Dacii pe monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi + O descriere a războielor daco-romane

Categories ArheologiePosted on

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

Prima campanie a împăratului Traian împotriva Regatului Dacia a debutat la 25 martie 101 p.Chr. când acesta părăseste Roma îndreptându-se spre Moesia Superior. După pregătiri de aproape trei ani, armata romană, condusă de împărat, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin Banat, cu 13 legiuni și alte unități auxiliare.

       Este foarte probabil ca primele lupte să fi avut loc chiar acolo, pe malul Dunării. Despre acest episod nu s-a scris mai deloc. Conform lui Dio Cassius, regele Decebal era maestru în ambuscade şi în lupta de guerilă. Pe parcursul primei campanii romane pentru cucerirea Daciei, regele dac a dus un război continuu de hărţuire, pustiind totul în calea romanilor. Singurul care spune ceva despre această luptă este Criton, medicul lui Traian, care afirmă  în Geticele (pag.931, Suidas): „încă pe când treceau fluviul şi tocmai când debarcau, i-au atacat (dacii)”. Putem lua în calcul afirmatiile medicului militar, care se referă la fapte concrete legate de episodul de debut al primului război dacic, când romanii au traversat Dunărea, iar dacii i-au luat în primire. Este uşor de înţeles ce s-a întâmplat cu armata romană abia  debarcată, în curs de organizare, luată prin surprindere de războinicii daci.

      Apoi, în vara anului 101 p.Chr., are loc bătălia de la Tapae* (Poarta de fier a Transilvaniei), unde Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu o remiză, victoria trâmbiţată de romani a fost de fapt nedecisă. Este concludent citatul lui Dio Cassius din Istoria Romană LXVIII,8, 2: “Dar Traian s-a angajat în lupta cu ei şi a văzut răniţi pe mulţi dintre ai săi şi a ucis mulţi duşmani. Şi când bandajele nu le-au mai ajuns (romanilor), se zice că nu şi-a cruţat nici propriile sale veşminte, ci le-a tăiat fâşii. Apoi a poruncit să se ridice un altar soldaţilor căzuţi în luptă şi să li se aducă în fiecare an jertfă pentru morţi.” * Tapae este denumirea antică a trecătorii Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), situată pe râul Bistra, între munţii Poiana Ruscă şi munţii Retezat, care face legătura între Banat şi Ţara Haţegului. Pe aici trecea principalul drum spre Sarmizegetusa, capitala Daciei. În această zonă, între anii 88-106 p.Chr., dacii au dat trei bătălii cu romanii, cu succes variabil. A nu se confunda cu zona Porţile de Fier de pe Dunăre.

       În iarna 101-102 p.Chr. dacii traversează Dunărea îngheţată atacând castrele romane de la sud de fluviu, ajutați de buri şi sarmați, cu scopul de a deschide un al doilea front şi de a îndepărta de capitală armatele romane. În  primăvara anului 102 p.Chr. Traian primeşte lupta şi din păcate, Decebal este înfrânt la Nicopole pe Dunăre și la Adamclisi în Dobrogea.
Bătălia finală de la Adamclisi a fost un episod hotărâtor în timpul primei campanii a lui Traian în Dacia, unde, cu pierderi mari de partea romanilor, s-a decis soarta războiului. În ansamblu însă, această victorie romană, foarte greu smulsă duşmanilor, a însemnat pentru Traian nereuşita războiului său dacic. Ea a dus la încheierea unei păci neprevăzute în planurile împăratului, el fiind convins că-l va lichida pe Decebal şi va cuceri Regatul Dacia într-o unică şi simplă acţiune militară. Eşecul campaniei din Dacia, trâmbiţat totusi ca o „victorie” a proaspătului împărat, cerea răzbunare şi Dacia trebuia definitiv cucerită. În anii urmatori, împăratul Traian a ordonat pregătiri genistice de o amploare nemaiîntâlnită niciodată până atunci în Imperiul Roman împotriva vreunuia din adversarii săi. A dispus să se finalizeze lucrările la drumul roman de pe malul drept al Dunării (Trans Danubius) şi a ordonat construcţia podului peste Dunăre, cu cele două castre Pontes și Drobeta, ansamblu realizat între anii 103-105 p.Chr. A mărit efectivele de atac împotriva dacilor, forţele armatei romane ajungând la 150 000 de oameni.

        La Adamclisi a fost o luptă cumplită, lucru confirmat pe peretele altarului roman ridicat în apropierea monumentului triumfal, unde sunt consemnate 3 800 de nume de soldati romani care şi-au dat viaţa pentru imperiu. Deşi neconsemnate undeva, probabil că pierderile de vieţi ale apărătorilor Daciei au fost la fel de mari sau chiar mai mari. Un lucru este cert, balanţa victoriei a fost înclinată în favoarea romanilor în ultimul moment, prin intervenţia şi jertfa soldatilor romani din castru, condusi de comandantul lor. Scrierile pomenesc despre un praefectum castrorum (conducător militar al cetății) care, văzând că romanii sunt pe cale să piardă lupta, și-a mobilizat soldații din castru și a atacat trupele dacilor, oferind împăratului Traian, cu prețul vieții, șansa de a transforma înfrângerea în victorie.

Se spune că romanii au construit Trofeul Traian după cucerirea Daciei, cu mândria învingătorului. Au ales acest loc pentru a ridica monumentul triumfal nu numai pentru că aici au câştigat o victorie decisivă în urma unor lupte crâncene în anul 102 p.Chr., ci şi ca să steargă din conştiinţa urmasilor Romei o ruşine mai veche, faptul că în această zonă, în câteva rânduri, au fost distruse mai multe legiuni romane. În urmă cu peste un secol si jumatate de la acest eveniment, în aceeaşi regiune, o armată romană condusă de proconsulul Macedoniei Gaius Antonius Hybrida a suferit o gravă înfrângere în apropierea cetăţii Histria (61 a.Chr.), în fata histrienilor aliaţi cu sarmaţii şi geţii. Steagurile legiunilor dispărute au fost luate de învingători. Ele au fost recuperate abia 30 de ani mai târziu de generalul roman Licinius Crassus, la asediul cetăţii Genucla, în campania împotriva regelui get Zyraxes.

Iată ce scria istoricul Vasile Pârvan în Getica, p.78: “Principalii biruitori par însă a fi fost chiar acum tot Geţii, căci trofeele sunt luate chiar de ei; şi ne întrebăm dacă chiar din acest an nu însuşi Burebista va fi fost comandantul cetelor geto-bastarne care au sfărâmat pe Antonius şi luându-i steagurile le-au dus în cetatea getică Genucla de unde, treizeci de ani mai târziu, va veni Crassus să le recucerească de la regele get al ţinutului Dunării de Jos, Zyraxes, care şi de astă dată tot la Scythii din Basarabia adică la Sarmato-Bastarnii din stepă, plecase pentru a cere ajutor.”

Tot la Dunărea de Jos, deci în aceeaşi zonă, cu numai zece ani în urmă (92 p.Chr), roxolanii aliaţi cu geţii,  spulberaseră vestita Legiune romană XXI Rapax din Pannonia (rapax=prădător), aceasta disparând pentru totdeauna din listele legiunilor romane şi din istorie.

Încă mai era viu în mintea romanilor şi episodul distrugerii de către războinicii daci a Legiunii a V-a Alaudae (alaudae=ciocârlii) de sub comanda generalului Cornelius Fuscus în anul 86 p.Chr., undeva în defileul Oltului (probabil Turnu Rosu) unde acesta a şi fost ucis. Steagul legiunii a fost regăsit ulterior de romani la Sarmizegetusa.

        În secolul al XIX-lea, monumentul triumfal de la Adamclisi a stârnit interesul cercetătorilor. Istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu a fost cel care a întreprins primele cercetări sistematice începând cu anul 1882. După ce a fost descoperită inscripția ce închina construcția zeului Marte Ultor (Răzbunătorul) şi în care era menționat „împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian” atribuirea sa a fost sigură, monumentul a fost ridicat de  împăratul Traian. În a cincea campanie de săpături arheologice a lui Grigore Tocilescu la monument, care avut loc în 1890, au fost invitați pentru colaborare doi specialist austrieci, arhitectul George Niemann, profesor la Academia Artelor Plastice din Viena  şi profesorul de arheologie clasică Otto Berndorf de la Universitatea din Viena (mai târziu, membru de onoare al Academiei Române). Pe baza ruinelor păstrate şi a pieselor simple sau ornamentale descoperite, Grigore Tocilescu împreună cu arhitectul George Niemann au făcut prima reconstituire grafică a monumentului, aşa cum credeau că ar fi fost proiectat în vremea lui Traian. În viziunea acestora metopele se aflau încadrate de cele două frize sub aticul festonat sau crenelul cu prizonieri.

