un articol de Valentin Roman
Azi vreau doar să te întreb, român de-al meu, urmaş de dac, oare când ai umblat ultima oară desculţ prin iarbă? Când ai păşit ultima oară desculţ prin colbul uliţei satului bunicilor tăi şi când te-ai întins, ultima oară, pe un aşternut de fân proaspăt cosit privind către cerul înstelat?
Atinge pământul cu picioarele goale.Aşa vei simţi cel mai bine istoria sa, iar prin tălpile tale, dinspre el, către suflet, vor urca rădăcinile ce ne-au ţinut aici pe toţi ai noştri ce-au fost şi ce sunt de mii de ani.
Nici un istoric şi nici o carte nu ar putea să-ţi povestească mai bine decât pământul poveştile înaintaşilor tăi, zbuciumul lor, luptele, tradiţiile şi poveştile de iubire închegate la horele din sate.
Prin rădăcinile ce vor ieşi din tălpile tale adâncindu-se în pământ ai să afli că Decebal este bunul tău, iar Dochia personificarea blândeţii acestui popor. Ai să afli că Ştefan simţea la fel ca tine atunci când, copil fiind, se odihnea sub bolta stejarului din Borzeşti.
Tu să taci, să nu scoţi o vorbă, doar păşeşte prin iarbă, cu ochii închişi. Vei simţi bucurie şi tristeţe în acelaşi timp.
Bucurie simţi pentru că eşti din neam mândru, vechi, de daci nemuritori şi tristeţe simţi pentru că ţara îşi este astăzi vândută meschinilor.
Îngenunchează apoi, române, acolo, în iarbă, pe pământ, onorează-i pe toţi ai tăi din trecut ce au căzut în apărarea sa. Prin venele tale curgele sângele lor. Prin venele acestui pământ curge sângele nostru, al tuturor. Şi-au fost mulţi, frate al meu, zeci şi sute de generaţii de înaintaşi de al căror nume azi nici nu ne mai amintim. Pe oasele lor s-a construit ŢARA.
Aşează-ţi palmele pe pământ, simte viaţa din el, legendele cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, gândurile ţi se vor umple de nostalgie, va fi ca şi cum bunicii tăi revin la viaţă şi-ţi şoptesc, doar pentru tine, cântece vechi de leagăn.
Descalţă-te, pui de dac, şi păşeşte prin iarbă liber şi cu sufletul deschis! ESTE PĂMÂNTUL TĂU!
Va reamintiti, cei din generatia mea,”telefonul fara fir” din copilaria celor ce nu mai suntem tineri,dar care nu ne-am spus nici pe departe ultimul cuvant?
Cate generatii sa se fi succedat de la Burebista, Decebal pana la noi? 85? Poate chiar mai putin. Ce repede trece timpul, cat de aproape sunt mosii si stramosii ce ne dojenesc,admonesteaza, suparati ca prea multi “batem campii” calcand “incaltati” in ograda strabuna.
Sa auzim, sa ascultam glasul pamantului, incetand a rataci, aducand astfel bucuria in sufletele noastre, ale lor, ce nadajduiesc de atata amar de vreme ca veni va din nou timpul nostru, al lor, al daco-romanilor.
Felicitari, Valentine.
Impresionant , multumesc pentru acest articol care a rascolit vechile sentimente adormite din vremea copilariei.
Bine spus, intodeauna am crezut ca pamantul este legatura noastra sufleteasca. Cu stima si respect.
Sâmbătă, în Parcul Herăstrău.
E periculos sa mergi descult azi pe ulitele patriei, e plin de cioburi de sticla si tot soiul de resturi. Dar altfel ai dreptate
– “Azi vreau doar să te întreb, român de-al meu, urmaş de dac,” …
– Exista o deosebire intre român şi dac… şi asta e legată de ceilalţi strămoşi ai noştri a căror nume le trezesc unora o oarecare repulsie, dar care şi-au lăsat profund amprenta din vara lui 106 d.Hr şi până în primăvara lui 2013 şi va continua cât timp va răsări şi va apune soarele.
– Dar, per ansanblu nu pot decât să vă felicit pe cei care administraţi “adevarul despre daci” cât şi “asociaţia geto-dacii”, chiar dacă după cum bine ştiţi eu sunt şi adeptul romanizării.
– Aveţi proiecte frumoase vis-a-vis de strămoşii noştri geto-daci şi promit că am să contribui şi eu cu ce voi putea ptr a face ca aceste proiecte să se concretizeze.
Este bine ca reveniti cu ganduri mai bune ,The ancient history.Sper ca pana la urma ve-ti fi printre cei mai puternici sustinatori ai acestei asociatii.Isus Hristos a curatat ochii Sfantului Apostol Pavel,pe drumul Damascului,aratandui Adevarul.Asa si dumneata,cautand Adevarul,il vei descoperi pana la urma.Lumina vine crescad.
foarte frumos , cu fiecare ocazie cind citesc asa ceva.. sincer ma simt privilegiat! nu am cuvinte sa descriu, dar parca cerul se deschide deasupra mea si in acelasi timp o intelepciune dinspre pamint ma inunda. sunt atit de frumoase basmele noastre , obiceiurile si simtirile locului..cu adevarat ceva bun este cu acesti oameni bunicii nostrii dar si cu noi mostenitorii lor! cu adevarat Dumnezeu sa ne binecuvinteze!
Oltene să asculţi, muntene să nu uiţi,
Ardelene să ajuţi, pe-ai tăi , ce acum păşesc
Desculţi. Să-înveţe,……………..
Blestemul cucului
Pe poteca ingustata
Puse-i talpile odata
Potecuta pietruita
Si de flori impejmuita
Ah! Poiana minunata
Unde alergam de fata
Florile inmiresate
Cum se dezmierdau pe ea
Flori de mar si clopotei,
Sinziiene cu cercei
Salcia incoronata
Ce-mi stia gindul de fata
Soarele stralucitor
Imi zimbea de dupa nor,
Cucul cel din departare
Ce cinta printre lastare
Imi cinta Doamne a jale
Cinta cucul numai mie,
El cinta din cind in cind
Cinta parca blestemind
Si-n blestemul lui zicea
Fata….fata o sa pleci, instrainata
Cuc blestemat, el cinta
Pe mine ma blestema
Tu nu sti ce te asteapta
O sa-ti vina dor de vatra
De tarina prafuita,
Si fintina parasita
Si-a mai zis apoi asa,
Departe de tara ta
Cerul n-o sa-l vezi asa!
Apa care clipoceste
Si piraul jucaus
O sa-ti fie amintire
Ca si ce-a a lui Brincusi
A mai zis cucul apoi
Asculta-ma bine fata
De te duci peste hotar
Sa ai parte de amar.
Amarul pelinului
Sa il dai sufletului
Doinele de alta data
Sa le canti sufletului,
Tu sa canti si numai lui
Sa iti amintesti, sa-i spui
Cum te bucurau de fata
Acei codrii minunati
Inverziti si-ndepartati
Ulitele prafuite
Si duminecile toate
Sa le cinti, sa plingi
In soapte,
Si sa rogi stelele, toate
Sa-ti ti se ingaduiasca
Doar o data sa mai vezi
Cumpana de la fintana
Si pe mama ta batrina,
Gardul vechi, si car cu boii
Pe taranii de la noi
Cu straiurii stralucitoare
Cum se duc cu mic cu mare
La slujba de sarbatoare.
Tu sa plingi instrainata
Ca ti-e dor de tara ta
De poteca pietruita
Ramasa intelenita,
De parintii garboviti
Care asteapta parasiti
Stau singuri pe-al lor pridvor
Si nu au decit un dor
Doar o data sa mai vada
Pe poteca ingustata
Fata lor cu par balai
Si cu zambetul pe fata
Cum zburda dinspre fineata
Sa-i sara la tata-n brata
Chiar asa ma blestema
Cuc hain pasare rea
Ce cinta si blestema
El de mila nu stia.
fara cuvinte
mie dor de satul meu
Cuvintele sunt de prisos dar lacrimile nu !!!!!! ajuta sufletul sa se descarce de energiile negative pe care noi le-am acumulat in toti acesti ani plini de negura si intuneric noi ar trebui cumva sa invatam dinnou cum e simtamintul sa rizi din inima si sa fi mindru ca mai poti spune sunt Roman.
din pacate sint putine motive care sa te faca sa fii mandru in zilele de azi
D-le Roman, FELICITARI pentru articol, ma emotionat pana in adancul SUFLETULUI DAC!
Un articol plin de sensibilitate si IUBIRE, VA MULTUMESC pentru ca mi-au dat lacrimile, pentru ca m-ati facut sa-mi fie DOR sa simt iarasi sub talpi acest PAMANT SFANT!
Au trecut ceva ani de cand nu am mai umblat descult, dar sper sa o pot face curand!
CU MULTUMIRI (iertati, va rog, repetitia),
I.M.
Stimate domn eu am destule Motive sa fiu mindra de ex: Strabunii nostri numesc doar citiva Alexandru Ioan Cuza,Mihai Vitazul, Avram Iancu pentru ca eu am crescut linga Cimpia Libertatii (vatra de lumina) de la Blaj, unde daca mergi si acum sa te plimbi si inchizi ochii in fata monumentului Gloria care se afla acolo si stind acolo in fata statui inchizi ochii te cuprinde o liniste profunda poate vei simti si tu fiori pe care-i simt eu de fiecare data si revad in gindurile mele (Hora Uniri) ce au dansato acolo zeci de mii de tarani frumosi, imbracati in straie de sarbatoare in fata celor trei statui uriase si impunatoare care exprima chipul a trei tarance Moldova,Transilvania si Tara Tomaneasca eu sunt cuprinsa de fiecare data de sentimente ciudate stau locului si ma gindesc de ce si-au dat ei viata pentru ca noi sa uitam, si apoi ma gindesc nu avem voie ! nici macar din lasitate, apoi pot sa-ti mai numesc un motiv de care sunt eu mindra Mihai Eminescu pe care eu il ador, nu numai poetul dar mai ales acum cind am aflat cu toti despre moartea lui crunta si despre curajul si lupta lui pentru Romania si pentru noi (caci noi suntem Romania) adica poporul Roman nu pot decit sa ma gindesc asa nu avem voie sa renuntam si sa uitam ca avem undeva un “acasa” minunat chiar daca unii care sunt azi vinzatori de tara uita ca s-au nascut din pintece romanesc si “sunt iubitori de arginti”, eu care traiesc in Germania actual nu imi permit nici macar o secunda sa uit vreodata poporul Roman a nascut in trecut prea multi viteji barbatii care stiau sa lupte si nu au cedat niciodata si de aceea trebuie sa punem umarul si noi pentru ca altfel ne fuge pamintul sfint de sub picioare adica ni-l fura alti si noi nu avem voie sa lasam aceasta nelegiuire sa se infaptuiasca si mai sunt o gramada de motive daca pot sa ma exprim asa pentru care eu sunt mindra de pilda parintii mei care mi-au dat viata si au fost niste oameni cuminti, simplii,muncitori asta este pentru mine sfint ca si pamintul Romaniei.
Buna ziua,
Va multumesc pt acest site si mai ales pt ce este scris pe el. Da este greu azi sa fii ROMAN, DA este greu sa reprezinti ROMANIA, Dar cu toate astea nimic nu m-a facut mai mandru decat sa vad steagul nostru oriunde in lume arborat. Eu consider ca nu trebuie sa ne justificam de ce suntem aici ci doar odata pt totdeauna sa avem o istorie exacta ,pe cat putem azi, de la inceputuri si pana in prezent.
Felicitarile mele pentru ce ai facut. Nu vreau sa intram in polemica, dar ceea ce si scris initial mi s-a parut total deplasat, in registrul mistocarelii : “ce-mi tot spui mie de mers prin iarba patriei, cand Tara e plina de mizerie”.
Daca recitesti ce ai scris initial, ai sa intelegi ca substratul mesajului tau poate fi interpretat in felul urmator: e ca si cum ai spune unui poet (dupa ce l-ai ascultat recitind una dintre frumoasele lui poezii) “vezi ca ai pantalonii rupti!”. Ii poti spune asta ulterior, nu imediat dupa ce a terminat. Poate ca e mai bine sa ii spui ce ai simtit !
Sunt absolut de acord ca e multa mizerie ! Dar daca ma concentrez constant doar asupra jumatatii negative a paharului, nu voi reusi sa inclin balanta in favoarea mea. Asta nu inseamna sa ignor problemele, ci sa le abordez si sa le rezolv in mod proactiv. (Am folosit persoana I singular pentru ca utilizam prea des pluralul: “sa facem”, “sa dregem”).
nu inteleg ce motive iti mai trebuie?! mie mi-e de ajuns ca sunt pui de dac, e o onoare va veni vremea, si e aproape, cand bmw-ul, milionul de euro si hainele de firma nu mai au valoare… insa sa fi urmas al dacilor va valora mult mai mult … asta e credinta mea, e alegerea mea.
articolul ma facut sa zbor cu mintea spre momente in care m-am plimbat sau pur şi simplu stat în curte visând. Mi-a făcut mare placere când am găsit acest rincon al istoriei geto-dacă. Sunt fericită şi mândră de unde vin , dar din pacate încă nu ştim toţi cum să ne apreciem ţara şi ce e mai important să o îngrijim. Ar trebui să ne avărăm mai mult tradiţia , istoria şi tot cea ce reprezintă România. Într-un cuvânt să protegem sufletul străbun (spiritul dac care se află în noi , şi în special în aceia ce au curajul de a striga cea ce este şi cel care are forţa să lupte , să trăiască cum îi dictează propile principi ).
Bună ziua.
În primul rând vreau să te felicit pentru acest post minunat… care m-a răscolit profund.
Apoi, vreau să spun că eu sunt, probabil, singurul “barefooter” român. Adică un om ca toţi oamenii, însă cu o plăcere aşa… mai specială: îmi place să merg desculţ – oriunde şi oricând vreau să mă simt bine, liber şi fericit. Aşa, în general, cam 90% din an io numa` desculţ mi`s. Numa` la serviciu trebuie să port nişte saboţi albi “de firmă”, din piele (nişte sconcşi), care fac parte din uniformă, alături de halatul alb.
Plăcerea asta de-a merge desculţ o am încă de la 3 ani (1962), când mi-am început viaţa la ţară. Acea parte a copilăriei mele a fost Paradisul vieţii mele pe această planetă albastră. Îţi poţi închipui cum 4 ani am fost desculţ non-stop (chiar şi iarna, prin omătul pufos)? Am trăit mult în natură, printre animale şi plante de tot felu`, la bunicii mei de la ţară – Dumnezeu să-i odihnească în pace, cărora le mulţumesc din suflet că m-au crescut de-am ajuns cine sunt astăzi.
Anii au trecut, însă plăcerea de-a fi în contact direct cu mama Natură a rămas nealterat.
Apoi, după ce mi-am luat calculator şi m-am legat de internet (2006), am descoperit că sunt enorm de mulţi alţi oameni pe Pământ cu acest hobby “barefoot lifestyle”, care au plăcerea de`a simţi bioenergia telurică, prin care-şi încarcă bateriile, mergând desculţi. Se numesc “barefooteri” şi fac parte – ca şi mine, dintr-o asociaţie S.B.L. (Society for Barefoot Living). Şi-aşa m-am regăsit în lumea mea…
Iar ca să răspund la`ntrebare: Da, ultima oară am umblat desculţ aseară, ca`n fiecare seară, pe iarba şi aleile din parcul din apropiere. Pentru că nu-mi place şi nu suport nici un fel de`ncălţăminte. Sau, hai, pot să port doar ghetele lui… Adam !
Mulţumesc,
Dinu (Bucureşti)
Am un pedometru, pe care-l ataşez întotdeauna când merg desculţ. Anul trecut am făcut 1.486 km desculţ pe uliţele patriei !
Eu merg desculta tot timpul anului (insa iarna imi pun papuci). Multumesc Dinu pentru tot ce ai spus. Te iubesc mult !
da, este adevar pur
asa cum casa parinteasca niciodata nu se vinde…nu se vinde pragul stamosesc
am plans la Budapesta impreuna cu fratii de peste Prut cand ascultam acesta melodie din folclorul nostrum superb….fiind intr-o cazarma Americana.totul trebuie sa se trezeasca in sufletele noastre…ale tuturor….din Dacia, din Tribalia, din teritoriile ocupate vremelnic de altii