Vlad Țepeș se întoarce!!! Este însoțit de mari actori români, precum Mircea Albulescu sau Ion Haiduc, și de Lupii Daciei. VIDEO

Categories Articole, Emisiuni TVPosted on

 

Vlad Țepeș se întoarce… și nu este o glumă! În opinia mea, este începutul revigorării filmului istoric românesc, un demers care urmărește reabilitarea marelui domnitor Vlad Voievod Drăculea, cel care a îndrăznit să atace Imperiul Otoman, cel care a decimat armata sultanului Mahomed Cuceritorul, obligândul să se retragă din Valahia.

Docudrama istoricului și scriitorului Vasile Lupașc “Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, pentru care au filmat deja mari actori ai scenei românești, cum ar fi Mircea Albulescu sau Ion Haiduc, a început să prindă contur sub mâna regizorală a lui Andrei Chiriac. Cu o săptămână în urmă, echipa de filmare a fost plecată în munții Bucegi pentru filmări (am fost și eu cu ei), după care s-a întors la Târgoviște ca să continue înregistrările…. Am avut parte de experiențe deosebite, printre acestea fiind și interacțiunea cu doi lupi și un uliu, care au adus mai multă culoare și magie filmărilor.

În această emisiune, unde îi am ca invitați pe istoricul și scriitorul Vasile Lupașc și pe regizorul Andrei Chiriac, vă vom prezenta 5 minute din viitorul film și vom vorbi despre Vlad Țepeș, filmul istoric românesc în general, contractul cu Hollywood-ul pe care Vasile Lupașc l-a încheiat pentru ecranizarea romanului său Răstignit între cruci – un roman care prezintă viața reală a lui Vlad Țepeș – dar și alte subiecte foarte interesante. Printre altele, nu ne-am putut abține și l-am luat în colimator pe așa zisul istoric Lucian Boia, cel care pretinde că românii nu au drepturi istorice asupra Transilvaniei!!!

Vasile Lupașc

În condițiile în care Vasile Lupașc candidează și la europarlamentare, pe lista Partidului Ecologist Român, sper ca o reușită a lui să poată duce la o schimbare de perspectivă, la nivel european, asupra istoriei românilor și a poporului nostru.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

VIDEO:

7 comments

  1. Emotionant.Vlad este doar unul dintre stramosii nostri care au luptat pt.tara noastra.Ar trebui introduse si in scoli adevaratele carti de istorie.Pacat ca dupa atatea sactificii cei care ne conduc ne vand tara pe nimic si ne distrug identitatea.Va multumesc!

  2. In imagine Vlad Tepes apare purtand colanul Ordinului Dragonul de Aur, mare cat palma, argintiu. Total inexact, producatorii spectacolului au facut compromisul cu imagologia occidentala fara sa se documenteze. 1. Nu Vlad Tepes era cavaler al Ordinului Dragonul, ci tatal sau, Vlad Dracul (porecla ii pornea si de la imaginea dragonului). Ordinul era personal, nu se transmitea din tata in fiu si Vlad Tepes nu avea nici un drept sa-l poarte. Si cum el era un paznic neclintit al legilor, nu e logic sa fi purtat asa ceva, nici macar de dragul producatorilor unui film comercial. 2. Alte simboluri ale Ordinului Dragonul erau cele doua mantii, una verde si una rosie, purtate una peste alta (vinerea era purtata o mantie neagra, in semn de cinstire a patimilor Mantuitorului). 3. Marimea insignei/medalion era mai mica si apare aici http://asztrorege.blogspot.ro/2012/06/in-acte-si-documente.html
    Concluzie: Daca tot ne apucam de povesti medievale si avem pretentii de corectitudine, macar sa ne si documentam!

  3. ” Sageata Capitanului Ion ” mi-a incantat copilaria , ” Rastignit Intre Cruci ” imi va incanta maturitatea si asi dori sa nu mor pana nu va mai exista cineva care sa scrie si despre Regina Tomiris si ale ei lupte cu persii.
    Multumesc D-nului Vasile Lupasc si tie Daniele pentru aceasta ecranizare a Adevarului Istoric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *