Comori ale trecutului nostru – CUCUTENI

Categories ArticolePosted on

Noua centimetri. Un pic mai mare decat un deget. O bucatica de lut ars ce emana toata gratia si frumusetea unei zeite venerate in urma cu peste 6000 de ani, in timpul civilizatiei Cucuteni. I se spune Maiastra. Are o forma prelunga, ca si cum un vis, un fuior de fum s-a materializat si a devenit concret. Picioarele sunt lipite si cresc in sus, spre soldurile perfect rotunjite. Apoi talia se subtiaza cu o gratie desavarsita, pentru a se implini din nou, in dreptul sanilor abia conturati. Mainile sunt doar sugerate, dar in asa fel, incat par aripi, sunt deschise si domina aerul din fata lor. Gatul e lung, gratios. Capul este cat o margica.

Desi primitiv modelat, pe un spatiu atat de mic, Maiastra are o mimica, te priveste si iti spune ceva. Nasul e doar o ciupitura in lut. De o parte si de alta a lui te privesc doua randuri de ochi, patru gaurele cat varful acului: zeita vede mai mult decat putem vedea noi. Intregul corp este imbracat spectaculos, prin incizii facute in lutul inca moale. Linii oblice se fac si se desfac parca sub ochii tai, devenind triunghiuri, romburi, micro-labirinturi ce se termina in spirale minuscule, fascinante.

Doua cerculete reprezinta sexul si ombilicul. Fiecare parte a corpului devine un mister, o enigma de descifrat, un desen in sine, la care nu poti decat sa meditezi. La gat, cateva linii rotunjite si cateva puncte reprezinta un medalion pe care il poarta zeita. Totul este atat de bine stilizat si atat de bine redus la esenta, incat liniile si punctele simple, primitive, dau impreuna o aura stralucitoare acestei intruchipari ce face dintr-o bucata de lut nu doar o opera fascinanta prin simplitatea ei, dar iti spune in acelasi timp o poveste. Povestea unei civilizatii disparute in mod straniu in urma cu mii de ani: Cucuteni.

 
Soborul zeitelor

 

In muzeul Cucuteni de la Piatra Neamt sunt sute de astfel de obiecte. Fiecare dintre ele este misterios, te cheama sa ii dezlegi enigma. Te hipnotizeaza desenele simple, dar atat de complexe. Din ele emana parca un cantec al formelor, un cantec ca de sirena, ce te tine vrajit.

Spirale rotunde, ametitoare, sau patratoase, cu linii frante, toate ca un labirint nesfarsit, intocmai ca niste drumuri secrete ce te conduc prin poveste, prin viata, prin necunoscutul trecutului. Unele zeite sunt grupate cate 20 sau cate 40. Altele au inclusiv jilturi imparatesti, chiar daca sunt facute din doar cativa centimetri de lut. Majoritatea sunt zeitati feminine, cu coapse voluptoase, cu pantece in care ascund cateva margelute, semn al fertilitatii.

Celebrele vase de Cucuteni. Ai zice niste vase obisnuite din lut. Insa privite cu atentie, fiecare dintre ele reprezinta o splendoare si-un unicat, emana o vibratie, spune ceva direct inimii, fara sa fie nevoie de cuvinte. Din timpul civilizatiei Cucuteni nu a ajuns la noi nimic scris. Se presupune ca nu exista scriere pe atunci. Dar ce scriere poate transmite emotii, mai profund decat impletirea asta de alb si rosu si negru, in spirale nesfarsite, in dansurile cand vesele, cand unduioase, ale liniilor pictate, inainte de a le face nemuritoare prin foc?

Nu poti decat sa contempli Soborul Zeitelor. Sa le privesti cum stau asa, asezate in cerc, pe jilturile lor din lut, cu acele capete ciudate, prelungi, si sa te intrebi la ce mediteaza? Sa intri in meditatia lor si sa incepi sa iti pui intrebari, sa cauti raspunsuri sau sa incerci sa intri in vibratia lor tacuta. Fesele lor sunt mari, rotunde, voluptoase, cad greu pe pamant si sunt legatura lor cu lumea reala. Dar capetele lor sunt alungite in sus, acolo unde merg gandurile si intrebarile lor, catre cer.
Cine ar putea sa interpreteze ochii, serpii, frunzele si liniile ce se impletesc pe toate aceste vase ciudate? Vase cu picior, regale sau binoculare, cu doua cupe ca si cum ar fi facute pentru o fiinta fantastica, cu doua randuri de buze, toate acoperite de desene stranii, incifrate. Se spune ca tibetanii isi desenau cantecele in astfel de desene geometrice, si fiecare cantec vorbea despre ceva anume, despre facerea lumii sau moarte sau nastere sau stele. Era de ajuns sa priveasca un desen si incepeau sa il cante si stiau sa iti spuna povestea. Poate asta se afla desenat si pe vasele de Cucuteni: povesti primordiale, pe care noi le-am pierdut.

 

Cea mai mare colectie de arta neolitica din Europa

 

Suntem daci sau romani? Este o intrebare la care multe generatii se vor mai gandi. Cel mai potrivit raspuns insa ar fi… “suntem cucutenieni”! Ei, maestrii lutului, sunt stramosii nostri dintai pe aceste teritorii. Nu putem sti cu exactitate forta lor, insa o putem banui, privind arta atat de subtila si spiritualitatea lor fascinanta ce a ajuns pana la noi, desi este doar un ecou indepartat.

Au rezistat intre Nipru si Olt, peste 1500 de ani, netulburati. Nu sunt semne ca ar fi fost mari razboinici, ceea ce inseamna ca au dominat prin intelepciunea si cultura lor. In urma cu mii de ani, cand oamenii nu stiau decat sa exploateze pamantul pana la epuizare si apoi sa mearga in alta parte, cucutenienii au fost primii care au devenit sedentari, care s-au asezat aici si, care si-au ales aceste pamanturi drept “casa”, un concept nou si ciudat pe-atunci.

Asa s-a nascut “glia” aceasta. Inceputurile acestor locuri si descendenta din acei oameni valoreaza munti de aur, pentru ca inseamna ceva de nepretuit: identitate. “Die alte Europa” o numesc germanii, in timp ce francezii, englezii si toti cercetatorii europeni vin sa studieze aceste vestigii de exceptie, uimiti de existenta lor, intr-o tara pe care ei o stiau a hotilor si-a culegatorilor de capsuni.

Si au si de ce sa fie uimiti. Cu o discretie si o tenacitate impresionante, muzeografii de la Piatra Neamt au strans in zeci de ani o comoara fabuloasa: cea mai mare colectie de arta neolitica din Europa! Principala noastra radacina si unul dintre actele de nastere cele mai importante ale Europei se afla in Romania. O veste buna, pe maini sigure si intelepte. Au garnisit cu ea doua cladiri superbe din centrul orasului Piatra Neamt, si din cand in cand, deschid usa cercetatorilor straini, lasandu-i sa vada, sa studieze, sa se minuneze.

Desi lista lor de asteptare este lunga, scenariul pare sa fie mereu acelasi: la inceput vin neincrezatori, apoi sunt uimiti si zapaciti de o asemenea comoara, ca in cele din urma sa isi doreasca sa afle mai multe. Expozitiile romanesti de arta cucuteniana au facut deja inconjurul Europei si peste tot au fost primite cu fascinatie. In Elvetia, guvernul a dat o directiva si a anuntat transport gratuit pentru toti cei ce vor sa vina, de oriunde din Tara Cantoanelor, sa vada expozitia. Timp de cateva saptamani, peste o mie de vizitatori au venit zilnic sa priveasca, macar o data, maretia cucutenienilor.

Timp de peste 70 de ani, muzeografii de la Piatra Neamt, indiferent de regimul politic, in afara reflectoarelor si departe de ragetele patriotice, au adunat ciob cu ciob ceea ce este, probabil, cel mai pretios tezaur romanesc, radacina unei culturi formidabile, din care ne tragem. Au fost intotdeauna o mana de oameni. In Ucraina, pentru vestigiile cucuteniene a fost desemnata o echipa de arheologi cat are Romania pentru intreaga tara. Salariile au fost mereu modeste si fondurile insuficiente. Motorul acestor oameni a fost pasiunea si credinta in importanta descoperirilor si cercetarilor pe care le fac. Pare banal. Pentru ei a fost o lupta.

 

Maestrii focului

 

Muzeul de Arta Cucuteni este amenajat in cea mai frumoasa cladire din Piatra Neamt: un fost conac boieresc, aflat in cea mai frumoasa parte a orasului. Ma primeste cu blandete si amabilitate o doamna cu aerul bunicii perfecte: coc argintiu impecabil, un suras blajin si o vorba “dulse”, “moldoveneasca”. Dupa ce isi aranjeaza pe umeri salul elegant, trage aer in piept si, cu un gest maiestuos, imi deschide usa catre prima camera cu obiecte cucuteniene.

Intr-adevar, trebuie sa tragi aer in piept inainte de a vedea asa ceva! Sunt in fata unei sali in care vase uimitoare par ca plutesc in vitrinele lor de sticla. Si nu sunt doar reflectoarele muzeului care le invaluie in aura asta. Ele insele degaja o forta si o frumusete nepamanteana. Fiecare vas pare ca sta pe o lumina galbuie sau rosiatica. Nu e o expozitie pe care sa o vezi pe fuga: fiecare obiect, fie ca e un mic animal din lut sau o zeita sau un vas, iti solicita atentia, simturile, te cheama in dialog cu el si te prinde in vibratia lui. Vazusem o parte din obiecte, le stiam din fotografii, dar sa te afli in fata lor este cu totul altceva.

O voce puternica rasuna de undeva din sala si tresar: “Ceea ce vedeti aici este ultima mare civilizatie a Europei! Si nu este o speculatie ceea ce va spun: este concluzia a zeci de cercetatori, este un fapt atestat stiintific, nu o banuiala! Este cea mai stralucita cultura a Europei preistorice! Apogeul dezvoltarii materiale si spirituale a Europei in urma cu 6000 de ani!”

Un tanar in blugi si camasa se apropie de mine. Intre barbuta neagra si parul zulufit, ochii lui iti atrag imediat atentia. El este Constantin Preoteasa, muzeograful principal, si in privirea lui vezi mandria de a avea in grija un asemenea tezaur. In materie de Cucuteni, este o enciclopedie ambulanta.

Imi vorbeste tare, pasionat, in timp ce ne plimbam printre obiectele fascinante:”Cucuteni este cea mai importanta civilizatie preistorica europeana si cea mai spectaculoasa. Asezarile descoperite in Romania sunt cele mai numeroase, cele mai spectaculoase si cele mai bine conservate. Avem cantitate si calitate. Cucutenienii aveau teritorii foarte mari – peste 300 de mii de kilometri patrati: sud-estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, Moldova si Basarabia, plus Ucraina. Practic intre Olt si Nipru.

Civilizatia lor a durat intre 5000 si 3500 i.e.n. Peste 1500 de ani, timp in care au avut o foarte buna ierarhizare sociala si o foarte buna adaptare la mediu. Nu erau niste salbatici, asa cum ne-am imagina. Erau intelepti si bine organizati. Centrul culturii era in sub-Carpati, in Moldova, si cea mai importanta asezare este cea de la Poduri, in Bacau si cea de la Moinesti.

Prima asezare a fost descoperita de-un scriitor: Gheorghe Asachi, care credea ca a dat peste antica Petrodava. De fapt era cultura Valeni…Ca sa va dati seama ce detinem, va spun ca in localitatea Poduri este un santier de importanta nationala. Sunt 30 de ani de la descoperirea ruinelor si avem acolo peste 3000 de asezari cucuteniene! Este cea mai mare densitate cunoscuta a preistoriei!

Muzeul de aici este unicat pentru Romania. Muzeul din Piatra Neamteste cea mai importanta institutie de cercetare preistorica din Romania. Vin cercetatori straini. Ii lasam sa vada, dar din tara nu iese nimic, nici un ciob. 70 % din tot ce inseamna Cucuteni se afla in Romania. In Vest sunt multe cercetari si sunt bogati mai ales in perioada paleolitic – pesteri, arta rupestra. Dar pentru neolitic, miezul civilizatiei europene este in Romania.

Sfarsitul civilizatiei cucuteni este misterios deocamdata. Au venit, poate din Est, alte civilizatii mai bine adaptate la stepa. Poate conditiile de mediu s-au schimbat. Intre Bug si Nipru erau asezari gigant, ca cea de la Talianki, pe 400 de hectare, cu peste 2000 de locuinte si sute de anexe unde se banuieste o populatie de peste 20 000 de locuitori. Cucutenii au ramas mult timp ca o enclava si nu au putut fi cuceriti. Transformarea s-a facut in timp si a fost mai degraba o adaptare. Esticii s-au impus probabil ca religie si putere economica, dar influentele au fost reciproce prin schimburi comerciale si troc. Specific Cucuteniului este vasul binoclu. Vasele cu colonete, Coroana sau Hora de la Frumusica. Majoritatea obiectelor sunt piese de cult facute de mesteri, nu sunt vase practice.

Ceea ce se stie sigur pana acum este ca isi distrugeau asezarile prin incendiere si isi incinerau mortii. Asta demonstreaza, in primul rand, importanta focului pentru ei. Cucutenienii erau maestrii ai focului. Vasele pe care le vedem aici nu ar fi rezistat daca ei nu aveau un mestesug al focului, pentru ca vasele de lut trebuie arse intr-un anume fel.

Cunosteau foarte bine focul, stiau tainele lui. Obiectele de aici sunt atat de bine arse, incat au rezonanta. Facute in cuptor special, cu ardere, fara ca focul sa le atinga. Stiau exact unde sa plaseze obiectul in cuptor, cat sa il tina si la ce intensitate. Nimic nu era intamplator si, desi pare simplu, era foarte complex. Noi intelegem greu si putin din ceea ce faceau. Am avut din fericire restauratori foarte buni pe ceramica.”

 

Magicianul

 

Cu tot aspectul sau de bunic cu barbuta alba si ochi mari, albastri, ce clipesc rar in spatele ochelarilor, deindata ce esti in fata sa, iti dai seama ca e o prezenta distinsa. Are o blandete de om puternic, care stie despre ce vorbeste. Se plimba printre obiectele stralucitoare ale Cucuteniului, cu mainile la spate.

Zaboveste in fata unuia, zambeste abia perceptibil in fata altuia: ca un parinte multumit sa isi vada copiii realizati. Cum se face ca echipa ucrainienilor, de zece ori mai mare decat cea romaneasca, nu a reusit sa aiba expozitii senzationale, ca cea de aici, de la Piatra Neamt? Cum de o intreaga armata de cercetatori rusi nu au expus ceva mai frumos si mai inedit, decat ceea ce exista in colectia romaneasca? O parte a raspunsului este acest domn senin, aproape timid: el este restauratorul bijuteriilor expuse. Norocul muzeului si al vizitatorilor. Mircea Ciacaru nu este un simplu tehnician: absolvent de arte plastice la Timisoara, si-a implinit vocatia sufland viata peste obiecte vechi de mii de ani. Se spune despre mainile lui ca sunt “magice”.

“Obiectele intra bucati in laborator. Vin intr-o punga de hartie cu un numar de inregistrare. E un cadavru sau e in agonie. Trebuie sa stii chimie, fizica, matematica, si peste toate astea, sa ai indemanare artistica. Un obiect trebuie sa recapete viata cand iese din mainile unui restaurator. Trebuie sa aiba aspectul de viu ca sa comunice cu privitorul. Ca sa aiba un dialog cu cel ce priveste. Sunt 30 de ani de munca cu aceste obiecte ce par fara viata. Eu le stiu de cand ajung la mine, in agonie. Cunosc la fiecare dintre aceste obiecte perioada lunga in care restauratorul l-a recuperat. In general, dureaza saptamani, luni. Este o a doua nastere a lor. Calitatea ceramicii de cucuteni este foarte buna, rezista inca mii de ani. De multe ori, cand lucrez, ma gandesc la cei ce au facut obiectul initial. Cine erau? Ce gandeau? Asa ajung sa am un fel de legatura nevazuta cu mesterul de atunci si o legatura si mai puternica cu obiectul din mainile mele.

Am masurat obiectele. Ele contin dreptunghiul de aur descoperit de Arhimede. Are o anumita caracteristica: raportul dintre latura lunga si cea scurta are o anumita proportie 1,618. Si cea scurta la cea lunga este 0,1618. Toate obiectele se incadreaza in dreptunghiul de aur. Tot ce este viu se incadreaza in aceste proportii. Ei bine, si obiectele de Cucuteni se incadreaza in aceasta formula magica, descoperita mult mai tarziu. Cei ce le-au facut aveau un extraordinar simtal armoniei. Am facut studiu pe toate aceste obiecte. Nu intru in detalii tehnice, dar pot sa va spun ca nu oricine se ocupa de confectionarea lor. Vasele pe care le vedeti aici erau speciale si cel ce le folosea era un om special. Exista, cateodata, o legatura mentala intre mine si obiect. Cateodata, raspunsurile imi vin din capul meu, dar cateodata raspunsurile imi vin de la obiectul respectiv. Eu pun intrebari legate de constructie, de forma, si obiectul imi raspunde… Nu stiu cum sa explic asta, dar se intampla…

Inchideti ochii si imaginati-va obiectul intr-un alt loc, fara reflectoare. Veti vedea ca el si acolo emana o energie, are o aura. Pentru ca el degaja o lumina a lui. Si aici nu e nimic nepamantean: sunt doar toate detaliile lui luate la un loc – desenele, forma, curbele, picioarele vasului, toate intr-o armonie perfecta. Desenele aparent sunt simple. Au insa intelesuri profunde. Nu este usor nici de desenat. Desenul pe o suprafata circulara este o dovada de mare maiestrie a celor ce le-au facut. Sa nu uitam ca varsta lor e de 5000-6000 de ani. Oamenii erau primitivi, aparent. In muzeul de-alaturi sunt reconstituite fragmente din casele lor. Aveau panza, carlige de pescuit. Nu s-a pastrat de la cucutenieni o scriere, dar obiectele astea vorbesc mai mult decat ar putea sa o faca vreodata cuvintele.”

In Hora de la Frumusica, sase corpuri umane sunt inlantuite. Reduse la niste simple fasii de lut, dar totusi le recunosti: sase oameni stau imbratisati, danseaza. Un ganditor de doar doi centimetri, cu o figura meditativa, cu o mimica realizata doar dintr-o ciupitura in lut si doua adancituri mici: ochii. Zeite, androgini, serpi si tauri. Animale mici, aproape diforme, pe care abia le ghicesti in lutul modelat. Asta e un urs, asta este un bursuc…Toate obiectele cucuteniene par, in imperfectiunea lor, primele incercari ale lui Dumnezeu de a zamisli vietuitoarele Pamantului. Si le-a facut perfecte.

 

sursa: Formula-AS

 

Inscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

6 comments

  1. Interesant articolul. Am insa o observatie: fie spuneti “maestrii focului”, fie spuneti “maestri ai focului”. “Maestrii ai focului” nu e tocmai corect.

  2. De ce oare nu reusim sa vedem si la TV reportaje cu astfel de informatii, macar la “Stiri”, de exemplu?! Cred ca ar fi multa lume interesata…poate si istoricii sau chiar profesorii nostri de istorie din scoli si licee…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *