Împăraţii daci ai Romei

Categories ArticolePosted on

Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcerea.

De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.

 

Regalian, strănepotul lui Decebal?

 

Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toti cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.

Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat, sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian.

În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.

 

Dacia – abandonată sau eliberată?
Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoasca.

Scrierile vechi ne informează că “Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii insistă că prin “carpi” trebuie să înţelegem “goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare.

Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de apărat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat, în sudul Dunării, o altă Dacie, numită “Dacia Aureliana” şi mai apoi “Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.

 

Aureolus, ciobanul din Carpaţi

 

Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca soldat de rând în armata romanâ, a câştigat simpatia împaratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a caştigat şi încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268.

Totul se petrecea în plină criza politică a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată. Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.

 

Împăratul Galeriu, “olteanul” care i-a răzbunat pe daci

 

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venita din nordul Dunării, din Dacia Traiană. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul creştin care ne confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat.

În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după urcarea sa pe tron.

Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de “roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere, astfel, memoria dacilor.

 

Daia şi Licinius

 

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a nascut în Dacia Aureliană, la sud de Dunare, având-o ca mamă pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de “Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacică) au fost numiţi “fiii augustilor”.

În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului.

De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.

 

Constantin şi Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

 

Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunare, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac.

Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin.

Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea lor pe un monument al unui împarat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă această “profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident.

E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor săi. Iulian Apostatul ne povesteşte că, după ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât de grandios.

Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi găşeste în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit, după moartea sa, Constantinopol, iar după cucerirea de către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă.

Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al dăinuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era nascută, se pare, în Asia Mica, într-o familie foarte modestă. A avut o legătura neoficială cu Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi le-a comandat şi coordonat.

De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sala numită “Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

 

Falsificarea istoriei

 

Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul împăraţiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin.

Despre informaţiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania.

Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le încurcă socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici. Istoricii români, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.

Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică.

Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula “devenea” o dacă romanizată.

În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus “hatmanul călărimii Avreulus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor din Dacia. Şi într-un caz, si in celalalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific furnizat de izvoarele scrise. Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă şi astazi. Istoricii nostri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.

 

un articol de Aurora Peţan  (preluat din Formula AS)

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

10 comments

  1. imi pare bine sa aflu ca se presupune ca unul din cei doi mari imparati romani,Constantin,celalalt ramanand totusi Traian, a avut origini dacice.ramane si de dovedit asta si daca se va si demonstra,atunci voi fi si mai bucuros.

  2. am mai spus ca am73 de ani,inca de cand eram copil mic imi amintesc ca oameni de la tara purtau vesminte ,pe care le am vazut pe daci de pe columna lui Traian,precum si in filmele vazute ulterior.Erau straie facute femeile de la sate care pe vremea aceea nu au vazut filmele cu daci.Azi nu mai tes femeile haine in casa.

  3. Sunt adevaruri pe care unii dintre noi le avem in constiinta inca de cand ne nastem. Cunosc cazul cuiva care de la varstra de 4 ani adica in 1981 le cerea parintilor sa il duca in vacanta la o cetate aflata in mijlocul padurii. Nu a reusit sa ajunga la sarmisegetuza decat anul trecut. Reactia? A inceput sa planga si sa mangaie zidurile stravechi iar strainii (se pare ca strainii ii aprecieaza pe daci mai mult ca noi) au inceput sa se uite la el cu admiratie.

  4. Apreciez foarte mult ce faceti, eu sincer de mult cautam asa ceva, fiind un subiect care ma fascineaza de-a dreptul! Astept cu interes si alte articole…

  5. Sunt extrem de recunoscatoare pentru darul oferit de dvs. Ma gandesc la istoricii romani, care nu au curajul(dvs. sunteti exceptia)nici azi sa lupte pentru prezentarea adevarului in ceea ce ne priveste. Am intoarce istoria, am deranja pe multi? Este evident. Pana nu devenim o tara libera,puternica si capabila sa-si recunoasca istoria in fata propriilor copii si abia apoi inaintea celorlalte natii , vom ramane o populatie, nu un popor apt sa se bata pentru viitorul sau.

  6. Am impresia ca noua romanilor ne este frica sa recunoastem ca suntem urmasii unei civilizatii atat de importante ,insa ma bucur ca dvs a ti deschis un precedent a ti lansat un bulgare la vale care cu siguranta se va mari..

  7. Suntem un popor vechi, glorios, care provenim din timpuri preistorice, urmele trecerii inaintasilor se gasesc si pe alte continente. Multe popoare ne cunosc trecutul, in mod mai amanuntit, cu exceptia noastra, oare de ce ? Cine sunt aceia care ne-au ” furat ” dovezile scrise si ne doresc in anonimat. Istoria pentru ei n-are importanta, si chiar doresc s-o inlature. Adevarul istoric nu o sa-l poata ascunde. Daca noi nu ai acordam importanta cuvenita, astazi sunt oameni de stiinta din alte parti care cauta si scot la iveala adevarul si istoria adevarata a omenirii.Vom fi nevoit si noi sa ne aliniemn si sa colaboram mai mult in acest domeniu. Trebuie sa vina odata o conducere pentru acest domeniu de cercetare si scoatere la suprafata a dovezilor pentru trecutul nostru pe acest pamant si omenire. Oamenii nostrii de stinta, profesorii si studentii la istorie pot sa faca mai mult, ba chiar sa ia initiativa in aceasta directie, se pot inteprinde multe.

  8. Initiativa dumneavoastra din ultimele luni, pe care o sper a fi sincera si onesta, vine (mai ales in contextul foarte recent in care se joaca inca o data prin cancelariile lumii identitatea si locul nostru in istorie!)ca o sansa de a gasi raspunsuri la marile si vechile intrebari pe care mediul academic le-a “rezolvat” jenant ori manipulator. Sunt absolventa de filologie si unul dintre putinii intelectuali autentici care mi-au fost profesori nu inceta, la cursurile de Istorie a limbii romane, sa sublinieze caracterul aberant al ideii ca in Moldova actuala s-ar fi putut produce latinizarea prin impactul lingvistic al procesului de colonizare din zona intracarpatica.
    Aveti dreptate: suntem constransi sa perpetuam in mediul didactic, prin programele analitice si manuale, acele mesaje identitare false transformate in piatra de temelie a academismului romanesc de catre iluministii (!)ardeleni din sec. al XVIII-lea. As putea crede ca e intamplator, daca n-as constata, studiind problema si observant realitatea institutionalizata a invatamantului nostru, ca e vorba despre un proiect cat se poate de coerent. Mereu m-am intrebat ce este in neregula cu noi, de ce constiinta noastra identitara este atat de schizoida, de ce asumam cu rusine calitatea de romani/ “romanus”. Tind sa cred ca e un complex abisal din inconstientul colectiv, de o minciuna generica (suntem “romanus”!) ce nu poate fi rezolvata decat atunci cand, ca in orice interventie psihanalitica, va deveni obiectul analizei rationale/ stiintifice.
    Acum cativa ani, vizitand Colosseum-ul, am ajuns, desigur, si la Arcul lui Constantin. Ghidul italian, privind cu dispret spre grupul de turisti romani, si-a recitat invectiva: “Aici sunt stramosii vostri sclavi. Dacii au fost supusi si exterminati de catre romani, iar semnul acestui triumf a fost insusit de imparatii de dupa Traian”. L-am intrebat cum se face ca, sfidant semiotica reprezentarii din Antichitate, cele 8 statui ale dacilor sunt asa de mari. Mi-a raspuns ca asta denota tocmai ca, in ciuda puterii lor, barbarii au fost supusi de civilizatie si crestinism. Concluzia dorita: Am fost sclavi, barbari, pagani.
    In contextul acestor experiente personale, am trait o clipa de entuziasm atunci cand Mircea Diaconu a afirmat raspicat ca nu va avea liniste pana cand nu se va decoperta zona Sarmizegetusa Regia. Evident, l-au “sapat” pe el.

  9. De 1964 nu am cum sa-mi aduc aminte, nu ma nusacsem inca. Totusi, una din primele amintiri ale mele sunt troleibuzele 84 si 93 cu care ma ducea maica-mea la gradinita dupa ce-l lasam pe frate-miu la cresha. 93 era rotunjor, rotunjit. 84 avea forme mai unghiulare. Ambele cred ca erau marca Tudor Vladimirescu. Vorbesc de anul 1976, sau 1975 iarna, parca. Din 1986 imi aduc aminte Cernobeelul si cutremurul, ambele in august. Nu se vorbea deloc de acel dezastru, dar s-au repartizat pastile de iod (cred) care probabil se combina mai usor cu particulele radioactive si se eliminau mai repede. Un vecin fizician a veit cu un contor Geiger-Mueller si era evident ca in camera de la bloc, in dreptul ferestrei erau de 3 ori mai multe particule pe secunda decat in fundul camerei, care oricum depasea valoarea considerata acceptabila. In 1986 Bucurestiul se afla in perioada cea mai neagra de care am cunostinta. Demolarile erau in toi, o me2zga de noroi/pra de culoare gri maronie acoperea toate strazile. Autobuzele erau pline mereu, cu calatori atarnand pe scara. Se platea datoria externa, iar mancarea se obtinea greu, dupa lungi cozi in fata (sau spatele) vreunui magazin. Chiar si copiii si adolescentii deveniseram experti in a face doua sau mai multe cozi simultan. Se dadea benzina cu tzaraita, si tot timpul erau cozi de masini pe care le impingeau (ca sa nu mai porneasca motorul) diversi indivizi, de obicei pensionari. Aparusera adaptarile Daciei pentru butelie sau pentru neofalina. Se termina Canalul Dunare Marea Neagra. Se fabrica Rombac 111. Steaua castiga Cupa Campionilor, iar campionatul mondial din Mexic il transmiteau bulgarii noaptea tarziu. Aveam deja uniforme de garzi patriotice, si facusem deja practica de tir cu o flinta patetica, dar cu muntie reala (la 13 ani!). Prin iunie am avut niste ore de asa-zisa pregatire pentru aparare civila, unde se vorbea de tipuri de munitie si ce-i de facut in caz de atac nuclear din partea inamicului de la est(?). Avea sau avusese loc scandalul cu istoria Ardealului publicat de academia maghiara, urmat de o intrevedere acra la Arad intre Ceausescu si reprezentantii R.P. Ungara. Mi se pare ca pleca Andropov si venea Gorbaciov. Reagan incepuse o perioada de cheltuieli in armament salbatice (asa-zisul razboi al stelelor), la care sovieticii n-au facut fata. Iar in Bucuresti, prosperau cei care dadeau ore de karate si kung-fu prin salile de sport ale scolilor, sau cei care aveau pe mana vreo discoteca sau restaurant. Era si epoca seratelor de video, unde plateai 25 de lei si vedeai 3-4 filme (Chuck Norris, Madonna, Richard Gere) si aveai ca consumatie un Pepsi cumparat de la restaurant in navete de 12 sticle. Daca nu era Pepsi era bem-bem, sau Brifcor. Prosperau cei care vindeau si cumparau pe valuta din shop sau consignatie, la fel cei care lucrau pe la vama sau prin Irak si Libia. Lumea isi punea prin vitrine, intre bibelouri, cutii goale de coca-cola, sau sticlute de whisky de pe avion, semn de occidentalizare. Cine avea mergea pe strada cu punga de plastic de la ALDI, di Germania. Daca nu, mergeau si alea de la Comaliment. Se cautau pachetele de RT si Salem, Cromatic, Elcrom sau Telecolor, Lastun, Dacia 2000 (pe lista de asteptare), adidasii albi, iegarii, burlanele, jambierele, pulovarele lasate si cravatele inguste de piele de la fondul plastic. Tuturor le-a intrat pe mana macar o data un catalog Neckermann, dar erau unii care chiar cumparau, pentru revanzare, evident. Mai erau placile de inmatriculare cu 3 cifre, daca era 2B sau 4B inseamna ca era securist. Cele cu 12B erau de bicei BMW-uri sau Mercedes (bot de cal) in stare jalnica, la stilul Beirut sau Gaza, de obicei cu 2, 3 sau 4 studenti (?) arabi inauntru. La televizor rulau filme cu George Motoi si Vistrian Roman, Gheorghe Cozorici si Constantin Diplan. Se vindeau pe sub mana tzoale sau alte bunuri refuzate la export , iar tigancile vindeau seminte la cornet si gume cu surprize turcesti. Cumparam japoneze un mic colac impletit, oranjada pe care o mancam direct din plic, si drajeuri CIP. Parintii mai cumparau din cand in cand prin casa de comenzi, o chestie care nici in ziua de azi nu am inteles ce era, pentru ca faceai rost de alimente care nu se gaseau in magazine (lamai, bomboane cubaneze, ciocolatele chinezesti, banane, DERO automatic, HELLAS, smochine presate, etc.) Bref, niste vremuri urate, gri, aducatoare de nefericire, griji pentru ziua de maine, si frustrari continue. Nu se vedea nicaieri iesirea din tzarc. Totusi, avea un oarecare sharm. Deceniul anilor 80 i-a dat Romaniei lovitura de gratie la nivel de mentalitate colectiva, iar pentru Bucuresti a reprezentat libanizarea definitiva, in care se ineaca si in ziua de azi. Eu, acum, dupa aproape 25 de ani, consider ca am avut o copilarie prea scurta, prea lipsita de culoare, de jucarii, de joc, iar timpurile ce au urmat au continuat sa fie apasatoare pana tarziu prin 96-97 aproximativ. De prosperitatea relativa de dupa 2000 n-am avut parte pentru ca am plecat din tara, iar azi vedem cu totii cum stau lucrurile oriunde te-ai afla.

  10. As vrea sa remarc faptul ca poate exista mult adevar in toate aceste supozitii .Problema este ca ne lipsesc documente si asta in conditiile in care Roma a lasat in urma ei documete cu adevarat . Ceva s-a intamplat in istorie sau poate au fost un sir de intamplari date si de ignoranta de care acest neam a fost caracterizat .Persoanl eu cred ca dacii vorbeau o limba apropiata limbii latine, si asta le-a permis sa se inteleaga si sa comunice intre ei.Si mai cred ca spiritul lor de daci a dorit razbunare pe imperiul roman .Mai cred ca exista un fir care a fost nerupt 2000 de ani format din oameni ce au transmis informatia si a pastrat un secret.Renumitul Badea Cartan NU A FOST UN CIOBAN OARECARE !
    Napoleon Savescu …poate ca este unul ditre ei Pastartorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *