Descoperire arheologică de excepţie la Peştera

Categories ArheologiePosted on

In vara acestui an, o echipă formată din arheologi şi studenţi români şi germani a făcut o descoperire foarte importantă în zona Dealului Guran din comuna Peştera. În urma excavărilor efectuate de aceştia au fost găsite vestigii ce provin din Paleolitic şi care datează de acum 380.000 de ani.

Descoperirea făcută recent de arheologi şi studenţi din România şi Germania în comuna Peştera este unică în istoria poporului român. Potrivit primarului Valentin Vrabie, pe raza comunei a fost găsită cea mai veche urmă lăsată de civilizaţia antică pe teritoriul României.

„S-au făcut probe anul trecut, iar de două săptămâni se fac săpături pe Dealul Guran.Uneltele rupestre găsite în această zonă aparţin unei civilizaţii din Paleolitic, datând de acum 380.000 de ani”, a punctat şeful autorităţii locale.

Primarul a menţionat că vestigiile vor fi expuse la muzeul din localitate recent înfiinţat. Primarul se declară bucuros de prezenţa acestor vestigii, care îi vor atrage cu siguranţă pe turişti în localitate.

„Această descoperire reprezintă încă un punct extrem de important pentru comuna Peştera. Ne-am propus transformarea comunei într-o zonă turistică de interes naţional, iar prezenţa acestor vestigii se adaugă la multe alte viitoare atracţii”, a menţionat primarul Valentin Vrabie.

 

susa: www.ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns