Un monument UNESCO amenintat cu demolarea, beduini de origine romana, calugari care colaboreaza cu teroristii pentru a submina o tara. Suna ca scenariul unui film de aventuri de serie B, dar se intampla chiar in aceste zile in Egipt.
Exista povesti care dureaza chiar mai mult decat “Tanar si nelinistit”. Cea care urmeaza, de pilda, se intinde pe 1.500 de ani. Si incepe in zilele noastre, cand unui general egiptean in rezerva i s-a pus pata pe unul din putinele lacasuri crestine din tara sa.
Nu orice lacas: Manastirea Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai, una din cele mai vechi manastiri din lume, inclusa in lista UNESCO a patrimoniului cultural al umanitatii. Manastirea e loc de pelerinaj pentru crestini si adaposteste una dintre cele mai vechi biblioteci din lume, egalata doar de cea a Vaticanului, aici aflandu-se cateva dintre cele mai vechi manuscrise ale Bibliei.
Monument UNESCO, amenintat cu demolarea
Generalul in rezerva Ahmed Ragai Attia crede insa ca manastirea e o amenintare la adresa sigurantei Egiptului. Conform ziarului egiptean Al-Ahram, el ii acuza pe cei 37 de calugari de la Sf. Ecaterina ca ar colabora cu spionajul israelian pentru a crea “un stat in stat” si ca si-ar fi facut o mica armata din beduinii din desertul Sinai, mai precis din tribul Geabel. Iar vorbele sale sunt ascultate de numerosi egipteni, dat fiind ca Attia e un erou pentru multi, dupa ce acum peste 35 de ani a creat prima forta contra-terorista din tara sa, “Unitatea 777”. De altfel, in august anul trecut autoritatile de la Cairo au ordonat inchiderea temporara a Manastirii Sf. Ecaterina din motive de siguranta, dupa ce 40 de biserici crestine au fost vandalizate in Egipt.
Nici generalul Attai nu s-a multumit doar cu declaratii. In ciuda protestelor lumii academice si comunitatii crestine din Egipt, Attia a obtinut peste 70 de decizii administrative pentru demolarea unor cladiri tinand de manastire, cladiri despre care sustine ca nu au valoare istorica. Iar pe baza acestor decizii generalul a cerut in justitie demolarea manastirii, despre care spune ca ar fi arborat steagul Greciei in loc de cel al Egiptului.
Hamas, mana in mana cu israelienii, calugarii si beduinii
Scenariul propus de generalul Attia e extrem de complicat, dar nu si total ridicol: parintele contra-terorismului egiptean spune ca peninsula Sinai e plina de islamisti Hamas, care incearca sa creeze instabilitate pentru a proclama independenta Sinaiului.
Islamistii din peninsula Sinai, atacati de elicoptere egiptene
Potrivit parintelui anti-terorismului egiptean, crestinii din zona, dar si israelienii, i-ar ajuta pe islamisti, deoarece toti au un interes in slabirea statului egiptean. Iar Manastirea Sfintei Ecaterina ar fi una din bazele de operatiuni ale acestor grupuri, calugarii de aici colaborand cu beduinii din tribul Geabel pentru a rupe Sinaiul de Egipt. “Beduinii au tradat Egiptul si ii apara pe ocupanti greci”, a declarat generalul.
Si asa ajungem la Romania, fiindca tribul Geabel sustine nici mai mult nici mai putin decat ca s-ar trage din romani. O afirmatie care ar parea cel putin fantasmagorica daca nu ar fi sustinuta de un cronicar ce a trait cu peste un mileniu in urma. Eutychius, patriarh al Alexandriei, scria ca imparatul Justinian, cel care a poruncit constructia Manastirii Sf. Ecaterina in jurul anului 550, a trimis in Sinai si 100 de “vlahi” care sa-i apere si sa-i slujeasca pe calugari.
Beduinii de azi din Sinai ar putea fi deci urmasii acelor vlahi, niste veri de-ai nostri extrem de indepartati. Traditia protejarii calugarilor a supravietuit, de altfel, pana azi, cu toate ca intre timp beduinii au trecut la Islam. Conducatorul tribului a raspuns acuzatiilor generalului Attia spunand ca de peste 1.400 de ani geabelii apara manastirea si ca buna intelegere care domneste intre calugarii crestini si beduinii musulmani a facut din Sinai “un simbol al pacii”.
Paduchii care ne unesc
Beduinii insisi declara ca sunt romani. “Stramosii tribului se trag din vlahii de la Marea Neagra”, i-a povestit in 1978 seicul tribului Geabel arheologului de origine romana John Nandris. “Stramosii nostri vorbeau limba romanilor, erau romani din Bizant.” Traditiile tribului, transmise de veacuri din gura in gura, mai spun ca stramosii neamului Geabel erau crestini si ca multi dintre ei au murit in primii ani, ramanand in final doar 12 familii de “vlahi”. Astfel ca, de-a lungul timpului, si-au uitat limba natala, din care se pare ca au mai pastrat doar cateva cuvinte, ca “pedoci” – adica “paduchi”.
O alta dovada ca geabelii ar fi inruditi cu noi este ca de-a lungul celor aproape 1.500 de ani care au trecut de la zidirea Manastirii Sf. Ecaterina si pana azi, in peninsula Sinai sunt pomeniti in mai multe randuri “bessi”, un popor care traia la sud de Dunare, se tragea din traci si vorbea tot o limba romanica. Acesti “bessi”, potrivit cronicilor bisericesto. aveau mai multe manastiri in zona, ii ghidau pe cei care mergeau la pelerinaj la Manastirea Sf. Ecaterina si isi spuneau “romani”. Ghidarea pelerinilor e o alta ocupatie care s-a pastrat pana azi printre geabeli iar un reportaj Al Monitor scria ca inchiderea temporara a manastirii in 2013 i-a adus la sapa de lemn, relatia lor de “simbioza” cu calugarii fiind si una economica.
Beduinii, cei mai viteji si mai drepti dintre traci
Dat fiind ca geabelii nu mai vorbesc limba stramosilor, analiza ADN ar putea arata daca beduinii sunt sau nu rudele noastre. In anii ’70 s-a facut un studiu pe esantioane de sange prelevate de la membrii tribului, cercetatatorii ajungand la concluzia ca acestia sunt complet diferiti de alte populatii din regiune, traind izolati de acestea. O comparatie intre ADN-ul tribului Geabel si cel al romanilor nu a fost insa facuta niciodata, desi despre legatura intre cele doua neamuri se scrie inca din anii 1930, cand un roman, diplomatul Marcu Beza i-a intalnit pentru prima data pe beduinii geabel (foto jos).
Profesorul Aurora Petan, fosta cercetatoare la Institutul de Lingvistica al Academiei Romane, sustine ca „este plauzibil ca legenda originii europene a geabelilor sa fie tesuta pe un sambure de adevar. O confirmare a acestei ipoteze ar putea rezulta dintr-o ancheta lingvistica serioasa, caci doar lingvistii mai pot aduce date noi, dar e la fel de posibil ca, in momentul de fata, geabelii sa fie complet arabizati. Pana la noi cercetari, ramane doar suspiciunea ca geabelii ar putea fi o comunitate de traci romanizati care a evoluat lingvistic departe de restul romanitatii, conservand, probabil, multe trasaturi interesante, pana au sfarsit prin a fi arabizati.”
Fie ca sunt sau nu verii nostri din desert, tribul Geabel e insa la ora actuala intr-un pericol real. Daca generalul Attia va reusi sa isi impuna punctul de vedere, atat beduinii geabeli, cat si Manastirea Sfintei Ecaterina risca sa dispara de pe fata pamantului.
Radu Pirca
Sursa: http://stirileprotv.ro/special/parintele-anti-terorismului-egiptean-se-lupta-cu-beduini-de-origine-romana-miza-un-monument-unesco.html?utm_medium=display&utm_content=300×250&utm_campaign=special_beduini&utm_source=IBU+ProTv-sport