Spre sfarsitul conflictului, situatia din spatele Rusiei s-a dovedit a fi haotica. Industria redusa din tara se concentrase pe satisfacerea nevoilor de razboi si, desi productia agricola era mentinuta, utilizarea ineficienta a caii ferate in scopuri militare a ascuns sosirea produselor alimentare in marile orase. In Revolutia Rusa (1891-1924) istoricul Orlando Figes povesteste cat de multe ori mancarea „a ajuns sa putrezeasca pe langa caile ferate asteptand o locomotiva care sa le duca la Moscova sau la Petrograd”.
O mana slaba de cartofi, daca s-a gasit deloc, valora 1,20 ruble, in timp ce inainte de razboi era disponibil pentru 15 copeici. In apartamentele urbane, clasele de mijloc au inghetat pentru ca nu isi puteau permite lemne de foc. Si conform presei vremii, un hering din Harkov (actuala Ucraina) si-a marit pretul de sase ori de la inceputul razboiului. Foametea si foametea pana in punctul in care, desi nici razboiul, nici infrangerile suferite de armata rusa pe frontul de Est nu au provocat revolutia, ele chiar au deschis calea pentru ca aceasta sa infloreasca.
Astfel, la 23 februarie 1917, cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, muncitorii fabricilor de textile din Petrograd (Sankt Petersburg), unde se afla atunci capitala imperiala, au iesit in strada strigand „Fa-ti foamea!”. „Paine pentru muncitori”, „Jos razboiul”. Protestele au durat cateva zile, au impiedicat recrutarea de noi soldati pentru a marsalui pe front – legaturile erau programate pentru data de 27 – si au ajuns sa duca la abdicarea tarului Nicolae al II-lea. Este ceea ce este cunoscut sub numele de revolutia din februarie .
De atunci, Rusia a inaintat ca vantul spre octombrie rosu. La 3 aprilie, Vladimir Ilici Ulianov, care a adoptat pseudonimul lui Lenin, a ajuns la gara Petrograd din exil din Elvetia si, deja pe acelasi peron, aclamat de o multime care a inceput sa cante La Marsilia, a cerut Guvernului provizoriu propunerea de revolutionarilor. Abia avea nevoie de trei propozitii: „Oamenii au nevoie de pace. Oamenii au nevoie de paine si pamant. Si le-ai dat doar razboi si foamete, in timp ce pamantul ramane in mainile mosierilor.
Calea ferata, intotdeauna calea ferata in istoria Rusiei. Trenul care il transporta pe Lenin, special si sigilat, fusese platit de germani; da, aceiasi germani cu care puterea slava a fost in razboi pentru a apara Serbia, principalul ei aliat in Balcani. Motivul? Destabilizati inamicul rus prin radicalizarea insurectiei in devenire. Prim- ministrul Winston Churchill a mers pana acolo incat a scris ca, in finantarea transferului lui Lenin, agentii Kaiserului au indreptat „cea mai mortala dintre toate armele” in Rusia intr-o trasura sigilata, „precum bacilul ciumei”. In realitate, intregul establishment european tremura de fervoarea revolutionara care era in aer.
Reich-ul nu a ezitat nicio secunda sa acorde ajutor economic bolsevicilor (majoritate despartit de marxistii rusi) in speranta ca revolta le va provoca retragerea de pe front, asa cum a facut-o: in martie 1918, Rusia si Germania au semnat un armistitiul bilateral in orasul de granita Brest-Litovsk (acum Belarus), in virtutea caruia rusii au renuntat la o bucata uriasa din posesiunile lor (Ucraina, Polonia, Finlanda, Estonia si Lituania), jumatate din industria lor si aproape o treime din terenurile lor agricole. Trotki a considerat-o o „pace umilitoare”, dar cel putin le-a oferit bolsevicilor un timp de mult asteptat pentru a consolida revolutia acasa si a face fata noii probleme care se afla asupra lor: razboiul civil impotriva Armatei Albe, formata din ofiteri tari si cazaci. (Pana in 1940, dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Uniunea Sovietica recuperase deja tot ce s-a pierdut la Brest-Litovsk).
Marele Razboi si luptele civile ulterioare, in care fostii aliati europeni i-au sustinut pe rusii albi, au epuizat tanara tara a sovieticilor. Rusia era rece, flamanda si satula de rechizitii… Paradisul sovietic parea un pustiu. Protestele au fost inabusite cu o mana puternica care a strans pumnul si mai mult dupa moartea lui Lenin (21 ianuarie 1924).
Odata ce a preluat puterea, succesorul sau, Iosif Stalin, s-a inradacinat pe tronul rosu prin politici nemiloase de industrializare, colectivizarea fortata a pamantului si vasta retea de lagare de „munca corectiva” cunoscuta sub numele de gulag. Se estimeaza ca numai in timpul marii epurari staliniste, Yezhovshina (1937-1938), peste un milion de oameni au fost executati sau si-au pierdut viata in campurile de gheata. dar asta e alta poveste.
