Eminescu şi Taina Daciei

Categories Articole, Emisiuni TVPosted on

Mitul dacic ocupă în creaţia lui Mihai Eminescu un loc privilegiat. Istoria şi spiritualitatea dacilor, reprezintă pentru el un timp eroic, ce se deapănă într-un spaţiu edenic aflat sub tutela zeului Zamolxe, egalul lui Odin cu care stă personal la masă.

Sub pecetea dacismului, Eminescu exprimă cel mai bine, panorama civilizaţiilor, care, în succesiunea lor pe firmamentul istoriei, evocă poetului motivul „deşertăciunii deşertăciunilor”.

Singurul lucru pe care-l consideră peren, este moştenirea dacică pe care o extinde până în vremea „descălecatelor” şi mai departe,desluşind-o în legendele populare aşa cum a învăţat de la Nicolae Densuşianu, cu care s-a cunoscut la Sibiu.

În spiritul poetic comun epocii sale, romantismul, prin poeziile sale având ca temă dacismul, Mihai Eminescu se încumetă să scrie o epopee lirică a mitului dacic, care cuprinde istoria de la mitul creaţiei şi până în vremea marilor voievozi români. În această ordine de idei, Dacia mitică rămâne undeva în afara timpului istoric, iar miturile sale devin nişte repere fără de care neamul românesc ar rătăci prin istorie. În conformitate cu adevărul istoric, Dacia lui Mihai Eminescu nu cunoaşte barbaria!

De multe ori romanitatea atât de elogiată de istoricii noştri oficiali este raportată la dacism, prin acest antagonism punându-se în valoare nu numai vechimea exemplară a civilizaţiei dacice ci şi decadenţa „Imperiului Lumii” – Roma.

În viziunea eminesciană, Roma devine o civilizaţie coruptă, perimată şi sortită pieirii. În antiteză, Dacia, apare purificată prin jertfă de sânge, hărăzindu-i-se un viitor ce transpare în poezia  „Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”.

Cucerirea romană  nu are efecte benefice asupra Daciei, cuceritorii fiind supuşi blestemului lui Decebal, si prin aceasta, a întregului popor dac, păstrător al legii şi datinii străbune.

În dacismul lui Mihai Eminescu, se face o disociere clară între lumea romană şi cea a dacilor  hiperboreeni prin „Dunărea bătrână” care desparte cele două civilizaţii antagonice.

Prin toate cele prezentate până acum despre dacismul lui Eminescu se poate observa că el este în perfectă consonanţă cu istorici ca A.D. Xenopol şi N. Densuşianu, care au ridicat civilizaţia dacică străveche pe cele mai înalte culmi ale gloriei.

Memento mori, este poezia care mă îndeamnă să mă întreb: Ştia, oare, Eminescu mai mult decât spunea? Posibil da ! Pentru că în această poezie, Eminescu ne atrage atenţia asupra sacralităţii pământului Daciei cu lux de amănunte.

Iară fluviul care taie infinit-acea grădină
Desfăşoară-n largi oglinde a lui apă cristalină,
Insulele, ce le poartă, în adâncu-i nasc şi pier;
Pe oglinzile-i măreţe, ale stelelor icoane
Umede se nasc din fundu-i printre ape diafane,
Cât uitându-te în fluviu pari a te uita în cer.

Şi cu scorburi de tămâie şi cu prund de ambră de-aur,
Insulele se înalţă cu dumbrăvile de laur,
Zugrăvindu-se în fundul râului celui profund,
Cât se pare că din una şi aceeaşi rădăcină
Un Rai dulce se înalţă, sub a stelelor lumină,
Alt Rai s-adânceşte mândru într-al fluviului fund.

Pulbere de-argint pe drumuri, pe-a lor plaiuri verzi – o ploaie –
Snopi de flori cireşii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie
Şi de vânt scutură grele omătul trandafiriu
A-nfloririi lor bogate, ce mânat se grămădeşte
În troiene de ninsoare, care roză străluceşte,
Pe când salcii argintoase tremur sânte [sfinte] peste râu.

Aeru-i văratic, moale, stele izvorăsc pe ceruri,
Florile-izvorăsc pe plaiuri a lor viaţă de misteruri,
Vântu-ngreunând cu miros, cu lumini aerul cald;
Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine
Vioriu sclipesc surprinse într-a lunei dulci lumine,
Rar şi diafan ţesute de painjeni de smarald. (…)

Ăsta-i Raiul Daciei veche,-a zeilor împărăţie:
Într-un loc e zi eternă – sară-n altu-n vecinicie,
Iar în altul, zori eterne cu-aer răcoros de mai;
Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei
După moarte vin în şiruri luminoase ce învie –
Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la Rai.  

Vedem aici  imaginea  Paradisului terestru ! Dacia este prezentată ca o legătură între lumi, cerul pământul şi subteranul legându-se în mod armonios în acest spaţiu sacru. Prin aceasta Dacia este ridicată deasupra tuturor celorlalte civilizaţii antice devenind paradisul ideal la care au râvnit toţi (si la care încă mai râvnesc destui).

O Dacie paradisiacă, închipuind cetatea Ierusalimului Ceresc aflată  cumva în afara timpului, şi pe care poetul o opune celorlalte mari civilizaţii care desemnează panorama deşertăciunilor. O panoramă a deşertăciunilor care ne arată măreţia si decadenţa acestor imperii şi civilizaţii construite de gândirea şi voinţa omului.

În viziunea poetului, Dacia este altceva, este spirit ce se perpetuiază peste timp, deşi cunoaşte decadenţa odată cu ocupaţia romană. Traian , cuceritorul Daciei şi cel care a stricat orânduiala arhaică şi paradisiacă a vechii Dacii, cade însă sub blestemul lui Decebal

– Vai vouă, romani puternici! Umbră, pulbere şi spuză
Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,
Vremi veni-vor când nepoţii n-or pricepe pe părinţi –
Cât de naltă vi-i mărirea tot aşa de-adânc’ căderea.
Pic cu pic secând paharul cu a degradărei fiere,
Îmbăta-se-vor nebunii – despera-vor cei cuminţi.…
Moartea voastră: firea-ntreagă şi popoarele o cer.

Moartea lui Eminescu dictată de structurile puterii

Se ştie foarte mult (deşi uneori prost) despre opera poetică a lui Mihai Eminescu, dar se ştie foarte puţin despre activitatea sa gazetărească, care este cel puţin la fel de prolifică ca şi cea poetică. Această activitate de gazetar, a atras asupra poetului, o campanie mârşava de discreditare pusă la cale de structurile puterii din acea vreme, pentru că Eminescu – o voce îndrăgită şi cu autoritate, punea beţe în roate imperialismului austro-ungar şi celui ţarist.

În presa timpului, şi mai ales în ziarul Timpul, al cărui redactor era, Mihai Eminescu demarează campanii de presă privind chestiunea Basarabiei, ridiculizând guvernul pentru înstrăinarea acestui pământ românesc şi demască politica de deznaţionalizare dusă de guvernul ţarist.

El activează şi în rândul Societăţii „Carpaţii”, militând pentru drepturile românilor din Transilvania.

În acelaşi ziar Timpul, Eminescu denunţa expansiunea catolicismului în România, articol sancţionat cu o notă diplomatică de baronul  von Mayr, ambasador al Austro-Ungariei la Bucureşti.

În alt articol, publicat în 1883, realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania, ridiculizându-l Pe Carol I pentru lipsa de autoritate în această chestiune.

Într-un cuvânt, Mihai Eminescu  a întreprins tot felul de acţiuni subversive, îndreptate împotriva imperiilor vecine care stăpâneau teritorii ce nu li se cuveneau.

Aceste acţiuni politice ale lui Eminescu, au condus la defăimarea sa şi în cele din urmă, chiar la asasinarea sa de către cei interesaţi să menţină starea de facto în regiunile menţionate.

Mihai Eminescu este luat  cu forţa şi internat la ospiciu lansându-se zvonul unui nebunii inexplicabile asociată unei boli venerice (sifilis), activitatea sa gazetărească fiind trecută sub tăcere şi pusă la index de structurile puterii. Titu Maiorescu, îşi aduce şi el aportul ridicând manuscrisele poetului.

În timpul şederii sale în ospiciu, Eminescu este otrăvit lent cu mercur, chipurile pentru a i se trata sifilisul şi moare în disgraţie în anul 1889.

Concluzie: Mihai Eminescu nu a murit de moarte bună, în urma unei boli, fie ea şi venerică ci a fost victima unei maşinaţiuni politice menite să-l discrediteze şi în cele din urmă să-l scoată din circuit!

Aşa cum arata d-na Cezarina Bărzoi si  dl. Ionuş Băiaş: „Asasinarea lui Eminescu a continuat şi continuã şi în prezent prin trecerea sub tăcere a activităţii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naţionaliste şi anti iudeo-masonice. Continuã prin prezentarea sa în şcoli în mod voit deformat, în ipostazã numai de poet genial, sărac şi fustangiu.

Continuã şi prin eliminarea din opera sa poeticã a acelor poezii cu caracter profund naţional, cum ar fi versiunea adevărata a poeziei Doina. Continuã prin atacurile tot mai dese şi abia disimulate ale aşa-zisei elite culturale române. … Dar cel mai mult, continuã prin lipsa noastră de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei şi a dorinţelor sale pentru neamul românesc.”

Mihai Eminescu, poetul nostru nepereche, nu se poate apăra de abjecţiile cu care-l împroaşcă cei ce-l vor acoperit de uitare. E datoria noastră, a celor ce-am ramas, sa-l apărăm, să-i facem cunoscută întreaga operă, să-i pastrăm neîntinată amintirea. E datoria noastră a celor ce credem în viitorul României, să nu-l pierdem nici pe Mihai Eminescu, nici limba română , nici nimic altceva din ceea ce aparţine spiritualităţii şi culturii poporului roman !

sursa:www.quadratus.wordpress.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

17 comments

  1. ma simt fericita sa-l pastram in suflet si in gind.sa-l cinstim de-a pururi crestineste…pe cel ce ne-a lasat in schimbul vietii lui, documente fara seaman ale adevarului nostru

  2. M-am surpris placut cu poeziile lui Eminescu de pe cand aveam 16 ani si pana acum de curand nu am intalnit asemenea; pana cand intro zi am citit o poezie a lui Roxin al nostru si va rog sa ma credeti am simtit acelasi lucru.
    Sa fi sanatos om bun si tineo tot asa dar te rog nu neglija poezia, cred ca ai un dar.

  3. Am o singura intrebare. De ce nu ni se spune adevarul ? desigur ceeace ascund e foarte puternic din punct de vedere moral, spiritual si intelectual. Cu stima.

  4. Omul acesta a fost un geniu. Inca nu s-a născut și degrabă nu cred ca se va naște cineva care sa-l egaleze măcar. Pe timpul vieții lui, prin activitatea lui literara și gazetăreasca a deranjat marile puteri, asta e clar, și de acolo i s-a tras moartea. La fel i s-a întâmplat și lui Corneliu Zelea-Codreanu – eliminat prin asasinat (împușcare), care nici acum nu și-a primit onorurile cuvenite. El încă figurează ca “fascist” în publicațiile iudaice.
    Păcat ca și acum, și este o mare rușine, oficialitățile se feresc de scrierile lui Eminescu, cele cu caracter naționalist și anti-iudaic. Odată cu globalizarea asta e un păcat sa te declari naționalist chiar și în sensul bun a cuvântului dar nu ar trebui sa fie asa. Datoria noastră este sa ne iubim țara, neamul și limba și sa le dam respectul cuvenit celora care s-au luptat și au murit pentru țară. Mihai Eminescu este unul dintre ei chiar dacă arma lui a fost adevarul și cuvântul!

  5. Gogorita cu dezinteresul românilor pentru Eminescu e insistent si fara folos repetata.
    S-ar fi putut castiga bani frumosi reeditând pe marii eminescologi: George Calinescu (Opera lui Eminescu, Cultura Nationala 1934, 4 vol), Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Negoitescu, Augustin Z. N. Pop, dr. Ion Nica si multi mari altii. Dar când pubintelectualii Autoelitei au demolat mitul eminescian la 5 martie 1998, in Dilema dlui Plesu, e de observat ca ei sperau cu o copilareasca naivitate ca vor scrie mai performant in vid. Critica noastra arata insa ca, in postromânism, Orbitor 3 al dlui Cartarescu e mai slab decât Orbitor 1, care merita Nobelul, cartea despre parabole a filozofului religiilor e mai slaba decât cea despre arhangheli, in Ultimul Culianu, dl Patapievici e mai putin iactant decât era in Ochii Beatricei, dupa cum Mircea Mihaies e mai putin percutant in noua lucrare despre tranzitie scrisa cu Tismaneanu decât era in Femeia in rosu, scoasa cu Mircea Nedelciu mult inainte de Muscatura din martie 1998. In fine, Istoria critica a dlui Manolescu e mai rasolita in final decât la origini. Caderea lui Eminescu a pulverizat nu numai statutul intelectualului in RO, ci si capacitatea lui de a exprima geniul masilor largi populare.

  6. Trebuie sa ne trezim ! Cred ca in final vom reusi sa devenim “o nuca tare” macar prin exemplul inaintasilor asa cum a fost uriasul Mihail Eminescu. Oare cum am fi noi acum daca Eminescu traia 70 de ani ? Nu-mi pot imagina usor. Ce pacat ca sunt relativ putini patriotii de genul lui Eminescu.

  7. Mi-a placut si-mi va placea mereu Eminescu, dincolo de versuri, cuvinte si ratiune! Libertatea de manifestare a unui spirit creator este perena si nu poate fi ingradita de nici o institutie efemera a acestei lumi!

  8. Cu siguranta , Eminescu nu va ,,muri”.
    Politicienii nostri sunt pleava curata , la ora actuala , dar , prin aceasta activitate desfasurata de dvs. , dle. Roxin si dle. Roman . in timp , vor veni la putere politicieni care sunt formati , chiar de acest site.
    Atunci , vor fi reparate toate nedreptatile suferite , de acest popor.
    Tara se va numi, DACIA si noi DACI.

    Doamne ajuta
    ,,Din zei de-am fi scoboratori “

  9. Am asteptat cu nerabdare anul trecut documentarul despre tablitele de la sinaia,vroiam sa stiu daca se mai lucreaza la acest proiect si pe cand va fi gata?

  10. documentarul acela trebuie sa apara, fiindca oamenii au nevoie sa stie cat mai multe despre cei din care se trag cu adevarat. Poate ca nu va fi lamurit pana la ultimul inteles ce este scris pe tablite, nici nu mai conteaza, fiindca tablitele in sine spun destule. Avem nevoie sa ne sprijinim de ceva, avem nevoie sa le atingem macar cu gandul.

  11. Felicitari pt. profunzimea subiectului readus in atentie. Ce extraordinara intalnire intre Eminescu si Densusianu, istoric care nici acum nu este apreciat si studiat la adevarata sa valoare. Chiar daca scara valorilor este de ceva vreme complet rasturnata sunt convinsa ca exista si istorici si filologi , in tara noastra, care simt si inteleg corect adevarurile istorice fundamentale din Dacia Preistorica a lui NIcolae Densusiana si care vor face lumina in aceasta mare farsa care este studiul actual al istoriei Romaniei. Despre marele spirit Eminescu a carui verticalitate, neinfricare, talent si viziune, eu persnonal – dar sunt sigura ca sunt multi semeni ai mei care simt si gandesc la fel- multumesc Vietii si Divinului ca am avut sansa sa-l avem,o vreme, traitor pe acest pamant. Ce lectii de caracter si curaj ne-a demonstrat iar in ceea ce priveste Poezia …. cuvintele chiar nu isi mai au rostul. Semenii mei dragi, cei a caror inima inca vibreaza si recunosc Adevarul, haideti sa multumim pentru sansa extraordinara de a-l fi avut printre noi. Simt nevoia sa inchei cu cateva versuri din Scrisoarea 1;
    ” Iar in lumea asta mare, noi, copii ai lumii mici,
    Facem pe pamantul nostru musunoaie de furnici;

  12. Microscopice popoare, regi osteni si invatati
    Ne succedem generatii si ne credem minunati;
    Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul,
    In aceea nemarginire ne-nvartim uitand cu totul
    Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata,
    Ca-ndaratu-i si’nainte-i intuneric se arata ”

    ……
    Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia ta subtire
    Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vre-un lucru mare
    Ca ai fost om cum sunt si dansii…Magulit e fiecare
    Ca n-ai fost mai mult ca dansii. Si prostatecele nari
    Si le umfla orisicine in savante adunari
    Cand de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai nainte
    C-o ironica grimasa sa te laude in cuvinte.
    Astfel incaput pe mana a oricui,te va drege,
    Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege…
    Dar,afara de aceasta, vor cata vietii tale
    Sa-i gaseasca pete multe,rautati si mici scandale-
    Astea toate te apropie de dansii… NU LUMINA
    CE IN LUME AI REVARSAT-O, ci pacatele si vina,
    Oboseala,slabiciunea,toate relele ce sunt
    intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.

  13. Cata luciditate…. Dar si cata durere. L-am asemuit de multe ori pe acest minunat suflet cu Lupul Alb din anumite legende, care este sfasiat de semenii lui, lupii, doar pt. ca este ALB.
    Va sarut si va imbratisez pe toti cei care il iubiti pe Eminescu.

  14. Buna ziua, articolul suna interesant, insa pentru o credibilitate nu doar in randul oamenilor de rand, ci pentru a se putea lua atitudine si masuri, va sugerez sa aratati exact, sa scrieti, sa citati sau trimiteti catre un link cu articolele de la gazeta, cu citate precise, cu sursele bine pus la punct, si nu doar mentionate fara a avea dovada in sine. Succes si felicitari pentru ceea ce faceti.

  15. Eu las comentarii dar nu se publica ce e rau ce am spus ca daca ar fi trait EMINESCU acum si ar fi stiut rezultatele STUDIULUI GENETIC DE LA HAMBURG…. ar fi facut schimbarea numelui gresit pe care il purtam din romania IN DACIA IAR NOI DACI uniti cu dacii basarabi…ce e rau in asta de nu publicati …e o realitate care oricum se va infaptuii…poporul si genetica au decis =SINTEM DACI –NU ne tragem din romani….doar conducatorul lipseste …stiti cum sintem cu pontelu si crinelu…si baselu…

  16. da foarte frumos, eu cred ca multi dintre noi am fost insetati de poezia lui Mihail Eminescu. In anii tineretii mele deasemenea am fost unul dintre insetatii de poezie creata de Geniul Poet Nepereche.As crede ca poezia aceasta daca o citesti prea adincit te transpune in alta dimensiune,asta nu este rau dar urmarile sunt profunde, as intreba unde sunt acei care astazi sufera de intuitie ca urmare a poeziei Geniului initiatic al lui Eminescu?,as putea completa ca ceva ramine in noi si ne completeaza pt ai cunoaste intr o zi pe cei care au inscris tainele pe pamintul dacic unde si noi traim astazi.

  17. Toata Stima,

    Extraordinar articol, dar pentru cateva clipe, vazand comentariile domnului Roman, am indraznit sa sper ca s-a reintregit echipa – Daniel si Valentin merg din nou pe acelasi drum. Apoi am vazut data postarii si am inteles ca e un articol mai vechi reluat si ca doar am visat frumos. Va doresc tot binele din lume si va multumesc pentru ceea ce faceti. Sa dea Dumnezeu sa traim ziua in care toti vor merge pe acelasi drum, al reinvierii neamului nostru.

    Doamne ajuta!

    Adrian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *