un articol de Valentin Roman
Azi vreau doar să te întreb, român de-al meu, urmaş de dac, oare când ai umblat ultima oară desculţ prin iarbă? Când ai păşit ultima oară desculţ prin colbul uliţei satului bunicilor tăi şi când te-ai întins, ultima oară, pe un aşternut de fân proaspăt cosit privind către cerul înstelat?
Atinge pământul cu picioarele goale.Aşa vei simţi cel mai bine istoria sa, iar prin tălpile tale, dinspre el, către suflet, vor urca rădăcinile ce ne-au ţinut aici pe toţi ai noştri ce-au fost şi ce sunt de mii de ani.
Nici un istoric şi nici o carte nu ar putea să-ţi povestească mai bine decât pământul poveştile înaintaşilor tăi, zbuciumul lor, luptele, tradiţiile şi poveştile de iubire închegate la horele din sate.
Prin rădăcinile ce vor ieşi din tălpile tale adâncindu-se în pământ ai să afli că Decebal este bunul tău, iar Dochia personificarea blândeţii acestui popor. Ai să afli că Ştefan simţea la fel ca tine atunci când, copil fiind, se odihnea sub bolta stejarului din Borzeşti.
Tu să taci, să nu scoţi o vorbă, doar păşeşte prin iarbă, cu ochii închişi. Vei simţi bucurie şi tristeţe în acelaşi timp.
Bucurie simţi pentru că eşti din neam mândru, vechi, de daci nemuritori şi tristeţe simţi pentru că ţara îşi este astăzi vândută meschinilor.
Îngenunchează apoi, române, acolo, în iarbă, pe pământ, onorează-i pe toţi ai tăi din trecut ce au căzut în apărarea sa. Prin venele tale curgele sângele lor. Prin venele acestui pământ curge sângele nostru, al tuturor. Şi-au fost mulţi, frate al meu, zeci şi sute de generaţii de înaintaşi de al căror nume azi nici nu ne mai amintim. Pe oasele lor s-a construit ŢARA.
Aşează-ţi palmele pe pământ, simte viaţa din el, legendele cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, gândurile ţi se vor umple de nostalgie, va fi ca şi cum bunicii tăi revin la viaţă şi-ţi şoptesc, doar pentru tine, cântece vechi de leagăn.
Descalţă-te, pui de dac, şi păşeşte prin iarbă liber şi cu sufletul deschis! ESTE PĂMÂNTUL TĂU!