România, sat fără câini: Unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat de ţigani

Categories ArticolePosted on

un articol de Valentin Roman

Se întâmplă în România anului 2013…O parte din perimetrul unuia dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat abuziv de zeci de familii de ţigani.

Este vorba de aşezarea şi fortificaţia geto-dacică de la Cetăţeni, judeţul Argeş, un sit arheologic a cărui importanţă este amintită în mai toate lucrările de specialitate ce fac referire la antichitatea noastră.

Am fost acolo şi  sentimentele trăite sunt greu de descris în cuvinte. Dacă locul este unul de o frumuseţe aproape nepământeană, iar de sus, din mijlocul trovanţilor pe care şi acum se mai observă simbolurile arhaice, precum repezentarea Cavalerului Trac, privirea vizitatorului capătă hrana minunilor naturii, sufletul îţi este parcă sfâşiat apoi când observi cum, la baza muntelui, în aria ce ar trebui protejată fiind vorba de vestigii milenare, se ivesc zeci de construcţii improvizate în care vieţuiesc zeci de ţigani gălăgioşi.

Locuinţe construite ilegal în incinta sitului arheologic

Şocul vine încă de când parchezi maşina, înainte de a urca pe cărarea către zona sacră a dacilor, unde azi, prin grija şi strădania unui preot dedicat, se idică o frumoasă bisericuţă. Acolo, jos, în parcare, vei fi pur si simplu asaltat de o puzderie de copii guralivi şi certăreţi care îţi vor cere bani. Aproape că se vor sfâşia între ei în cazul în care le vei întinde o bancnotă de 1 leu.

La doar câţiva metri de parcare, ascultand manele şi spărgând seminţe, la blugi şi cu mobilele la ureche, ai să vezi grupul “şmecheraşilor”, aroganţi şi parcă puşi pe harţă, fraţii, verii şi taţii celor mici care te hărţuiesc pentru a le da bani.

 Multe case au fost ridicate cu piatră ruptă din fortificaţiile antice. Au ajuns zidurile dacilor temelie pentru case din care răsună manele.Trist…

Nimeni nu face nimic

 

Am aflat de la uniele persoane ce cunosc în amănunt situaţia din zonă că, în ciuda strădaniilor preotului paroh al bisericuţei de pe munte, ce a depus sesizări peste sesizări, atât la Prefectura Argeş, cât şi la Mitropolie, nimeni nu a luat nicio măsură privind strămutarea familiilor de ţigani din aria de protecţie arheologică.

Despre situl arheologic de la Cetăţeni

Trepte săpate în stâncă de strămoşii geto-daci

În R.A.N. (Repertoriul Arheologic Naţional), situl despre care vorbim are codul de clasificare AG-I-a-A-13359. Mai exact, zona are caracter de patrimoniu naţional şi universal. Situl este localizat pe platoul de pe malul stâng al Dâmboviţei, între Valea lui Coman şi Valea Chiliilor (Chitului) şi monticolul “Cetăţuia”, pe malul stâng al râului Dâmboviţa.

Cercetările arheologice au relevat existenţa aici a unei aşezări şi fortificaţii geto-dacice (funcţionale în perioada secolelor III-I î.Hr.), dar şi a unor vestigii din perioada medievală (aşezare, fortificaţie, necropolă şi cimitir), datate din intervalul secolelor XIII-XIV.

Proprietarul terenului aferent sitului arheologic este, aşa cum apare în actele oficiale, Statul român, prin Consiliul Local Cetăţeni.

Materialul arheologic descoperit aici în cursul campaniilor de săpătură este unul extrem de bogat şi relevă importanţa pe care aşezarea o avea în contextul antichităţii geto-dace.

În loc de post-scriptum…

Asociaţia Geto-Dacii va lua atitudine împotriva acestui abuz de netolerat împotriva istoriei naţionale şi, în perioda următoare, vă vom informa cu privire la demersurile pe care le vom realiza în acest sens. Situaţia de la Cetăţeni, dacă va fi perpetuată în timp, va putea deveni un precedent extrem de periculos la adresa obiectelor de patrimoniu imobil.

 Înţelegem că Statul român, prin instituţiile de profil, nu poate aloca fondurile necesare unei cercetări eficiente, prin campanii arheologice de anvergură, menţinute an de an în locaţiile importante, dar nu vom accepta niciodată ca moştenirea noastră istorică să ajungă fieful unor persoane ce nu au nicio conexiune istorică cu acele locuri.

Cavalerul Trac de la Cetăţeni

14 comments

  1. Absolut revoltator!!! Cer demisia factorilor responsabili cu paza si ingrijirea locului, de la ministru in jos pana la seful Politiei Arges!! Asa nu se mai poate!!!

  2. Nu se omoara cu munca pamantului, de regula se oplosesc pe la marginea satelor si ii haituiesc pe sateni cu “ciordeli” de tot felul ori taie lemne din padurile statului, ilegal, fireste. Este vorba de un fenomen la nivel national. Sunt greu de disciplinat, nici macar odiosul nu a reusit, atunci de bine, de rau ii mai angajau prin fabrici. Problema s-a conturat, fara a fi luata in seama nici atunci, inca din perioada interbelica cand a avut loc o adevarata explozie demografica in randul romilor. Ceea ce se stie mai putin sau este ignorat cu intentie e ca, intr-o masura consistenta, natalitatea vine tocmai dinspre aceasta etnie. Altfel spus, fiindca nu prea mai crede nimeni in coincidente, iar in momentul de fata este vorba de toate coincidentele, avem de a face cu un atac concertat la adresa fiintei nationale executat la toate nivelele si in care sunt angrenati inclusiv unii care habar nu stiu ce fac; ei sunt instrumentul cel mai eficient. Profesionalism inalt al unora care gandesc situatia in ansamblu. Este vorba de celebra sintagma a lucrurilor care “se intampla” lent si distructiv. Daca nu ne trezim in numar foarte mare si cat mai repede…in curand nu se va mai putea face nimic. Momentul in care se mai putea face ceva datorita replierii compacte va fi fost depasit. Miza uriasa este cea a instrainarii de substanta, a ruperii de fondul ancestral.

  3. Nu au conexiune cu locurile,dar,ca peste tot in tara,isi aroga drepturi pe care etnia Romana nu le are,iar sTATUL le acorda cu o usurinta si o larghete care duce cu gandul la TRADARE!!!!

  4. Poate că ar trebui să înființăm și noi Uniunea Mondială a Românilor și să ne apărăm drepturile de la sine înțelese, de altfel, în țara noastră și în lume.

    Îl admir pe Putin care a spus că Rusia este a Rușilor. Noi încă nu am reușit să alegem un conducător care să aibă sânge de român în vine și să afirme că România este a Românilor…

  5. Eu cred ca nu intimplator s-au asezat acolo tigamii.Este posibil sa caute artefacte pe care sa l-e vinda apoi pe piata neagra sub obladuirea vreunui parlamentar.Pentru prea multa delasare din partea autoritatilor,aceasta ar fi o explicatie.Ramificatiile pot duce pina la Ponta,deoarece este disperat sa adune bani,prin orice mijloace,pentru pomenile electorale de anul viitor.

  6. Strabunii mei de aici se trag stiu de la bunicul meu cum a venit si sa stabilit prima familie de tigani si cum au venit altii si altii de au umplut valea,eu am terenuri de padure si fanete mostenite de la parintii mei,de la strabunii mei,si nu ma pot folosii de ele tiganii mi-au furat tot an de an…Tiganii au ocupat o zona atat de sanatoasa si naturala din aceasta zona de multe ori si turistii refuza sa urce la Cetatuie di cauza acestor mizerii…..

  7. În poza pe care o dezvaluiţi ca cetăţeanul trac, ar trebui privita într- un ansamblu mai amplu (mare) . Cineva chiar poate în antichitate vroia să ascundă ceva mai vechi şi dacă vă uitati bine de vede că acea sculptura cu călăreţul a fost făcută în locul nasului a alteia mai mari aş zice eu un sfincs cu caracteristici asiatice.
    Să fie focu foc şi apa apă…….

  8. Şi încă ceva…..cazurile de statui antice mutilate sunt nenumărate . Toate marile culturi şi oameni importanti au avut această soarta şi aici este singurul caz , în această fotografie pe care eu am văzut când cineva(acest călăreţ) îşi asumă responsabilitatea pentru aşa ceva. Şi istoria se leagă cu asta, precum spuneţi că Cetăţeni a fost locuită sec lll î.d.h şi pe urmă în mediu evul(călăreţul şi sfinxul).
    ……Să fie lemnul lemn şi piatra piatră.

  9. Dl. Roman, vreau sa va intreb daca cunoasteti acest site si ce parere aveti despre acesti ignoranti care nu recunosc meritele dumneavoastra si al lui Daniel Roxin si neaga ideea continuitatii geto-dacice:
    http://foaienationala.ro/ultimul-rspuns-la-manipularea-dacii-adevruri-tulburtoare.html

    Acesti oameni se folosesc de un text bizantin despre imparatul mauricius(adica romanizarea a durat mai mult de 500 de ani nu 100 cum sustineti dumneavoastra) si insusi de scrieriile lui eminescu ca dovada pt. teoria romanizarii

  10. E atat de revoltator ce se intampla,incat daca ar fi dupa mine as inchide guvernantii pe cel putin 3 generatii dupa ei intr-un penitenciar in care sa invete EXCLUSIV adevarata istorie si origine a romanilor,dupa care cand consider ca si-au insusit cu adevarat lectiile respective,ca o pedeapsa si mai mare i-as face profesori de istorie dar din aceasta istorie REALA pe care au invatat-o in cadrul mediului restrictiv de libertate si nicidecum a istoriei false care ni se vinde acum.
    Cred ca ar fi o lovitura atat de majora si cu un impact taat de mare asupra lor,incat am convingerea ca ulterior nimeni nu va mai indrazni sa faca o nedreptate poporului roman.

  11. Ma enerveaza folosirea cuvimtului de ron pentru tigani.Ma consider cetatean european si ma deranjeaza cind numele de Româ
    n autentic este confundat cu cel de rom.Consider ca cei care au creat aceasta comfuzie sunt niste tradatori de țara și societatea civila trebue sa reactioneze ferm in vederea repararii unei imense rautati care sa produs impotriva Daco_Românilor.Despre comportamentul lor social stim cu totii(no koment).

  12. Parintii mei au fost nascuti in Stoenesti – Arges, la 3 km departare de Cetateni, si mi-am petrecut multe vacante in zona. Pe tiganii localizati acolo noi ii numeam rudari, si au fost improprietariti pe timpul comunismului, li s-au construit scoala, le-au fost electrizate casele, si ideea in sine a fost sa ii izoleze de satele Cetateni si Badeni. Mai exista o asezare de tigani si pe Valea Badenilor, tot izolata cumva de restul satenilor. Din nefericire astea sint urmarile comunismului si a indiferentei pentru importanta istoriei, iar acum e prea tirziu ca sa fie stramutati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *