Armata geto-dacilor în secolele I-II d.Hr.

Categories ArticolePosted on

un articol de Valentin Roman

 

La nivelul secolului I d.Hr., armata dacă era una bine organizată și instruită permanent. Referindu-se la geții din Dobrogea, poetul latin Ovidius afirmă că “getul c-o mână e pe armă, cu cealaltă pe plug” (Tristia, cartea a V-a, X, v. 24). Un alt autor antic, respectiv Dion Chrysostomos, relatând evenimentele din Dacia în preajma anului 89 d.Hr., povestește, la rândul său, că  “Se întâmplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru și în țara geților am ajuns la niște oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări ci erau agitați și tulburați. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme și oameni înarmați, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire și putere, iar alții pentru libertate și pace.”

În regatul lui Decebal, se practica sistemul de recrutare teritorial-unională și pe obști, opinează D. Berciu. Organizarea armatei prevedea corpuri de cavalerie și de infanterie, care, după pacea încheiată de către Decebal și Domițian în anul 89 d.Hr, sunt instruite și dotate tehnic după modelul trupelor romane, cu ajutorul instructorilor și inginerilor militari romani.

În ceea privește tipul de arme folosit de ostașii daci, descoperirile arheologice, cumulate cu informațiile din izvoarele literare și cu analiza reprezentărilor luptătorilor pe diverse monumente din lumea romană, ne permit astăzi să stabilim și să putem descrie o serie de obiecte aflate în dotarea lor: sica (o sabie scurtă, încovoiată și ascuțită spre exterior), falxul (sabie curbă, de dimensiuni mari), sabia așa-numită de tip celtic (sabie dreaptă, de mărime medie, utilizată mai ales de nobili), coasa (folosită ca armă de către țărani până în evul mediu), arcul (în mânuirea căruia daci excelau, fiind recunoscuți drept arcași deosebiți, era realizat din lemn bine ales și avea o bătaie de peste 100 de metri, de multe ori folosindu-se săgeți cu vârful înmuiat în otrava, trase din galopul cailor), lancea, toporul (folost mai rar), sulița și praștia.

Eficiența falxului, armă văzută drept una dintre cele mai pericolase ale antichității, este evidențiată și de unele surse literare. Fronto, în lucrarea Principia Historiae, II, notează: „Traian a venit la război cu soldați încercați, care-i disprețuiau pe parți și nu le păsa de săgețile lor, după ce văzuseră rănile groaznice făcute de săbiile curbe ale dacilor.“ Arma avea lama lungă și curbată, ascuțita pe partea concavă și prevăzută de obicei cu un mâner din lemn, unele exemplare descoperite prezentând șanțuri pentru scurgerea sângelui.

Falxul era destinat tăierii, care se făcea printr-o mișcare combinată de lovire și de apăsare în jos, arma fiin manevrata cu ambele mâini. Mai mult, datorită vârfului ascuțit și curbat în jos, sabia putea penetra ușor coifuri și armuri. Această armă a determinat, de altfel, modificarea coifurilor legionarilor de către armurierii militari romani, prin adăugarea a două benzi groase de metal așezate transversal. Fragmente de falxuri au fost descoperite la Piatra Craivii, Căpâlna, Cugir, Coțofenești, Piatra Neamț și Popești.

Pentru protejarea trupului soldatului, se foloseau scuturi (cele mai multe fiind ovale, realizate din lemn și acoperite cu piele sau, uneori, cu foi metalice), cămașa de zale (folosită, în special, de soldații din cavalerie) și coiful (folosit mai ales de nobili, având formă cilindrică). Dotarea tehnică a soldatului dac este reliefată într-un mod destul de clar pe unele monumente ridicate de romani, precum Columna lui Traian. Aici, de pildă, scuturile folosite de daci sunt prezentate ca având garnituri metalice cu ornamente florale și geometrice. Scutul de formă ovală era utilizat atât de pedestrași, cât și de ostașii din trupele de cavalerie, el protejând trupul militarului de la umăr până în zona genunchilor.

Deoarece, așa cum arătat mai sus, scuturile dacilor erau confecționate din lemn, până la noi s-a păstrat doar partea centrală a acestora, realizată din fier, numită umbo. Acest umbo are o formă rotundă a părții bombate și este înconjurat de o bordură plată, orizontală. Umbo-ul era fixat de lemn cu ajutorul unor cuie și unit cu mânerul aflat în partea inferioară. Multe astfel de umbo au fost descoperite în morminte tumulare datate din perioada sec I î.Hr.- I d.Hr. și în fortificații geto-dacice, la Cugir, Cetățeni, Lăceni, Popești, Zemplin, în cetățile de la Luncani – Piatra Roșie și Tilișca. Asemănări ale umbo-ului central specific scuturilor dacice pot fi sesizate prin comparație cu aceleași piese întâlnite la scuturile tracilor sud-dunăreni sau cele ale celților.

Pe marginile scutului erau bătute plăcute metalice, după cum arată V.Bârcă în “Echipamentul și armamentul defensiv al geto-dacilor în preajma războaielor daco-romane”. Potrivit autorului amintit, scutul oval geto-dacic avea o proporție de 2:1, lungime-lățime, iar înălțimea sa era de la sol până mai sus de mijlocul luptătorului. Conform opiniilor exprimate de specialiști, scuturile dacice erau mai ușoare decât cele utilizate de romani și, drept urmare, mai ușor de manevrat, dar și mai eficiente în lupta corp la corp decât scuturile rotunde grecești.

Cercetarile arheologice au relevat și un alt tip de scut, posibil un scut de paradă, precum cel descoperit la Piatra Roșie. Acesta era realizat tot din lemn, dar era acoperit cu o placă de metal, decorată cu motive vegetale și animale în relief.

Prezența armurilor confecționate din zale în dotarea ostașilor daci este confirmată prin descoperirea unor astfel de obiecte la Cugir, Poiana (Gorj), Popești (Giurgiu) și Radovanu. Avantajul unei astfel de armuri era conferit de maleabilitatea ei și de faptul că nu crea prea multe incomodități purtătorului. Cămașa de zale ajungea până la genunchii luptătorului, la brâu acesta purtând o curea lată de piele. În multe cazuri, la curea era purtată sica și un pumnal scurt din fier cu lama ușor curbată. În picioare luptătorul purta fie încălțaminte din pâslă, fie din piele, dotată cu pinteni de fier.

Pe lângă cămașa de zale, este atestată utilizarea de către geto-daci și a armurii de tip lorica squamata, confecționată din plăcuțe de fier sau bronz, suprapuse în forma solzilor de pește, cu incizii în părțile superioare prin care se trecea sârma care le fixa de pieptarul din piele. Fragmente ale unei astfel de armuri au fost găsite, în spațiul nord-dunărean, într-un mormânt tumular cercetat la Răcătau (datat din secolul I d.Hr., aparținând unui nobil geto-dac), precum și în fortificația de la Șimleul-Silvaniei. Trebuie pecizat că, în cazul mormântului de la Răcătau, fragmentele de solzi metalici au fost găsite împreună cu fragmente de zale, ceea ce indică o posibilă combinație între cele două tipuri de armuri folosite de geto-daci.

Coifurile descoperite pe teritoriul Daciei provin, în mare parte, din morminte de incinerație, gradul lor mare de deteriorare făcând aproape imposibilă reconstituirea lor fidelă. Astfel de obiecte au fost descoperite de arheologi pe șantiere precum cele de la Piscul Crăsani, Popești sau Poiana, multe dintre ele datând din secolul I î.Hr. Ele erau purtate îndeosebi de nobili, care se distingeau, astfel, pe câmpul de luptă, de restul ostașilor. Potrivit rezultatelor cercetărilor din teren, utilizarea coifurilor dacice de către autohtoni încetează în primul secol al erei noastre.

Luptătorul de rând purta un suman cu mâneci lungi, o mantie prinsă pe umeri și pantaloni încrețiți, în timp ce nobilii (tarabostes) purtau suman cu centiron cu ornamente de aur și argint, o manta cu ciucuri, pantaloni și pe cap caciulă răsfrântă (pileusul dacic, asemănător bonetei frigiene).

În privința strategiilor de luptă, informațiile disponibile arată că geto-dacii aplicau, în mod frecvent, în cursul conflictelor, acțiuni de hărțuire a inamicului, menite să-l demoralizeze, să-i reteze liniile de aprovizionare și comunicare. De multe ori, unitățile dacilor acționau la adăpostul întunericului împotriva oștilor inamice, având avantajul cunoașterii amănunțite a terenului, trecătorilor, potecilor, cursurilor de apă și pădurilor. De altfel, dacii se foloseau adesea de particulăritățile terenului pentru a organiza ambuscade. De asemenea, una dintre stratagemele utilizate de strămoșii noștri era “tactica pământului pârjolit”, aplicată în acest spațiu până în plin ev mediu de urmașii acestora.

În perioada la care facem referire aici, anume momentul anului 106, armata lui Decebal, din punct de vedere numeric, era considerabil mai mică decât forța militară de care dispunea Burebista cu mai bine de 150 de ani înaintea sa. Astfel, dacă izvoarele antice vorbesc despre o armată de până la 200.000 de soldați, aflată la dispoziția lui Burebista, oastea condusa de către Decebal pare să fi fost formată din aproximativ 50.000 de oameni. Acestui număr de ostași i se adaugă unități ale aliaților, în număr înca nedeterminat cu exactitate.

Numeroasele cetăți și așezări fortificate dacice, unele dintre ele fiind datate din perioada premergătoare lui Burebista, atestă o tehnică de construcție superioară altor popoare din jur, dar și o gândire strategică evoluată a liderilor militari geto-daci. Dintre ele, 20 au fost descoperite numai în regiunea Moldovei și au o vechime de 2500-2300 de ani, cele mai importante fiind cele de la Stâncești și Bâtca Doamnei. În vremea lui Decebal, cel mai important punct cu caracter militar îl reprezenta sistemul de cetăți și fortificații din Munții Orăștiei, sistem care, după părerea lui I.H.Crisan, “nu-și are egal, nu numai la noi, dar nici în altă parte a Europei”.

Pana în prezent, arheologii au descoperit și cercetat parțial nu mai puțin de 40 de puncte care fac parte din sistemul ce avea ca rol protejarea capitalei statului dac, Sarmizegetusa Regia. Amintim, dintre ele, cetățile de la Costești, Blidaru sau Fețele Albe. Tehnica de construcție este una personalizată, prin prezența așa-numitului “murus dacicus”, zid dacic, realizat într-un mod unic în lumea antică. În același timp, în cazul sistemului de fortificații din Munții Orăștiei se poate observa și prezenta unor elemente arhitectonice de origine elenă, semn că, probabil, dacii au utilizat și meșteri și arhitecți greci la construirea lor sau meșteri autohtoni care au învățat tehnica de lucru în lumea elenă.

Geto-dacii au dovedit pricepere în ceea ce privește tehnica de realizare a construcțiilor militare și a celor cu rol defensiv. Principalele elemente tehnice care au fost atestate în cazul acestui tip de construcții sunt reprezentate de valuri de pământ, palisade, ziduri, terase fortificate, platforme săpate în stâncă, turnuri de veghe pe culmi și piscuri și șanțuri săpate la poalele pantelor, arată R.Tanțău.

Existența, de pildă, a unor valuri de pamant, simple sau cu palisade, sunt confirmate la Stoina, Arpașul de Sus, Jigodin, Târgu-Ocna, Cioclovina Ponorici, Costești și Popești, în ultima locație amintită arheologii sesizând similitudini în tehnica de realizare cu fortificațiile de pământ din Europa Centrală aparținand celei de-a doua epoci a fierului. Cetățile de pământ se construiau, în general, pe culmea unui deal cu pante abrupte, culme unită cu restul terenului din jur printr-o porțiune îngustă, o punte apărată de un șanț și un val de pământ.

Cetățile din piatră, pe de altă parte. sunt considerate sisteme de apărare superioare celor de pământ. Astfel de construcții, pe lângă cele din Munții Orăștiei, au fost descoperite și cercetate la Căpâlna, Piatra-Craivii, Bâtca-Doamnei, Tilișca, Bărboși sau Ocnița. Zidurile acestor fortificații au fost realizate printr-o îmbinare a pietrei cu lemnul, tehnică cunoscută, la acea vreme, și de celți. Totuși, mulți istorici români, printre care Vasile Pârvan, sunt de părere că tehnica geto-dacică de realizare a zidurilor era una superioara celei celtice.

Astfel, dacă la celți “avem mai degrabă un zid de grinzi așezate transversal, unele în lungul, altele în latul zidului, iar inserțiile sunt umplute cu pământ bătut și sfărâmătură de piatră, numai fronturile externe ale zidului fiind placate cu piatră, anume cu blocuri mici și neregulate”, după cum opinează Parvan, zidurilor realizate de geto-daci erau ridicate din blocuri mari de piatră, grupate în doi paramenți, între care era așezat pământ. Paramenții erau legați cu ajutorul unor grinzi de lemn, poziționate transversal pe toataă grosimea zidurilor. Multe blocuri de piatră erau prevăzute cu jgheaburi, tăiate în partea de sus, uneori și în partea de jos, pentru scurgerea apei.

Mortarul era folosit de geto-daci destul de rar, după cum relevă arheologia. Urme ale utilizării acestuia au fost găsite în cazul unei porțiuni de zid de la Piatra Roșie și în cursul cercetărilor efectuate la o cisternă de apă localizată lângă Blidaru.

Bastioanele și turnurile reprezentau elemente constitutive ale fortificațiilor din piatră generalizate la mai toate cetățile geto-dacilor. La Costești, de pildă, este atestat un bastion care supraveghea drumul de acces spre cetate, în timp ce la Piatra Roșie arheologii au confirmat șase turnuri, iar la Bănița un turn de veghe realizat din lemn și chirpici.

De asemenea, fortificațiile de piatra erau dotate și cu așa-numite “cazemate’ sau “platforme de luptă”. Spre exemplu, la Blidaru, zidul de incintă este dublat de un zid paralel, construit în interior, spațiul dintre ele fiind segmentat prin pereți perpendiculari. Din îmbinarea lor rezultau platforme pe care se poziționau catapulte sau baliste.

Evident, de la cetate la cetate sau de la o zonă la alta, tehnicile de construcție a zidurilor prezintă și unele particularități. De pildă, în cazul cetății de la Piatra-Craivii, se poate observa prezența unui element distinct, anume porțiuni de 1,5 metri, formate din trei rânduri de blocuri, despărțite de stâlpi verticali, legate atât transversal, cât și longitudinal, prin grinzi de lemn. Însă, per ansamblul spațiului carpato-danubiano-pontic, cetățile de piatră ale geto-dacilor prezintă un caracter destul de omogen.

16 comments

  1. Nu sunt de acord cu ceea ce sustine Berciu, fiindca este incomplet si ajunge la o concluzie penibila. Dupa cum se deduce si din ceea ce spui dumneata, armamentul individual al daco-getilor era superior armamentului individual al romanilor; fiindca era mai eficient in lupta.
    Orice strateg inteligent isi instruieste trupele in tehnica de lupta a adversarului. Majoritatea istoricilor romani habar nu au de tactica si strategie militara, sunt praf. Asa cum sunt si in alte domenii adiacente istoriei, fara de care lucruri importante nu pot fi intelese.

  2. Recrutarea in vremea aceia, ca si in cursul evului mediu, nu era tipul de recrutare cunoscut de statele moderne, fiindca a depins intotdeauna de potentialul statului respectiv si de o multime de alti factori. Nici macar imperiul roman nu a aplicat acel tip de recrutare presupus de unii istorici natangi de la noi. Macar de n-ar fi fost acest fapt bine-stiut sau usor de presupus chiar din cercetarea izvoarelor vremii.

    Dacii aveau scuturi mici pentru ca apararea lor era una ofensiva, mobila. De copii erau educati si crescuti in “spiritul lupilor” , barbatie, eroism.

  3. Ar mai trebui sa le spunem ceva acelor hahalere care se intituleaza istorici si care pretind ca “dacii aveau o armata mult inferioara celei romane” fiindca dacii nu aveau masinile de razboi ale romanilor. Pai, neghiobilor, fireste ca nu le aveau, fiindca nu se ocupau cu pradaciunile si jaful, nu ei au institutionalizat trebusoara asta. Daca i-ar fi interesat asa ceva pana sa apara Beleaua Belelelor – doar peninsula era impanzita de traci, negustorii geto-daci ajungeau pana la roma – masinile astea erau construite in cateva luni, construisera ei ditai sistemele de fortificatii. Ma rog, intre culesul nucilor si culesul viilor au mai nazvodit si Drakones, o frumusete pe cinste – care nu doar ca le dadea fiori romanilor, ba le mai turbau si caii; oricat au incercat sa-i obisnuiasca a fost in zadar, pana la urma le-au infundau urechile cu calti ori si-au retras cavaleria.

    Pana la urma cine a invins? Nici macar in jocurile copilariei nu stiam cum sa facem ca sa nu fim romani, sila ne era.

  4. si totusi,armata romana era formata din profesionisti.Armamentul si dotarea unui dac erau sub cele ale unui legionar sau centurion.si e si firesc sa fie asa.Dacii au facut fata la inceput pentru ca s-au batut cu eroism.mai devreme sau mai tarziu oricum ar fi fost coplesiti.Daca exista intr-adevar razboinici europeni pe care legiunile nu le-au supus,aceia sunt cei din triburile germanice.granita s-a stabilit pe Rin…asa ca mai usor cu “patriotismul”asta dacic… mai important e adevarul decat glorificarea pe fond emotional.e ca o revansa tarzie…Evident asta nu coboara cu nimic calitatile de razboinici ale dacilor.dar sa nu le plusam artificial!

  5. Dane, triburile germanice din nordul Rinului erau usor de invins, si au fost invinse dar degeaba…. ca erau migratori… isi luau carutele si se retrageau in imensul spatiu din nordul Rinului.

    Germanii nu au avut un stat organizat !! nu au avut o capitala si nici granite !
    Din inamicii europeni ai romanilor din sec.II doar Dacia era stat organizat cu structuri stabile !!
    in restul teritoriilor europene se intra ca in branza ca isi mutau corturile imediat.

  6. Ma ,eu stiu un lucru.Eram mic cand am vazut filmul lui Sergiu Nicolaescu-Dumnezeu sa-l ierte- “Dacii”.Eu am luat un dac din film si lam comparat in minte cu un taran roman.La vremea aceea mi s-a parut ca dacii seamana mai mult cu romanii , cand defapt era invers romanii seamana mai mult cu dacii.

  7. Păi stimați domni comentatori, Dacia a fost cucerită? Poți să spui că că o țară din care este ocupat nici unsfert din teritoriu este cucerită? Părerea mea este că romanii nu aveau o tehnică militară superioară dacilor, dar ghinionul nostru, depe atunci încă prezent, este că am avut trădători, cam așa a fost cucerită Sarmisegetuza, dar nu Dacia! Dacă părerea unora, romanii erau așa superiori dacilor, de ce nu au ocupat toată Dacia și s-au limitat doar la stăpânirea vremelnică (cam la 150 de ani parcă) a unei mici, foarte mici părți a Daciei?

  8. referitor la incaltamintea purtata de daci: la Banna (Marea Britanie) un fort de la zidul lui Hadrian, s-a gasit o pereche de opinci, vechi de aproape 1900 de ani. Dupa cum se stie acolo au luptat si locuit osteni daci adusi din Dacia in anul 125 e.n. de catre autoritatile romane.
    http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/842/16d_1225547570-large.jpg

    Toate statuile de daci din fostul imperiu Roman ce prezinta figuri de daci in toata statura, au in picioare … opinci.
    http://statuidedaci.ro/images/statui/roma/muzeulcapitolin/statuie-dac/cap13.jpg

    http://statuidedaci.ro/images/statui/roma/muzeulcapitolin/statuie-dac/cap6.jpg

    aici o pereche de opinci din zilele noastre http://0.static.wix.com/media/d31f02fe6a204e18492aa8f574ccbb4a.wix_mp_1024

  9. Nu stiu daca dacii aveau tradatori printre ei, istoria a retinut numai unul, probabil din cauza dezbinarii am pierdut, poate, cel mai mare razboi din istorie. Nici nu stim ce sfori a tras ticalosia romana, stim ca ticluiau tot ce era mai rau. Oricum ar fi, daca tinem seama de perseverenta cu care i-au atacat pe romani, sentimentul acela negru de culpabilitate nu-i va fi parasit niciodata.

    Daca Burebista traia destul ca sa execute marsul asupra romei, daca dacii ar fi fost toti ca Unul in fata brutei romane…daca. Daca noi astazi am fi uniti si nu ar trebui sa ne razboim unii cu altii fiindca unii si-au ratacit mintile si se considera urmasii cotropitorilor.

  10. Pe mine ma nemultumeste faptul ca in anumite puncte avansam destul de greu in ce priveste cunoasterea detaliata a perioadei 87 d.Hr. – 330 d.Hr. Este usor de inteles ca ciocnirile noastre viitoare – daca vrem sa obtinem ceva concret – se vor desfasura mai ales in jurul acelei perioade.
    Avem la dispozitie sursele latine, nu foarte multe, insa nici putine, sunt de ajuns; ele acopera tot acest interval. Oarecum sarcastic – putem pune mana pe masinile de razboi ale romanistilor si le putem intoarce pentru a le spulbera zidurile. Ar trebui sa mergem frontal spre ULPIA TRAIANA ACADEMICA si sa nu ne pierdem timpul in dispute marunte.. cu briganzii din dotare; dar pentru asta trebuie sa ne pregatim temeinic.

  11. Daca ati prezenta artefacte si vestigii care sa spuna povestea locului cred ca am fi Mai castigati decat tonul negativ care este folosit. Istoria e scrisa de invingatori! Nimeni nu neaga existenta dacica pe aceste meleaguri ! Hai sa cautam noi vestigii si sa ne mandrim cu ele . Scrisul dacic are fi cheia care sa deschida si sa valideze tot sustinem noi romanii! Munca arheologica si scoli care sa pregateasca specialisti adevarati in domeniu este viitorul si nu speculatii si hoti de comori!

  12. 8. Cât despre plecarea Gotilor de aici în Italia, Italii însusi o mărturisesc într-un singur glas, lucru ce, de bună seamă, a folosit ca argument în istoria alcătuită, parte tipărită, parte scrisă de mână care se păstrează la Biblioteca Vaticanului la Roma, nu atât în latină, cât mai ales în dialect italic, în ea fiind cuprinse faptele Gotilor transmise Posteritătii. Aceasta nu si-au propus atât să aducă laude mărete Gotilor cu elegantă si cu fermitate, ne-o spune ilustrul bărbat Octavius Ferrarius ( Pan. Chr. Reg., p. 7, 8 si 19). Legat de aceasta si Sigonius (De regno Ital., lib., I, p.m. 11) dovedeste că pe Gotii însisi nu i-ar fi născut imperiul etern al Romanilor în Italia, ci invers, căci, după cum spuneam, făuritorii Italiei au fost Scitii. Pe lângă alti scriitori preocupati de originile Gotilor/Getilor, s-a numărat si Cato, din care ni s-au păstrat fragmente care supravietuiesc si astăzi. Astfel că nu a fost de mirare când Plautus a numit Italia barbară (Poenul III, II, 21). Pe sacerdotul italic al lui Hercule l-a numit Poticium cel barbar, iar ritualul italic, barbar. Orasele italice si ele au căpătat epitetul de barbare. Legile italice sau romane si ele au fost etichetate ca fiind barbare (Bacchid., I, 11, 15; Casin., II, VI, 19; Capt., IV, II, 104 si III, 1, 32) si traduse în latineste în manieră barbară. Si de ce nu as spune-o, si ziua de sărbătoare, precum si altele, au fost considerate barbare, odinioară acestea fuseseră denumiri acceptate la toate popoarele, cu exceptia grecilor. Ba chiar si cele mai vechi cuvinte care la origine au fost tusce (de la Toscana în Etruria, adică etrusce) si scite, sunt clar convingătoare că sunt gotice, cf. Plaut., Asin., prol. II si Trin., prolog. XIX. Verbul pultare (“a lovi usor”) pe care Plautus îl foloseste foarte des, provine din cuvântul nostru pulta sau. sursa din zamolse primus legislator al getilor si scrisoarea de felicitare pe care i-o face suedezul axiehelmus conationalului sau lundius carol si ii spune ca ii pare bine ca zamolse al lor a iesit din nou la lumina uitat de atata amar de timp.

  13. si vreau sa fac o precizare. nu sunt acel dan de mai sus care afirma tampeniile acelea despre germani. si granita pe rin. si dacii au ramas cu granita la carpatii orientali, muntenia, ucraina, sudul poloniei care nu au fost penetrate de imp roman niciodata. iar geto-dacii au facut chiar mai mult decat germanii. spune iordanes ca gotii au ocupat teritoriile germanilor. si strabon confirma si spune ca teritoriul getilor incepe de la sfarsitul padurii hercine(muntii padurea neagra) adica germania. iar getii si-au facut si regate. regatul vizigot cel ostrogot, imp lui burebista, regatul lui decebal. insa germanii nu au avut regate. ceea ce spune clar de superioritatea neta a dacilor fata de germani.

  14. Poetul Ovidius relatează evenimente din secolul II a.Chr. Atat dimensiunile fenomenului militar cat si cele ale civilizatiei sunt altele decat cele din Secolul I. p.Chr.
    Nu cunoaștem sistemul de recrutare a masei armatelor dacice. Putem spune doar ca in jurul nucleului dur al armatei (compus din aristocratia razboinica, insotiti de rude, mercenari, clienți), existau acei comati/capillati (războinici profesionisti aflati in slujba autoritatii regale) se adunau si alte componente ale societatii car edoreau sau trebuiau sa presteze servicii cu caracter militar (nu intotdeauna combatanti)
    Pumnalul sica nu este o sabie nici macar scurta. Este un pumnal, o arma cu un rol aparte.
    ”Sabia de tip celtic” este de fapt o spadă, iar utilizarea praștiei este nedocumentata mai tarziu de secolul IV a.Chr.
    Nu există nici o falx dacica – întreaga sau fragmentara – descoperita la Piatra Craivii, Căpâlna, Cugir, Coțofenești, Piatra Neamț și Popești. Astea-s inventii de doi bani, luate aiurea de pe net. Cămașa de zale era apanajul aristocratiei – si nici aia nu si-o permiteau toti. De regula camasile aveau forma si dimensiunile unui tricou, trecand cu putin peste bazin. Coifurile avea diverse forme, unele proprii, altele copiau modele grecești sau celtice. Datarea descoperirilor le plaseaza destul de devreme (sec. III-I a. Chr) dar ele au fost utilizate masiv pana la sfarsitul regalitatii dacice, cand s epare ca erau purtate si de trupele de comati.
    Mânere scuturilor nu aveau de a face cu umbo – ca la romani, prinderea si utilizarea scuturilor s efaceau cu ajutorul unor manere dispuse peinterior in parte adreapta a scutului si rigidizarea se facea cu ajutorul unei/unor curele trecute peste antebrat.
    Încălțămintea nu era dotata cu pinteni, ca nu erau cocosi, ci calaretii avea uneori pinteni de fier pt conditionarea calului.

    În rest generalizări si compilari eronate din diversi autori,multi dintre ei scriind acu juma de secol, cand cunoasterea fenomenului militar la geto-daci era subsumata unor programe politice (vezi lupta intregului popor, tactica pamantului parjolit, neatarnarea si vitejia, statul centralizat si independent si alte principii depasite acum). Plus erori de interpretare personale ale autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *