Cu 6-7 secole în urmă, regii Ungariei, ai căror strămoși veniseră cândva din stepele Asiei, au încercat să își exercite dominația și asupra altor teritorii locuite de către români, în afară de Ardeal. Rămâne de pomină pățania de la Posada a lui Carol Robert de Anjou și a armatei sale.
Confruntați cu tendințele expansioniste ale regilor unguri, moldovenii nu s-au lăsat mai prejos decât muntenii. Ba chiar le-au administrat războinicilor unguri, conduși de către Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), o lecție foarte asemănătoare celei primite de către înaintașii lor la Posada, în anul 1330. Este vorba despre Bătălia de la Ghindăoani (Hindău), care s-a petrecut în februarie 1395 și poate fi considerată „o Posadă a moldovenilor”.
Voievodul Moldovei, Ștefan I, un vrednic înaintaș al lui Ștefan cel Mare, a domnit între 1394 și 1399, fiind vasal al regelui Poloniei. Acceptarea statutului de vasal era motivată de un pericol permanent: dorința de expansiune teritorială a regilor maghiari. De altfel, Ștefan I Mușat ajunsese pe scaunul domnesc cu susținerea regelui polon.
Temerile voievodului moldovean erau întemeiate. La începutul anului 1395 regele maghiar a pornit cu oaste spre Moldova. Corpurile de oaste secuiești au servit ca avangardă. Secuii, conduși de către comitele Ștefan de Kanizsa, i-au atacat pe moldovenii ce apărau trecătorile montane dintre Ardeal și Moldova. Din urmă, a sosit grosul oștirii maghiare.
Deplasându-se cu rapiditate, armata lui Sigismund de Luxemburg (cel care avea să devină ulterior rege al Germaniei și împărat al Sfântului Imperiu Romano-German) a ajuns până la Cetatea Neamțului, la începutul lunii februarie a anului 1395. Pe parcursul înaintării prin Moldova, oastea ungară a fost hărțuită necontenit. Însă nu s-a petrecut vreo confruntare majoră! Deplasarea rapidă a ungurilor prin Moldova poate fi explicată prin faptul că n-au întâmpinat vreo rezistență prea puternică. Încrezători în propriile forțe, ungurii au trecut la asedierea Cetății Neamțului.
După câteva zile, s-a lăsat peste țară un ger năpraznic. Fără a reuși să ocupe cetatea, regele maghiar a venit cu propunerea ca Moldova să accepte suzeranitatea regatului Ungariei, în schimbul retragerii trupelor. Spre uimirea regelui ungar, voievodul moldovean a acceptat propunerea cu ușurință, lucru care ar fi trebuit să-i pună pe gânduri pe maghiari și secui.
Invadatorii habar n-aveau ce îi aștepta, la retragere. La Hindău (Ghindăuani), nu departe de Târgu Neamț, mândra oaste ungurească, echipată strașnic, cu armuri strălucitoare, după standardele occidentale ale epocii, a fost atacată din senin, pe când traversa o vale îngustă.
Peste războinicii unguri s-a abătut o ucigătoare ploaie de săgeți, eliberate cu furie din arcurile mulțimii de moldoveni, care pregătiseră cu grijă atacul. În acele vremuri, aproape fiecare bărbat din țările române era un arcaș priceput. Trasul cu arcul era o abilitate pe care strămoșii noștri și-o exersau încă de la vârste fragede.
Cronicarii spun că domnitorul român a lovit oastea maghiară ajutată de către secui „cu toată forța poporului său”. Alegerea locului atacului, situat astăzi în comuna Ghindăoani din județul Neamț, dovedește că Ștefan I Mușat era un foarte bun strateg sau că avea sfetnici foarte iscusiți într-ale războiului. Pusă în situația unui atac ce nu-i îngăduia să se desfășoare în teren, oștirea maghiară și-a risipit forțele în van și apoi s-a retras, condusă de panică.
Atacul copleșitor al românilor a avut loc la 12 februarie 1395 iar regele Sigismund de Luxemburg și cavalerii săi însoțitori au fost atât de „energici” în fuga lor, încât peste foarte puțină vreme prezența monarhului maghiar era consemnată la Brașov.
La Ghindăuani, oastea maghiară și strategii săi au dovedit că n-au învățat lecția de la Posada, încasând o înfrângere rușinoasă. Judecând după graba în care au părăsit Moldova în urma atacului prin surprindere de la Ghindăuani, singura tactică după care s-au ghidat războinicii unguri ai regelui Sigismund de Luxemburg a fost „scapă cine poate”.
Amintirea biruinței lui Ștefan I Mușat asupra puternicului rege maghiar a persistat peste ani, dovadă că Ștefan cel Mare a dat poruncă să fie cioplită o nouă lespede pentru locul de odihnă veșnică al înaintașului său, aflat la Mănăstirea Bogdana. Pe lespedea comandată de către Ștefan cel Mare sunt scrise următoarele: „binecinstitorul domn al Țării Moldovei, Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta strămoșului al nostru, bătrânul Ștefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindov, a biruit pe Jicmont (Sigismund de Luxemburg), craiul unguresc, la Hindov.”
Aceasta a fost povestea „Posadei moldovene” și a lecției de istorie și de strategie militară ce li s-a predat, spre reînvățare, regilor unguri!
Autor: Tomi Tohaneanu
Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html