Castelul Regal de la Săvârşin – un loc încărcat de istorie

Categories ArticolePosted on

Castelul Săvârşin este inima comunităţii rurale cu acelaşi nume şi se înalţă în mijlocul unui domeniu în care natura îşi primeşte toate drepturile. Construit în secolul XVII, distrus în timpul Revoluţiei de la 1948 şi refăcut ulterior, castelul a fost cumpărat în 1943, împreună cu Domeniul Săvârşin, de către Regele Mihai.

Familia Regală a îndrăgit numaidecât locul de la poalele Munţilor Zarandului, pentru oamenii din jur, peisajele sale pitoreşti şi atmosfera caldă a castelului.

Pe locul clădirii actuale se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray.

La 1784, răsculaţii lui Horea l-au devastat şi incendiat, astfel că el a trebuit refăcut. De-a lungul timpului clădirea a suferit mai multe refaceri, adăugări şi modificări. Forma sa finală, cea sub care se prezintă astăzi, datează din 1870.

Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca, spre sfârşitul dominaţiei maghiare asupra Transilvaniei să treacă în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârşin până la moartea sa, în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societăţii „Corvin”, la care acţionar majoritar era Anton Mocioni.

La 26 martie 1943, acesta vinde acţiunile majoritare regelui Mihai I. În luna aprilie a aceluiaşi an, transferul către rege se finalizează, iar societatea „Corvinul” este lichidată. Mobilierul însă nu fusese cumpărat, motiv pentru care a fost restituit familiei Hunyady şi trimis în Ungaria.

În ceea ce priveşte clădirea, aceasta se afla în stare de degradare şi a necesitat importante investiţii din partea familiei regale pentru renovarea şi modernizarea acesteia.

După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, domeniul a fost confiscat, iar castelul repartizat Ministerului de Interne. A urmat o perioadă în care clădirea nu a mai fost îngrijită şi prin urmare s-a degradat din nou. Mai târziu, castelul a fost renovat şi transformat în reşedinţă de vânătoare a preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

După 1990, castelul de la Săvârşin a fost transferat Regiei Autonome a Protocolului de Stat. În anul 2001 el a fost retrocedat Regelui Mihai I.

Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic şi prevăzut cu etaj şi balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare şi exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac şi debarcader.

Parcul are o suprafaţă de 6,5 hectare şi conţine câteva specii rare de arbori şi arbuşti, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoşi de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari şi multe altele. În serele de pe domeniu sunt aplicate metode ecologice moderne de cultură iar parcul este întreţinut cu grijă faţă de arborii valoroşi şi faţă de estetica peisagistică.

Domeniul regal a devenit un centru al activităţii sociale şi culturale din zonă. În anul 2008, la Săvârsin au avut loc noi ediţii ale Festivalului Naţional de Literatură “Dorel Sibii”, aflat sub patronajul Principesei Margareta.

Domeniul Regal de la Săvârşin devine, an după an, un nucleu de dezvoltare al comunităţii şi un model de administrare, o marcă a regalităţii în mijlocul României profunde.

Castelul regal este situat pe domeniul de la Săvârşin, judeţul Arad. Accesul la castel este facil pe ruta drumului E68, care face legătura între Sebes, Deva şi Arad.

În prezent, Castelul de la Săvârşin este în plin proces de restaurare, lucrările fiind coordonate de Principesa Margareta. Se doreşte restaurarea frumuseţii castelului de altă dată şi respectarea stilului arhitectural pe care-l avea în anul 1943, înainte de transformările suferite.

Restaurarea curentă se vrea a fi nu numai o reconstituire a spaţiului vechi, dar şi o racordare la elementele actualităţii, cum ar fi încălzirea centrală.

 

sursa: http://www.financiarul.ro/2013/11/13/castelul-regal-de-la-savarsin-un-loc-incarcat-de-istorie/

Lasă un răspuns