Prima gradina consemnata in arhive este celebra gradina a Edenului in care traiau, in vremuri imemoriale, Adam si Eva, inaintea savarsirii pacatului. Edenul reprezinta dorinta ancestrala sadita in fiecare din noi. Viata lipsita de griji, in care traim fericati alaturi de cei dragi si in care avem tot ceea ce ne dorim. Fiecare din noi cautam Paradisul pe care l-am pierdut demult, prin inaintasii nostri biblici. Sa trecem intr-o scurta revista ideea de gradini de-a lungul miilor de ani.
Prima gradina antica a fost cea pe care, Nabucodonosor a construit-o pentru sotia sa, Semiramida, pentru ca regina sa nu mai duca dorul gradinilor de la ea de acasa. O minune a tehnicii, gradinile suspendate sunt si astazi martore a iubirii celor doi, sistemul de canalizare folosit la udarea gradinii fiind o adevarata minune a lumii antice.
Egiptenii au fost iarasi unul din popoarele care au incercat sa faca din pamantul lor un teritoriu placut zeilor. Acceptand de fiecare data soarta ce le era data, considerand inundatiile anuale ale Nilului drept o bunavointa a zeilor pentru fertilitatea anului care urma, egiptenii au incercat sa smulga de la natura un colt de rai. La ora actuala s-au descoperit planurile de amenajare a unei impresionante gradini ce a apartinut unui conducator din Theba, undeva inainte de 1400 i. H.
Peste aproape 2000 de ani, armatele cuceritoare ale lui Alexandru Macedon au adus din Persia si Egipt seminte si plante exotice. Iar barbarii nobili macedoneni si-au pus arhitectii sa le construiasca gradini. Profitand de snobismul nobililor, Aristotel si Teofrast, unul dintre elevii sai, au realizat prima gradina botanica din lume.
Un “gradinar” deosebit a fost Nero, care a expropriat si demolat toate cladirile din jurul palatului sau pe o suprafata de peste 50 de hectare, creindu-si propria gradina a Edenului. Si iarasi ne intoarcem la Biblie, de fapt la <Noul Testament>, pentru a vedea acum, cu ochii mintii, Gradina Ghetsimani, locul in care Iisus isi sfatuia discipolii. De altfel, evreii aveau de multa vreme niste gradini superbe, una din acestea fiind si parcul Etan, la 10 km de Ierusalim, unde plimbaretul era intampanat de niste imagini de vis, zeci de paraie si iazuri strabatand gradina.
La un moment dat arabii au fost furati de promisiunile din Coran. In expansiunea lor catre vest, au intalnit gradinile civilizatiilor cucerite care erau atat de asemanatoare cu paradisul promis de Mahomed. Mai mult, cucerind Spania de la “necredinciosi”, imperiul arab era practic marginit de 4 flovii uriase, acestea fiind inca o dovada a promisiunilor indeplinite.
Din Spania sa ne intoarcem putin privirea catre, acum deserticul si uscatul Afganistan. Pe vremea mogulilor insa, acest teritoriu era unul de vis, cu peste 700 de gradini create din porunca despotilor. Si de aici, sa mergem pe superba Vale a Casmirului, unde, pe un pavilion construit din marmura neagra undeva pe malul Lacului Dal, se mai poate cati inscriptia “Daca pe fata pamantului exista un paradis, atunci el se afla aici, se afla aici, se afla aici!”
Carol al VIII-lea, regele francez care la 1495 a cucerit regatul Neapolelui, a trimis catre casa descrierea unor gradini superbe, a caror frumusete i-a fascinat atat de mult pe regii de peste 2 secole, incat Ludovic al XIV-lea, obsedat de lux, a creat gradinile de la Versailles, cele mai mari si mai impresionante din lume.
Si la sfarsitul acestor descrieri am lasat doua popoare, considerate barbare dar care, prin mentalitatea lor, s-au dovedit adevarate precursoare ale civilizatiei: chinezii si japonezii. Realizarile lor sunt de-a dreptul impresionante.
In gradinile japoneze ceea ce impresioneaza este simplitatea. Acolo totul simbolizeaza ceva. Pana si o umila picatura de apa pusa pe o frunza de copac sau de floare are propria sa istorie si propriul sau simbol. Indiferent de motivul pentru care au fost create de-a lungul timpului, se pare ca gradinile au influentat mereu gandirea oamenilor. Pentru ca fiecare dintre noi ne dorim sa avem undeva, in apropiere, o gradina in care sa ne retragem, o gradina care sa ne ofere pacea interioara si care sa ne incante ochii. Poate ca asta e povara blestemului ce a cazut pe stramosii nostri primordiali si pe care acum, o ducem noi mai departe. Sa ne dorim toata viata ceea ce am avut si am pierdut din prostie: Paradisul terestru.
