o pereche de desagi de turte, mere si pere. Era purtat, de un mic alai, de la casa mirelui, la nas si apoi la mireasa. Dupa nunta, asa-zisul pom se desfacea, iar in martea imediat urmatoare era oferit nasului.

Colacul miresii, asa cum se numeste in Transilvania, era rotund, impletit in 3 coarde, cu spartura in mijloc si impodobit cu panglici. Era facut din faina de grau, lapte, unt, miere de albine, iar pe deasupra era uns cu ou si presarat cu mac sau, dupa caz, cu stafide. Mireasa mergea cu el pe brat la mire. Exista si obiceiul pregatirii unor colaci speciali, pentru nasi, grei de 6-7 kg. In biserica, erau asezati pe capul mirilor.

Pregatirile pentru ceremonie atingeau apogeul odata cu gateala miresei, eveniment ce avea loc la pranz, in duminica nuntii, in prezenta rudelor si a prietenelor miresei. Imbracata in port traditional specific zonei, fata era impodobita de nanasa, in timp ce prietenele tineau oglinda si pieptanele. Gateala miresei era un dar din partea nasilor.

Traditia cerea ca mireasa sa fie pieptanata de o fata ai carei parinti erau in viata. Florile de lamaita si voalul ii erau asezate de catre nasa, inainte de cununia religioasa. Gateala era insotita de plansete si de o cantare de jale, marcandu-se astfel despartirea fetei de parinti, de frati si de surori. In schimb, in curte se juca si se intindea masa mare.

Alaiul de nunta oglindea, odinioara, alaiul descris in basmele populare. In Transilvania, nasul este cel care il ia pe mire de acasa, pentru a-l conduce la mireasa. Dupa cununie, mireasa merge la casa mirelui, spre seara, ei primind vizita parintilor si a rudelor fetei, fiecare aducand un dar pentru tanarul cuplu.

Masa din duminica nuntii, numita si masa mare, se organiza la casa mirelui. Se obisnuia ca mirii sa stea in capatul mesei, iar nasii – de o parte si de alta a lor. Traditia cerea ca mirii sa manance lapte sau smantana din aceeasi farfurie, ca sa aiba copii “albi si frumosi”.

Spre sfarsitul praznicului, are loc traditionalul dans al gainii: soacra sau o alta femeie aducea o gaina mare, frumos rumenita, impodobita cu flori si cu spice de grau in cioc. Gaina era oferita nasului, care o cumpara, simbolic. Odinioara, daca nunta era bogata, gaina era adesea inlocuita atunci cu un purcel de lapte sau un curcan.

Strigatul darului de catre un lautar, vornic sau chiar de catre nas are loc de obicei la sfarsitul mesei. Primul care dadea bani era nasul, stabilind astfel standardul. Urmau socrii mari, apoi mesenii, care ofereau de la bani, la obiecte pentru casa, animale si cereale. Tot din Transilvania ar proveni si obiceiul furatului miresei, rascumparata de catre nas sau mire, obicei care, in timp, s-a extins zi in celelalte regiuni ale tarii.

Persoanele cu rolul ceremonial cel mai important erau nasii, alesi, de obicei, din randul nasilor de botez ai mirelui. In calitatea lor de parinti spirituali ai celor doi tineri, nasilor le revenea misiunea achizitionarii darurilor pentru miri, printre care se numarau voalul miresei, floarea mirelui si lumanarile. Vornicul este maestrul de ceremonii: el dirijeaza nunta, incepand de la chemarea invitatilor, imparte sarcinile bucatareselor, aranjeaza mesele, planifica horele si plecarea la cununie. Tot el rosteste oratiile si-i cheama pe tineri la iertaciune in fata parintilor.

In ceea ce ii priveste pe socri, rolul cel mai important ii revine socrului mare, responsabil de aspectele financiare ale fericitului eveniment. Dupa traditie, parintii mirelui spuneau urari in versuri la plecarea si la intorcerea alaiului de la cununie si in momentul oferirii darurilor.

sursa: http://www.daciccool.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Ritualuri dacice păstrate pe Valea Sebeşului

In satul Loman din judetul Alba, un catun de ciobani, pierdut prin Muntii Sebesului, se pastreaza un obicei vechi de mii de ani. Pe strada principala, la numarul 52, este o poarta mare de metal. In spatele ei se afla locul de veci al satului.

E locul unde sunt pasari care nu si-au luat si nu-si vor lua vreodata zborul. Stau acolo, cuminti, cu aripile deschise, pregatite de zbor, indreptate spre rasarit. Ce simbolizeaza? Sufletul celui dus, care s-a intruchipat in porumbel si astfel traieste vesnic.

Mormintele barbatilor din loman care au trecut in lumea de dincolo inainte de insuratoare sunt impodobite cu monumente funerare unicat, reprezentate de coloane de lemn asemanatoare cu celebra opera de la Targu Jiu a marelui Brancusi. O asemenea coloana nu e mai mare de un stat de om, iar in varf are un porumbel si un clopotel.

“Este un obicei foarte vechi, din mosi stramosi. Cati ani avea feciorul la moarte, atatia metri avea bradul”, spune Elena Petras, care isi aminteste ca in trecut se foloseau si brazi in loc de coloanele din lemn. Localnicii ciobani sunt convinsi ca nicaieri in restul Ardealului nu mai gasesti asemenea stalpi de ingropaciune.

Ca ar mai fi doar un singur sat in toata tara, daca treci muntii direct de la nord la sud, din Transilvania in Gorj, la Aninoasa. In zona Muntilor Sebesului se mai intalnesc insa astfel de stalpi funerari si in alte localitati, cum ar fi Pianu de Sus, Purcareti, Strungari sau Laz, dar si in zona Muntilor Orastiei, respectiv in localitatile din apropierea cetatilor dacice.

De altfel, ansamblul format din biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva” impreuna cu cimitirul cu stalpi funerari din Pianu de Sus a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judetul Alba. Faptul ca este vorba de un obicei dacic o demonstreaza prezenta stalpilor funerari mai ales in zona Muntilor Sebesului si a Muntilor Orastiei, unde a fost centrul civil si spiritual al civilizatiei dacice.

Preluat de populatia romaneasca, obiceiul a fost pastrat pana astazi. La romanii din aceasta zona exista de multa vreme credinta ca sufletul omului e luat de Gaia – pasarea care face trecerea peste raul ce desparte lumea viilor de cea a mortilor. De aici, vorba populara “te ia Gaia”, echivalenta cu zicala “inghiti-te-ar pamantul”.

Studiat de specialisti francezi

In localitatile de pe Valea Sebesului, una dintre ocupatiile principale a fost, timp de milenii, sculptura in lemn. Stalpii funerari din Loman sunt si rezultatul acestei preocupari a localnicilor. Stalpii, cu o grosime de 15/15 cm, sunt frumos ornati, cu taieturi si crestaturi, iar in varf au o pasare cu aripile deschise ca pentru zbor. De asemenea, pe coloane apar diferite motive, cum ar fi Soarele, Luna si stelele.

La un astfel de stalp se lucreaza cateva zile si, drept rasplata, cioplitorul primeste o oaie. Formele daltuite in lemn se supun legilor artei, intocmai precum lucrarile lui Brancusi, motivele populare care au inspirat operele brancusiene (in special din Coloana infinitului) nefiind altceva decat o ridicare la nivel inalt a stalpului funerar de origine dacica. Obiceiul de la Loman a fost studiat de specialisti francezi, care au citit in marile biblioteci occidentale despre existenta acestor stalpi.

La Loman exista un obicei legat si de ritualul funerar al femeilor. Daca la mormantul barbatilor neinsurati se pun stalpi funerari, la mormantul femeilor se asaza cruci din lemn frumos decorate cu motive geometrice. Sunt un fel de troite in miniatura, veritabile opere de arta.

Pasarea sufletului

Obiceiul funerar al pasarii sufletului la daci consta, la moartea unui barbat insurat, in asezarea unui stalp de lemn la capataiul acestuia. In varful stalpului era infipta o pasare tot din lemn.

Pasarea simboliza sufletul mortului si era pastrata pe perioada celor 40 de zile, cat dura inaltarea sufletului la cer.

Se credea ca nerespectarea acestei datini ar atrage dupa sine intrarea accidentala a sufletului mortului intr-un animal si, deci, incapacitatea sa de a se mai ridica la cer.

Zona de sud a Carpatilor Meridionali in care s-a nascut si a copilarit Constantin Brancusi avea si ea, la inceputul secolului al XX-lea, aceleasi obiceiuri funerare ca si zona din nordul muntilor.

Traind in aceste vechi traditii, Brancusi a dorit sa ridice la Targu Jiu o Coloana nesfarsita, dupa modelul stalpilor funerari, iar in varful sau sa aseze o pasare nemuritoare, pasarea sufletului.

Pana la urma a triumfat varianta in care stalpul funerar (Coloana infinitului) si pasarea (Maiastra) au fost realizate separat.

O gura de Rai

Lomanul este o localitate curat romaneasca, o gura de rai, asezata sus in Muntii Sebesului. Aici locuiesc oameni care trudesc din greu sa-si castige existenta. Iernile sunt grele, geroase, cu lupi pe uliti si zapezi mari. Una dintre cele mai importante preocupari ale localnicilor este oieritul.

De fapt, viata lomanarilor depinde foarte mult de transhumanta, adica de deplasarea oilor din zonele mai joase spre cele de munte si invers. In fiecare an, copiii din Loman, dar si din alte localitati de pe Valea Sebesului, primesc dispensa de la inspectoratul scolar pentru a incepe scoala pe 1 octombrie, si nu pe 15 septembrie, ca restul elevilor. Aceasta din cauza ca familiile de oieri coboara de la munte doar la inceputul lunii octombrie.

sursa: http://www.romanialibera.ro

Categorii
Articole

România, sat fără câini: Unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat de ţigani

un articol de Valentin Roman

Se întâmplă în România anului 2013…O parte din perimetrul unuia dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat abuziv de zeci de familii de ţigani.

Este vorba de aşezarea şi fortificaţia geto-dacică de la Cetăţeni, judeţul Argeş, un sit arheologic a cărui importanţă este amintită în mai toate lucrările de specialitate ce fac referire la antichitatea noastră.

Am fost acolo şi  sentimentele trăite sunt greu de descris în cuvinte. Dacă locul este unul de o frumuseţe aproape nepământeană, iar de sus, din mijlocul trovanţilor pe care şi acum se mai observă simbolurile arhaice, precum repezentarea Cavalerului Trac, privirea vizitatorului capătă hrana minunilor naturii, sufletul îţi este parcă sfâşiat apoi când observi cum, la baza muntelui, în aria ce ar trebui protejată fiind vorba de vestigii milenare, se ivesc zeci de construcţii improvizate în care vieţuiesc zeci de ţigani gălăgioşi.

Locuinţe construite ilegal în incinta sitului arheologic

Şocul vine încă de când parchezi maşina, înainte de a urca pe cărarea către zona sacră a dacilor, unde azi, prin grija şi strădania unui preot dedicat, se idică o frumoasă bisericuţă. Acolo, jos, în parcare, vei fi pur si simplu asaltat de o puzderie de copii guralivi şi certăreţi care îţi vor cere bani. Aproape că se vor sfâşia între ei în cazul în care le vei întinde o bancnotă de 1 leu.

La doar câţiva metri de parcare, ascultand manele şi spărgând seminţe, la blugi şi cu mobilele la ureche, ai să vezi grupul “şmecheraşilor”, aroganţi şi parcă puşi pe harţă, fraţii, verii şi taţii celor mici care te hărţuiesc pentru a le da bani.

 Multe case au fost ridicate cu piatră ruptă din fortificaţiile antice. Au ajuns zidurile dacilor temelie pentru case din care răsună manele.Trist…

Nimeni nu face nimic

 

Am aflat de la uniele persoane ce cunosc în amănunt situaţia din zonă că, în ciuda strădaniilor preotului paroh al bisericuţei de pe munte, ce a depus sesizări peste sesizări, atât la Prefectura Argeş, cât şi la Mitropolie, nimeni nu a luat nicio măsură privind strămutarea familiilor de ţigani din aria de protecţie arheologică.

Despre situl arheologic de la Cetăţeni

Trepte săpate în stâncă de strămoşii geto-daci

În R.A.N. (Repertoriul Arheologic Naţional), situl despre care vorbim are codul de clasificare AG-I-a-A-13359. Mai exact, zona are caracter de patrimoniu naţional şi universal. Situl este localizat pe platoul de pe malul stâng al Dâmboviţei, între Valea lui Coman şi Valea Chiliilor (Chitului) şi monticolul “Cetăţuia”, pe malul stâng al râului Dâmboviţa.

Cercetările arheologice au relevat existenţa aici a unei aşezări şi fortificaţii geto-dacice (funcţionale în perioada secolelor III-I î.Hr.), dar şi a unor vestigii din perioada medievală (aşezare, fortificaţie, necropolă şi cimitir), datate din intervalul secolelor XIII-XIV.

Proprietarul terenului aferent sitului arheologic este, aşa cum apare în actele oficiale, Statul român, prin Consiliul Local Cetăţeni.

Materialul arheologic descoperit aici în cursul campaniilor de săpătură este unul extrem de bogat şi relevă importanţa pe care aşezarea o avea în contextul antichităţii geto-dace.

În loc de post-scriptum…

Asociaţia Geto-Dacii va lua atitudine împotriva acestui abuz de netolerat împotriva istoriei naţionale şi, în perioda următoare, vă vom informa cu privire la demersurile pe care le vom realiza în acest sens. Situaţia de la Cetăţeni, dacă va fi perpetuată în timp, va putea deveni un precedent extrem de periculos la adresa obiectelor de patrimoniu imobil.

 Înţelegem că Statul român, prin instituţiile de profil, nu poate aloca fondurile necesare unei cercetări eficiente, prin campanii arheologice de anvergură, menţinute an de an în locaţiile importante, dar nu vom accepta niciodată ca moştenirea noastră istorică să ajungă fieful unor persoane ce nu au nicio conexiune istorică cu acele locuri.

Cavalerul Trac de la Cetăţeni

Categorii
Articole

Ultimele descoperiri arheologice de pe autostrăzile din România, analizate la Sibiu

Subiectele fierbinţi deschise în ultimii ani în jurul descoperirilor arheologice făcute pe şatierele deschise pe autostrăzile din România vor fi dezbătute şi analizate în luna iulie la Sibiu.

Conducerea Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, care a fost coordonator pentru mai multe şantiere din ţară, cu ajutorul
Administraţiei Fondului Cultural Naţional, organizează în a doua parte a lunii iulie un simpozion ştiinţific dedicat ultimelor descoperiri şi modului în care s-au realizat săpăturile pe şantiere.

Iniţiativa a aparţinut directorului Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca, care este de părere că experienţa specialiştilor acumulată în timpul sapaturilor nu este îndeajuns să fi împărtăşită numai prin “rapoartele arheologice unde trecerea este destul de rapidă”.

“Există foarte multe lucruri legate de metodologia cercetării de pe autostrăzi. Noi trebuie să ajungem şi să discutăm în amănunt şi lucrurile fierbinţi pentru că aţi văzut câte valuri au stârnit aceste şantiere…De obicei valuri negative din cauza faptului că nu putem cere oricui să parcurgă cursuri de arheologie şi atunci şi-au pus corect prolema ca s-ar distruge ceva. Şi, atunci, noi am căutat să explicăm, dar nu am explicat concertat.Toţi ne-am declarat de buna credinta,dar nu cu acelaşi limbaj”, a specificat Sabin Luca.

În cadrul seminarului organizat de Muzeul Naţioal Brukenthal, unde vor avea loc întâlniri ştiinţifice, se va organiza şi o expoziţie cu materialele descoperite de Muzeul Naţional Brukenthal pe autostrăzi, respecfiv pe cele 9 şantiere unde a făcut săpături.

Dorinţa lui Luca este ca, odată reuniţi toţi cerectătorii din ţară, să se discute în amânunt şi ultimele descoperiri făcute. La acesată oră munca pe şatierele arheologice din România a fost finalizată în aproape toate locaţiile deţinute de muzee.

sursa: http://citynews.ro

Categorii
Articole

Povestea regelui geto-dac Dromihete (video)

Povestea regelui geto-dac Dromihete este una extraordinară. Cu toate acestea, puțini români o cunosc. Acum 2.400 de ani, strămoșul nostru îl învingea de două ori pe Lisimah, fost general în armata lui Alexandru Macedon, devenit rege după moartea acestuia.

Povestea acestei confruntări a rămas în memoria antichității, pilda uimitoare dată de Dromihete regelui macedonean Lisimah fiind povestită din generație în generație până nu demult…

Intrarea în mormântul regelui Dromihete

După o călătorie la Sveshtari, în Bulgaria, locul unde este mormântul regelui geto-dac, am hotărât să realizez o emisiune în care să spunem povestea acestui erou înțelept al antichității. Prin urmare, în această seară, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 20:00 și duminică, de la ora 11:00) vă invit pe Nașul Tv, în cadrul emisiunii Adevăruri tulburătoare, să urmăriți un episod dedicat regelui Dromihete.

Cu această ocazie veți putea vedea și impresionantul mormânt al lui Dromihete, cu sculpturi și picturi comparabile cu cele grecești sau romane. Mai mult decât atât, veți putea descoperi că două dintre principalele simboluri de pe stema României de astăzi se găsesc și în acest mormânt al regelui geto-dac, ceea ce dovedește o continuitatea de cel puțin 2.400 de ani a acestor simboluri.

Nașul tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet: http://www.nasul.tv/live

Categorii
Articole

Daniel Roxin și Valentin Roman – conferință în Câmpulung Muscel, duminică, 14 iulie, ora 15:00

Duminică, 14 iulie, de la ora 15:00, Daniel Roxin și Valentin Roman vor susține o conferință în orașul Câmpulung Muscel, având ca teme Conștiința continuității dacice și proiectele naționale inițiate și promovate de Asociația Geto-Dacii.

Evenimentul este organizat de “Asociația multiculturală Nicu Hagi”, la Centrul Cultural Apa Sărată. INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile.

După conferință, cei care au propuneri de colaborare sunt așteptați pentru discuții!

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Obiceiuri şi practici dacice păstrate în tradiţiile poporului român

Cu toate că trecerea timpului afectează şi memoria, dar şi obiceiurile unui popor, ca şi în alte cazuri, poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri şi tradiţii care, chiar dacă sunt considerate păgâne, astăzi mai sunt întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, dar sub o altă formă.

Începând cu simboluri şi practici specifice celor trei momente importante ale vieţii (naşterea, nunta şi înmormântarea) şi ajungând la credinţă, spiritualitate şi îndeletniciri, dacii au transmis mai departe o serie de îndeletniciri are, în ciuda eforturilor susţinute de a fi considerate ca împrumutate din cultura altor popoare, au, se pare, rădăcini adânc înfipte în acest pământ.

Pornind de la comoara cea mai de preţ a unui popor – spiritualitatea – putem vedea cu uşurinţă că Triada Dacică Divină, venerată de către strămoşii noştri, se traduce astăzi prin Sfânta Treime. Şi, ca şi în zilele noastre, dacii se închinau unui zeu unic, Gebeleizis, lui Dionisos care se pare că avea rol de intermediar, astăzi transpus în personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi zeiţei Bendis.

Înainte de orice eveniment important şi, pentru a obţine răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii (cel puţin acei daci care însumau preoţii şi învăţaţii) ţineau post. Şi tot în post şi rugăciuni şi Marele Ştefan a dus cele mai crâncene bătălii, precum au făcut-o şi alţi mari domnitori, ca de exemplu Mihai Viteazul. Continuitatea acestei practici se poate observa cu uşurinţă şi în zilele noastre, atunci când vorbim despre postul tradiţional din religia creştină.

De-a lungul timpului, acest număr de zei a rămas ca şi cifră magică în credinţa poporului român. Trei ani a stat Zamolxe sub pământ, tot aşa cum, în ritualul creştin al înmormântării, trei zile se priveghează cel trecut în tărâmul morţilor. Mai mult, apariţia lui Zamolxe după aceşti trei ani simbolizează viaţa de după moarte, celebrată astăzi prin Sărbătoarea Paştelui, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi, cu toate că dacii nu îşi îngropau morţii, acestora le era adus în clipa cea de pe urmă un pumn de pământ, pe care îl strângeau la piept. Astăzi, în ritualul creştin, pământul strâns în pumn este aruncat în groapa în care este aşezat sicriul. Singura diferenţă este aceea că noi, creştinii, prin acest gest încheiem socotelile cu viaţa: “din pământ ai fost creat, în pământ te vei întoarce”. Cu toate acestea, pumnul de pământ reprezintă, ca şi pe vremea dacilor, respectul cuvenit adus mamei Geea.

Descoperirile arhelogice au arătat că unele momentele importante din viaţa unei femei au fost transpuse şi pe vasele ceramice precum şi în statuetele descoperite. Astfel, ne amintim de femeia Gânditorului, însărcinată în ultimele luni, precum şi de poziţia ei. Sau de ce nu, de tânăra “Venus” de Cucuteni aparţinând epocii neolitice a mileniului IV î.e.n. Majoritatea vaselor şi statuetelor descoperite demonstrează o înaltă practică spirituală a strămoşilor daci. Aceste simboluri sunt regăsite şi astăzi în ornamentica ţărănească, pe cămăşile femeieşti cu “râuri” (Comuna Roata), precum şi pe diferitele covoare sau uşile caselor.

Dar dacii au mai lăsat moştenire şi alte simboluri. Dacă vorbim despre biocâmpuri şi bipolaritate, putem regăsi aceste practici în descoperirea de la Caransebeş, lucrată pe o falangă de cal. Astfel, avem schema bipolarităţii, cu biocâmp rombic, transpusă astăzi în spirala ADN-ului uman, esenţa vieţii, dar şi în simbolul circulaţiei energiei yin şi yang, în concepţia chineză.
                                                                                                               www.geto-dacii.ro
Revenind la viaţa de zi cu zi, o serie de simboluri par a ne ghida în continuare existenţa. Astfel, în diferite zone ale tării, în special în mediul rural, o serie de simboluri împodobesc şi astăzi diferite ţesături sau chiar porţile caselor. Astfel, spirala dacică (semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul) sau ochii de pe coiful descoperit în situl arheologic de la Coţofeneşti, judeţul Prahova (şi care reprezintă privirea interioară, tradusă astăzi prin al treilea ochi sau ochiul minţii) stau mărturie a tinei civilizaţii deloc apuse.

Vorbim aici despre renumitele porţi maramureşene, în special de cele de pe Valea Izei, pe care pot fi admirate spirale dacice, împletituri precum cosiţele fetelor, dar şi crucea înscrisă în cerc! Referitor la acest ultim simbol, ne putem aminti de semnul celor doi Gemeni Divini, svastica. Rotită în sensul invers acelor de ceasornic, svastica desemnează exact acea cruce înscrisă în cerc. Un alt simbol demn de luat în seamă şi regăsit pe porţile din Maramureş este cel al şarpelui. SKEPT-E-CASAS sau Ocrotitorul Casei este păzitorul gospodăriei, iar o casă părăsită de şarpele ei este una necurată şi pradă spiritelor malefice.

Ţesăturile tradiţionale populare din anumite zone ale ţării păstrează şi ele unele din motivele cromatice ale dacilor. Astfel, roşul simboliza culoarea sângelui, a matricei informaţionale a vieţii, iar negrul, culparea pământului, a continuităţii vieţii în acest univers, a mamei Geea, născătoarea tuturor bogăţiilor terestre.

Ajungând la îndeletniciri, putem aminti aici apicultura care, şi în zilele noastre, are implicaţii majore. Mierea este un aliment care, pe lângă proprietăţile benefice energetice pe care le are în alimentaţie, reprezintă şi un bun factor de vindecare. Chiar şi în zilele noastre, în zonele rurale rănile sunt vindecate cu miere!

Mai mult, o serie de plante – care erau folosite drept leacuri în anumite practici ritualice, dar şi cu scop terapeutic – sunt folosite astăzi în medicina tradiţională alternativă. Nu mai departe de Sânziene care înfloresc într-o singuri zi din an şi care au proprietăţi “miraculoase” în vindecarea unor afecţiuni precum reumatismul, epilepsia, hipertiroidia sau insomnia!

O altă practică străveche ce datează tot de pe vremea dacilor o reprezintă spălatul rufelor la râu. Dincolo de utilitatea lui, acest obicei are ca efect risipirea tuturor bolilor, relelor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti prin spălarea în apă curgătoare. Baterea rufelor cu maiul (lemnul fiind esenţa vieţii, a trăiniciei) reprezintă scoaterea tuturor afecţiunilor din corpul celui în cauză. Pietrele pe care erau spălate rufele reprezintă memoria înmagazinată a tuturor celor ce sunt, informaţia transmisă şi înscrisă în Legile firii.

Dincolo de toate intrigile folosite, dar şi de lacunele care planează încă asupra multor aspecte ale civilizaţiei dacice, un lucru este cert: moştenirea pe care ne-au lăsat-o precum şi gradul de evoluţie informaţională şi spirituală transmis, nu, pot fi tăgăduite de către nimeni şi nimic! Studiile şi cercetările efectuate, precum şi descoperirile arheologice care urmează a fi efectuate vor demonstra caracterul şi continuitatea civilizaţiei dacice pe aceste meleaguri dar, mai ales, în viaţa de zi cu zi a românilor! Ţine doar de noi să ştim să păstrăm intactă această moştenire şi, mai ales, să îi oferim continuitatea binemeritată!

sursa: http://www.uer.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Nadăşul, un sat furat cu biserică şi cu cimitir cu tot

un articol de Valentin Roman

 

La sfârşitul anului trecut vă semnalam un caz incredibil, un abuz uriaş ce pare desprins din poveştile evului mediu, atunci când cei puţini şi bogaţi îi exploatau fără scrupule pe cei mulţi şi săraci. În România secolului XXI încă se mai întâmplă lucruri care, prin implicaţiile lor, pot conduce la precedente extrem de periculoase. În România încă se mai pot fura 8.200 de hectare…

Concret, vorbim de cazul sătenilor din Nadăş (judeţul Arad), ale căror pământuri, biserică, cimitul unde odihnesc moşii şi strămoşii lor le-au fost pur si simplu furate şi date aşa-zişilor urmaşi ai unui grof maghiar. Spre finalul anului 2012, am mers, împreună cu Adrian Grigoriu şi alte câteva persoane la Nadăş, am stat de vorbă cu sătenii, le-am aflat povestea şi durerea, le-am făcut publică situaţia (CITEŞTE DETALII AICI) şi ne-am implicat în susţinerea lor asigurându-le reprezentare legală şi consiliere în procesul ce are ca scop îndreptarea uriaşului abuz.

Asociaţia Geto-Dacii va continua să fie implicată activ în lupta pentru apărarea intereselor sătenilor din Nadăs, iar în această luptă încep să ni se alăture şi alţii, lucru care ne bucură şi demonstrează că românii sunt solidari.

De asemenea, un ajutor semnificativ începe să vină şi din partea unor instituţii de presă care acordă o atenţie deosebită cazului Nadăş. Vă reproducem, în cele ce urmează, un articol publicat astăzi pe site-ul cotidianul.ro

-Mii de hectare de păduri, moşii şi castele, despăgubite de regele Ferdinand, au fost recuperate fraudulos.
 -Autorităţile române, chiar şi prin nepăsare, parte a unui furt uriaş.
 -Serviciile secrete urmăresc elevii şi ignoră infracţiuni care aduc atingere ţării noastre.
 -CSM-ul hain condus de procuroarea Hăineală nu-i vede pe judecătorii care au restituit pe acte false. Un serial despre jefurea Transilvaniei şi despre slăbiciunile statului român.

Cotidianul.ro porneşte această campanie de informare a românilor în legătură cu recuperările banditeşti ale terenurilor din Transilvania. Banditeşti prin felul în care au fost siluite legile ţării noastre, prin organizarea în grupuri infracţionale, prin încrengăturile mafiote care au speculat slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din instituţii şi instante.

Operaţiunile de restituire frauduloasă arată ca un plan abil de dezmembrare a ţării. Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, agenţi ai serviciilor româneşti, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.

Cotidianul.ro, graţie muncii unor oameni care şi-au lăsat de-o parte viaţa personală şi au cotrobăit prin arhivele statului, pe bani proprii, vreme de douăzeci de ani, este acum în stare să demonteze toate retrocedările cu cântec din Transilvania şi nu numai… Între o şpagă la liceu (unde am văzut şi implicarea SRI!!!), o fâţă dezbrăcată la tv şi Suleyman Magnificul, considerăm că este cazul să abordăm o problemă de acut interes naţional (de altfel o temă perimată pentru unii, prostii vadimiste după alţii, intoxicări de presă după postacii năimiţi ai serviciilor vândute), şi anume, situaţia pământurilor şi caselor pentru care un milion de români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale.

 

Cazul Nadăş – Satul furat cu totul, sau vorba unui localnic: “Nadăşul este din nou iobag”

 

În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case…, în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar.

Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei – culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie – au admis această contestaţie.

În 2009 – fără cadastru!!! -, s-a făcut intabularea acestor terenuri în cartea funciară prin Judecătoria Ineu. „ Proprietarii” au început să execute terenurile, în prima fază pe cele extravilane, în baza respectivei intabulări. De ce? Anual, APIA le plăteşte peste 800.000 de euro pentru aceste terenuri. În pădure şi-au făcut ocol silvic privat unde exploatează 5.000 de hectare, s-au împroprietărit cu cabane şi au deschis un fond de vânătoare unde vine suspect de des, cine credeţi? – ghici, ghicitoarea mea -, finul cetăţeanului Băsescu Traian, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

 

„Manevra”, arborele „ginecologic” şi descâlcirea iţelor

 

Această doamnă Mairowitz (Szerenyi) , pe care soţii Colţeu ar fi îngrijit-o, devenind legatari testamentari, e menţionată într-un testament suspect al altei doamne, Weisz-Grosz, care în ‘55 a decedat în Israel şi a redactat un alt testament, totul fiind de fapt „o nepoată a unei mătuşi a străbunicii care era rudă cu un neica văr, noi fiind cei care i-am dus o ciorbă nepoatei”, o brambureală descifrată de doamna avocat Coroiu, explicată în acest recurs (citește aici recursul) Chiar şi la o eventuală despăgubire, ar fi fost în joc o mică fracţiune – practic din mai nimic – din ceea ce se solicita.

Terenul, la 1918, era proprietatea grofului. Reforma agrară din 1921 până la 1939 a făcut ca 4.000 de hectare să fie răscumpărate de statul român, dându-se bani grei pentru teren, restul de 4.700 de hectare fiind vândut firmei Forestiera Nadăş. După moartea grofului Grosz, n-au existat moştenitori, astfel încât terenul a devenit proprietatea firmei „Forestiera”, controlată de un român pe nume Micloşi.

Au mai existat şi acţiuni, care. gradual, au fost vândute tot lui Micloşi. Apoi, Forestiera a fost naţionalizată, patrimoniul societăţii a trecut în proprietatea statului, iar în astfel de situaţii, gen Malaxa sau Auschnitz (cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea), cel mult, puteau să ceară despăgubiri pe calea Fondului. Dar aici vorbim de moştenitorii lui Micloşi, care n-au nicio legătură cu familia Colţeu.

 

Nebunia

 

După executările silite demarate de soţii Colţeu, şi în urma scandalului creat, nepoata lui Micloşi, cea îndreptăţită eventual într-un proces de revendicare, l-a abordat pe avocatul apărării, prezentându-i documentele originale, prin care se demonstrează că doamna Grosz-Weisz a vândut terenul către Forestiera Nadăş. În baza acestor documente originale, s-a încercat revizuirea Hotărârii din 2006. S-au făcut cereri la Parchet pentru ca acesta să se sesizeze din oficiu şi să promoveze revizuirea, la Romsilva, la Comisia Judeţeană şi la Comisia Locală.

Cele patru cereri au avut următoarele soluţionări: comisia locală a refuzat să facă revizuirea, primarul Nadăşului, suspectat de non-combat de către localnici, spunând că nu este necesar acest lucru deoarece l-a făcut comisia judeţeană, forul superior. Parchetul a făcut revizuire, dar la primul termen şi-a retras cererea, după cum spun gurile rele, la ordin primit de la Bucureşti.

Singurele instituţii care au mers umăr la umăr cu românii din Nadăş au fost; Romsilva, care a făcut un dosar de revizuire profesional, pe cinci capitole, de dovedire a nulităţii hotărârii judecătoreşti din 2006 şi Comisia Judeţeană.

Revizuirea a fost respinsă în fond, iar în sentinţă se constată că respingerea nu este motivată de judecătoarea Floriţa Boloş. La câteva săptămâni distanţă, judecătoarea Boloş a fost arestată pentru luare de mită într-un alt dosar. Primul termen al recursului de revizuire este fixat pe 10 iulie la Tribunalul Arad.

 

La atac!

 

Cum ardeleanul înţelege un pic mai greu ce i se întâmplă, dar când înţelege, înţelege bine, s-a trecut în sfârşit la contraofensivă. Pământurile şi casele moştenite de la bunici şi străbunici pot reveni la matcă. S-au constituit o asociaţie a localnicilor care luptă în justiţie, dar şi un grup de iniţiativă format din oameni sensibili la suferinţa aproapelui, decişi să meargă până la capăt. Cotidianul.ro le va fi alături, urmând ca săptămânal să dezvăluie grozăviile din Transilvania; români lăsaţi pe drumuri, deposedaţi abuziv de pământuri, poligoane ale armatei dezmembrate prin fals, moştenitori din Africa de Sud care fură domeniile Ministerului Culturii, sate româneşti „ciuntite” de composesoratele ungureşti, toate posibile doar prin complicităţi şi trădări la nivel înalt.

URMĂRIŢI MAI JOS DECLARAŢIILE SĂTENILOR DIN NADĂŞ DIN CADRUL DISCUŢIILOR AVUTE CU NOI LA SFÎRŞITL ANULUI 2012:

Categorii
Articole

Spiritualitate milenară în Ţara Haţegului: Biserica din Densuş

Biserica Sfantul Nicolae din Densus se afla in judetul Hunedoara, la o distanta de aproape 10 kilometri fata da orasul Hateg, fiind cea mai veche biserica romaneasca in care si astazi au loc slujbe religioase. Datorita particularitatilor acesteia, biserica este cunoscuta drept cel mai ciudat edificiu din Tara Hategului.

George Calinescu spunea despre aceasta ca este “o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

Precum reiese si din citatul de mai sus, aceasta este o “biserica bizara” construita in mare parte din blocuri masive de piatra si marmura, dar sunt folosite si coloane si statui culese de la fosta colonie romana Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se afla la 10 kilometri sud fata de Densus.

Aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane, biserica din Densus a fost obiectul multor controverse intre oamenii de stiinta. Unii au considerat ca biserica ar fi fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, iar altii cred ca edificiul este un fost templu roman al zeului Marte.

In sustinerea parerii de mai jos, cum ca aceasta ar fi fost la inceput un templu pagan, aducem urmatoarele argumente: altarul bisericii este mai aproape de directia sud decat de cea de est, ceea ce confirma ipotezele specialistilor ca acolo a fost intai un templu pagan, caci toate lacasurile de cult crestine au altarul spre est. Alte indicii ar fi forma acoperisului, care privit din lateral, are forma unei pasari, mai precis porumbel, iar deasupra altarului se afla doi lei de piatra, situati coada in coada.

Cea mai vehiculata parere este cea care sustine ca actuala biserica din Densus a fost un templu roman crestinizat, adica o biserica paleocrestina construita intre secolele IV-VI, fiind si prima biserica de pe teritoriul Daciei. Cert este faptul ca biserica a fost ridicata pe ruinele unei constructii din antichitatea secolului al IV-lea.

Istoricul Nicolae Iorga plaseaza construirea bisericii in secolul al XVI-lea, insa istoricul de arta Vataseanu prefera ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

In interiorul acesteia, cat si in imprejurimi s-au facut numeroase investigatii, dar, cu toate acestea, biserica monument continua sa-si pastreze taina. Cercetarile efectuate indreptatesc ipoteza conform careia biserica a suferit mari modificari de-a lungul timpului, in special la sfarsitul secolului al XIII-lea.

Construita din blocuri, bolovani de rau si din materiale luate din fosta capitala romana a provinciei Dacia – caramizi cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare – biserica are un aspect neobisnuit, starnind admiratie si uimire.

Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezinta un plan patrat cu latura de 6 metri. Naosul acesteia este strapuns de un turn in jurul caruia se afla un spatiu ingust acoperit cu o bolta de sprijin.

Spre est se afla o adanca absida semicirculara, atat la interior cat si la exterior, avand pe latura sudica un diaconicon de mari dimensiuni. La diferite nivele ale zidurilor se observa motivul arhitectonic in dinti de ferastrau.

Acoperisul intregii constructii este realizat din placi de piatra suprapuse. Alturi de biserica, in secolele XIV-XV, au fost adaugate pe latura sudica si unele incaperi anexe. Intregul complex atrage atentia prin estetica sa unica ce nu ascunde urmele stilistice ale romanicului tarziu.

Valoroasele fragmente de pictura murala, datand din 1443, opera unei echipe de maestrii, in frunte cu Stefan, unul din primii zugravi romani cunoscuti, vadesc stranse legaturi stilistice cu picturile de epoca din Tara Romaneasca.

Intre picturile ce au supravietuit timpului se afla acelea de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si cele de pe altar, care apartin zugravului Stefan, a carui semnatura se poate vedea si azi.

Particularitatile operei zugravului Stefan ne trimit cu gandul la pictura bisericii Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, realizata in secolul al XIV-lea.

Pe langa semnatura pictorului ce face trimitere la manastirea din Arges, mai amintim si aspectul cladirii, care aminteste de strania biserica San-Nicoara (ruinata) tot din Curtea de Arges, unica in Romania, care probabil o fi aratat ca aceea de la Densus.

Un alt lucru ce intemeiaza asemanarea dintre cele doua biserici este si faptul ca biserica din Densus are acelasi hram ca aceea de la Curtea de Arges, si anume Sfantul Nicolae (forma veche romaneasca fiind Nicoara).

Biserica Sfantul Nicolae din Densus figureaza pe lista de monumente propuse pentru a intra in patrimoniul UNESCO, inca din anul 1991, in prezent aceasta aflandu-se in plin proces de restaurare.

sursa: http://www.crestinortodox.ro

Categorii
Articole Emisiuni TV

Regina getă Tomiris, cea care a învins Imperiul Persan

Așa cum deja ați putut să constați, episoade uimitoare din istoria noastră antică sunt ignorate de istoriografia românească, răpindu-ni-se, în acest fel, adevărul despre antichitatea neamului nostru.

Unul dintre aceste fragmente necunoscute de istorie vorbește despre Regina getă Tomoris, cea care l-a învins pe Cyrus cel Mare, întemeiatorul Imperiului Persan, cea care, potrivit lui Iordanes, a înființat orașul Tomis…

Pentru a o descoperi pe Regina Tomiris, vă invit să urmăriți emisiunea Adevăruri tulburătoare din acesată seară, de la ora 22:00 (emisiune difuzată și în reluare sâmbătă, de la ora 20:00 și duminică, de la ora 11:00), pe Nașul Tv.Nașul tv poate fi urmărit pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet

Live

Daniel Roxin

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html