Fără îndoială că o astfel de afirmație pare șocantă, neverosimilă, rodul unei invenții protocroniste. Până la urmă, nu-i așa, am fost învățați de mici că dacii au dispărut din istorie imediat după războaiele lui Decebal cu Traian. Prin urmare, ideea ca un împărat roman să fi avut o astfel de intenție la 200 de ani după cucerirea unei părți din Dacia se arată, la prima vedere, o aberație.
Dacă trecem dincolo de blocajele induse de îndoctrinarea oficială, vom descoperi că această posibilitate nu este deloc absurdă. Cel care afirmă cu tărie acest lucru este un contemporan al Împăratului Galerius, Lucius Caecilius Firmianus Lactantius, un autor creștin timpuriu (n. 250 – d. 325), devenit consilier al împăratului Constantin cel Mare – împăratul care i-a urmat lui Galerius la conducerea Imperiului Roman. În lucrarea sa De Mortibus Persecutorum (http://www.thelatinlibrary.com/lactantius/demort.shtml) acesta spune următoarele despre Galerius: „când primise titlul de imperator, s-a declarat inamic al numelui de roman, vrând să schimbe titulatura Imperiului, care să nu se mai cheme roman, ci dacic”.
Afirmația este cu atât mai bulversantă cu cât ea a fost făcută de un “funcționar” de cel mai înalt nivel al imperiului, un contemporan al lui Galerius…
Ca să înțelegem contextul care a dus la o astfel de situație, trebuie subliniat faptul că Imperiul Roman era în acea vreme un fel de Uniune Europeană a antichității în care locuitorii statelor cucerite puteau primi, în anumite condiții, cetățenia romană. Odată cu aceasta li se deschidea drumul către funcții administrative și militare la cel mai înalt nivel al imperiului, ascensiunea depinzând de meritele personale și relațiile puse în joc. Așa se explică faptul că Galerius, un roman cu rădăcini dacice, pe care nu le contestă niciun istoric serios, a ajuns la conducerea Imperiului Roman.
Ca un argument în plus, prezența formulei Natione Dacus în inscripţiile funerare ale unor militari din cohortele pretoriene sau din garda împerială călare, subliniază și din această perspectivă prezența etnicilor daci chiar în vârful elitei miltare romane.
Totuși, în condițiile în care nu s-au păstrat alte surse scrise care să ofere o confirmare paralelă a acestei intenții a lui Galerius de a schimba titulatura imperiului din roman în dacic, unii istorici, cum este cazul domnului George Madgearu, avansează teoria conform căreia afirmația lui Lactanțius ar putea să fie una calomnioasă, de tip pamflet, făcută în contextul „invadării Italiei şi al distrugerilor provocate de armata lui Galerius”, dublată de impunerea impozitelor chiar și în cazul senatorilor romani, un lucru greu de acceptat ca venind din partea unui împărat de origine “barbară”. Toate acestea, dar și imaginea de persecutor al creștinilor, ar fi stârnit ura lui Lactantius, de unde pretinsa calomnie.
Dacă, într-adevăr, această afirmație șocantă făcută de Lactantius este o simplă răutate sau exprimă o realitate a acelor vremuri, nu suntem noi în măsură să stabilim. Ceea ce este cert, este faptul că aceasta a fost făcută și nu o putem ignora. De asemenea, este cert că dacii au fost prezenți în garda imperială romană și că au avut un rol important în treburile militare ale Imperiului Roman, în secolele III și IV d.Chr.
Peste toate, faptul că Galerius a avut lângă el numeroase unități militare dacice, este subliniat cel mai bine pe Arcul său Triumfal de la Tesalonic, din Grecia, unde dacii apar BIRUITORI, în numeroase basoreliefuri. Oricine va vizita monumentul îi va vedea îmbrăcați în aceleași haine, purtând aceleași căciuli și ducând neînfricați același dracon, precum pe Columna lui Traian. Și aceasta cu 200 DE ANI mai târziu…
Că acest episod spectaculos și de necontestat al antichității este ignorat de cei care ne scriu cărțile de istorie este una dintre probele falsificării prin omisiune a istoriei noastre!
Daniel Roxin
Fotografii cu Arcul lui Galerius: