texti si foto Dinu Rusu
La Stolniceni, Hâncești, sat aflat la vreo 50 km de Chişinău, o linişte deosebită. Am impresia că am venit să fac o terapie de tratare a nervilor şi cred dacă aş fi strigat s-ar fi adunat lumea ca la urs. În staţie sunt aşteptat de doamna profesoară Zinaida Mardare. Din vorbă în vorbă înţeleg că Stolniceniul are cu ce se mândri.
Localitatea e o destinaţie pentru cei care vor să descopere frumuseţile şi comorile neamului, iar doritori de a găsi o Moldovă mereu bolnavă şi obosită, o Moldovă care nu-ţi pune nici prea multe întrebări, dar e zgârcită şi în răspunsuri, mai bine ar sta pe la casele lor.
În liniştea dimineţii de vară, însoţit de dna profesoară şi patru eleve de la Gimnaziul „Antonie Plămădeală, îmi îndrept paşii spre un paradis al turiştilor pasionaţi de istorie şi arheologilor dornici de a dezlega enigme. Până una-alta aflu alte lucruri interesante.
Astfel, acum mai bine de un deceniu şi jumătate, la locul numit de săteni „La nisipărie”, mai mulţi localnici au găsit un vas de lut cu peste 50 de monede. Potrivit specialiştilor, descoperirea era din 44 de drahme şi 10 tetradrahme de argint, de pe timpul lui Filip al II-lea al Macedoniei.
Un drum de ţară şerpuieşte prin vii, e cam anevoios, de parcă încercă vigilenţa temerarilor care au pornit spre cetatea geto-dacică. Fortăreaţa e tot mai aproape, doar că „e ascunsă” de verdele pădurii. Niciun indicator!!! Bine că am ghid! Deşi cred că ar trebui să fie inscripţii – totuşi, e vorba de un loc turistic.
Cel puţin de la Hânceşti ar fi bine să fie plasate indicatoare. Scriu aceste rânduri şi-mi dau seama că mulţi nici nu au auzit de satul Stolniceni, cu atât mai mult nu ştiu de existenţa unei cetăţi geto-dacice.
… Trec pe lângă zidurile cetăţii, nu sunt impunătoare, timpul şi-a pus pecetea. Apoi, „ies” în cale tumulii, mai mari, mai mici, dar mulţi.
„În acest spaţiu, cam 20 de ha, au fost găsiţi peste 20 de tumuli. S-a constat că aceasta este cea mai mare cetate antică descoperită între Prut şi Nistru. Este curios pentru noi că, până acum, am descoperit doar morminte şi nicio aşezare umană. Ne întrebăm care a fost scopul acestui spațiu închis și de ce doar morminte. Astfel de descoperiri nu au mai fost făcute până acum. În cazul în care nu va fi descoperită o aşezare umană situl de Stolniceni poate fi considerat unicat ”, afirmă istoricul Victor Moldoveanu de la Universitatea „B.P. Hasdeu” din Cahul.
Arheologii au descoperit în timpul săpăturilor efectuate pe parcursul a mai bine de un deceniu mai multe schelete. Cel mai interesant şi curioasă, însă, li s-a părut ceea ce au găsit acum doi ani într-un tumul – 28 de schelete, cu picioarele zdrobite, aşezate în formă circulară.
Rodica Ursu de la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti s-a arătat încântată de situl de la Stolniceni. „Sunt foarte multe necunoscute legate de acest sit. De asta, an de an, mai bine de un deceniu, vin specialiștii pentru a cerceta şi a face mai multă lumină. Materialele descoperite arată că această cetate a aparţinut geto-dacilor. Arheologii, pe lângă schelete umane, au mai găsit bucăţi de ceramică, cuţite, fibule, brăţări, vârfuri de săgeţi, precum şi alte obiecte care datează cu secolele IV-III î.Hr. Mai multe obiecte găsite la situl Stolniceni se află în două muzee – la Muzeul de Istorie şi în cel al Universităţi de Stat din Moldova.
Cetatea de la Stolniceni rămâne, deocamdată, plină de mister şi e prea scurtă o viaţă de om pentru a descoperi toate tainele „îngropate” cu mare grijă de moşi şi strămoşi. Poate peste două-trei generaţii vor fi dezlegate toate enigmele.
Potrivit documentelor, primele cercetări la cetatea geto-dacică au fost făcute acum opt decenii, în 1933, de către specialişti de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi”. Apoi, aproape un deceniu şi jumătate, fortăreaţa este dată uitării. Urmează alţi zece ani (din 1947 şi până în 1957), de curiozitate. Şi din nou… e abandonată. Mai bine de trei decenii, această fortăreaţă ca şi cum nici nu a existat pentru comunitatea ştiinţifică.
Abia, prin 1990 au fost şterse urmele uitării, doar că pentru scurt timp. Cetatea de la Stolniceni intră din într-un con de umbră până în 2004, când regretatul profesor Tudor Arnăut, fost prorector la USM, a reluat cercetările la fortăreaţa geto-dacică. Arheologii vor că fortăreaţa să fie păzită de „colegii lor”, care sunt în căutarea ulciorului cu galbeni, lucrând la negru şi distrugând „paşii istoriei”. Totodată, ei îşi doresc ca să fie deschis un muzeu în aer liber, iar fortăreaţa să fie inclusă într-un circuit turistic.
Cetatea are mai bine de două milenii, iar istoricii nu exclud că satul Stolniceni, aflat în preajmă, e mult mai „bătrân” decât se arată în atestarea documentară (29 martie 1645). Cică, toponimul de Stolniceni vine de la primul locuitor al satului, care era stolnic la curtea lui Alexandru Lăpuşneanu (adică, dregător care purta grija mesei domnești). Este una din versiuni. A doua spune că, primii locuitorii foloseau drept mese trunchiurile copacilor din pădure. Invadatorii au dat de ele şi au întrebat „Cii stolî?”(Ale cui sunt mesele?) şi au primit răspunsul „Stolî niceinâie” (Ale nimănui). Şi de aici, toponimul Stolniceni.
Cei de la Stolniceni, Hânceşti, se pot mândri şi cu o biserică seculară din piatră, ridicată la 1911, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. La sfântul locaş de la Stolniceni au slujit feţe bisericeşti de seamă – Serafim Dabija, Ioan Ciuntu, Vasile Lupanciuc, Gheorghe Zagnat etc.
De mai mulţi ani, locuitorii de la Stolniceni speră că la ei în sat va fi deschis Muzeul „Antonie Plămădeală”. Regretatul Mitropolit al Ardealului, fiu al acestui sat, născut la 1926, pleacă la Domnul în anul 2005, la 29 august (la Sibiu).
Stolniceni… poveşti, legende, enigme. E o călătorie înapoi în timp. Până mai ieri vorbeam cu admiraţie despre Sarmisegetuza, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie. De-acum încolo, însă, ar trebui să punem la loc de cinste, alături de celelalte cetăţi geto-dacice, şi fortăreaţa de la Stolniceni.
sursa: http://turism.moldova.org