Arcul lui Galerius, împăratul dac al Romei – dovezi FOTO ale continuității dacice

Categories DezvăluiriPosted on

un articol de Daniel Roxin

 

Arcul lui Galerius din Salonic (Grecia) este una dintre cele mai puternice dovezi ale faptului că dacii nu au dispărut din istorie după războaiele cu Traian, așa cum diverși incompetenți și multiple cozi de topor doresc să ne convingă!

La aproximativ 200 de ani de la cucerirea unei părți din Dacia de către romani și la câteva decenii după retragerea romanilor din Dacia, regăsim aici aceleași figuri de daci, cu același tip de îmbrăcăminte, arme și draconul dacic, precum pot fi văzute și pe columna lui Traian. Mai mult decât atât, dacă pe Columna lui Traian dacii apar ca învinși, aici dacii apar ca învingători alături de împăratul roman Galerius, de origine dacă.

Daci purtând căciula specifică, Arcul lui Galerius, Salonic

“Arcul lui Galerius a fost ridicat de Senatul roman în jurul anului 304 e.n., pentru a glorifica victoria cezarului Galerius Valerius Maximus asupra perșilor, câștigată în anul 297 e.n., cu ajutorul trupelor de daci, compatrioții săi. Metopele monumentului îi prezintă pe daci ca factor principal în câștigarea victoriei, fapt recunoscut de toți cercetătorii, începand cu profesorul danez K.F. Kinch, a cărui lucrare constituie piatra de temelie pentru studiile celorlalti.” (Fragment din „Dacii de-a lungul mileniilor”, de Dumitru Balasa)

…………………………………………………………….

În călătoria pe care am făcut-o în Grecia împreună cu Valentin Roman în demersul nostru vizând realizarea filmului documentar “Pe urmele tracilor” am ajuns și la Salonic pentru a filma acest impozant monument. Într-adevăr, dacii ocupă un loc dominant, importanța lor fiind clar subliniată de basoreliefuri. Chiar dacă sunt alte mâini de artiști plastici care au lucrat la el, se recunosc cu ușurință aceleași chipuri de daci sculptate pe Columna lui Traian în urmă cu 200 de ani. Vedem aceeași îmbrăcăminte și, mai ales, draconul atât de specific dacilor. Puteți vedea mai jos câteva fotografii edificatoare…

Așa cum era de așteptat, ținând cont de conspirația anti-dacică ce a otrăvit istoria acestui popor, subiectul Galerius (care a condus Imperiul Roman între anii 305-311) și Arcul lui Triumfal este aproape total ignorat de mediul “științific” oficial. De ce? Pentru că ar strica jocurile manipulării. Cât de credibili ar mai fi artizanii falsului istoric dacă ar fi aduse în prim plan dovezi ale continuității dacice și ale importanței lor, inclusiv în lumea romană? Să vă reamintesc doar faptul că Lactantius ( 240 d. H. – 320 d.H.), consilierul împăratului Constantin cel Mare, scria în lucrarea “De mortibus persecutorum” că împăratul dac Galerius ura numele de roman și a avut inteția de a schimba titulatura de Imperiul Roman în cea de IMPERIUL DACIC… Ar fi un deranj mare dacă acest lucru ar apărea în cărțile noastre de istorie, nu?

Ei bine, prin munca pe care o facem, sperăm să obligăm factorii de decizie ai statului român să corecteze falsul istoric și să le permită românilor să-și afle adevărata istorie.

Draconii dacilor pe Arcul lui Galerius

În urmă cu câteva zile ne-am întors din etapa a doua a filmărilor pentru documentarul “Pe urmele tracilor” (Bulgaria și Grecia), un film care credem că poate fi un nou șoc cultural prin valoarea și ineditul informațiilor ce vor fi prezentate, un nou motiv de a ne redefini istoria și identitatea națională.

Peste o săptămână plecăm într-o nouă călătorie, mai lungă, cu care sperăm să finalizăm filmările de pe teren. Cum acest film nu are un sponsor, apelăm tot la ajutorul dumneavoastră, al celor care vă pasă, pentru a susține financiar acest demers.

Dacă simțiți să fiți alături de noi, sprijiniți-ne cu 5 Euro + TVA , prin SMS. Trimiteți SMS cu textul BUREBISTA însoţit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în Vodafone, Orange și Cosmote și veți contribui în acest fel la realizarea filmului documentar PE URMELE TRACILOR, un proiect al Asociației Geto-Dacii. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veti fi taxat).

În contul SMS-ului trimis veti primi, în cel mai scurt timp, o carte despre istoria noastră antică în format electronic. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

10 comments

  1. Buna ziua.
    Cand plecati la lucrul urmatorului film?
    Pentru ca vreau sa mai contribui “putin” din putinul meu la REANVIEREA ISTORIEI NOASTRE, dar nu prin intermediul bancilor (stiti D-le Roman de ce) vreau sa trec, poate pe sambata, pe la sediul din Mosilor. “Comisionul bancii” prefer sa-l dau Romaniei!
    Deoarece nu stiu pe unde sunteti sambata, D-le Roman, va rog sa ma contactati Dv. cand sunteti disponibil!
    Va multumesc frumos.
    Cu respect
    I.M.

  2. Lasati va rog si contul bancar al asociatiei pentru cei care nu sunt in tara si doresc sa faca o donatie, mai ales sa precizati codul SWIFT

  3. Toate aceste lucruri nu sunt spuse ca sa cascati gura si sa aratati cu degetul “Uite, mama, trec soldatii!” Ci ca voi insiva sa invatati sa luptati. Altfel, zadarnice sunt toate, vor ramane niste informatii intr-un colt de album. Vor rade din nou toti si vor spune: “Iar, dacistii, ha, ha, ha!”.

  4. Domnilor va admir efortul urias de a face cunoscuta originea noastra in mandrul popor dac.Din pacate dupa observatiile mele am degenerat in ultimele sute de ani,ajungand acum in situatia de a fi oarecum pe drept denigrati de vestici.Doresc din tot sufletul sa reuseasca demersul dumneavoastra pentru a ne trezi si reabilita atat in ochii nostri cat si in a celorlalti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *