Descoperă cetăţile dacilor: Tilişca

Categories ArheologiePosted on

Parte componentă a zonei etnografice Mărginimea Sibiului, comuna Tilişca este situată la 26 km vest de Sibiu, pe un drum modernizat. Deşi prima atestare documentară datează abia din anul 1366, s-a stabilit că perimetrul aşezării a fost locuit cu mult înainte, încă din preistorie.

În 1957-1958 a fost reperată şi identificată aşezarea fortificată dacică de pe dealul Căţănaş, din imediata apropiere a localităţilor Tilişca şi Galeş. În Repertoriul Arheologic al Judeţului Sibiu se menţioneazã cã cercetările sistematice au dus la descoperirea a 4 denari romani republicani şi două imitaţii, precum şi o drahmă, foarte tocită, provenind probabil din Dyrrachium.

De asemenea au fost descoperite, într-un vas ceramic, 14 ştanţe (matriţe) monetare pentru baterea denarului roman şi a unor monede macedonene. Alte obiecte de podoabă descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice au fost: 3 fibule de argint cu nodozităţi, 5 fibule de fier, 3 brăţări de bronz, fragmente de brăţări de sticlă albastră cu secţiune plan-convexă decorate cu undule de culoare galbenă şi albă, o cataramă de bronz în formă de liră, 3 catarame de fier, un pandantiv inelar de bronz cu nodozităţi, un inel de bronz cu placă de montare gravată, mărgele de pastă sticloasă cu ochi de păun şi un inel de chihlimbar.

Aici, pe Căţânaş, s-a ridicat o cetate cu ziduri şi turnuri de apărare. Muncă a fost multă, căci pentru a-şi securiza aşezarea, dacii au făcut mii de cărămizi din lut, amestecat cu pleavă şi paie, iar dimensiunile acestora nu erau deloc mici: 48 cm x 26 cm x 9 cm la fiecare cărămidă. Apoi, au aşezat dacii cărămidă pe cărămidă şi au ridicat ziduri de împrejmuire înalte de 3-4 metri şi turnuri ale căror ziduri măsurau 2,15 metri grosime. Cu o asemenea fortificaţie nici nu e de mirare că dacii au ales să-şi aducă aici metalul preţios ca să bată monede. Aşa s-a născut una din monetăriile dacice.

Monede greceşti şi romane au folosit dacii în schimburile lor comerciale, aşa că “au preluat nu doar stilul/ iconografia monedelor elenistice şi romane, dar şi tehnologia de confecţionare a acestora”, scrie site-ul oficial al Băncii Naţionale a României. Moneda romană a pătruns în Dacia pe la începutul secolului I î. Hr. pe căi comerciale sau ca pradă de război, aşa că geto-dacii au renunţat la vechile monede greceşti, în favoarea de­narului roman.

Bineînţeles că nu s-au mulţumit doar să îl utilizeze, ci au şi bătut astfel de monede, iar unul din locurile utilizate drept atelier monetar era cetatea de pe Căţânaş. Se folosea argint, matriţe şi nicovale, iar procedeul era simplu: “Meseriaşul dac aşeza o rondelă de argint între cele două ştanţe, lovea poansonul-matriţă cu un ciocan şi obţinea astfel moneda”, scrie Ioan Păltineanu, în monografia comunei Tilişca.

Dacii se arătau a fi mari meşteri în crearea banilor, aşa că denarii făcuţi de ei, după chipul şi asemănarea celor romani, sunt greu de deosebit faţă de originale, se arată pe site-ul BNR. Dovezi ale existenţei atelierului au ajuns până în zilele noastre, săpăturile arheologice scoţând la iveală 4 denari romani republicani, două imitaţii, precum şi 14 ştanţe (matriţe) monetare pentru baterea denarului roman, scriu Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter şi Adrian Georgescu în “Repertoriul arheologic al jude­ţului Sibiu”. Pe tiparele monetare de la Tilişca sunt gravate în negativ modelele denarilor romani republicani de argint, emişi în perioada anilor 145-138 şi 72 î. Hr. Ştanţele monetare descoperite la Tilişca se păstrează la Muzeul Naţional “Brukenthal” din Sibiu.

Denari romani nu au fost descoperiţi doar de arheologi, ci, pare-se, şi de localnici. “În Galeş, păpucarul Petru Căruţ, prin anii ’40, avea multe monede găsite prin Bărc, degradate de vreme, cărora nu li se cunoştea imprimarea de pe avers şi revers, şi pe care le ţinea într-o cutie de tinichea, pe masa lui de lucru. Din când în când mai folosea câte una, în loc de plachiu, spunând că asta aduce noroc şi că la fel făceau şi înaintaşii lui găleşeni întru aceeaşi meserie”, povesteşte Ioan Păltineanu.

Cetatea dacică a fost ridicată în secolele II î.d.Chr. – I d.Chr, pe dealul Căţănaş, al cărui platou a fost nivelat până la stânca nativă. Aici au fost construite două turnuri-locuinţă, dintre care unul a fost realizat în tehnica opus quadratum. Se pare că aceasta a fost reşedinţa unui tarabostes, dar după apariţia primului stat dac centralizat şi independent, în timpul lui Burebista şi al lui Decebal, cetatea a fost înglobată în cea de-a doua centură de fortificaţii a nucleului din Munţii Orăştiei.

Cetatea feudală a fost construită de către populaţia românească din zonă, spre mijlocul secolului al XIII-lea. A fost înconjurată de ziduri din piatră şi străjuită de turnuri, păstrate sub formă de ruine abia sesizabile la suprafaţă. Aflată la confluenţa râurilor Negru şi Valea, având o suprafaţă de 60,7 km.p. şi o populaţie de circa 1.700 de locuitori, Tilişca este înconjurată de patru dealuri de înălţime medie (Cetate, Căţănaş, Priboi şi Plaiu).

 

Tilişca tribunului Marcus Tiliscus

 

Pe spinările cailor soseau kilograme de metal preţios în cetatea de pe Căţânaş. Doar aici se băteau monedele dacilor, la fel ca la Grădiştea Muncelului şi Ludeşti, din judeţul Hunedoara, sau în Poiana din judeţul Galaţi. Legenda locului, aşa cum este ea consemnată de Ioan Părean, spune că “metalul era topit în bare groase, după care se stivuiau în pivniţa de sub turnul din mijloc, de unde meşterii ciocanelor le transformau în monede lucitoare… Strânşi în saci, aceşti bani erau trimişi marelui rege în cetatea de scaun a Sarmisegetuzei din Munţii Orăştiei, iar de acolo se răspândeau pe întregul întins al Daciei Mari”.

Aşa se face că atunci când romanii au dat năvala în Dacia, nu au ocolit cetatea de pe Căţânaş. Câteva luni au asediat soldaţii Romei fortificaţia dacilor, fără să aibă însă sorţi de izbândă. În fruntea armatelor se afla tribunul Marcus Tiliscus, “cetăţean al Romei şi prieten al împăratului Traian. El avea poruncă de la împărat să cucerească cetatea, iar aurul şi argintul care va fi găsit să-l trimită la Roma”, scrie Ioan Părean, în “Legende din Mărginimea Sibiului”.

Din om în om, din generaţie în generaţie, s-a transmis legenda care spune că în vreme ce romanii asediau cetatea, câţiva daci se luptau cu muntele pentru a săpa, în inima lui, un locaş pentru a-şi ascunde comorile. Iar la final, când au ştiu că cetatea e pierdută, au surpat turnul monetăriei pentru ca nimeni să nu mai găsească a lor comoară. Tiliscus şi ai săi romani nu s-au dat uşor bătuţi, aşa că luni în şir au scurmat în deal şi în munte că să găsească bogăţiile ascunse.

În zadar însă! Nu au găsit romanii mult râvnita comoară, dar tot au avut un folos: Tiliscus s-a îndrăgostit de una din fiicele lui Decebal, fiică ce era ascunsă în cetate, şi a luat-o de soţie, iar primul lor copil, o fată, a primit numele Tilişca, nume ce s-a transmis localităţii. Visul cu aur şi argint nu       s-a stins atât de uşor, aşa că şi astăzi, tilişcanii mai povestesc că dacă ar fi găsită comoara dacilor lui Decebal, “oameni din cincizeci de sate ar putea trăi cincizeci de ani fără să muncească.”

 

un articol de Valentin Roman

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *