Categorii
Articole

Cum a devenit Ștefan cel Mare domnitor al Moldovei? O poveste pe care te invităm să o descoperi…

Despre Ștefan cel Mare s-au scris multe și s-au spus încă și mai multe. Puțini știu, însă, cum a ajuns să ocupe tânărul Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, mult râvnitul tron domnesc al principatului Moldova. Într-o zi de 12 aprilie, cu 560 de ani în urmă, s-a dat o luptă crâncenă. Este vorba despre bătălia de la Doljești. În acea bătălie Ștefan nu era mânat doar de dorința de a deveni voievod al Moldovei. Tânărul aflat în fruntea a 6000 de ostași se confrunta cu oastea lui Petru Aron, însuși ucigașul părintelui său.

Bogdan al II-lea fusese asasinat la porunca lui Petru Aron cu mai puțin de 6 ani în urmă, la Reuseni. Ștefan a urmărit, desigur, și pedepsirea ucigașului tatălui său, nu doar să devină domnitor. Un alt motiv ce l-a mânat, în luptă, pe tânărul născut la 1434 în Borzești a fost ușurința cu care Petru Aron a acceptat să se subordoneze Imperiului Otoman (plătind turcilor un tribut de 2000 de galbeni pe an).

Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan, domnise foarte puțin, între 1449 și 1451, în vreme ce Petru Aron a domnit în două rânduri – în intervalul 1451-1452 și în perioada 1454-1457. În anul 1457 avea să înceapă cea mai glorioasă epocă din existența seculară a principatului Moldovei: domnia lui Ștefan cel Mare.

La dobândirea tronului, tânărul și cutezătorul Ștefan a beneficiat de un susținător de nădejde – nimeni altul decât vărul său, Vlad Țepeș. Venirea pe tron a lui Ștefan cel Mare a fost o favoare făcută de către destin neamului românesc și poate chiar întregii Europe, la fel cum au fost, de altfel, și domniile lui Vlad Țepeș. Țările Române au reprezentat zidul care i-a oprit pe temuții otomani, cei care reușiseră să cucerească Constantinopolul în anul 1453.

O parte a micii oștiri folosite de către Ștefan la cucerirea tronului Moldovei era constituită din cete puse la dispoziție de către boierii munteni, la porunca lui Vlad Țepeș. O altă parte erau susținători de-ai săi din Moldova de Jos. La Doljești, sat străbătut de către pârâul Hresca, s-a dat o luptă crâncenă între oastea lui Ștefan și cea a domnitorului care îi decapitase tatăl și apoi își plecase fruntea înaintea turcilor.

Încă de pe atunci, de la o vârstă foarte tânără, Ștefan și-a dovedit, pe deplin, calitățile de excepțional conducător de oști. În ciuda faptului că armata sa avea dimensiuni reduse, fiind de presupus că oastea lui Petru Aron era mai mare și mai bine aprovizionată, deoarece se afla pe „teren” propriu, Ștefan a ieșit biruitor. Petru Aron a dat bir cu fugiții înainte de-a putea fi capturat, știind bine ce soartă l-ar fi așteptat. Mai înainte de a fi prins și ucis de către Ștefan cel Mare, Petru Aron a pribegit, 11 ani, prin Polonia, Ardeal și Ungaria, unde a uneltit spre a reveni la domnie.

 

Bătălia de la Doljești s-a dat chiar în Săptămâna Patimilor. Sărbătoarea Paștilor care a urmat după confruntare l-a găsit pe marele nostru înaintaș în postura de domn al Moldovei. La foarte puțină vreme după izbânda de la Doljești, Ștefan a fost declarat domnitor, pe câmpul numit „Direptate” (acolo unde erau judecate, de către voievozi, diferitele pricini și neînțelegeri ce apăreau între locuitorii țării Moldovei). În acea zi de primăvară a anului 1457 avea să înceapă una dintre cele mai glorioase domnii din istoria românilor, ce avea să dureze până în anul 1504. Astfel a intrat Ștefan în rândul domnitorilor!

Surse: istorialuistefancelmare.blogspot.ro, moldovenii.md, enciclopediaromaniei.ro, www.istorie-pe-scurt.ro

Autor: Tomi Tohaneanu

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Mihai Viteazul – biruitor, la Șelimbăr, în lupta cu armata cardinalului Andrei Bathory. O victorie ce a făcut posibilă unirea Ardealului cu Țara Românească!

La 28 octombrie 1599 a avut loc Bătălia de la Șelimbăr, care a făcut posibilă alipirea Ardealului la Țara Românească. Oastea munteană a fost condusă de către Mihai Viteazul și a avut de luptat cu o armată în fruntea căreia se afla cardinalul Andrei Bathory. Cu doi ani înaintea Bătăliei de la Șelimbăr, Sigismund Báthory oferise Transilvania împăratului Rudolf al II-lea, pentru a fi integrată între posesiunile Habsburgilor, primind în schimb două ducate – Opole și Ratibor.

În vara anului 1598, Mihai Viteazul era recunoscut de către Rudolf al II-lea ca domnitor pe viață în Țara Românească. La scurtă vreme, în anul 1598, Sigismund Báthory a realizat că Ardealul era cu mult mai bogat decât ducatele. A revenit în Transilvania în forță și, fulgerător, i-a pus pe fugă pe cei care exercitau puterea în numele lui Rudolf al II-lea. Ulterior, Andrei Bathory, vărul lui Sigismund, a fost desemnat și recunoscut de către Dietă ca principe al Transilvaniei. Bathory acționa, împreună cu domnitorul Moldovei, pentru înlăturarea lui Mihai de pe tronul Țării Românești.

În aceste condiții, armata Mihai Viteazul a intrat în Ardeal (un corp de oaste avansând pe Valea Oltului iar celălalt, principalul, pe Valea Buzăului), deplasându-se către Sibiu, acolo unde cardinalul Andrei Bathory își ridicase o tabără și aștepta trupele (poloneze) de sprijin, pentru a trece la atac, contra lui Mihai. Armata cardinalului nu era foarte mare, fiind estimată la 16-25.000 de ostași, însă dispunea de o artilerie puternică. Bătălia de la Șelimbăr a debutat cu focuri de artilerie de ambele părți, privilegiată fiind armata cardinalului, datorită puterii sale superioare de foc.

În timpul acestui schimb de focuri, în tabăra lui Mihai s-a prezentat un aristocrat transilvănean pe nume Zalanschi, care ar fi trebuit să lupte de partea lui Bathory. Acesta i-a făcut cunoscute lui Mihai planurile de luptă și modul în care erau dispuse oștirile vrăjmașe.

Mihai a dispus să fie atacată armata lui Bathory dinspre stânga. Când lupta era mai grea, marele domnitor și conducător de oști a ordonat să intre în luptă secuii, în sprijinul haiducilor lui Baba Novac. Ulterior, în luptă au fost trimiși moldovenii, cazacii și mercenarii sârbi. Când mercenarii aflați în centrul oștirii sale erau pe punctul de a fi zdrobiți de către luptătorii bine echipați ai aristrocrației maghiare, însuși Mihai Viteazul s-a aruncat în luptă, în fruntea gărzii domnești și a cetelor boierești. La orele trei ale după-amiezei, oastea lui Andrei Bathory a început să bată în retragere, să cedeze teren în fața armatei muntene. Peste o oră, armata lui Mihai era victorioasă!

Oastea lui Andrei Bathory a suferit grave pierderi. 3000 de luptători au căzut pe câmpul de bătălie, în vreme ce 1000 au fost răniți sau au fost capturați. Cei căzuți în luptă, atât din armata lui Mihai, cât și din oastea învinsă a lui Andrei Bathory, au fost înmormântați în același loc, care se numește în prezent „Movila lui Mihai”.

Andrei Bathory a dat bir cu fugiții imediat ce soldații săi au început să piardă teren. Atunci când oastea sa a cedat definitiv în fața armatei muntene, el era deja departe, pe drumul către țara Moldovei. Însă, mai înainte de a ajunge acolo, cardinalul Bathory a căzut în mâinile unei cete de țărani secui (ei luptaseră de partea lui Mihai, sătui fiind de nedreptățile nobilimii maghiare), care l-au ucis numaidecât, lucru care s-a petrecut la trei zile după glorioasa Bătălie de la Șelimbăr (la 31 octombrie).

Triumfător, Mihai Viteazul a pornit către Alba Iulia, fiind întâmpinat, pretutindeni, cu o imensă bucurie, de către români. În acest fel au fost create, pe calea armelor, condițiile pentru cea dintâi unire dintre Țara Românească și Ardeal.

Surse: wikipedia.org, crispedia.ro

Autor: Tomi Tohaneanu

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

DACIA ‒ Hărțile neștiute ale Imperiului Austro-Ungar. Vezi aici fotografia unei hărți originale excepționale (veche de secole) deținută de un român:

Articol publicat în revista ISTORIE INEDITĂ

O comoară excepțională, formată din peste 30 de hărți în original și alte documente ale Imperiului Austro-Ungar, toate vechi de secole, se află în acest moment în proprietatea unui român.

Valoarea lor este uriașă, nu doar din punct de vedere financiar (probabil zeci de milioane de euro), cât mai ales din punct de vedere istoric, deoarece ele pot să dea mari dureri de cap revizioniștilor maghiari.

Din motive lesne de înțeles, nu voi da numele proprietarului acestui tezaur, eu fiind mandatat, deocamdată, doar să le prezint publicului, pentru a ști că există în original și sunt de o mare importanță pentru istoria națională.

Ce vă pot spune, totuși, este că documentele sunt moștenite pe o linie de descendență care merge până în sânul familiilor conducătoare ale Imperiului Austro-Ungar, că acest om a fost ofertat și de guvernul de la Budapesta și de reprezentanții altor interese, dar că, deși oferta generală a fost de zeci de milioane de euro pentru a le vinde în exteriorul țării, patriotismul l-a făcut să nu vrea ca aceste valori să părăsească România. Peste toate, în mod surprinzător pentru mulți, fosta lui soție, etnică maghiară, i-a lăsat cu limbă de moarte că nu dorește ca aceste hărți să părăsească țara, că ele trebuie să fie folosite în interesul României și că nici măcar Ungaria NU trebuie să le aibă, deoarece nimeni nu va mai auzi de ele după achiziție!

Autenticitatea acestor hărți a fost confirmată atât de experții acreditați ai Ministerului Culturii din România, cât și de un expert al Casei Regale Britanice. Toate documentele au imprimat sigiliul nobiliar al contelui Peter Frangepan, trezorier al unui mare demnitar regal, iar valoarea lor este una de TEZAUR al Patrimoniului Național.

Cu toate acestea, așa cum era de așteptat (!!!), statul român, cel care de 27 de ani a distrus și vândut România, nu a dorit să le achiziționeze în interes național, deși oferta făcută de proprietar a fost de… zeci de ori mai mică decât ce i se oferise din străinătate.

În consecință, mi-am asumat responsabilitatea de a le aduce pe rând la cunoștința publicului și, în paralel, de a motiva reprezentanții puterii politice să le achiziționeze spre folosul istoriei României.

Pentru acest articol am ales o hartă excepțională: harta Europei din vremea lui Carol cel Mare al francilor (747 ‒ 814 e.n.), reprodusă după o hartă a lui Ortelius în jurul anului 1600 de către editorul Ioannes Iansonius și gravorul Petrus Kaerius Calavit, la Amsterdam. Ea poartă numele Germania Veteris și are puterea de a da peste cap toată filosofia revizionismului maghiar deoarece harta, așa cum apare clar pe ea, ne arată că pe teritoriul României de astăzi, dar și pe o parte a teritoriului Ungariei de astăzi, înainte de venirea ungurilor în Europa, în secolul al IX-lea, aici trăiau DACII!!!

De altfel, Carol cel Mare, după o incursiune militară făcută în această zonă, vorbește în Analele Regilor Franci despre DACII care trăiau de o parte și de alta a Tisei (râu în Ungaria de astăzi). Alături de izvoarele istorice, harta pe care v-o prezentăm vine să confirme această realitate.

Așadar, puneți cap la cap, oameni buni, valoarea acestor două documente: Analele Regilor Franci, care vorbesc despre prezența dacilor în secolul al IX-lea pe teritoriul Ungariei de astăzi, și o hartă originală medievală, care prezintă realitatea etnică și militară a acelei vremi, cu puțin timp înainte de venirea ungurilor, confirmând Analele Regilor Franci. Dacă veţi face asta, veți înțelege cât de importantă este dovedirea continuității dacice în Transilvania și cât de iresponsabili și ignoranți (sau trădători!) sunt cei care pretind că geto-dacii au dispărut din istorie și că românii de astăzi nu mai au nicio legătură cu ei… De asemenea, veți înțelege cât de mari sunt interesele ca această hartă să nu ajungă niciodată într-un muzeu din România!

În următoarele numere ale revistei ISTORIE INEDITĂ (primul număr al revistei poate fi achiziționat de aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html ), vă voi prezenta alte hărți sensibile ale Imperiului Austro-Ungar, cu o valoare de patrimoniu pentru noi.

Rămâneți aproape, pentru a redescoperi istoria împreună!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Ilustrații cap de articol: Gabriel Tora

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

ATACUL DE NOAPTE din vara anului 1462: cum i-au biruit și i-au îngrozit vitejii lui Vlad Țepeș pe otomanii conduși de către Mahomed al II-lea Fatih

În anul 1462, luna lui Cireșar, sultanul Mahomed al II-lea (cuceritorul Constantinopolului) a ajuns cu o mulțime de oșteni, câtă frunză și iarbă, în Valahia. La acea vreme, Țara Românească era condusă de către Vlad Țepeș. Era o campanie de pedepsire, generată de refuzul domnului român de a mai achita tributul către turci, dar și una de cucerire. Imensa oaste turcă a plecat de la Nicopole, destinația fiind cetatea Târgoviștei.

Înainte de a ajunge la Târgoviște, armata otomană a fost atacată prin surprindere, după trecerea Dunării, în mai multe rânduri. Cel mai crâncen dintre aceste atacuri a fost faimosul Atac de Noapte. Atunci, Vlad Țepeș a pătruns în tabăra turcească, însoțit de către cei mai iscusiți și neînfricați ostași ai săi, urmărind uciderea sultanului. Cronicarul Laonikos Chalkokondyles (1430-1470) arată, referindu-se la atacurile muntenilor lui Țepeș Vodă, întreprinse contra invadatorilor otomani că „taberei (otomane) îi era, ce-i drept, teamă de dacii care întru nimic cu mai puțină îndrăzneală făceau câte o mare ispravă”.

Fiind îmbrăcați în straie otomane, obținute într-o campanie de pedepsire întreprinsă anterior la sud de Dunăre, muntenii au pătruns cu ușurință în imensa tabără a turcilor, care în seara de 16 iunie 1462, își aleseseră un loc de popas undeva, pe drumul către Târgoviște.

Derutați, abia treziți din somn în vacarmul și dezordinea iscate de către munteni, turcii nu și-au putut distinge adversarii și au început să se măcelărească între ei. Armata turcă a suferit pierderi imense, după doar câteva ore de luptă. Sultanul a scăpat cu viață doar fiindcă luptătorii lui Țepeș Vodă au confundat cortul acestuia cu un alt cort, aproape la fel de mare și de bogat, folosit de către două căpetenii otomane de seamă – vizirii Isaak şi Mahmud. Se mai povestește că, în acea noapte de pomină, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a dat bir cu fugiții și că s-a întors în tabăra armatei sale abia a doua zi.

Prin atacurile sale suprpriză și prin înfricoșătoarea priveliște a turcilor trași în țeapă, oferită invadatorilor în apropierea cetății de scaun, Vlad Țepeș s-a dovedit un strateg de geniu, care a dus un veritabil război psihologic împotriva inamicului, net superior ca număr și înzestrare. Să nu uităm că Imperiul Otoman era, în secolul XV, una dintre marile puteri militare ale lumii, ce avea să cucerească ulterior întinse teritorii pe trei continente – Asia, Africa și Europa.

În crâncena confruntare dată la lumina stelelor și a flăcărilor ce cuprinseseră tabăra atacată de către înaintașii noștri, au pierit 15.000 de turci, plus o mulțime de cai și de cămile ale armatei de invazie. Mândra cavalerie din Anatolia a fost decimată. Vlad Țepeș nu se putea baza, în total, decât pe aproximativ 20-30.000 de ostași, în vreme ce armata lui Mahomed al II-lea era de 4-5 ori mai numeroasă. Chalkokondyles relatează că armata pe care Mahomed a folosit-o în încercarea sa eșuată de a cuceri Țara Românească pentru a o încorpora Imperiului Otoman era cea mai mare oaste adunată după cucerirea Constantinopolului.

La Atacul de Noapte au participat 10-20.000 de luptători munteni. Bătălia a fost inițiată, după cum spun cronicarii, la trei ore după ce Soarele a apus și s-a prelungit până în zori. Nu se știe nici astăzi locul exact în care s-a dat lupta. Înainte de a fi inițiat înfricoșătorul atac, se spune că domnitorul român a colindat, îmbrăcat în turc și nerecunoscut de nimeni, prin uriașa tabără a turcilor, pentru a afla unde se află cortul sultanului.

Cu puținii săi ostași, Vlad a reușit să îi determine pe turci să facă cale întoarsă și să părăsească Țara Românească, înspăimântați și cu moralul la pământ, chiar și în condițiile în care temuții cotropitori au reușit să ajungă la Târgoviște. Nu este foarte clar ce s-a petrecut acolo, la cetatea de scaun. Una dintre variante este că turcii n-au reușit să treacă de porțile cetății, aceasta fiind apărată cu înverșunare. Cea de-a doua este că nu au mai găsit pe nimeni în capitală, toată populația fiind evacuată în prealabil.

Deși armata munteană a fost victorioasă – Atacul de Noapte fiind cea mai importantă izbândă dintre toate cele pe care le-a obținut Vlad Țepeș – puhoiul de turci n-a putut fi stăvilit, în avansul său către Târgoviște. În preajma zidurilor cetății Târgoviște, invadatorilor le-a fost dat să vadă unul dintre cele mai cumplite tablouri ce pot fi imaginate: o întreagă pădure de țepe, în vârfurile cărora se aflau mii și mii de turci, cărora voievodul valah le aplicase cumplita sa pedeapsă.

La doar câteva zile după Atacul de Noapte, sultanul a ordonat armatei sale – îngrozită, împuținată și demoralizată – să facă cale întoarsă. Pe drumul de întoarcere, turcii au suferit alte importante pierderi, fiind atacați fără încetare.

Se spune că, în Țara Românească, cotropitorii otomani au capturat un ostaș de-al lui Vlad, care nu a acceptat, sub ispita recompenselor și nici sub amenințarea celor mai groaznice torturi să dezvăluie planurile de luptă și poziția oștirii muntene. În fața unui asemenea caracter dârz a rămas impresionat însuși Mahomed al II-lea, declarând că de-ar avea Țepeș o oaste întreagă formată din asemenea oameni, ar putea cuceri întreaga lume. Numai că românii nu și-au propus nicicând să devină stăpâni peste pământurile și avuțiile altora.

Surse: enciclopediaromaniei.ro, www.historia.ro, wikipedia.org, www.istorie-pe-scurt.ro

Autor: Tomi Tohaneanu

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Arcul de triumf al împăratului Constantin cel Mare (cu 8 DACI pe el) – ultimul monument de seamă al Romei imperiale și cel mai mare arc triumfal roman ce a rezistat până astăzi

Arcul triumfal al împăratului lui Constantin I (cel Mare) a fost ridicat în anul 315 după Hristos și se află la Roma. Impresionantul monument comemorează victoria lui Constantin asupra împăratului roman Maxentius, obtinută la data de 28 octombrie 312, în Bătălia de la podul Milvian din Roma. Este cel mai mare arc triumfal roman care a supraviețuit până azi și ultimul monument de mari dimensiuni al Romei imperiale. Arcul e menit să îl reprezinte pe Constantin ca pe un continuator al celor mai mari împărați romani, renumiți pentru guvernarea înțeleaptă.

Arcul a fost ridicat și pentru a celebra cea de-a zecea aniversare a domniei lui Constantin, fiind situat pe traseul triumfal al Romei. Monumentul are 21 de metri înălțime și 25,6 m lungime. Este format din trei arce. Arcul mijlociu este cel mai mare. Toate cele trei arce prezintă același raport între înălțime și lățime. Cele mai impresionante componente ale Arcului lui Constantin, vizibile de la distanță, sunt statuile de daci, care, se pare, au fost sculptate cu mult înainte de domnia lui Constantin.

Arcul este o imensă îmbinare de elemente eterogene. Mai bine zis, multe dintre părțile sale componente au fost preluate de la alte monumente, ridicate de către împărații anteriori. O parte din panourile de marmură au fost preluate din Arcul lui Marcus Aurelius. Pe monument sunt reprezentate scene în care Constantin ia parte la operațiunile militare (în partea de sud) sau își îndeplinește îndatoririle civice (în partea de nord).

Opt medalioane de pe fațadele nordice și sudice provin dintr-un monument dispărut, ridicat în cinstea lui Hadrian. Fiecare dintre ele are un diametru de 236 cm. Scenele reprezentate includ o vânătoare de lei, o vânătoare de mistreți, o vânătoare de urși și ceremonii prin care erau cinstiți Hercule, Apollo, Diana și zeul Silvanus. Toate sunt sculptate în relief.

Cele opt coloane au fost preluate dintr-un monument dispărut dedicat lui Flavian în secolul I în vreme ce războinicii daci, situați deasupra fiecăreia dintre ele, au făcut parte dintr-un monument ridicat în vremea împăratului Traian.

Arcul are și sculpturi confecționate anume pentru împodobirea sa. Între operele datând din epoca lui Constantin se numără frizele situate sub fiecare pereche de medalioane. Ele comemorează victoriile militare ale lui Constantin, înfățișând asediul din Verona (fațada sudică, partea stângă), confruntarea cu armatele păgânului Maxentius (fațada sudică, partea dreaptă), precum și o ceremonie de oferire de daruri (fațada nordică, partea dreaptă).

Alte sculpturi de pe vremea lui Constantin reprezintă zeități ale râurilor, deasupra celor două arce mai mici. Pe fiecare dintre laturile mici ale monumentului există sculpturi rotunde reprezentând Soarele (partea de est) și Luna (partea de vest). Sub aceste reprezentări se află câte o friză care arată intrarea în Roma (est) și plecarea din Milano (vest).

Constantin cel Mare, considerat de către creștin-ortodocși a fi „întocmai cu Apostolii”, precum și primul împărat creștin al Romei, a fost fiul lui Constantius Chlorus – general roman ce a devenit împărat. Tatăl lui Constantin a avut o ascensiune rapidă în armata romană și era originar din Dardania. Este foarte probabil ca împăratul Constantin cel Mare, născut la Naissus (pe actualul teritoriu al Serbiei), să fi fost pe jumătate trac, ceea ce explică opțiunea sa de a încorpora în grandiosul său arc triumfal de la Roma impozantele statui care înfățișează nobili daci.

Sursa:  www.ancient.eu

Autor: Tomi Tohaneanu

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Conferință în București: MISTERE STRĂVECHI – Misterele din Munții Buzăului, enigmele culturilor Cucuteni și Turdaș-Vinca

În luna iulie, proiectul Serile Cunoaște Lumea vă lansează o nouă invitație la conferință; una cu un subiect deosebit de incitant: MISTERE STRĂVECHI – Misterele din Munții Buzăului, enigmele culturilor Cucuteni și Turdaș-Vinca.

Conferința este susținută de istoricul și regizorul Leonardo Tonitza, autorul filmului documentar-istoric NIASCHARIAN – Să renaștem, un film de excepție pentru a cărui realizare a avut colaboratori mari personalități științifice străine, istorici și arheologi.

În cadrul acestei expuneri veți afla lucruri cu adevărat inedite despre locurile sacre din Munții Buzăului și semnele străvechi care se găsesc pe stâncile acestor locuri. Totodată, firul prezentării vă va conduce și către anumite aspecte enigmatice ale culturilor Cucuteni și Turdaș Vinca…

Conferința va avea loc în data de 12 iulie, de la ora 19:00, la Sala Dalles din București (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr 18 – lângă Intercontinental). Biletele pot fi cumpărate de la anticariatul aflat la intrarea în Sala Dalles (zilnic, între orele 09:00 – 20:00). Intrarea 19 lei. Rezervați-vă loc din timp! Intrarea la eveniment se va face începând cu ora 18:30. Vă așteptăm cu drag! NOTĂ – În finalul conferinței se va iniția un dialog cu publicul, Leonardo Tonitza urmând să răspundă întrebărilor dumneavoastră.

Daniel Roxin

Vizionează filmul NIASCHARIAN – SĂ RENAȘTEM, realizat de Leonardo Tonitza:

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Războinicii lui Decebal contra armatei Imperiului Roman: prima Bătălie de la Tapae, petrecută în anul 87 e.n., cu 14 ani înainte de confruntările cu Traian

Cu un an înainte de prima Bătălie de la Tapae, regele Duras, cel care a ocupat tronul Daciei înaintea lui Decebal, a trimis o armată la sud de Dunăre, pe terioriul provinciei romane Moesia, contra romanilor. Trupele regelui Duras au atacat, pe vreme de iarnă (în 85 – 86 e.n.), castrele romane de la sudul Dunării. În cursul acestor puternice atacuri ale dacilor a fost ucis însuși guvernatorul roman al provinciei Moesia, pe nume Caius Oppius Sabinus.

În Moesia intrată sub stăpânire romană trăiau mai multe neamuri tracice – printre care tribalii, bessii și moesii (geți sud-dunăreni) iar romanii – pe care unii dintre istoricii moderni îi tot ridică în slăvi și cărora le tot atribuie calitatea de civilizatori, nu au fost percepuți, în epocă, altfel decât erau în realitate: invadatori lacomi, pe pământul tracilor.

Atât de puternică a fost ofensiva trupelor dace, încât a devenit necesar ca însuși împăratul Domițian – cel supranumit Germanicus, datorită victoriei obținută în anul 83 e.n., pe Rin, în luptele cu triburile germanice, să se deplaseze personal în Moesia, pe care a trebuit s-o reorganizeze militar și administrativ. Moesia a fost împărțită în două părți: Moesia Inferior și Superior. Moesia Inferior cuprindea și Scythia Minor (Dobrogea de astăzi).

Domițian, cunoscut ca un lider violent, desfrânat, orgolios, dar nu întotdeauna dornic să conducă în mod nemijlocit campaniile militare, l-a desemnat pe generalul Cornelius Fuscus să treacă Dunărea în Dacia, pentru a-i pune la punct pe înaintașii noștri, ce reprezentau o piedică serioasă împotriva expansiunii romane, fiind și deținători ai unor bogății la care romanii jinduiau de multă vreme. Generalului Cornelius Fuscus, Imperiul i-a pus la dispoziție o armată impresionantă, de cinci legiuni, plus trupe auxiliare.

La Tapae (punct localizat în zona „Porților de fier ale Ardealului”; o trecătoare dintre Munții Țarcu și Munții Poiana Ruscă) romanii au fost atacați prin surprindere, fiind prinși ca într-un clește și zdrobiți cu furie. Dacii au folosit în avantajul lor configurația locului, așa cum aveau să procedeze, mai târziu, domnii munteni sau moldoveni.

Căzut în capcana întinsă de către iscusitul rege al dacilor, invadatorul s-a apărat cu disperare, însă una dintre legiunile sale – Legiunea V Alaudae a fost distrusă aproape în integralitate. În luptă și-a pierdut viața însuși conducătorul armatei de invazie, generalul Cornelius Fuscus.

Legiunile romane participante la prima bătălie de la Tapae au fost VII Claudia, IV Flavia Felix, V Macedonica, I Italica și V Alaudae (legiunea nimicită). Dacă conflictul din anul 87 a fost provocat de către intervenția militară a regelui Duras în Moesia (din anul precedent), cel care a condus ostilitățile în prima bătălie dată la Tapae a fost energicul rege Decebal.

Inițial, proaspătul rege (Decebal) a încercat să soluționeze conflictul cu romanii prin mijloace diplomatice. În paralel cu încercările de rezolvare pașnică a conflictului, Decebal s-a pregătit asiduu pentru luptă. De altfel, întreaga sa domnie s-a aflat sub semnul pregătirii confruntărilor cu Imperiul Roman.

Modul în care a fost obținută victoria în prima bătălie de la Tapae dezvăluie calitățile de strateg ale noului rege, căuia Duras a avut înțelepciunea de a-i ceda toate prerogativele regale în acele momente de mare primejdie pentru statul dac.

Armata romană în fruntea căreia se afla generalul Cornelius Fuscus era una impresionantă pentru acele vremuri, însumând mai mult de 30.000 de luptători. La invazie au participat guvernatorul Moesiei Inferior și cel al Moesiei Superior.

Bătălia de la Tapae, petrecută în anul 87 după Hristos, reprezintă una dintre primele confruntări consemnate de către istorie în care înaintașii noștri au folosit tehnica ambuscadei, prin aplicarea căreia aveau să fie nimiciți, în veacurile următoare mii și mii de luptători din armatele venite cu război asupra noastră.

Această primă bătălie de la Tapae a fost una din care dacii au ieșit mai puternici iar prestigiul lor de luptători s-a consolidat. Dacii au capturat steaguri de luptă, au luat o mulțime de prizonieri și au preluat, în folosul propriu, numeroase arme și mașini de luptă, de la oastea romană învinsă. Administrația romană din provinciile vecine Daciei era cuprinsă de panică. Iar panica a răzbătut până la Roma!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Informații excepționale despre GETO-DACI. Dă SHARE!

Cultura geto-dacică, ale cărei urme împânzesc toată România, dar și teritoriile din afara granițelor, este una cât se poate de controversată. Dacă, pe de o parte, sunt istorici care vorbesc despre ea la superlativ, pe de altă parte, există și istorici care o prezintă ca fiind o cultură minoră, chiar primitivă.

Dar care este adevărul? Ei bine, pentru a înțelege mai bine cine au fost geto-dacii și care a fost însemnătatea lor în istorie, o soluție este să apelăm la izvoarele antice sau la opinia unor istorici străini, pe care nu îi putem suspecta de subiectivism în favoarea orgoliului nostru național…

Cu  siguranță veți fi surpinși să descoperiți ce au spus aceștia despre geto-daci. Iată și câteva scurte articole în care veți găsi CITATE cu adevărat excepționale din izvoare istorice antice sau din scrierile unor istorici moderni:

  1. Decretul orașului grecesc Dionysopolis, despre Burebista: „Regele Burebista a ajuns cel dintâi și cel mai mare dintre…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-decretul-orasului-grecesc-dionysopolis-despre-burebista-regele-burebista-a-ajuns-cel-dintai-si-cel-mai-mare-dintre/
  2. Camille Jullian, istoric francez: „IMPERIUL DACILOR stăpânea, de la Viena la Odesa, cele mai importante…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-camille-jullian-istoric-francez-imperiul-dacilor-stapanea-de-la-viena-la-odesa-cele-mai-importante/
  3. Horațiu, despre pericolul geto-dacic, în sec I î. e.n.: „Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci și…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-horatiu-despre-pericolul-geto-dacic-in-sec-i-i-e-n-putin-a-lipsit-ca-roma-sfasiata-de-lupte-interne-sa-fie-nimicita-de-catre-daci-si/
  4. Împăratul Traian, despre geto-daci: “Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-imparatul-traian-despre-geto-daci-getii-dacii-pe-care-i-am-invins-erau-cei-mai-valorosi-razboinici-din-lume-nu-numai-datorita
  5. Istoricul roman Dio Casius vorbește despre… TRIBUTUL pe care împăratul Traian îl plătea DACILOR: „Traian era mâhnit din cauza…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-istoricul-roman-dio-casius-vorbeste-despre-tributul-pe-care-imparatultraian-il-platea-dacilor-traian-era-mahnit-din-cauza/
  6. Georgeos Diaz Montexano, cercetător SPANIOL: „Strămoșii împăratului Traian proveneau din… DACIA”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-cercetator-spaniol-stramosii-imparatului-traian-proveneau-din-dacia-citeste-mai-mult/
  7. Germanul Wilhelm Fröehner, despre DACI și Columna lui Traian: „Niciun alt popor…”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-germanul-wilhelm-froehner-despre-daci-si-columna-lui-traian-niciun-alt-popor/
  8. Lactantius (secolul IV e.n.) despre Împăratul Galerius: „A vrut să schimbe titulatura Imperiului Roman în… Imperiul Dacic.”
    http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-lactantius-scolul-iv-e-n-despre-imparatul-galerius-a-vrut-sa-schimbe-titulatura-imperiului-roman-in-imperiul-dacic-afla-mai-multe/

Daniel Roxin

Ilustrație: Gabriel Tora

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Tradiții magice – NOAPTEA DE SÂNZIENE. Informații inedite…

Noaptea de 23 pe 24 iunie este noaptea magică de Sânziene… Conform tradiției, în această noapte se deschid porți între lumi iar Zânele Sânziene pot fi văzute încingând hore în mijlocul naturii. Zburdalnice și imprevizibile, ele pot favoriza legături de iubire, pot vindeca boli și chiar pot răpi în lumea lor tineri frumoși și neprihăniți…

În multe locuri din țara noastră, tradiția se păstrează încă vie. Fetele își pun flori de sânziene sun pernă pentru a-și visa ursitul, sau chiar le invocă pentru a avea împlinire în dragoste.

Dar oare cât de veche este această tradiție? Ei bine, avem motive să credem că ea are rădăcini în perioada neolitică, o vreme în care societatea era una matriarhală iar preotesele erau femei ce întruchipau sau purtau mesajul Zeieței Mamă. Dovezi în acest sens găsim inclusiv în Cultura Cucuteni (veche de 7.000 de ani) unde, pe lângă zecile de mii de statuete femenine cu rol ritualic găsim și opere ceramice de artă care intrigă lumea specialiștilor, negăsinduli-se nicio întrebuințare practică.

Este vorba de celebrele vase – horă care ne prezintă șase siluete de femei prinse după umăr în mod dinamic, sugerând un dans ritualic. Desigur că acest lucru nu ne poate lăsa indiferenți, cu atât mai mult cu cât tradiția populară de astăzi vorbeșete, în cazul Sânzienelor, de cete de patru sau șase zâne care dansează într-o horă magică.

Dar pentru a afla mai multe lucruri inedite despre Noaptea Magică de Sânziene vă invit să urmăriți acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare în care, alături de istoricul și regizorul Leonardo Tonitza, vorbim despre această tradiție fascinantă.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Adevăruri Tulburătoare poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 20:00 și, în reluare, duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/video

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Povestea dacului Aureolus. Fostul cioban din nordul Dunării a ajuns Împărat Roman în anul 267 e.n.

Dacul Marcus Acilius Aureolus s-a născut în preajma anului 230 e.n. și în tinerețe a fost oier la nord de Dunăre, în ținuturile natale ocupate de către romani. Mai târziu avea să se remarce în armata romană, ca un bun luptător și lider militar. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el următoarele: “Aureolus era din țara getică, numită mai târziu Dacia, și de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”

Ca ostaș al armatei romane, Aurelous a reușit să se facă remarcat și să fie apreciat de către împăratul Valerian, când a fost numit responsabil cu grajdurile împărătești. Ulterior, pe timpul împăratului Gallienus, dacul Aureolus a devenit comandant al trupelor de cavalerie ale Imperiului Roman.

În vremea la care s-a remarcat Aureolus la Roma, Imperiul deja se afla într-o perioadă de criză, care îi prevestea sfârșitul, nelipsind uzurpatorii, pierderile de teritorii și chiar momentele în care Imperiul era gata să se destrame.

Pe când era unul dintre oamenii de încredere al împăratului Gallienus, dacul Aureolus a creat o trupă de călăreți extrem de eficientă în luptă. Trupele de cavalerie ale întregii Europe au fost organizate, până târziu, în secolul XIX, în baza principiilor puse în practică pentru prima dată în Imperiul Roman, prin colaborarea dintre comandantul Aureolus și împăratul Gallienus.

Este foarte probabil ca practicile de luptă folosite de către unitatea de cavalerie comandată de către Aureolus să fi fost de proveniență geto-dacă, știut fiind că dacii erau printre cei mai iscusiți războinici din Antichitate, în ceea ce privește lupta călare. Pentru Imperiu, călăreții lui Aureolus și-au dovedit utilitatea pentru prima oară atunci când au fost înfrânte armatele uzurpatorului Ingenuus, pe teritoriul actual al Croației.

Când legiunile romane din Siria s-au revoltat, sub comanda lui Macrianus și Quietus, împotriva rebelilor a fost trimis tot bravul Aureolus, care i-a biruit după ce intraseră în Moesia (la sud de Dunăre), îndreptându-se către Roma. La confruntare au participat zeci de mii de ostași. Cei doi uzurpatori au fost suprimați, iar o parte din oștirile lor au trecut sub comanda lui Aureolus.

Unul din cei mai cutezători și puternici uzurpatori din vremea lui Gallienus a fost Postumus. El s-a autodeclarat împărat al „Imperiului Galic”, stăpânind un vast teritoriu ce anterior aparținuse Romei. Aureolus a pornit, cu cavaleria sa și alte numeroase trupe împotriva acestui nou uzurpator, dar zeița Fortuna și zeul Marte n-au mai fost de partea sa. Nereușita sa în lupta contra lui Postumus l-a scos din grațiile împăratului Gallienus.

La rândul său, nici Aureolus nu-l mai agreea pe împărat, ceea ce explică lupta sa fără convingere contra lui Postumus. E posibil, spun unii istorici, ca Aureolus să nu-i fi iertat împăratului faptul că, pentru a apăra mai bine peninsula italică, a retras legiunile din ținuturile nord-dunărene și a lăsat provincia Dacia în voia hazardului, fără nicio protecție în fața invadatorilor de neam germanic.

Prin cucerirea regatului dac al lui Decebal, Imperiul Roman a distrus o veche și puternică construcție statală pe care strămoșii noștri ar fi folosit-o cu eficacitate pentru a se apăra de populațiile migratoare iar apoi, aflați sub presiunea invaziilor, aceiași romani au lăsat fosta provincie în voia sorții. Formațiunile statale mai puternice s-au coagulat, după aceea, târziu și cu mare greutate, în spațiul carpato-danubiano-pontic, date fiind invaziile necontenite ale populațiilor barbare.

Relațiile dintre împăratul Gallienus și Aureolus au devenit foarte reci, culminând cu înlocuirea celui de-al doilea din fruntea trupelor de cavalerie pe care le crease. În perioada 267-268 e.n., popoarele germanice, mai cu seamă herulii, au făcut ravagii în partea răsăriteană a Imperiului. Împăratul a pornit, în fruntea unei mari armate, contra germanicilor. Aureolus a rămas, dezamăgit, cu noile trupe de sub comandă, să păzească zona de miazănoapte a peninsulei italice.

Spre finele anului 267, ostașii romani din Raetia n-au mai recunoscut autoritatea lui Gallienus. Ei s-au răsculat iar Aureolus a fost declarat împărat. Aureolus s-a deplasat la Mediolarum (actualul Milano), unde și-a organizat „capitala”, protejat fiind de către trupele romane fidele. Așa a intrat fostul cioban Aureolus în rândul împăraților romani.

Atât de înverșunat devenise Aureolus contra împăratului Gallienus, încât a dorit să se alieze cu uzurpatorul Postumus. Totuși, Postumus n-a fost capabil să profite de oferta de alianță a lui Aureolus, pentru a-l detrona pe Gallienus.

Aflând de proclamarea (sau autoproclamarea, în alte variante) lui Aureolus ca împărat, Gallienus a abandonat campania balcanică împotriva goților și s-a întors, furios, în Italia. Gallienus a atacat Mediolanumul, spre a-l captura Aureolus și a-i pedepsi pe răsculați. Aflându-se în superioritate numerică, a înfrânt legiunile de sub comanda dacului Aureolus, în confruntarea de pe țărmul râului Adda. Dar n-a mai putut fructifica victoria!

În cea de-a doua jumătate a anului 268, împăratul roman Gallienus a fost ucis, în urma unui complot, pe durata asediului fortificațiilor de la Mediolanum, acolo unde se afla Aureolus, cu oștirea sa. Oficial, împărat a devenit Claudius, comandant militar ce anterior îi luase locul lui Aureolus, în fruntea cavaleriei imperiale și care nu era străin de asasinarea lui Gallienus.

La scurtă vreme după ocuparea tronului imperial de către Claudius, au ajuns la sfârșit și zilele lui Aureolus, fiind ucis de către membrii gărzii pretoriene – trupe ce aveau rol de pază a împăraților romani. La vremea respectivă, dacul Aureolus era unul dintre oamenii cei mai potriviți pentru a ocupa tronul Romei iar acest lucru a fost, se pare, motivul principal pentru suprimarea sa. Aceasta este povestea ambițiosului dac Aureolus!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, istoriesinumismatica.wordpress.com, istoriefurata.istorieveche.ro

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html