Macheta monumentului triumfal Tropaeum Traiani după Niemann-Tocilescu, 1895 – Muzeul Civilizatiei Romane – Roma

Reconstituirea unui sector al Tropaeum Traiani (dupa Niemann-Tocilescu, 1895) cu brâul de metope la partea superioara a corpului cilindric al monumentului, sub atic – Muzeul Civilizatiei Romane – Roma

În anul 1977 s-a finalizat restaurarea autoportantă a monumentului triumfal, la care s-a avut în vedere studiul lui Radu Florescu, publicat în 1964 şi care schimba poziția brâului de metope la partea mediană a corpului cilindric al monumentului, diferită de imaginea grafică a monumentului realizată de Grigore Tocilescu, Otto Benndorf şi G. Neimann.

Macheta monumentului triumfal Tropaeum Traiani după Radu Florescu – Muzeul Adamclisi, Romania

Monumentul triumfal Tropaeum Traiani –  reconstituire realizată in 1977, după studiul lui Radu Florescu publicat în 1964, cu poziţia brâului de metope la partea mediană a corpului cilindric al monumentului – Adamclisi, Romania

De-a lungul timpului, cercetarea arheologică a monumentului a deschis calea mai multor idei şi teorii interesante. Una din ele este aceea că monumentul triumfal de la Adamclisi, construit între 106-109 p.Chr., deci anterior Columnei de la Roma (113 p.Chr.), este o cronică în piatră nu numai a primului război daco-roman din 101-102 p.Chr., asa cum se credea până nu demult, ci a ambelor războaie purtate de romani împotriva dacilor. Profesorul american Michael Speidel a făcut o descoperire foarte interesantă, publicată în 1970 în lucrarea “The captor of Decebalus. A new inscription from Philippi”. El a descoperit la Filippi, în Macedonia – Grecia, o inscripţie latină aflată pe o stelă funerară. Imaginea de pe partea superioară, reprezintă un călăreţ în galop spre dreapta, iar în faţa calului, un adversar căzut la pământ, orientat spre stânga, cu mâna dreaptă întinsă, pileus pe cap şi scut romboidal în mâna stângă. Textul înscris pe monumentul funerar nu lasă loc de dubii, precizează că e vorba de călăreţul Tiberius Claudius Maximus din legiunea VII Claudia Pia Fidelis, ridicat la rangul de decurion în a doua unitate de cavalerie pannonică (in ala* secunda pannoniorum) … pentru că l-a capturat pe Decebal (mort) şi i-a dus capul la Ranisstorum (quod cepisset Decebalum et caput eius pertulisset Ranisstoro). *Ală – aripă, flanc (în latină ala, plural alae) era o unitate tactică de cavalerie din cadrul trupelor auxiliare ale armatei romane. Se numea astfel deoarece, în cazul unei lupte, dispunerea cavaleriei se făcea pe flancuri faţă de corpul principal al armatei. Puteau fi de doua tipuri: ala quingenarie (500 de oameni) condusă de un prefect sau ala miliariae (1000 de oameni) condusă de un tribun. Alele erau recrutate din rândul populaţiei din provinciile romane, dar fără cetățenie romană, iar numele lor erau date de numele regiunii de provenienţă: gallorum (Gallia), hispanorum (Hispania), dardanorum (Dardania), în cazul de faţă – pannoniorum (Pannonia). Solda primită de acestea era mai mare decât cea a unităţilor pedestre. La încheierea serviciului, care dura 25 de ani, soldaţii erau împroprietăriţi prin diplome militare. În secolul al IV-lea, alele au devenit unităţi de apărare a graniţelor imperiului.

Profesorul american a avut un mare merit în descifrarea imaginilor monumentului triumfal. În urma descoperirii monumentului funerar din Macedonia, el a făcut legătura cu monumentul de la Adamclisi. Ulterior, în anul 1971, i s-a părut că identifică pe una din metopele monumentului triumfal, scena sinuciderii lui Decebal, de la finalul celui de-al doilea război dacic, o scenă asemănătoare celei de pe Columna. A publicat constatările sale in lucrarea “The suicide of Decebalus on the Tropaeum of Adamklissi”, 1971.

Concluzia sa a fost aceea ca monumentul triumfal Tropaeum Traiani este monumentul pereche, din provincie, al Columnei, iar cliseele din piatră narează evolutia ambelor războaie daco-romane. Michael Speidel a declarat: „Dacă aceste observaţii sunt corecte, ele vor avea urmări decisive în ce priveşte interpretarea Monumentului triumfal de la Adamclisi şi vor rezolva o problemă îndelung controversată  arătând că Tropaeum Traiani comemorează nu numai războiul nedecis al lui Traian din anii 101—102, ci şi cel de-al doilea război din 105— 106 după care Dacia a fost transformată în provincie romană. Monumentul de la Adamclisi se va dovedi pandantul, pe câmpul de luptă, al Coloanei traiane de la Roma întrucât ambele înregistrează acelaşi şir de evenimente. Mai mult încă, vom avea un punct de plecare în stabilirea ordinii originale a metopelor, lucru care rămâne încă de făcut. Odată acesta realizat, se va putea cerceta cronica sculptată a celor două războaie foarte importante duse de Roma imperială, cronică transpusă în piatră de soldaţii care au luat parte la ele”.

O alta teorie interesantă este aceea a profesorului Mihai Gramatopol în lucrarea sa “Arta imperiala a epocii lui Traian” – Editura Meridiane, Bucuresti, 1984, care a sustinut existenta unui singur programator al Trofeului si al Columnei, a unui singur arhitect, secondat de mesteri sculptori diferiti. Imaginile celor doua monumente sunt conduse de aceleasi idei de compoziţie, de acelasi fir narativ, dar cu desen mult simplificat în cazul monumentului triumfal. Între elementele imagistice ale celor două monumente există chiar unele identităţi tematice, ceea ce presupune un autor unic. Fiind coordonator al majoritătii monumentelor ridicate în timpul domniei lui Traian, se presupune că autorul concepţiei celor două monumente a fost  Apollodor din Damasc.

Observaţiile lui Michael Speidel  au fost utilizate şi completate de eruditul Mihai Gramatopol în lucrarea amintită, în argumentaţia ideii conform căreia cele două războaie dacice sunt reprezentate fiecare pe câte un hemiciclu, pe câte o jumătate a suprafeţei cilindrului care constituie corpul principal al monumentului triumfal.

Deşi ridicat pentru glorificarea puterii romane, monumentul Tropaeum Traiani este parte a istoriei noastre, el stă mărturie că dacii s-au dovedit a fi greu de învins, că şi-au apărat libertatea si pământul lor şi că Regatul Dacia a fost o piatră tare, greu de cucerit.

Vezi aici continuarea articolului si  imagini ale metopelor monumentului triumfal: http://istoriesinumismatica.wordpress.com/2014/01/08/dacii-pe-monumentul-triumfal-tropaeum-traiani-de-la-adamclisi-autor-nicolae-sabin-dordea/

5 comments

  1. daca tropaeum traiani a fost ridicat dupa primul razboi daco-roman 101-102, avem deja o problema…de ce apare o scena cu sinuciderea lui Decebal,atata timp cat se spune ca acesta s-a sinucis in al doilea razboi 106-107?

  2. sa vad daca am inteles corect….intre razboaie 101-102 ; 105-106 la 150-200km de.capitala regatului Dac cu Decebal pe tron “regele ambuscadelor” ….fara nici o victorie decisiva din partea romanilor ci doar.ca au castigat portiunea dintre.dunare.si mare …in conditiile astea romanii au avut parte de trei ani de.totala liniste ca sa-si construiasca podul pe care.sa.invadeze Dacia…..poate au mai dat.si Dacii o mana de ajutor….dadeau caramizi la mana si seara se.intilneau la crasma in sat sa bea o tuika si sa-si dea femeile la monta ,la “armasarii de romani”sa iasa noul popor romin…..oi fi eu prost ,dar p’asta n’o inghit….sau daca a fost copy/paste (articolul) recunoasteti deschis…nimeni nu se supara….au fost si altii cu functii mai mari…dovediti si inca in functie…..Doamne ajuta neamul nostru!!!!!!!!!!!

  3. Excelent articol.
    Pacat ca la monument nu au lucrat aceiasi artisti ca la columna, aici se vad cel putin 3 stiluri diferite. In primele bazoreliefuri, dacii se pot recunoaste doar prin haine, altfel au barbii grecesti. Pentru a face conexiuni, este un bun exercitiu parcurgerea planselor columnei si abia apoi citirea interpretarilor. Este evidenta in unele planse o relatie pasnica intre daci si romani. Va recomand sa studiati plansa nr. 38 (http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Trajan's_Column_-_Cichorius_Plates#mediaviewer/File:038_Conrad_Cichorius,_Die_Reliefs_der_Traianss%C3%A4ule,_Tafel_XXXVIII.jpg) peste care de obicei se trece repede. In interpretarea lui Cichorius, jos este prezentata Suovetaurilia. Aceasta din urma era o sarbatoare romana de purificare a pamantului. Cei care aduc animalele pentru sacrificare sunt daci. Le aduc in dar, nu obligati, dupa atitudine.
    Scena din partea de sus a plansei a fost interpretata ca: Traian, reprezentat ca preot , primeste ofrandele stegarilor, tot in cadrul sarbatorii. Domnul Radu Vulpe, care il citeaza tot pe Cichorius, numeste scena: Ceremonia sacra a campaniei si vine cu amanunte: Traian este cel in tinuta pontificala iar stegarii au blanuri de animale pe cap si scuturi rotunde.
    Daca va uitati cu atentie, veti observa un amanunt: Preotul poarta barba si are maini subtiri de ascet iar in spatele lui sta romanul, care insa are ceva in mana, parca l-ar ameninta cu un cutit. In fata preotului, privit cu veneratie de cei din fata lui si de cei care stau la rand, mie mi se pare ca sunt femei, nu barbati cu scuturi. Nu cumva atunci scena se poate reinterpreta? Femei aducand odoarele de pret si incredintandu-le preotului? Altfel cum ar fi reusit romanii sa adune atatea comori? Nu le-ar fi ascuns dacii? Nu ar fi continuat razboaiele daca cineva cu influenta nu i-ar fi linistit ca totul e in regula si romanii vor pleca in curand? In lucrarea domnului Vulpe plansa reda, am inteles, copia de la Muzeul de istorie. Preotul nu are barba si da, este Traian, cu maini de culturist. Ce bine ar fi daca cei care trateaza o tema ar reusi sa deschida ochii, sa nu preia in graba interpretarile altora. Este atat de usor de emis teorii. Acum a avansat tehnica, exista drone, ce bine ar fi daca s-ar face o fotografiere a columnei in loc sa foloseasca diferite copii mai mult sau mai putin reusite.

  4. In primul rand scuze pt formularea “neinspirata” :))) a comentariului meu precedent .Ceea ce am vrut sa spun de fapt este ca mi se pare destul de neverosimil din doua motive : primul ;lui Saligny i-au trebuit cinci ani (1890-1895) pt podul de la Fetesti…e adevarat de lungime mai mare dar sa nu uitam si progresul tehnologic,la 1890 existau macarale pe abur , subansamblele podului se realizau in uzina si doar ansamblate pe malul apei …si cel de-al doilea (care l-am aflat pe site-ul domnului Roxin …pe columna lui Traian exista o singura metopa cu niste trupe trecand pe un pod…parerea mea ca daca era construit de romani (podul) undeva in zona Drobetei era inca un monument cel putin la fel de mare ca cel de la Adamclisi care sa “preamareasca geniul creator al imperiului roman” …Deci ,iarasi, parerea mea cred ca mai degraba in acesti trei ani romanii au inlocuit tablierii si celelalte piese din lemn ce au putut fi distruse rapid de catre Daci pe o structura de rezistenta deja existenta…(parerea mea , iarasi ,:)))))…In rest, multumiri si respectul meu celor care se straduiesc sa scoata neamul nostru din bezna . Multam frumos si Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *