Categorii
Articole

Bătrânul Nistru – râul destinului

text şi foto: Dinu Rusu

 

Un puşti cu păr bălai şi cârlionţat priveşte cum soarele amiezii cochetează în oglinda jucăuşă a bătrânului Nistru. Sunt mulţi ani de când cei doi – piciul şi râul – au devenit prieteni, doar că timpul i-a mai schimbat – primul a crescut, iar al doilea – a devenit parcă mai trist, iar valurile tot mai slabe, mai încărcate de povara anilor.

În povestea din primele rânduri cred că s-au regăsit mulţi din cei care citesc pe moldova.org. E adevărat că eroul e chiar subsemnatul, care în anii copilăriei, mereu o ruga pe mama să-l ia la Otaci pentru a avea parte de „întâlnirea” cu vechiul său amic – Nistrul.

…Pe atunci admiram râul care curgea între Otaci şi Movilău şi mereu eram curios să ştiu de unde vine şi încotro o ia. Mai târziu aveam să aflu că vine de sus – din Carpaţi – şi ajunge hăt în Marea Neagră, urmând o cale de 1362 km. De la admiraţie Nistrul peste ani devenise izvor de inspiraţie. De fiecare dată când ajungeam pe malul Tirasului de odinioară îmi roiau în minte epitete, comparaţii, metafore…

Valurile Nistrului sunt uneori tăcute, alteori – fac zgomote de te iau fiorii. Muzica bătrânului fluviu ba e zglobie, ba taciturnă. Tablourile din preajmă sunt „apucătoare” de inimă, să le tot priveşti, iar sufletul să se bucure de „întâlnirea” cu cele mai frumoase şi deosebite peisaje ale Basarabiei.

Nistrul cu unduirile sale „a adunat” pe malurile sale sate înşirate precum mărgăritarele, stâncile cu vârfuri semeţe, schiturile rupestre încărcate de istorie, mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie… Aici sunt locuri care te provoacă să revii de multe ori, să constaţi că merită să „guşti” din plin cu privirea bijuteriile acestui pământ.

Pe timpuri, pe mal de Nistru, în stâncile milenare, în grotele reci şi întunecoase „clocotea” viaţa spirituală. Astăzi, cu greu mai poţi înţelege că lângă bătrânul fluviu au fost adevărate vetre de spiritualitate ortodoxă. Cele peste 40 de incinte sacre, identificate de specialişti prin anul 1997, zac în uitare.

Tăcere e la Socola, Leadova, Horodişte, Roghi… Chiliile Mănăstirilor rupestre de cândva stau şi veghează satele. Acum, rar cine-şi mai aminteşti că în miez de stânci s-au nevoit călugări. În multe din sfintele locaşuri de altădată, săpate în piatră, ajung doar temerarii şi curioşii.

Doar din când se mai aud clopotele la schiturile rupestre de la Japca, Saharna şi Ţâpova.  Unele din cele mai de seamă oaze de spiritualitate se află pe mal de Nistru. Astfel, de secole îşi scriu istoria mănăstirile: Călărăşeuca, Japca, Saharna, Ţâpova şi Noul Neamţ.

Malul de Nistru este vegheat şi de patru cetăţi – Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă. Din păcate, neamul nostru a cunoscut un destin tragic, iar rănile nici acum nu se mai cicatrizează. Am rămas doar cu Cetatea Soroca, iar celelalte ne-au fost luate cu japca de imperiul răului. Tighina parcă e a noastră şi parcă nu, pe ea au pus stăpânire separatiştii. Ajuns aici constaţi că istoria e trunchiată şi mai departe, iar adevărul stă în „temniţă” de mulţi ani şi… va mai sta.

De la Naslavcea şi până la Palanca să tot admiri perlele naturale şi spirituale. Anume de la intrare şi până la liman se află cele mai multe şi mai frumoase monumente ale naturii şi rezervaţii peisagistice din ţară – Lencăuţi, Călărăşeuca, Rudi-Arioneşti, Cremenciug-Holoşniţa, Iorjniţa, Cosăuţi, Trifăuţi, Napadova, Japca, Climăuţi, Socola, Valea Adâncă, Saharna, Ţâpova, Holercani, Dubăsarii Vechi, Teliţa, Hârbovăţ ş.a.

Nistrul este pentru Basarabia râul dorurilor, durerilor, tristeţilor, bucuriilor, întâlnirilor, despărţirilor. E râul destinului, e râul suspinului, e râul amarului…

sursa: http://turism.moldova.org

5 răspunsuri la “Bătrânul Nistru – râul destinului”

ACEASTA POVESTIRE,INCARCATA DE ADEVAR DESPRE COMORILE ROMANESTI ,INSTRAINATE ,AR LUMINA PAGINILE ABECEDARULUI SI AL MANUALELOR DE ISTORIE MULT ASTEPTATE DE COPIII SI NEPOTII NOSTRI ,ASEZATE LA LOC DE CINSTE ,PE BANCUTELE SCOLII.

Frumoase cuvinte dar triste ! si mult amar a mai cunoscut neamul nostru romanesc ! pacat caci avem traditii atit de minunate si oameni cu suflet bun multi dar azi ii auzi pe foarte multi ca se maninca intre ei mai rau decit ciini, si asta este pacatul cel mai mare fiindca noi suntem toti de acelasi neam chiar daca azi unii nu mai stiu ca a avut grija Stalin sa-i deposedeze de ceea aveau mai de pret ia deznationalizat si degeaba ii acuzam pe ei ca ei au fost lasati in urma si singuri.

“Ajuns aici constaţi că istoria e trunchiată şi mai departe, iar adevărul stă în „temniţă” de mulţi ani şi… va mai sta.” – asta e…

Oricum am pierdut pariul cu timpul si materia cenusie a istoriei, ca tara, ca neam… ca populatie ce sta intr-un “sat de munte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *