Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

Categories ArticolePosted on

“… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara”, scrie jurnalista Dollores Benezic pe blogul personal, explicand care a fost motivul pentru care accesul turistilor la cetate a fost limitat inainte de Anul Nou.

“Finalul anului 2013 mi-a adus un răspuns la întrebarea pe care mi-o tot puneam de ceva vreme: de ce se încăpățânează unii să se înghesuie pe Valea Prahovei? Pentru că acolo nu au surprize. Înfrunți câteva ore de trafic infernal pe drum, dar găsești negreșit aceleași stațiuni obosite. Pe când dacă ai curiozitatea să vizitezi și alte zone din minunata țărișoară, atât de prețuită pe Facebook de bravii noștri politicieni, riști să ai surprize. Ca mine.Am plecat din București cu gândul să vizităm vestita Cetate a Corvinilor, de la Hunedoara. Dacă tot eram în zonă am zis să facem un ocol de 30-40 de km ca să vedem și Sarmizegetusa Regia, mai ales că nu era strop de zăpadă și deci drumul nu putea fi o problemă.Pe traseu, puzderie de indicatoare aproape nou nouțe, care ne îndreptau îmbietor către cetatea lui Decebal. Un peisaj superb deasupra Costeștilor, o vale ascunsă în ceață și câteva sate pustii, prin care șerpuia o limbă de asfalt proaspăt peticit pe alocuri.  Pe măsură ce ne apropiam nu ne venea a crede, cât de frumoase sunt locurile și cât de bine semnalizată e cetatea. Ultimii 18 km de drum neasfaltat însoțesc un pârâiaș de munte, dincolo de care demnii urmași ai dacilor și-au construit azi pensiuni și case de vacanță de un kitch autentic.

Tot pe ultimii kilometri apare și un indicator mai mare cu programul de vizitare a cetății, care ne avertizează în sfârșit că între decembrie și februarie locul e închis. Totuși, pentru că suntem în România și pentru că din sens opus tot vin mașini cu numere diverse, ne gândim că programul ăla e făcut să nu fie respectat.

Surpriză, însă, cu 4 km înainte de țintă suntem opriți la barieră de un tip purtând uniforma unei firme de pază, care ne spune că e închis. Zicem că vrem să mergem măcar pe jos, dar el ne descurajează, pe motiv că oricum nu ne vor lăsa jandarmii să intrăm. De ce? Mai ales că de sus tocmai cobora o mașină cu număr de Buzău.

 

– Dar ei cum de au intrat? întrebăm agentul de pază.

– Au venit cu șefii de la Jandarmerie… nu sunt turiști, ne explică pe jumătate jenat agentul, în timp ce din clădirea de pază iese și un jandarm care se uită suspicios la noi.

Situația pare dubioasă, atât din cauza programului absurd (de ce să fie închis locul ăla trei luni pe an, dacă traficul arată interesul turistic?), cât mai ales din cauza faptului că semnele arată că dincolo de bariera aia se petrece ceva, nu e chiar închis pentru toată lumea.

În fine, dăm înapoi și plecăm, cu regretul că totuși nu existase o formă de a ne informa înainte despre programul ăsta, măcar să nu fi făcut 80 de km dus întors de pomană. Dar dacă e regulă, e regulă.

După ciobanul Ghiță din Jina, Ponta l-a vizitat și pe Decebal

Când am ajuns acasă, în seara de 30 decembrie, am văzut că premierul Ponta postase o poză pe contul lui de Facebook, făcută cu fiul lui, exact în locul acela minunat de unde se vedea valea plină de ceață, cu textul ăsta: „Azi, profitand de vremea superba, fetele au mers la Prislop, iar eu si Andrei am urcat in Muntii unde stramosii nostri daci au avut ultimul adapost in fata romanilor! Chiar avem o tara de care trebuie sa fim mandri!”. (Mai departe le mulțumea celor care i-au dat like la poza cu ciobanul Ghiță din Jina și se lega de Băsescu despre care auzise el că ar fi depășit coloana de mașini de pe Valea Prahovei ca să ajungă mai repede la Predeal.)

Apoi, pe 31 decembrie a publicat poza asta dovedind, dacă mai era nevoie, că el nu fentează cozile de mașini de pe Valea Prahovei, ca Băsescu, ci confiscă cu totul un obiectiv istoric pe are voiau să-l vadă și alți turiști, doar pentru că el e premier și pentru el se încalcă orice regulă.

Dar hai să presupunem, prin absurd, că nu prezența acolo a premierului ne-a interzis nouă vizita, că Ponta și fiul, după ce  s-au plimbat cu ATV-ul exact prin locurile alea, ar fi zis ca și noi, OK, am bătut drumul până aici, dar nu putem vedea cetatea, pentru că așa e programul. Care e raționamentul acelui program, oameni buni? Pentru că dacă tot plătești niște jandarmi și o firmă privată ca să-ți păzească un muzeu, nu ar fi logic să îl lași să fie vizitat și astfel să scoți niște bani din vizitarea lui? Apoi, Sarmizegetusa e o expoziție de pietre în aer liber, ca Stonehenge, de ce ar trebui închise trei luni pe an? Stonehenge e deschis tot anul.

Înțeleg că din vara lui 2013 s-a pus o taxă de 5 lei de vizitator. Nu știu exact câți vizitatori ar avea pe zi sau pe lună Sarmizegetusa, dar bănuiesc că mare parte dintre cei care merg la Hunedoara pentru Castelul Corvinilor, ca și noi, s-ar abate și până aici. Adică peste 350.000 de vizitatori anual. Iar Castelul Corvinilor e, după cum admite și primarul Hunedoarei, principala sursă de venit a orașului.

Deși e principala sursă de venit a localității (unica după cum aprecia cu năduf o muzeografă), nu s-au mai băgat bani în el de patru ani, iar lucrările de restaurare au rămas înghețate în proiect, ca și schelele de pe zidul vestic. Totuși, vizitatorii plătesc 20 de lei intrarea, plus 5 lei taxa pentru fotografiat, ca să vadă nici un sfert din castel, multe încăperi fiind încuiate pentru că sunt neamenajate.

E păcat de locul ăla pentru că spre deosebire de multe alte cetăți istorice de prin țară asta arată încă suficient de atractiv pentru turism. Dar se degradează văzând cu ochii. Muzeografa povestea că numai pentru schimbarea celor câteva becuri care luminează camera lui Matei Corvin de la etajul unu e necesar un teanc de hârtii. O birocrație care a ucis deja niște fonduri europene care ar fi existat pentru restaurarea cetății, și ucide în continuare orice proiect pe care angajații îl mai fac pentru îmbunătățirea situației. Pare că primăria exploatează găina cu ouă de aur, dar nu e capabilă măcar să-i dea de mâncare.

Sursa: http://www.dollo.ro/2014/01/traian-cucereasca-dacia/

Accesează acest link: Redirectioneaza 2%

Lasă un răspuns