Dacismul ca reacţie la excesele latiniste. Eminescu: „Fiţi voi romunculi, simt în mine dacul!”

Categories ArticolePosted on

Istoricii latini şi greci din secolele care au urmat cuceririi Daciei, solii Bizanţului la curtea regelui Attila, istoricii bizantini din vremea lui Justinian până aproape de căderea Constantinopolului, cronicarii cruciadelor, dar şi călătorii străini, veniţi din Occident sau din Orient prin ţinuturile noastre, scriau despre valahi (vlahi, blachi etc.), considerându-i urmaşi ai dacilor, impresionaţi mai ales de portul lor, care semăna izbitor cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian din Roma.

Renaşterea, apariţia tiparului şi răspândirea gravurii au favorizat tipărirea, ilustrarea şi repunerea în valoare a textelor antice, inclusiv a paginilor greceşti şi latineşti referitoare la strămoşii noştri geto-daci. Umanistul Nicolaus Olahus, nepot al domnului Ţării Româneşti Dan al II-lea şi al lui Ioan de Hunedoara, ajuns episcop primat al Bisericii Catolice şi regent al Ungariei, se mândrea cu originea sa românească, socotindu-se urmaşul romanilor cuceritori ai Daciei. Unirea Ţărilor Române sub Mihai Viteazul a reactivat amintirea Daciei în conştiinţa europeană. Totuşi, cronicarul Miron Costin, cu studii în Polonia, afirma că „de la Râm ne tragem”, deşi polonezul Martin Cromer recunoştea că suntem urmaşi ai dacilor. În Ardeal, secuii şi saşii se prezentau ei ca urmaşi de drept ai dacilor. Stolnicul Constantin Cantacuzino, după ce studiase în Italia, se îndoia de afirmaţiile unor istorici antici şi îşi exprima scepticismul faţă de primele manifestări ale „teoriei romanizării”.

Unirea cu biserica Romei a provocat revolta preoţilor şi credincioşilor, condusă de Sofronie de la Chioara, şi apoi Revoluţiunea lui Horia, cel numit de adversari Horea Rex Daciae. Derivei latiniste a Şcolii Ardelene îi răspund preoţii şi cărturarii din Moldova şi Ţara Românească, încurajaţi şi de domnitorii fanarioţi, care nu ezitau să se laude că sunt „domni ai Daciei”.

La curţile Franţei, Austriei, Prusiei, Poloniei, Rusiei, Ungariei, ba chiar şi la Înalta Poartă, se conturau scenario geopolitice pentru refacerea Daciei, bineînţeles sub conducerea unui vlăstar dinastic propriu. Contele de Hauterive, secretarul francez al domnitorului Alexandru Mavrocordat, şi Dionisie Fotino, secretarul grec al domnitorului Ion Caragea, scriau deja despre istoria Daciei, la începutul secolului al XIX-lea.

Generaţia de la 1848, prin publicarea Daciei literare (M. Kogălniceanu) şi a Magazinului istoric pentru Dacia (N. Bălcescu şi August Treboniu Laurian), pregătea unirea tuturor românilor sub numele străvechi de Dacia. Delegaţia românilor ardeleni, venită la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, propunea „continuarea unirii” până la realizarea „Regatului Daciei”.

Când „partida latinistă” a impus numele de România şi cultul cuceritorului Traian, Alecu Russo, Cezar Bolliac, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi chiar Alexandru Odobescu au simţit nevoia să-şi pună în lumină rădăcinile dacice. Eminescu însuşi va contribui la acest curent prin creaţia literară şi publicistica sa politică, spunând că în România „totul trebuie dacizat”.

Pentru că Academia Română şi facultăţile de istorie de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi promovau latinismul, Teohari Antonescu şi Nicolae Densuşianu au continuat să înalţe edificiul dacologiei, beneficiind de simpatia tacită a Regelui Carol I.

După realizarea României Mari, atât mişcările politice şi culturale de dreapta, cât şi anvangarda literară şi artistică au exprimat simpatii daciste, având exponenţi în Armata Română (generalul Nicolae Portocală) şi în Academia Română (Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti).

Ocupaţia sovietică şi „glaciaţiunea comunistă” au înăbuşit orice sămânţă naţionalistă, însă „dezgheţul “ din vremea lui Ceauşescu a dus la repunerea în circulaţie, şi ca o reacţie la planurile internaţionaliste de împărţire a României, a ideilor lui Nicolae Densuşianu şi promovarea lor de către conducerea de partid şi de stat. După căderea comunismului, dacismul a fost blamat şi acuzat de „nostalgii comuniste”, dar înlăturarea cenzurii a permis răspândirea fără precedent a dorinţei de a ne cunoaşte mai bine adevăraţii strămoşi, de a studia multidiscciplinar şi transdisciplinar istoria noastră străveche, dincolo de comoditatea unor cercuri academice şi de inerţia unei „tradiţii latiniste”.

În cursul ultimelor patru secole, afirmarea virtuţilor dacice a fost o reacţie firească la exagerările latiniste. Venit în vizită la Densuş, Nicolae Iorga observa „daci noi, de două mii de ani”, care trăiau încă în „raiul pământesc al păstorimii lui Decebal”, după spulberarea vremelnicei stăpâniri romane.

Actuala „clasă politică” românescă a sărbătorit cucerirea romană ca „intrare în Europa”. Să ne amintim cele spunea Eminescu unora dintre contemporanii săi: „Fiţi voi romunculi, simt în mine dacul !”

Prof. dr. Mihai Popescu

 

 

13 comments

  1. Extraordinar articol Daniel Roxin !!! Tot respectul pentru lupta ta de a scoate adevarul istoriei noastre la suprafata si pentru tot ce faci, pentru tarisoara noastra draga, inclusiv sustinera poporului in strada si inlaturarea hotilor si tradatorilor din conducere !!! Ai toata sustinerea mea in tot ceea ce faci !!! Sunt mandru ca sunt Dac si fac parte din acest neam!

  2. …suntem ca un copil orfan crescut in marele orfelinat al Universului, care doreste sa-si cunoasca parintii…de-a lungul timpului s-a incercat sa se ajunga la adevar fara a beneficia de concursul mai marilor acestei natiuni…totul s-a incercat sa se afle din lucrarile lasate de inaintasii nostri si din ce minunatii arheologi au descoperit…dar pe masura ce cercetariile au dus spre descoperiri uimitoare, s-a incercat prin diferite mijloace sa se blameze informatiile…mijloacele si ajutorul, de care aveau nevoie, cei care doreau sa afle cine suntem si de unde venim, destul de reduse, de altfel, au ingreunat iesirea adevarului la suprafata…de ce?…pe cine deranjam?…am fost si inca suntem cotropiti, blamati, furati, ca si cum s-ar dori disparitia noastra ca natie…dar noi vom renaste, ca pasarea Phoenix, din propria cenuse, fie ca le place sau nu, celor ce nu ne vor, asa cum am facut-o de fiecare data…

  3. drept este tot ce ati scris, eu una refuz sa accept ca sunt urmasa scursurilor armatei romane, a celor exilati in Dacia. O civilizatie veche si dezvoltata ca a dacilor nu putea sa fie inghitita de “romanii” ajunsi pentru putina vreme pe aici. De ce ni se ascunde adevarul, pe cine deranjaza? poate cei care ne fura si ne tradeaza de ani si ani de zile sa fie urmasii romanilor, eu nu! si cei care au indraznit sa demonstreze sau sa sustina dacismul au plati8t, multi cu viata chiar. Eminescu va spune ceva? Faptul ca a fost martir pe altarul dacismului va lasa reci? acceptati povestile cu sifilisul si altele? Dar ce creier mancat de sifilis ar mai fi avut dimensiunile creierului lui Eminescu? Chiar inghitim toate balivernele care ni se picura in urechi de ani si ani de zile? Hai sa mai aruncam cate o privire si prin carti mai vechi si chiar mai noi despre moartea lui Eminescu! poate asa vom intelege de ce a fost crucufucat acesta! E bine sa ramanem treji si sa nu-i mai lasam sa ne bage degetele in ochi! ma bucur ca sunt oameni interesati de subiect, poate cu timpul va iesi adevarul la lumina!

  4. Batem apa in piua: scopul nostru este acela de a repune istoria in drepturile ei – pe baze stiintifice, sec, fara divagatii inutile – avem traditii, vestigii si izvoare scrise latine, bizantine, grecesti (nu este niciun paradox, doar date) care atesta faptul ca romanizarea nu s-a petrecut si suntem urmasii geto-dacilor.

    Avem suficienta determinare?

  5. Mihai, si eu sunt mandra ca fac parte din acest neam, ce ne facem insa cu situatia actuala romaneasca? Dacii, dragii de ei, si-au facut datoria. Noi, cum suntem imprastiati prin lume, ne putem mandri cu starea actuala a lucrurilor? Cum ne ajutam noi ACUM neamul?

  6. cred ca stim cu totii pe cine deranjam, pe evreii ii deranjam , ei si cu altii decind cine are cea mai veche istorie , ei decid cine sunt mai indreptatiti sa supravietuiasca in cultura universala si care neamuri sa beneficieze de pe urma sistemului. Prin tarile lor nu prea mai este teren arabil nu prea mai au apa pura, deci au nevoie sa ii faca pe unii maimute si sa ii goneasca sa ii dezmosteneasca de nationalitate si de beneficiile unor locuri mioritice,.Pe viitor cei recunoscuti ca descendenti din vechime vor beneficia de mult respect si protectie. Este la fel cum am zice:” ai carte ai parte” pe viitor se v a zice :” ai istorie ai parte”

  7. Bine, perfect! Ne tragem din eroi si martiri – dar noi, noi ce facem? Ne mandrim pe buna dreptate cu stramosii dar pentru noi si urmasii nostri nu facem,nimic, doar dam din gura? Ne alegem drept conducatori toti hotii si talharii, lenevim si ne holbam la toate fufele goale de la televizor, mancam si bem pana la nesimtire si gata, suntem mandri ca suntem romani? Unde-i sensul acestei mandrii goale, daca noi nu punem nici macar o caramida la tot acest zid al stravechimii noastre glorioase? In ritmul asta intr-o generatie sau doua nu vom mai avea o tara, ci vom deveni slugile altora! Asta vrem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *