„Involutie” de Max Brooks: Bigfoot, mare frica

Categories documentare și cărțiPosted on

Max Brooks revine in librarii, la aproape cincisprezece ani dupa bomba care a insemnat „Razboiul Mondial Z”. Da, „World War Z”, cartea, nu filmul care impartaseste titlul si care are atat de putin de-a face cu romanul, din pacate.

Lasand zombii la o parte, Max Brooks s-a dezvaluit ca un cunoscator al groazei ca gen si a modernizat naratiunea a ceva la fel de mantuit ca o apocalipsa mondiala fragmentand povestile, cu relatari directe ale mai multor personaje, la jumatatea distantei dintre un reportaj jurnalistic cu interviuri si documente personale.„Involucion” preia acel stil, cu nuante, pentru a ne lasa o poveste legata de natura, de aceasta societate ciudata in care traim si de pozitia noastra ca specie in ecosistemul general. 

Argumentul:

Greenloop a fost, pana la eruptia neasteptata a lui Rainier, o comunitate ecologica selecta. Situata in padurile statului Washington, la mica distanta de Seattle, a oferit o viata idilica locuitorilor sai, gratie progreselor tehnologice care erau in comuniune cu natura.

Acum, din daramaturile si urmele de sange ale urbanizarii, au fost recuperate jurnalele lui Kate Holland. Ei spun o poveste prea groaznica pentru a fi uitata, atat de ingrozitoare incat ne-ar putea rupe convingerile. Chiar si cel mai puternic, ca soliditatea civilizatiei noastre.

In paginile Involution, Max Brooks nu numai ca face publica pentru prima data extraordinara marturie a lui Kate, ci si expune rezultatele propriei investigatii asupra masacrului de la Greenloop si asupra creaturilor mortale care l-au comis, fiinte cu o aura legendara, dar dezvaluite. sa fie terifiant de real.

Este esential sa vorbim despre „Razboiul Mondial Z” si comparatia lui cu „Involutie”. Desi au anumite asemanari, amploarea ambelor povesti nu este comparabila. In „World War Z” fenomenul este la nivel mondial si, in ciuda faptului ca se pune accentul pe unele povesti principale, ramificatiile sunt multiple. „Involutia” este o poveste mai apropiata si mai directa, cu un grup de personaje inchis si definit . De aici, aproape, nevoia de a folosi un singur personaj ca narator si fir comun. Situatia este prezentata bine rezolvata de la inceput intrucat ceea ce avem in mana este ancheta unui jurnalist, aproape o personificare a lui Brooks insusi, despre ceea ce s-a intamplat in Greenloop. Cea mai mare parte a lucrarii este jurnalul pe care Kate il scrie terapeutului ei, salvat din catastrofa.

Rolul lui Kate ca narator este esential. Ca in aproape toate lucrarile similare, exista un punct in care complexitatea intrigii face ca observatiile si rolul lui Kate ca narator sa fie de necrezut, ea devine aproape o voce la persoana a treia care vede si aude totul, dar este un rau necesar . Restul cartii este completat cu detalii despre fratele lui Kate, care isi continua cautarea si fragmente dintr-un interviu cu Josephine Schell, un agent forestier care va oferi ulterior detaliile tehnice ale tragediei. 

„Involutia” functioneaza perfect ca un roman de groaza, cu amenintari sub forma lui Bigfoot care pune fiinta umana in fata unei oglinzi intunecate si este completat cu o ironie fina si taioasa, facand sapaturi in unele aspecte ale societatii actuale.

Daca exista ceva cu care „Involution” se poate lauda, acesta este ritmul sau. In 20 de pagini esti deja in interiorul povestii. Da, are o parte „plata” in sectiunea sa din mijloc, dar ultima treime este o bucurie continua. Acea structura, mostenitoarea celui mai bun blockbuster de vara , nu da gres niciodata si pregateste cititorul sa devoreze cartea in cateva dupa-amiezi. Naratiunea curge, sustinuta de unele trucuri narative tipice stilului pe care Brooks il domina, precum accelerarea sau incetinirea utilizarii interviurilor sau informatiilor din afara naratorului. Punctul culminant final se ridica la nivelul asteptarilor, crescand in intensitate si violenta, facand ca ultima treime a povestii sa fie citita intr-o respiratie sangeroasa si salbatica.

Acum, totul depinde daca crezi , ca cititor, povestea pe care Max Brooks incearca sa ti-o vanda. Sentimentul de amenintare transmis de natura, sub oricare dintre formele reprezentate (de la fenomen natural la amenintare animala) este constant si genereaza o atmosfera cu totul aparte. Sentimentul este completat cu un oarecare exces in partea sa de mijloc si finala, facand din „Involutie” un roman care va lovi fanii genului horror si ai diverselor catastrofe. Aici se afla un alt dintre punctele sale cele mai discutabile: personajele pot fi putin insuportabile si este dificil sa stabilesti o legatura cu unele in anumite momente. Nimic serios, sigur. Poate ca, in cadrul aspectelor negative sau discutabile, trebuie remarcat faptul ca bigfoots dureaza mult sa apara direct. Este multa atmosfera si prezenta dar nu apar pana la aproape o suta de pagini. Nu este un obstacol de netrecut, interesul in acel moment al naratiunii este in alte aspecte, dar sa fi comentat in primele randuri ale cartii este greu de facut. Aparitiile lui, da, dau exact ceea ce promit: pura salbaticie. 

Mai interesante decat partea sa formala sau lectura sa ca un roman de film gasit ( pentru a-i pune o eticheta) de teroare, sunt straturile sale ironice si critice . „Involutia” pune in mijlocul naturii un grup divers de personaje, nevazute de faunei salbatice, legate de viata moderna si tehnologica, in incercarea de a crea un sistem durabil si ecologic… dar fara a tine cont de faptul ca simpla lor prezenta in fusta unui sistem vulcanic este cel mai mare impact la care te poti gandi (pe langa nebunia delicioasa). Personajele principale reflecta majoritatea problemelor societatii de astazi: pretinsi guru ai modernitatii mentinand un discurs fals, traind in natura cu o nevoie absoluta de cea mai ridicola tehnologie, autoajutorare ieftina ca remediu pentru orice… Interesant este si rolul principal al lui Kate, in stilul fetelor finale din filmele de groaza; o persoana din afara lumii Greenloop, care ajunge acolo printr-o serie de imprejurari intr-un moment delicat al vietii sale, suferind de probleme de stima de sine si de anxietate, dar care se dovedeste a fi singurul cu un instinct clar de supravietuire (in afara de Mostar , un alt personaj feminin cheie din carte).

„Involution” functioneaza in aproape toate propunerile sale, inclusiv rolul sau de evolutie ( involutie , chiar) a stilului pe care Brooks l-a adus la masa cu „World War Z”. Mai restrans si limitat decat cartea cu zombi, schimba pretentia unei povesti mondiale cu o naratiune centrata pe un grup mic de personaje, izolate de societate intr-un cadru terifiant. Povestea perfecta pentru vremurile de pandemie pe care trebuie sa le traim. Functioneaza perfect ca un roman de groaza, cu amenintari sub forma de Bigfoot care pune omul in fata unei oglinzi intunecate si este completat cu o ironie fina si taioasa, facand sapaturi in unele aspecte ale societatii actuale. Cu o durata masurata, exacta, si o escaladare in intensitate, romanul se devoreaza cu usurinta, intre critica sociala, teorii despre existenta lui Bigfoot, membre smulse, concepte de ecologie si respect pentru mediu.Nu poti cere nimic mai mult.