Categorii
Articole

Statui cu Burebista, Decebal și Zalmoxis în Munții Bucegi…

În munții colindați odinioară de geto-daci, teribilii luptători pe care Împăratul Traian i-a descris ca fiind „cei mai valoroși războinici din lume” („Împărații” – Iulian Filozoful), Zalmoxis, Burebista și Decebal se întorc acasă pentru a se întâlni cu urmașii lor de astăzi…

Responsabil de acest eveniment va fi Consiliul Județean Dâmbovița care dorește să finanțeze sculptarea a trei statui înalte de 3 metri pe care să le amplaseze apoi în Munții Bucegi, pentru a marca cu figurile lui Zalmoxis, Burebista și Decebal, locurile încărcate de mister și legendă, de aici.

Adrian Țuțuianu, președintele Condiliului Județean Dâmbovița: „Vreau să inaugurăm anul viitor DJ 713-714 şi vreau să fac un proiect cu trei statui. Îi spune Drumul Dacilor la drumul ăsta, iar la Dichiu, la intersecţie, vreau să-i pun pe Decebal, pe Burebista şi Zalmoxis, trei sculpturi care vor fi de referinţă. Se va opri toată lumea să facă poze acolo. Este zonă de vizibilitate maximă, toată lumea urcă acolo şi mă gândesc să facem să fie un punct de referinţă pentru toată lumea.”

O inițiativă lăudabilă pentru care merită toată aprecierea noastră!
*

Trebuie menționat faptul că Adrian Țuțuianu și Consiliul Județean Dâmbovița sunt implicați și în alte proiecte istorice importante. Unul dintre acestea este și realizarea acum 2 ani a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, unic în România și această parte a Europei, precum și în susținerea, alături de Asociația Geto Dacii, a șantierului arheologic de la Poiana Cireșului unde, în acest an, s-a descoperit o statuetă cu o vechime de 23.000 de ani.

*
Daniel Roxin*

Ilustrație: Gabriel Tora

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

6 răspunsuri la “Statui cu Burebista, Decebal și Zalmoxis în Munții Bucegi…”

sa nu uitam ca dacii nu erau doar mari razboinici, ci aveau o spiritualitate mult mai avansata decat a celor din jur si detineau tehnologii avansate. Zeci de km de conducte ceramice de diverse marimi dintre care unele sunt functionale si azi, exactitatea calendarului, procedee avansate de taiere si gaurire a andezitului si nu numai, capacitatea de a levita blocuri de piatra grele, tehnologie azi
pierduta etc.

Daca aceste statui vor fi amplasate unde se spune in articol eu sigur o sa merg acolo cu tatatl meu ca sa facem poze, cu cusmele noastre dacice. Precum mergem pretutindeni in Romania unde exista cetati dacice sau fragmente istorice valoroase care ne ajuta sa ne redescoperim trecutul nostru maret, si probabil si viitorul.

Ar mai trebui şi o statuie cu fiica lui Decebal cu tablitele de lemn scrise în dacă sub braţ, cred că ar fi lucru bun să nu uităm de importanţa femeii în contextul istoric , că e păcat . Şi toţi ştim că fără ele toate aceste informaţii erau demult uitate şi noi păgâni de amintirea lor.

Da. S-a mai spus aici, dar trebuie revenit la faptul ca in lumea noastra veche femeia se bucura de respect si ducea de multe ori greul casei. Iar acel respect era meritat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *